Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Ştiri>Toate ştirile >
Lecția exemplară pe care o dă Islanda pentru SUA și Europa

 
Un tribunal din Reykjavík a trimis după gratii, la sfârșitul lunii octombrie, alți cinci bancheri, acuzați că au contribuit la marele colaps al economiei, din 2008. O dată cu ei, numărul bacherilor condamnați la pușcărie în această țară a ajuns la 26.

Majoritatea celor ajunși după gratii în urma crizei care a afectat Islanda în urmă cu 7 ani sunt CEO ai unor importante instituții financare, și nicidecum simpli funcționari, relatează Iceland Magazine. Împreună, cei 26 de bancheri au fost condamnați la un total de 74 de ani de închisoare.

Cei cinci bancheri de top din cele mai mari două bănci din Islanda, Landsbankinn si Kaupthing, au fost găsiți vinovați de deturnare de fonduri, manipularea pieței și de încălcarea obligațiilor fiduciare. Deși pedeapsa maximă în Islanda pentru infracțiuni financiare actualmente se ridică la maximum șase ani, Curtea Supremă de Justiție se află în prezent în discuţii pentru a extinde limita.

Cele mai mari bănci islandeze, Landesbanki, Kaupthing şi Glitnir, s-au prăbuşit în octombrie 2008 declanşând o criză economică de proporţii, ale cărei efecte se simt încă în Islanda. Când au căzut, cele trei bănci aveau active de zece ori mai mari decât PIB-ul ţării.

Spre deosebire de alte state din UE sau de America, islandezii n-au încercat niciodată să-și „salveze” băncile, acordându-le ajutoare financiare. Cele trei bănci falimentare nu au fost recapitalizate. Toți creditorii, inclusiv cei străini, au fost expuși fără milă să suporte consecințele falimentului.


Citiți și:
Islanda aruncă la gunoi guvernul corupt şi apoi arestează toţi bancherii supuşi familiei Rothschild
Avertisment din America: Sistemul financiar a intrat în faza terminală
În special pentru bunăstarea celor puţini şi bogaţi, ţările se îndatorează tot mai mult
 

 

yogaesoteric
17 decembrie 2015


 

 

Articole publicate recent

> 24 SeptembrieAdevărul este că ne aflăm în război. Un război fratricid şi total

> 23 SeptembriePaula Popa, sora judecătorului Gică Popa: «Fratele meu nu s-a sinucis, ci a fost asasinat!»

> 23 SeptembrieVă place Trump? Un președinte american – nici cel mai bun, nici cel mai rău

> 22 SeptembrieCea mai mare corabie din lume, construită recent în Franța

> 22 SeptembrieDezbrăcați complet, la bar

> 22 SeptembrieIngeniozitate uimitoare

> 21 Septembrie31 de lacuri spectaculoase din România

> 20 SeptembrieTinerele generații devin din ce în ce mai proaste: oamenii de știință au descoperit că IQ-ul scade cu 7 puncte pe generație

> 20 SeptembrieAfacerea Skripal, realități și speculații

> 20 SeptembrieUniunea Europeană neintegrată

> 19 SeptembrieRăzboiul sirian s-a terminat și America l-a pierdut

> 18 SeptembrieProstia nu are limite: Anunțuri de nuntă în spațiu

> 18 SeptembrieNATO: Toate-s vechi şi nouă sunt toate

> 17 Septembrie«Cred că suntem într-o perioadă foarte foarte gravă pentru lume»

> 17 SeptembrieAudiere de pomină în Congresul SUA. Cum au ajuns serviciile secrete să fie sinonime cu democrația

> 17 Septembrie30 de milioane de oameni – unde se află și cum trăiește cel mai populat oraș din lume

> 15 SeptembrieÎn loc să apere resursele ţării, SRI-ul face lobby «de specialitate» la legea offshore pentru multinaţionale şi în dauna României

> 15 SeptembrieCererea pentru bani lichizi a crescut dramatic în Puerto Rico după ce uraganul a lovit rețeaua de bancomate

> 15 SeptembrieRăzboaiele nevăzute se câștigă cu aliați discreți, nu cu ambasadori guralivi

> 14 SeptembrieCheia neutralității și dizolvarea Matricei

> 14 SeptembrieImperiile muribunde se despart până la urmă de trecut urlând

> 13 SeptembrieO nouă criză financiară este doar o problemă de timp

> 13 SeptembrieIată ce nu ți-a spus nici Digi și nici Antena 3 despre protestul din Piața Victoriei. Adevărul relatat de la fața locului…

> 11 SeptembrieBill Gates îndeamnă omenirea să adopte revoluţia bancară din Kenya

> 11 SeptembrieDe ce să n-ai deloc încredere în școala ce este promovată de societatea corporatistă

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga