Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Opinii >
Război sau haos controlat?

 
China se va implica direct cu armata în războiul din Siria – nu ca până acum, când a avut doar consilieri – în urma uciderii la jumătatea lunii noiembrie  a unui ostatic chinez de către ISIS.

Pas cu pas, asistăm la edificarea unui război mondial, timp în care Europa se găsește extrem de slăbită. Atacurile teroriste care se vor ține lanț, grefate pe distrugerea nucleului care a fondat continentul, cel creștin, pe politicile multiculturaliste, pe ideologiile anti-familie (LGBT) dar și pe crizele economice care vor lovi economia lumii, vor avea efecte teribile.

În primul rând, se va întări până la totalitarism statul, inclusiv prin legi Big Brother și prin suspendarea libertăților cetățenești. Vocile publice cele mai radicale vor găsi în sfârșit o „piață de desfacere”, fiind exploatată mai ales islamofobia, deja elementul fiind folosit pe meridian românesc în manipularea zonelor creștine și/sau extremiste, sensibilizate de subiect. Nemulțumirile vor exploda și vom ajunge probabil la criza alimentară mondială, anunțată de mai multe ori până acum de rapoartele ONU, Băncii Mondiale sau UNESCO.

În urma conjugării acestor turbulențe, țările europene vor acționa probabil haotic.

E posibil ca frontul ucrainean să fie reactivat și să intervină și Polonia, poate și Țările Baltice și România, pentru că o posibilă apropiere dintre Franța, Germania și Rusia este complet împotriva dorinței de hegemonie absolută a SUA, care va acționa în consecință.

Nu trebuie uitat că moneda națională a Chinei, yuanul, a depășit ca pondere în tranzacțiile internaționale, încă de anul trecut, moneda europeană, devenind conform Societății pentru Telecomunicații Financiare Interbancare (SWIFT) cea de-a doua cea mai tranzacționată monedă a lumii, iar China și Rusia colaborează deja în banca BRICS.

Crizele financiare pot fi lesne induse, deoarece principala moneda de tranzacționare economică a lumii este încă dolarul, tipărit de Federal Reserve, banca națională a SUA, care este în fond una privată, fiind în mâinile câtorva familii de bancheri.

Astăzi speculațiile financiare se fac mai ales prin practica rezervelor fracționare, care înseamnă că băncile pot să ofere împrumuturi fără a avea acei bani în rezervă, creând astfel bani falşi, din nimic. Economia lumii, inclusiv a SUA, este o ruină spoită cu un strat fals de aur, după anularea unilaterală a convertibilității directe a dolarului la aur (sistemul Bretton Woods). Băncile centrale pot să tipărească bani, însă asta nu înseamnă creștere economică, ci doar inflație sau prelungirea agoniei.

La această oră, speculațiile financiare depășesc de mii de ori economia reală. De fapt aici este principala vulnerabilitate a economiei mondiale, pentru că o criză datorată unor bule financiare, așa cum este cea care a pornit acum şapte ani din SUA și care a cutremurat și a fisurat economiile mondiale, pauperizând populația, poate fi oricând produsă.

Bogățiile, asta o arată orice studiu, s-au acumulat deja în câteva mâini, iar clasa de mijloc este pe cale de dispariție în SUA și UE, ca și ideea de antreprenoriat. Câștigurile „sigure” sunt în marile corporații, în care libertatea de a acționa și de a te dezvolta personal este aproape nulă.

Nu, nu este un scenariu apocaliptic!

Acum, când vedem că fără patalamaua Fundației Soros aproape că este imposibil să deții o funcție în conducerea serviciilor secrete și în executivul de la noi, trebuie să vedem care ar putea fi măsurile de salvare a României din conflictele care vor veni, alta decât salvarea personală. Întrebarea nu este dacă există oameni politici capabili să găsească soluții, pentru că sunt unii care se chinuiesc la periferia propriilor partide. Care partide ar putea să se deschidă spre oameni capabili care încă nu au fost înregimentați politic. Întrebarea este dacă vor fi lăsați să conducă, pentru că nimeni nu vrea competențe: globalismul dorește un stat slab și vulnerabilizat.

Iar în cazul în care câteva atentate vor atinge în viitor sensibilitatea publică, așa cum s-a petrecut după incendiul de la Colectiv (nu spun că acolo a fost un atentat, spun doar că impactul poate fi comparabil sau chiar mai mare), sau atunci când un război la graniță va fi iminent, masa de oameni va fi puternic manipulată prin mass-media și internet în direcția dorită.

Iar direcția dorită este haosul bine controlat.


Citiţi şi:
Avertisment din America: Sistemul financiar a intrat în faza terminală
Etapele insidioase ale instaurării sinistrei Noi Ordini Mondiale

 

yogaesoteric
16 decembrie 2015


 

 

Articole publicate recent

> 24 MartieRaport nazist din 1940 pentru colonizarea României. Un proiect care iată a revenit în actualitate sub patronajul Uniunii Europene

> 24 MartieRespect pentru educaţie în perioada interbelică: 17% din PIB

> 23 MartieDeclarații șocante ale generalului Iulian Vlad: Sergiu Nicolaescu a regizat momentele de panică și explozii din 1989, în București

> 23 MartieNorvegia. Pentru prima dată în istoria țării numărul ateilor l-a depăşit pe cel al credincioşilor

> 23 MartieDr. Călin Georgescu: «În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie» (I)

> 23 MartieAflat în vizită în România, genialul cercetător Mehran Tavakoli Keshe a participat la un eveniment organizat de Școala de Yoga MISA

> 22 MartieDespre sindromul «ordonanţă» si estetica sfârşitului de ţară

> 22 MartieDin dragoste pentru natură a plantat în fiecare zi un copac timp de 37 de ani

> 21 MartiePentru nişte ani mai buni: Thomas Sowell, în apărarea libertății (și) gândirii

> 21 MartieInteligenţa artificială creată de Google a învăţat să fie foarte agresivă

> 21 MartieGeneralul Mircea Chelaru: «Aşa începe nenorocirea. Să ştiţi că niciun război nu a început dintr-o dată»

> 20 MartieDocumente declasificate ale US Air Force: Proiectul 1794 – Farfuria zburătoare supersonică menită să doboare bombardierele sovietice

> 20 MartieMitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora? (II)

> 19 MartieScrisoarea lăsată de Dan Adamescu: «În penitenciar am ajuns în iad. Nu înţeleg de ce medicii m-au ignorat»

> 19 MartiePreotul Maes, despre ceea ce se petrece cu adevărat în Siria: Știrile difuzate reprezintă cea mai mare minciună a mass-media din timpurile noastre

> 19 MartieMinciuna are posturi TV multe, dar scurte! În Piața Victoriei nu au fost nici 150.000, nici 200.000 de oameni, ci mult mai puțini

> 18 MartieProfesor doctor specialist în libertăţile publice în dreptul penal: «Nu vă mai lasaţi tâmpiţi atât de uşor!»

> 18 MartieCel mai bătrân om din lume ne-a dezvăluit secretul longevității sale

> 18 MartieConsiliul pentru Relații Externe: În 2017 SUA ar putea începe un război cu Rusia şi Coreea de Nord

> 16 MartieVăzută din faţă, pare o locuinţă normală dar privind-o din lateral vei constata că este o casă cu totul aparte!

> 15 MartieRomânii sunt cei mai vulnerabili europeni în privinţa datelor personale: 85% îşi oferă datele pe internet

> 15 MartieMitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora? (I)

> 14 MartieIon Cristoiu: Incredibil, dar adevărat! SRI a primit dreptul de a avea firme comerciale sub acoperire

> 14 MartieDescoperire de importanţă majoră: Hidrogenul poate fi transformat în metal!!!

> 14 MartieViktor Orban, poziție intransigentă față de «corectitudinea politică» și intervenția lui Soros în politica Ungariei

> 11 MartieFenomen îngrijorător în Japonia: jumătate din cupluri, indiferent de vârstă, nu întreţin relaţii amoroase cu ființa iubită. Care este motivul?

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga