Sinistra experimentare pe oameni a unor nanotehnologii

 

Într-un afidavit (declarație sub jurământ) din data de 15 iulie 2015, la Bruxelles, doctor Hildegarde Staninger, specialist în toxicologie industrială, doctor în medicină integrativă, expune toate progresele din domeniul nanotehnologiilor implantate sau implantabile la ființa umană. Ea a făcut această declarație pentru o pacientă afectată de boala Morgellons, cu scopul de a o interna și a o supune unor investigații amănunțite. Dr. Hildegarde Staninger a dezvăluit cu acea ocazie brevetele US 5054339, din 19 decembrie 1990 și 6 503 231 B1, din 7 ianuarie 2003 care fac trimitere la sute de brevete referitoare la posibilitatea de a implanta ființei umane o multitudine de nano obiecte, nano cristale, nano fluide etc.

Strania boală Morgellons a fost diagnosticată pentru prima dată în anul 2002, de atunci înregistrându-se un număr tot mai mare de cazuri de la an la an. Simptomele sunt dintre cele mai ciudate – fire subțiri albe sau colorate și granule negre ies prin piele, apariție de cicatrici, senzații de mișcare sub piele, mâncărimi, înțepături, însoțite de o afectare în plan psihomental: tulburări de memorie și concentrare, apariția unor viziuni stranii etc. Centrul de Control al Bolilor din SUA a declarat maladia de origine necunoscută, majoritatea celor afectați ajungând să fie tratați în centre de psihiatrie. Există încă multe necunoscute în jurul acestei maladii, pe care unii medici o cataloghează pur și simplu drept o „boală închipuită”. Totuși, cel puțin numărul mare de persoane afectate ar trebui să dea de gândit. Studii efectuate asupra fibrelor invazive extrase de la pacienţii cu Morgellons au relevat că structura acestora este similară la cei bolnavi, dar că ele nu se potrivesc cu nicio fibră din mediul natural obişnuit. Unii asociază simptomatologia bolii Morgellons cu consumul de alimente modificate genetic, dar explicația oferită de dr. Hildegarde Staninger, în sprijinul căreia ea aduce o serie de date certe, este mult mai plauzibilă.

Vă prezentăm în cele ce urmează unele extrase edificatoare și în același timp cutremurătoare din declarația sub jurământ a dr. Staninger:
„Sunt doctor în medicină integrativă și am practicat această disciplină în contextul toxicologiei industriale timp de 14 ani. Din 2003 și până în prezent, m-am specializat în identificarea morfologică a efectelor patologice toxicologice sistemice apărute în corpul uman, în urma expunerii la nano materiale avansate, precum nano fluide, nano particule, nano-bio-eșafodaje, thinfilms (țesături fine artificiale), hidrogeluri, nano fire, cristale lichide virale, microsfere de terahertzi, nano diamante, nano biocaptori și numeroase alte domenii ale nanotehnologiei. Aspectele privind expunerea ființelor umane la nanotehnologie s-ar afla în domeniile de studiu ale disciplinelor științifice a nanotoxicologiei aplicate și a biometriei cu aspectele înregistrării telemetrice de date și de supraveghere…”

„În noiembrie 2010, am primit un eșantion excizat, din partea dr. Michele Levasque, directoare a departamentului de neurochirurgie din cadrul Universității California, Los Angeles / spitalul Cedar Sinai și patolog – șef, pentru a realiza o analiză chimică nemaifăcută până atunci a unor materiale de vârf asupra unui meningiom benign. Situația făcea ca meningiomul benign să fie structurat în jurul unui nucleu de stiren, un cip dintr-un creier uman care fusese implantat în corpul clientului meu cu ajutorul unei nano-săgeți așa cum a fost indicat autorităților competente. Rezultatul acestei prime cercetări a determinat crearea unei nano-bio-unelte prin intermediul unor nano-piese pentru a fi folosită într-o ființă umană. Raportul complet cu analizele realizate se află pe site-ul www.onecellonelightradio.wordpress.com (Global Brain Chip, documentul dr. Hildegarde Staninger, RIET-l.)…”

„Doamna M. V. m-a contactat pe 10 octombrie 2014 pentru a afla dacă există o nanotehnologie de ultimă oră care ar putea provoca sufocarea, strangularea și / sau alte manifestări fiziologice. Doamna V. a experimentat aceste fenomene și a descoperit că prezintă cicatrici și alte modificări fizice la nivelul trupului. Nanotehnologiile care pot fi corelate cu simptomele pe care aceasta le descrie sunt cunoscute sub denumirea de polimeri și elastomeri de optică coloidală și sisteme de nano structuri, dezvoltate prin intermediul unor programe științifice în cadrul următoarelor universități:
– Universitatea din Wisconsin, Madison, Statele Unite;
– Universitatea din Twente, Olanda;
– Universitatea Nottingham Trent, Marea Britanie;
cercetările fiind finanțate de DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency – Agenția de cercetare pentru Proiecte Avansate) și Aviația SUA.”

„Nanotehnologia inovatoare dezvoltată pentru zona gâtului este ca o piele inteligentă care se curbează și se pliază electronic, ca un e-tatuaj extensibil. Materialul primar care este folosit la dezvoltarea sa este procesarea unui film subțire pe bază de carbon negru, care a fost înlocuit apoi de nano argilă pentru a ameliora reticularea (formarea uneia sau a mai multor rețele tridimensionale). Metoda cu siliciu negru a fost dezvoltată în cadrul Universității din Twente și este menționată în brevetul US 5054339, din 19 decembrie 1990, octombrie 1991, Harold Yacowitz, Tattooing assembly.”

„Folosirea metodei cu siliciu negru a fost extinsă în brevetul american 6,503,231 B1 din data de 7 ianuarie 2003, Georgia Tech Research Corporation, Atlanta, GA al cărui titlu este DISPOZITIV CU MICRO ACE PENTRU TRANSPORTAREA DE MOLECULE PRIN TRUP. Termenii de tubuli minusculi și fire mono cristaline sunt menționați în acest brevet. Joshua Edel și colaboratorii fac referire la termeni de nanotehnologie mai vechi: «factorii care influențează bio compatibilitatea micro structurilor din silicon inserabile în cortexul cerebral» (Transactions 1EEEI le génie biomédical 39 (6) 635-43 (1992)). Brevetul face referire la metoda «Black on Silicon» ca făcând parte din procesul de elaborare a tehnologiei cu micro ace care este folosită în prezent în tehnologia de recunoaștere vocală e-tatuaj din tele-medicină (medicina la distanță), și pentru multiple aplicații de securitate pentru brevetele Motorola care sunt deținute în prezent de Google și a căror cercetare este condusă de Regina Dugan, fosta directoare a DARPA.”

„Universitatea din Twente, Institutul de nano fabricate moleculare al profesorului IR Jurriaan Huskens este bine văzut în cadrul comunității științifice pentru dezvoltarea nano elastomerilor, cercetarea în colaborare și brevetarea mondială a tehnologiilor la MESA. Acest institut de nanotehnologie realizează un program de cercetare împreună cu șase grupe de cercetare, pornind de la chimie și ajungând până la fizică, trecând prin micro-inginerie. Toate aceste cercetări înglobează universități din Statele Unite, Anglia, Singapore și din alte țări pentru dezvoltarea de materiale hibride pentru fotonică integrată și alte sisteme de nano polimeri și nano particule…”


PATENT US 6503231 B1

Acest brevet US6503231 B1 se referă la un dispozitiv cu micro-ace care permit transportarea moleculelor sau fluidelor prin trup. Aceste micro-ace sunt goale sau poroase. Ele au diametre cuprinse între 1 și 10 nanometri și au capacitatea de a permite administrarea de medicamente sau colectarea de fluide corporale. Ele sunt fabricate plecând de la metale, siliciu, dioxid de siliciu, ceramică și materiale polimere. Acestea sunt nano materialele pe care le regăsim la persoanele atinse de boala Morgellons. Acest brevet și multe altele tind să demonstreze că avansatele nanotehnologii sunt folosite în alte scopuri decât cele terapeutice sau de agrement. Ele par să fi fost deturnate către aplicații și programe militare. În prezent, mai mult de 100 000 de cetățeni servesc drept cobai pentru aceste programe clasificate Top Secret în SUA, în Europa și, fără îndoială, și în alte țări.

Afectarea proceselor fiziologice și daunele psihologice provocate de nanotehnologii și arme neutronice

În afara faptului că există institute civile și militare care dezvoltă nanotehnologii implantabile și potențial parazite pentru ființa umană, există deja numeroase dovezi că în unele locuri au fost chiar realizate teste pe cobai umani încă de acum mulți ani. În SUA, conform afirmațiilor dr. Hildegarde Staninger, se estimează că există un număr de 60 000 de persoane care au în piele nano fibre, nano cristale, nano elastomeri, hidrogel și care au implantate nano obiecte intra-cerebrale. În majoritatea situațiilor, cu excepția cazurilor în care aceste persoane au șansa să întâlnească un medic capabil să le pună un diagnostic adecvat, ele ajung să fie plasate în centre psihiatrice. În cele mai multe cazuri aceste victime sunt atât de afectate atât din punct de vedere fizic, cât și psihomental, încât nu au tăria de a iniția acțiuni în justiție împotriva institutelor civile și militare care sunt suspectate că le-ar fi folosit drept cobai. De altfel, rămâne de stabilit modus operandi de implantare folosit. În paralel, putem paria la sigur că 99% dintre politicienii însărcinați cu sănătatea publică ignoră total acest tip de nano-contaminare care nu își poate avea sursa decât în atotputernicul colos militaro-industrial.


Europa nu este nici ea cruțată de ceea ce a fost numită în mod uzual „boala Morgellons”. Însă nu avem la dispoziție nicio statistică referitoare la numărul de europeni afectați de această nano-contaminare. Deși există încă multă confuzie în jurul acestui subiect, anumite persoane afectate de strania maladie au început să vorbească. Prezentăm în continuare extrase din mărturia zguduitoare a doamnei V., cetățean german.

„Obiectivul meu este să sensibilizez publicul față de dezvoltarea rapidă a armelor neutronice în lumea întreagă și a programelor de hărțuire urbană care reprezintă o gravă amenințare pentru drepturile constituționale și libertățile cetățenești în domeniul sănătății, siguranței, vieții spirituale precum și a conștiinței individuale, a conștiinței de grup și a conștiinței sociale.

Aș dori ca înainte de toate să spun că eram o ființă foarte veselă, dinamică, practicam sporturi și îmi plăcea să organizez evenimente sportive precum maratoane – ștafetă în calitate de șef de echipă pentru societatea noastră.

În mai 2008, cu ocazia examenului ginecologic, am fost informată de prezența unui fibrom uterin care creștea cu rapiditate și care îmi cauza crampe pelviene și abdominale dureroase și îmi punea în pericol fertilitatea și dorința mea de a avea un copil. Am luat decizia de a înlătura chirurgical acest fibrom. Pe 17 iunie 2008, am fost operată în spitalul din Bruxelles HIS Molière-Longchamps.

La doar 2-3 luni după aceea, am constatat pentru prima dată că mi-au apărut fibre, fire negre și granule care îmi ieșeau din piele, mai întâi la nivelul vaginului și împrejurul cicatricei de la operație. Am fost șocată și confuză.

Pe 19 decembrie 2008, medicul meu m-a anunțat că eram însărcinată.

În perioada martie – septembrie 2009, mi-au apărut niște simptome destul de surprinzătoare precum palpitații cardiace, fără nicio anomalie cardiacă anterioară, mișcări subite și involuntare ale corpului precum și niște mișcări ciudate regulate de ridicare a abdomenului care erau prea ritmice, mecanice și la intervale foarte bine stabilite pentru a putea proveni de la noua viață pe care o purtam în mine. În același timp, întâmpinam mari dificultăți în a mă concentra și aveam pierderi de memorie neliniștitoare pentru mine, care avusesem mereu o memorie excelentă până atunci. Aveam niște senzații ciudate de înțepături „electrice” pe tot corpul ca și cum mi-ar fi băgate ace în piele.

Fiul meu s-a născut pe 1 septembrie 2009. Mi-am dat imediat seama de importanța rolului meu de mamă, iar iubirea pe care o am pentru el întrece orice sentiment. Dar momentul de grație a fost de scurtă durată, căci în zilele și lunile care au urmat am văzut stupefiată cum mi-au reapărut fibre, granule, hexagoane și mici ghemuri de fire colorate încurcate care îmi ieșeau din piele din ce în ce mai des. Aceste lucruri sunt însoțite de apariția unui lichid vâscos sub formă de picături pe piele, care seamănă cu un gel sau cu un ulei. Am frisoane în tot corpul și nu reușesc să mă încălzesc chiar dacă încălzirea este pornită permanent. Am niște mâncărimi groaznice care mă împiedică să dorm iar pomezile sau antihistaminicele pe care medicii mi le prescriu nu au niciun efect asupra lor.

Sufăr de o oboseală severă și permanentă, foarte neobișnuită pentru mine, atât de mare încât simplul fapt de a-l duce dimineața în cărucior pe fiul meu la creșă este un efort considerabil. Uneori îmi pierd controlul asupra picioarelor și mă rănesc căzând. Disperată, consult mulți medici, dermatologi, dar niciunii nu mă pot ajuta și nici nu îmi pot da nicio explicație pentru firele și particulele care îmi ies din piele. Toate testele privind existența vreunui parazit sau a unei boli tropicale s-au dovedit a fi negative.

La nivelul rinichiului drept, am o senzație ciudată de electricitate și de vibrație subcutanată. Neliniștea mea crește. M-am întors la dr. de Jaegher, care mi-a făcut un grataj pe mână și mi-a spus că nu vede nimic special în afara unui sarcopt „tăiat în două”; ea mi-a pus un diagnostic de scabie. Doamna dr. mi-a explicat că boala mea este foarte contagioasă și că trebuie să fiu foarte atentă la fiecare contact fizic cu fiul meu. Ea mi-a dat un tratament pentru două-trei săptămâni cu o pomadă pe care să o aplic pe toți membrii familiei.

… În august 2010 mi s-au agravat simptomele, corpul meu elimină substanțe… Percep o mișcare organizată sub piele, ca și cum ceva pune „stăpânire” pe trupul meu, se instalează și mă invadează complet. Niciun medic nu pare să mă poată ajuta!

Starea mea de sănătate nu face decât să se înrăutățească. În ianuarie 2011, iau o decizie radicală: încetez orice tratament, nu mai merg să consult niciun medic și încep să fac singură cercetări despre această boală pe care niciun medic nu o poate diagnostica. Am înțeles repede despre ce rău este vorba, cel al căruia sunt victimă. M-am îndreptat cu rapiditate către cercetările unui toxicolog american, dr. Hildegarde Staninger. Medic specialist în studii nano patologice, expertă în fața tribunalelor, ea a susținut în justiție mai multe victime ale unor implanturi non-consensuale prin nanotehnologie. În aceeași perioadă, mi-am dat seama că în urma supliciilor mele rămân cu semne de înțepături pe corp, cu erupții subcutanate și exteriorizarea a ceea ce acum știu că sunt nano particule. Am constatat, de asemenea, că am niște cicatrici chirurgicale pe corp, în spatele urechilor, sub bărbie și pe abdomen, cu care m-am prezentat imediat la medic. Am și hematoame în mod frecvent. Într-o dimineață, când m-am trezit, aproape că nu puteam să stau în picioare căci simțeam niște mișcări mecanice în talpă care erau atât de dureroase încât făceau ca mersul să-mi fie imposibil. Cu cât avansează toate acestea, cu cât răul se accentuează, trupul mai elimină fire prin limbă, față, cap.

Din cap până în picioare, simt mișcări foarte coordonate sub piele, ca și cum ar fi un curent electric care îmi traversează trupul și îmi provoacă dureri atroce în permanență. Au apărut și modificări ale vederii. O nouă realitate virtuală începe să se dezvolte. În timpul nopții, dar din ce în ce mai des și ziua, îmi sunt proiectate imagini virtuale sau clipuri video în cap. În general, sunt discursuri ale lui Adolf Hitler, scene de tortură, scene cu ritualuri satanice, abuzuri sexuale, simboluri satanice sau legate de ideologia nazistă precum și cruci în formă de svastică, șerpi, lilieci-vampiri sau alți monștri. Și Pegas, calul înaripat, revine mereu.

Din când în când mai văd și imagini cu extratereștri care arată ciudat, care par a mă cerceta cu ochii lor mari și negri. Și prin urechi îmi iese această materie inertă, încep să am acufene cu un sunet foarte ascuțit și neplăcut în permanență, clinchete, izbituri, sunete parazite și alte sunete sacadate. Uneori, mai ales când merg la culcare, aud voci de bărbați și femei care vorbesc diferite limbi.

Din aprilie 2011 până în decembrie 2012, mi s-a umplut trupul cu mici cicatrici. Craniul mi se deformează cu dureri atroce și am remarcat apariția unor cicatrici fine sub arcadele de deasupra sprâncenelor, fire negre care îmi ies din ochi și care mă înțeapă în permanență ca niște ace. Cu degetele pot simți sub arcade și sub pleoape, aproape de nas, niște lucruri care par a fi fire care merg către ochi. În momentul în care îi închid, văd în mod constant o culoare roșie agresivă și un ochi mare care mă privește în permanență.

La ceva timp după aceea, cu ocazia unei întâlniri cu o victimă din Anglia a aceleiași tehnologii, Mike M. îmi vorbește spontan despre „un ochi mare de taur” care pare a-l observa tot timpul. Ceva dur și dureros mi-a apărut pe limbă, legat de interiorul obrajilor care prezintă răni mici, deasupra și dedesubtul limbii. Sunt vizibili niște receptori electronici. Nici sânii nu mi-au fost cruțați – au un aspect umflat și asimetric, confirmat printr-un examen IRM pe care medicul ginecolog mi l-a cerut, căci cu ocazia unei examinări a sânilor prin palpare a constatat că se simt unele mase și protuberanțe ciudate, mai pronunțate în partea stângă.

În vara lui 2011, într-o dimineață am constatat că mi-au apărut mici cicatrici la nivelul gâtului prin care iese o cantitate considerabilă de granule și semințe negre însoțite de ceea ce păreau a fi niște mici cristale. La scurt timp, am început să simt cum mi se mișcă ceva sub pielea gâtului și în tiroidă. Am avut impresia că aveam un șarpe enorm, foarte tare și puternic în gât, care începe să mă sufoce. Începând din acel moment, am mereu un sentiment că sunt strangulată și omorâtă prin sufocare. Trăiesc cu un sentiment de teroare continuă că voi fi strânsă de gât.

Mai târziu, expertul în nanotehnologie, dr. Hildegarde Staninger mi-a pregătit o declarație sub jurământ în care îmi descrie această tehnologie în detaliu. Ea îmi confirmă că în afară de a înregistra toate cuvintele victimei printr-un nano microfon plasat în tiroidă, ea mai poate să provoace și sufocarea victimei de la distanță.

Am decis să consult un toxicolog de la clinica universitară din Louvain, prof. Benoît Neméry de Bellevaux. După ce a prelevat de două ori la un interval de mai multe zile, o cantitate mare de particule și fire care îmi ieșeau din mână, mi-a spus că trebuie să așteptăm 15 zile pentru rezultatele analizelor… Pentru a rezuma o poveste lungă, nu am putut obține rezultatele acestor teste. Domnul Neméry mi-a răspuns că patologii sunt perplecși, căci este vorba despre o materie necunoscută pe care nu au putut să o identifice. Când am solicitat informații de la laborator pentru a încerca să aflu mai multe, mi s-a spus că nu au fost realizate niciodată analize pe numele meu! Mostrele se pare că nu au ajuns niciodată la laborator! Am avut sentimentul că cineva își bate joc de mine. După ce am depus o plângere la serviciile de mediere ale spitalului, am primit rapoartele laboratorului care indică faptul că este vorba despre o materie sintetică de natură necunoscută. Dosarul este închis fără a fi fost rezolvat iar prof. Jan Tytgat mi-a spus că nu se pot realiza analize mai ample.

Din primăvara anului 2012, sunt unul dintre membri fondatori ai unei  organizații non-profit „International Center against Abuse of Covert Technologies” (Centrul Internațional contra Abuzurilor folosind Tehnologii Secrete). Obiectivul ICAACT este sensibilizarea publicului față de implanturile non-consensuale asupra cetățenilor prin tehnologii noi precum și furnizarea pentru victime a unor dovezi științifice ale agresiunilor comise contra lor. Pentru a face aceasta, ICAACT organizează în mod regulat scanări gratuite pentru membri din public pentru a detecta eventuale frecvențe radio emise de implanturi plasate în trupurile lor.

În iunie 2013, împreună cu avocatul german Me Henning Witte, doctorul Rauni Kilde, activistul suedez Magnus Olsson, am fondat o altă asociație non-profit cu scopul de a apăra drepturile victimelor terorismului electronic și ale hărțuirii criminale în rețea. Organizația se numește EUCACH (European Coalition against Covert Harassment – Coaliția Europeană împotriva Hărțuirii Ascunse).

Pe 20 noiembrie 2014, în colaborare cu Peter Mooring de la fundația olandeză STOPEG (Stop Electronic Weapons – Stop Armelor Electronice, Stop Gangstalking – Stop Urmăririi Organizate), EUCACH organizează primul congres mondial despre experimentele non-consensuale folosind tehnologia implanturilor electronice, a armelor cu energie dirijată și hărțuirea criminală a cetățenilor în rețea.

La doar două luni după intervenția sa la conferința de la Bruxelles, unde părea să fie într-o perfectă formă, pe 8 februarie 2015, dr. Rauni Kilde, membră a consiliului de administrație și consilier medical al EUCACH, moare brusc de cancer generalizat în țara sa natală, Finlanda. Pe baza mail-urilor trimise de dr. Kilde cu puțin timp înainte de a muri, o mare parte dintre prieteni și cunoștințe suspectează că aceasta a fost asasinată.”

Citiți și:
Presa corporatistă nu spune nimic despre pericolele şi efectele secundare ale nanotehnologiei
Tehnologii sinistre ale controlului mental ce sunt aplicate umanității
Cipuri şi human enhancement – ofensiva tehnologiei pusă în slujba obţinerii controlului populaţional absolut
Experimente realizate pe oameni – o incursiune în culisele murdare ale puterii
 

yogaesoteric
8 ianuarie 2016
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More