Secretul seminţelor germinate

 

Consumul de germeni (semințele încolțite ale plantelor comestibile) și-a demonstrat de nenumărate ori efectul benefic asupra sănătății. Să redescoperim și să cunoaștem aceste daruri minunate al naturii, deoarece conțin o forță străveche, unică în lumea plantelor. Forța revitalizantă a germenilor este cunoscută de umanitate demult, civilizațiile antice apreciindu-i în mod deosebit. Acum 5000 de ani, în China au fost făcute primele menționări despre semințele încolțite ca plante medicinale. Poate de aceea germenii se regăsesc zilnic pe masa popoarelor asiatice.
 

În ce constă secretul germenilor?

Ei conțin esența plantei mature, prin urmare sunt foarte bogați în minerale, vitamine, enzime, hormoni, uleiuri volatile. Semințele conțin toate aceste elemente vitale, de care plantele au nevoie pentru a crește. Germenii plantelor sunt alimente vii și o sursă superioară de vitamine și minerale în forma lor naturală, adică cel mai ușor de asimilat pentru organismul uman. Chiar o cantitate foarte mică de germeni, zilnic, are o mare valoare nutritivă.

De pildă, știați că în majoritatea germenilor se găsesc toți cei nouă aminoacizi esențiali, iar în unele semințe chiar în proporția ideală pentru noi? Pentru că în societatea modernă este din ce în ce mai dificil să ne procurăm alimente proaspete, din producții bio, merită să cunoaștem acest drum simplu către o alimentație sănătoasă.

În primul rând, germenii trebuie consumați cruzi, deoarece numai așa își păstrează valoarea nutritivă și ne ajută organismul. Putem să-i presărăm pe sandviciuri, să-i adăugăm în mâncăruri gătite, să-i amestecăm în salate, sucuri sau creme. Au gust foarte plăcut. Germenii de ridichi și cei de ceapă au chiar gustul legumelor mature, așa că le pot înlocui cu succes, mai ales atunci când nu este sezonul lor.

Cantitatea zilnică de germeni consumați trebuie să fie progresivă. Când încercăm un tip de germeni pentru prima dată, trebuie să începem cu o lingură pe zi, crescând treptat porția. Deoarece este un aliment concentrat, un singur germen are mult mai multe substanțe active decât planta matură (de 1.000-1.500 ori mai multe). Tocmai de aceea, aceste plăntuțe pot vindeca atât de bine. Un bol de salată pe zi echivalează cu 5 grame de germeni din punct de vedere al eficienței.

Vitalitatea se află numai în ceea ce este viu. Vitalitatea din germeni este preluată imediat de organism. Dacă populația globului ar consuma alimente vii, ar fi mai curată din punct de vedere fizic. Iar dacă oamenii sunt curați în interior, și gândirea le este mai clară și spiritul mai treaz. Menținerea sănătății este cea mai bună investiție. Cei mai mulți oameni încearcă să facă ceva numai după ce s-au îmbolnăvit. Să nu așteptăm până atunci! Să începem chiar din acest moment să consumăm germeni.

Germenii de broccoli

Prin conținutul ei, broccoli este una dintre cele mai valoroase legume. Germenii ei conțin cantități mari de vitamine, enzime și minerale utile pentru organism. Au un efect bio-fiziologic asemănător germenilor de varză, dar trei calități în plus: conțin substanțe care previn apariția nisipului și a pietrelor la rinichi; regenerează celulele cerebrale; ușurează funcționarea glandelor endocrine.

Germenii de grâu

Regenerează celulele bolnave. Enzimele lor opresc înmulțirea celulelor maligne, curăță ficatul, întăresc sistemul nervos, au efect antiinflamator și antibacterian, ajută digestia, echilibrează tensiunea arterială, reduc efectul radioactivității, ajută la oxigenarea sângelui, dilată arterele și dizolvă depunerile de pe acestea. Sunt un aliment cu valoare integrală.

Germenii de schinduf

Conțin o cantitate foarte mare de lecitină, care are efect direct asupra sistemului nervos central, accelerează și regenerează activitatea celulelor cerebrale, ajută memoria, împiedică creșterea numărului de leucocite, scad febra, reglează funcționarea timusului, ajută la producerea de insulină, reduc arsurile gastrice. Germenii de schinduf conțin și foarte mult fier, ceea ce-i face valoroși pentru anemici. Vindecă bronșita, reducând tusea. Sunt benefici mamelor care alăptează, deoarece cresc secreția de lapte. Întăresc sistemul imunitar datorită conținutului în seleniu. Sunt un antioxidant foarte puternic. Ajută digestia. Conțin flavonoide și colagen. Ajută la slăbit deoarece descompun grăsimile. Au efect diuretic. Au un gust amărui, dar, după cum știm, gustul amar este unul dintre cele mai vindecătoare gusturi.

Germenii de linte, mazăre și păstăi

Despre legumele cu păstăi se spune că sunt bune pentru inimă, deoarece reduc nivelul colesterolului rău. Conțin foarte multe fibre. Absorb toxinele din organism și elimină paraziții din intestine. Au un efect echilibrant pentru flora intestinală și ajută digestia. Sunt excelenți reglatori ai nivelului de insulină. Conțin o enzimă numită protează, care poate preveni schimbarea celulelor sănătoase în celule bolnave. Au conținut foarte ridicat de fier (necesar în formarea sângelui). Ajută drenajul limfatic.

Germenii de lucernă

Conțin săruri minerale care alcalinizează sângele, iar saponina din ei dizolvă depunerile de pe pereții arterelor, reducând îngustarea lor severă. Curăță pancreasul, prin reducerea nivelului glucozei din sânge. Ajută în cazuri de artrită, reumatism și ulcer. Cresc producția de lapte matern. Deoarece conțin mulți fitohormoni, au efect estrogen, prevenind cancerul mamar. Prin conținutul de vitamină B12, vindecă anemia, iar prin cel de vitamină K, împiedică formarea de cheaguri de sânge și reduce abundența ciclului menstrual. Acidul succinic conținut este responsabil cu elasticitatea fibrelor conjunctive. Au mult calciu, așadar merită consumați pentru a preveni osteoporoza. Conțin cel mai mare număr de nutrienți.

Germenii de muștar

Au un efect asemănător germenilor de ridiche. Ajută la detoxifierea ficatului și a rinichilor. Sunt benefici în probleme de digestie, constipație, balonare. Au efect împotriva tumorilor de țesut epitelial. Ajută în afecțiunile articulațiilor și ușurează circulația sanguină. Stimulează transpirația, ceea ce duce la scăderea febrei, grăbind vindecarea răcelii și gripei. Reduc nivelul colesterolului și al trigliceridelor. Sunt un puternic deparazitant și antiviral. Conțin o enzimă care ajută la dezvoltarea placentei în timpul sarcinii. Se pot consuma pe toată durata sarcinii, dar se recomandă numai câteva fire pe zi.

Germenii de floarea-soarelui

Au un nivel ridicat de fosfor și calciu, foarte importante pentru oase și dinți. Sunt de ajutor în digestia grăsimilor și a carbohidraților, în tonifierea țesuturilor, a mușchilor și a sistemului nervos. Conținutul de fier ajută la formarea globulelor roșii, iar cel de cupru facilitează asimilarea fierului. Conțin iod, parte componentă a glandei tiroide, și sunt recomandați pentru buna funcționare a celulelor nervoase. Magneziul din conținut ajută la funcționarea mușchilor, creierului și plămânilor. Conțin 20-25% proteine. Sunt o sursă excelentă de niacină, hrănesc și înfrumusețează pielea. Clorofila ajută la oxigenarea sângelui și la respirația celor care suferă de astm bronșic. Detoxifică ficatul.

Germenii de rapiță

Au un conținut ridicat de Omega-3 și Omega-6. Îmbunătățesc circulația sanguină la nivelul ochilor. Redau elasticitatea pereților arteriali. Împiedică sclerozarea arterelor coronariene. Conțin vitaminele K, E și D în cantități importante. Ajută producerea de colagen, redând elasticitatea pielii și încetinind procesul de îmbătrânire a tenului. Cresc numărul de globule roșii din sânge. Reduc nivelul colesterolului. Sunt utili în bolile splinei.

Germenii de ridiche

Sunt un antibiotic natural. Au efect de curățare a sângelui. Îmbunătățesc circulația sângelui, fiind recomandați în boli ale articulațiilor. Ajută la îndepărtarea mucusului în exces, curățând căile respiratorii. Vindecă miraculos răcelile, sinuzitele, pertussisul și astmul. Echilibrează flora intestinală, oprind putrefacția și prin efectul antiseptic. Elimină viermii intestinali. Curăță eficient vezica urinară, rinichii și ficatul. Ajută la îndepărtarea nisipului și pietrelor din rinichi și vezica biliară. Cei care au pietre mari în colecist nu trebuie să consume mult, deoarece, dacă piatra se mișcă, poate să blocheze canalul excretor. Conțin mulți fosfați care curăță și înfrumusețează tenul, vindecând acneea. Plantele cresc foarte repede, făcând multe rădăcini mărunte. Este un semn de vitalitate și se pot consuma cu încredere.

Germenii de ceapă roșie

Conțin nutrienți care ajută la dezvoltarea celulelor. Sunt un antibiotic natural, curăță sângele și ficatul și distrug paraziții monocelulari. Dizolvă grăsimea din ficat. Fiind bogați în clorofilă, împrospătează sângele. Eliberează căile nazale în caz de gripă. Ajută la eliminarea secreției din plămâni, având efect expectorant. Sunt antivirali, antimicotici, antiparazitari, antimicrobieni și sudorifici. Ajută circulația limfei. Curăță arterele, vezica biliară, căile biliare și splina. Cresc producția de insulină. Reduc nivelul colesterolului și al trigliceridelor. Întăresc sistemul osos.

Germenii de trifoi roșu

Conțin toate substanțele minerale necesare pentru buna funcționare a glandelor. Sunt recomandați împotriva reumatismului și bolilor articulațiilor. Hrănesc și curăță sângele. Au efect antispasmodic, expectorant, antiinflamator. Energizează, efect de altfel specific tuturor germenilor. Nivelul de calciu și de acid succinic este aproape la fel de ridicat ca și la germenii de lucernă. Pot dizolva grăsimile depuse în ficat. În cazul bolilor maligne, trifoiul roșu poate fi o plantă eficientă. Celulele canceroase nu se împacă cu plantele vii; nu se pot dezvolta, pentru că nu se pot hrăni cu ele.

Germenii de varză roșie

Ajută la înmulțirea globulelor roșii. Sunt un bun leac împotriva celulelor canceroase datorită iodului conținut și al enzimelor care blochează dezvoltarea tumorii. Conțin foarte mult fier și vitamina U, menținând sănătatea tenului. Ajută funcțiile ficatului, detoxifierea fiind una dintre ele. Reduc nivelul colesterolului și al trigliceridelor. Sunt de ajutor în cazul glaucomului. Încetinesc îmbătrânirea. Sunt un antiinflamator puternic. Au nivel ridicat de vitamina C, fiind un antioxidant puternic. Mineralele conținute curăță vasele cerebrale.

Germenii de creson

Curăță și oxigenează sângele și, prin conținutul de fier, stimulează producerea lui (sunt buni deci pentru donatori). Dacă se consumă sistematic, se poate preveni infarctul miocardic. Energizează funcțiile cardiace. Prin nivelul ridicat de vitamina E, lărgesc arterele, au efect anticoagulant, încetinesc îmbătrânirea, reducând oxidarea. Sunt și un bun diuretic, reducând astfel și tensiunea. Conțin antihistaminice, care pot vindeca rănile. Conțin mult colagen și vitamina E. Sunt un bun afrodiziac.


Citiţi şi:

Organismul are nevoie de elemente minerale naturale. Aflaţi ce trebuie să mâncaţi ca să fiţi sănătoşi

Terapia cu sucuri naturale de legume şi fructe (I)

 

yogaesoteric
4 decembrie 2015


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More