Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Biruiește-ți frica pentru totdeauna, pășește triumfător pe tărâmul extazului divin
  
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 

Abandonul total în faţa lui Dumnezeu este ceea ce generează manifestarea unui extaz divin. Starea de abandon conduce la o transcendere a ego-ului. Esenţial este că intrăm în stările de extaz divin prin această depăşire a condiţionărilor ego-ului. Pentru că de fapt tot ceea ce descoperi atunci este în tine, este esenţa care conţine totul.

Probabil că mulţi sunt curioşi să înţeleagă ce anume se petrece când o fiinţă umană intră în starea de SAMADHI. Ce simte atunci? Cum s-a produs prima dată experienţa extazului divin? Din punct de vedere spiritual această trăire este normală, dar din punct de vedere omenesc pare anormală, neobişnuită.

Iar aici se naşte conflictul din cauza căruia mulţi se îndoiesc de ceea ce trăiesc şi chiar se frământă când o asemenea experienţă excepţională e gata să apară: „Oare nu am înnebunit? Oare nu sunt pe cale să o iau razna?” Ego-ul preschimbă o asemenea trăire sublimă în venin. De fapt mentalul, mai ales mentalul inferior, este cel ce metamorfozează nectarul în venin sau poate să transforme veninul în nectar, în procesele de sublimare pe care le declanşează, prin gândurile pe care le nutrim.

Dar când ştim despre aceste trăiri extatice, când am aflat despre mecanismul producerii lor, ne va fi mult mai uşor să înţelegem, să ne deschidem spre asemenea realităţi subtile. Căci ştiinţa e putere.
 
Citiţi atent ca să înţelegeţi

Mărturiile celor care au atins înalte grade de realizare spirituală au meritul de a ne pune în rezonanţă cu fiinţele respective, în dimensiunile spirituale. Aşadar, citind atent şi urmărind să înţelegem temeinic ceea ce au spus Sri Ramakrishna, Sri Ramana Maharishi, Sri Nisargadatta Maharaj, putem ajunge foarte uşor la comuniunea cu ei în dimensiunea subtilă, iar asta poate să declanşeze apoi în noi stări spirituale de vârf. Chiar stări de extaz divin, SAMADHI. Iar pe cei care doresc să aibă experienţe de vârf, îi sfătuiesc să citească foarte atent asemenea relatări. Nu cărţi despre Ramakrishna sau despre alţi mari yoghini, ci scrieri în care chiar ei îşi povestesc trăirile spirituale. Şi există astfel de lucrări.

Există, de asemenea, mărturii ale unor fiinţe cu o înaltă realizare a Sinelui, care dezvăluie ce anume simt sau cum gândesc atunci. Un exemplu strălucit sunt cărţile lui Nisargadatta Maharaj. Pline de mărturii impresionante, pot determina în voi apariţia unor stări spirituale, aş îndrăzni să spun divine. Dacă se poate, recitiţi-le chiar şi de cincizeci de ori şi veţi vedea că de fiecare dată vă permit să aprofundaţi şi să înţelegeţi cu totul altfel explicaţiile sale. Dintr-un anumit punct de vedere, mărturia lui Nisargadatta Maharaj se ridică deasupra mărturiilor lui Ramana Maharishi. Este exemplară. Claritatea lui este momentan de neegalat. Puterea sa de evocare şi forţa sa de sinteză sunt excepţionale. Mai mult decât lectura atentă a dialogurilor pe care le-a purtat de-a lungul anilor cu diverşi căutători spirituali, puteţi chiar să-i cereţi ajutorul direct, folosind o fotografie de-a lui. Deşi a părăsit planul fizic, să ştiţi că răspunde plin de solicitudine celor care îl apelează sincer. Trebuie doar să îndrăzniţi.

Cine nu cunoaşte teoria nici măcar nu bănuieşte

Cărţile lui Paul Brunton (În căutarea Sinelui Suprem, Cărarea ascunsă, Înţelepciunea Sinelui Suprem, Învăţătura secretă de dincolo de yoga) prezintă modalităţi practice de a ne revela Sinele Divin. De altfel, Paul Brunton a fost cel mai important discipol occidental al lui Ramana Maharishi. Nimeni din cultura vestică nu a descris mai bine modalitatea de a-ţi revela Sinele, chiar printr-o anumită metodologie gradată. El a mers pe calea ADVAITA VEDANTA, calea rapidă şi în acelaşi timp foarte dificilă a revelării Sinelui Divin Atman. Altfel spus, ATMA YOGA.

Vă sfătuiesc să citiţi şi Autobiografia unui yoghin, cartea în care Paramahansa Yogananda descrie într-un mod magistral ce a simţit în starea de SAMADHI, indusă de maestrul său, Sri Yukteswar. La fel şi cartea lui Richard Maurice Bucke – Conştiinţa Cosmică. Este o lucrare celebră, relatarea unui om ce nu practica yoga, dar care a trăit spontan o stare de extaz divin, în timp ce conducea maşina. Şi el a descris această experienţă într-o carte de trei sute şi ceva de pagini.

Important e să citiţi. Cine nu cunoaşte teoria nici măcar nu ştie când atinge asemenea stări. Numai revelarea metodologiei şi a trăirilor care apar în SAMADHI a făcut ca unii occidentali să realizeze că şi ei au avut stări de extaz divin, chiar dacă nu practicau yoga. Pentru că altfel omul obişnuit poate experimenta asemenea stări, chiar fără să practice yoga, şi să nu-şi dea seama totuşi ce importantă a fost pentru el acea stare sau de ce natură a fost acea trăire.

În felul acesta, când o să fiţi confruntaţi cu un pre-SAMADHI n-o să vă mai fie frică, ci veţi gândi: „O să se producă la mine cum s-a produs la cutare şi la cutare” despre care aţi citit în cutare carte sau în cutare broşură.

Teama – prima şi ultima barieră

Ignoranţa este cea care naşte frica. Tot ceea ce ne împiedică să trăim această stare de extaz divin este ego-ul. De fapt suntem structuraţi lăuntric să intrăm oricând în stări de extaz divin. Numai ignoranţa şi egoismul ne împiedică să le accesăm. Şi sigur că atunci când suntem pe prag, ego-ul se manifestă şi frica apare.

De altfel, stările care apar în timpul extazului divin sunt atât de copleşitoare, atât de inedite, de complexe, de bogate, încât această stare de teamă le pare îndreptăţită multora. Pentru că ei nu ştiu ce se produce atunci. Mulţi îşi imaginează că după aceea nu se vor mai întoarce, că vor muri, vor dispărea, vor fi dizolvaţi. Dar sigur că asemenea idei sunt prosteşti şi ţin de ego, care se exprimă adeseori printr-o panică paralizantă.

Şi atunci, în conformitate cu principiul „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi pune în traistă”, procesul de intrare în SAMADHI se opreşte. Rămâne doar acea stare nostalgică: „Ah! Aş fi putut să am o trăire divină, dar frica m-a împiedicat să mă dăruiesc întru totul lui Dumnezeu”. Pentru că în ultimă instanţă starea de SAMADHI este o stare de absorbţie în Dumnezeu Tatăl.

Sri Ramakrishna spunea că „cel care intră pentru prima dată în SAMADHI seamănă cu cineva care vrea să se sinucidă”. Este cuprins de o anumită pornire şi îi dă frâu liber, dar este şi angoasa: „Ce-o să fie după...? Ce se va petrece după aceea?” Primul moment e de dizolvare a ego-ului, de trecere dincolo de el şi asta îi face pe foarte mulţi să se simtă copleşiţi de frică. Pe mulţi îi blochează şi îi determină să rămână pe pragul stării de SAMADHI.

Numeroşi cursanţi yoga mi-au povestit stări de pre-SAMADHI, dar datorită acestei frici paralizante legate de manifestarea ego-ului care se simte pur şi simplu spulberat, n-au avut curaj să se dăruiască, să se lase cu totul în Voia lui Dumnezeu.

Când iese ego-ul intră yoga

Abandonul total în faţa lui Dumnezeu este ceea ce generează apariţia extazului divin. Starea de abandon conduce la o transcendere a ego-ului. Această ieşire din sfera limitărilor este de altfel ceea ce spunea şi Suren Goyal, un mare yoghin care ne-a vizitat ţara: „În momentul în care iese ego-ul intră yoga”. Or atunci când suntem perfect în starea de yoga intrăm automat în starea de extaz divin, în SAMADHI.

Esenţial este că intrăm în stările de extaz divin prin această depăşire a condiţionărilor ego-ului. Pentru că de fapt tot ceea ce descoperi atunci este în tine, este esenţa care conţine totul. Este o stare de dilatare în nemărginire pe care o simţi. Eşti numai lumină, eşti pretutindeni, e o transcendere într-o realitate spirituală unde nu mai există ceea ce este manifestat. Acolo nu mai sunt forme, nu mai sunt aparenţe. Doar beatitudinea divină. O revărsare a graţiei. La nivelul realizării Sinelui este totuşi o stare firească. Este de fapt singura stare reală, restul e iluzie.

Dacă ajunge să se permanentizeze şi să se transfuzeze în întreaga ta fiinţă, atunci nu va mai exista nicio luptă. Pentru că fiecare scânteie care există în noi sub forma Sinelui Divin este de fapt o infimă scânteie din marele Sine al lui Dumnezeu Tatăl. În momentul în care ajungem la această unificare dintre Sinele nostru revelat şi Sinele lui Dumnezeu Tatăl apare marea eliberare.

Când intră în SAMADHI şi percepe starea de dilatare în nemărginire, omul reproduce la scară mică, în microcosmosul fiinţei sale, starea de dilatare pe care o are Dumnezeu în manifestare. Aşa cum se ştie, deplasarea spre roşu a Universului se realizează chiar şi acum, de miliarde de ani. Universul este în expansiune, iar această expansiune a survenit, după ceea ce oamenii de ştiinţă au numit momentul Big Bang-ului, explozia tainică, fundamentală, care a făcut ca totul să se manifeste aşa cum se manifestă.

Aşadar starea de dilatare în nemărginire este corelată în fiinţa celui care trăieşte o stare de SAMADHI cu expansiunea continuă a lui Dumnezeu Tatăl în manifestare, din vremuri imemoriale. Până unde? Este un mare mister. Dacă vreţi, misterul misterelor. Pentru că atâta timp cât suntem în starea umană nu putem şti cu precizie dacă universul are sau nu margini. Chiar faptul de a ne imagina că ar avea margini ridică o altă problemă. Dacă are margini, dincolo de ele ce se află? Ne dăm seama că este o mare taină care se revelează prin descrierea acestei expansiuni.

Ce-o fi o fi! Mă dăruiesc ţie, Doamne

Contrar prejudecăţii care susţine că amorul nu poate să conducă fiinţa umană la Divin, prin consacrare, iubire, transfigurare şi continenţă realizată perfect se poate ajunge la starea de comuniune cu Dumnezeu Tatăl.

Iubirea ne poate induce o stare de sacralitate, de transfigurare în care Dumnezeu ni se revelează ca beatitudine, înţelepciune, bunătate, frumuseţe şi iubire. Ce ne rămâne de făcut este să ne dăruim necondiţionat Lui. Iar asta se poate realiza cel mai uşor urmărind în primul rând să practicăm Karma Yoga.

Prin Karma Yoga dobândim astfel uzanţa stărilor de comuniune cu Dumnezeu Tatăl. De aceea ne va fi mai uşor apoi să intrăm într-o stare excepţională, să transcendem ego-ul. Pentru că va apărea această experienţă a comuniunii cu El prin intermediul acţiunilor ale căror fructe I le dăruim. Este nevoie doar de aspiraţie intensă şi totală devoţiune faţă de Dumnezeu.

Urmăriţi să-I solicitaţi mereu ajutorul: „Doamne, Tu eşti pretutindeni, sunt al Tău, mă dăruiesc în totalitate Ţie!” Acţionând astfel, Dumnezeu vă ajută, pentru că orice om este ajutat de El în fiecare clipă. Căci El ştie totul despre noi în orice clipă.

A ne imagina că în momentul când suntem pe cale să intrăm în extaz divin SAMADHI suntem singuri este o imensă tâmpenie. Prin urmare, într-o asemenea stare trebuie să ne deschidem total către Dumnezeu şi să ne dăruim pur şi simplu Lui. Dacă această acţiune de dăruire este totală, atunci transcendem ego-ul şi simţim ajutorul divin care ne face să trecem dincolo de orice limitare.

Trebuie să ne dăruim complet şi să spunem exact cum a spus Scufiţa Roşie în acel banc faimos: „Ce-o fi o fi!”. Să spunem: „Mă dăruiesc Ţie, Doamne”. Apoi să vedem ce va urma.

Şi în această direcţie trebuie înţeles foarte clar un aspect. Atunci când vă este teamă, Dumnezeu nu vă forţează să intraţi în stări de extaz divin. Dacă voi spuneţi: „Stop! Vreau să se oprească!” starea se opreşte, chiar dacă este în curs să se declanşeze. Asta arată că liberul arbitru, voinţa voastră este suverană chiar şi în momentele de graţie. Iar dacă, dimpotrivă, vă dăruiţi cu toată fiinţa, sigur că starea de extaz divin apare şi este copleşitoare. E o stare de libertate totală.

Senzaţia de oprire a timpului, pe care mulţi yoghini au relatat-o, este de fapt revelarea eternităţii. În acel moment fiinţa depăşeşte integrarea temporală obişnuită în care trăim timpul ca prezent, ne raportăm la trecut şi mergem în viitor; se abolesc aceste percepţii fragmentare. Apare o stare de încremenire în care simţim că timpul se opreşte.

Dar în acea clipă are de fapt loc revelarea dimensiunii cu adevărat divine a ceea ce înţelepţii numesc eternitate. Pentru că eternitatea este dincolo de timp şi asta i-a făcut pe cei care au trăit şi au vorbit despre stările divine extatice să ajungă la concluzia că Dumnezeu este veşnic. Starea de veşnicie, starea de oprire a timpului este de fapt o revelare a lui Dumnezeu Tatăl, căci eternitatea este însăşi esenţa lui Dumnezeu Tatăl.

Cine ajunge să trăiască eternitatea Îl simte implicit pe Dumnezeu, care există în veşnicie. Este o trăire divină cu totul excepţională, care este oferită prin graţie divină ca model, pentru ca apoi să fie egalată şi permanentizată.

Articol preluat din revista Yoga Magazin, nr. 77.

yogaesoteric
7 ianuarie 2016
 
 

Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga