Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sufismul și învelișurile inimii

 
Un sufist este o persoană care și-a dedicat în totalitate viața scopului de a se reîntoarce la Cel Unic urmând calea inimii, calea iubirii. Sufiștii sunt experți în ceea ce privește structura subtilă a inimii. Ei afirmă că doar prin intermediul unei inimi trezite putem începe să experimentăm și să gustăm din nectarul extatic al adevăratei naturi divine.

Marii mistici sufiști ai trecutului ne-au oferit „harta” căii inimii care ne conduce înapoi către Sursa primordială. Înțelepții timpurii, precum al-Hakim al-Timiridh, descriu patru învelișuri principale ale inimii, iar cei care le-au urmat au detaliat, menționând 28 de subdiviziuni ale celor patru învelișuri principale.

Modelul celor patru învelișuri ale inimii constituie o perspectivă spirituală foarte utilă și atemporală asupra tuturor aspectelor vieții, inclusiv pentru înțelegerea relațiilor. Simplu spus, cele patru învelișuri ale inimii sunt acestea:

Primul înveliș: învelișul cel mai exterior al inimii, sau ego-ul

Primul înveliș reprezintă dedesubturile (rădăcinile) emoționale ale egoului. Cu toții avem nevoie de un simț sănătos al individualității pentru a exista și acționa în această lume, dar inconvenientele apar din tendințele egoului de a controla desfășurarea lucrurilor, de a domina, de a critica, de a se plasa pe primul loc, de a se agăța și de a se menține în starea de turmă. Cuvântul sufit folosit pentru tendințele egoului este „nafs”. Egoul se folosește de emoțiile din învelișul de la suprafața inimii – precum mânia, gelozia, frica – pentru a-și alimenta și justifica perspectiva limitată și separatoare asupra lumii.

Egoul mai are și o latură superioară – mintea rațională împreună cu capacitatea sa pentru logică și obiectivitate. Mintea rațională poate acumula și reflecta într-o anumită măsură lumina spirituală, afirmă înțelepții sufiști, dacă este conectată la învelișurile mai profunde ale inimii.

Al doilea înveliș: inima interioară

În limba arabă, cuvântul folosit pentru inimă este „qalb” care înseamnă „ceea ce se rotește”. Această definiție subliniază un aspect profund, deoarece inima pare să se răsucească. Uneori se simte deschisă și plină, alte dăți se simte contractată și goală – deseori fără vreun motiv pe care să-l putem identifica. Uneori inima este orientată către lume și este excesiv influențată de aspecte exterioare care o tulbură; alte dăți inima este orientată către Sursa interioară și se află într-o stare de pace, în ciuda a ceea ce se petrece în exterior.

În al doilea înveliș, inima începe să se elibereze de cerințele egoului acaparator. În al doilea înveliș apar sentimentele expansive de iubire necondiționată, bucurie, compasiune, respect, devoțiune, recunoștință, aprecierea frumuseții, serenitatea și mulțumirea. De asemenea, tot aici apar o mai mare sensibilitate, precum și abilitatea de a ne acorda la subtilele modificări de sentimente, atmosferă, stare (a noastră sau a altora).

Al treilea înveliș: sufletul

Acest înveliș este mai puțin personal decât al doilea înveliș și chiar mai departe de perspectiva bazată pe ego. Sufiștii ne învață că sufletul este locul unde nestematele noastre spirituale sau înzestrările noastre divine se află sub formă de sămânță. Calitățile divine sunt arhetipurile care sunt exprimate în lume sub multiple forme. Expresii ale puterii, iubirii, înțelepciunii, dreptății sau răbdării sunt exemple ale unor calități divine concretizate, chiar dacă de obicei ele sunt distorsionate de inima personală și de ego. În adâncurile celui de-al treilea înveliș poate fi experimentată o liniște și o tăcere profunde care intră în contrast cu oscilațiile emoționale care se află mai aproape de suprafața celui de-al doilea înveliș al inimii.

Al patrulea înveliș: secretul

Care este secretul? Conform sufiștilor acesta este adevărul unicității noastre sau a unității cu Divinul. Este dificil să transpunem în cuvinte această experiență. În al patrulea înveliș, bula sinelui separat se dizolvă și se transformă în Ocean. Toate definițiile despre noi înșine – „Sunt aceasta”, „Sunt aceea” – sunt experimentate ca iluzii temporare care învăluie realitatea adevăratului nostru Sine.

Fiecare înveliș al inimii are o „voce” interioară corespondentă care ne șoptește sfaturi la ureche și ne îndeamnă să facem anumite acțiuni din propria sa perspectivă. Sufiștii învață să discearnă între aceste voci, să distingă între vocea lui „nafs” (tendințele egotice), de exemplu, și vocea inimii profunde.

Cum poate fi aplicată în relații această hartă sufită a inimii?

Când ne aflăm într-o relație, în special în relațiile de iubire, primele trei învelișuri ale inimii fiecărei persoane, conștient sau inconștient, vin în contact. Când este cuprins de paroxismul stării de „îndrăgostire”, omul obișnuit trăiește sentimente de la nivelul celui de-al doilea înveliș la un nivel mult mai profund decât el/ea obișnuiește de unul/una singur/ă. Acele sentimente expansive tind să se estompeze după câteva luni deoarece depind de o sursă exterioară. Apoi, relația intră gradat pe modul automat, un aranjament în care primul înveliș al inimii persoanei A relaționează cu primul înveliș al inimii persoanei B. Cu alte cuvinte, de la ego la ego.

Această situație poate exista atâta timp cât nevoile fiecărui ego – de afecțiune, de pasiune, de atenție, de siguranță, de lucruri materiale, de umor, de distracție, oricare ar fi acestea – sunt în majoritate împlinite. Dar dacă se modifică ceva important în această formulă, apar și problemele. „Nu-mi mai sunt împlinite nevoile în această relație”, sună vechiul refren. „Nu mai ești același care erai.”

Iubiții care ascultă vocea „nafs”-lui lor îl vor învinovăți, îl vor pedepsi pe celălalt în diverse moduri, îl vor manipula, îl vor domina, îl vor supune, îl vor amenința și vor încerca să controleze ambianța emoțională și cantitatea de intimitate permisă în cadrul relației.

Sufiștii sunt învățați cum să acceseze sentimentele mai profunde din al doilea înveliș al inimilor lor fără a apela la altă persoană sau fără „a se îndrăgosti” pentru a-și trezi această capacitate. Fiecare inimă este însetată după iubire, dar odată ce conștientizezi că Sursa iubirii este în interiorul tău, atunci încetezi să o mai cauți înafară sau să o mai ceri de la altă persoană. Aceasta nu înseamnă că sufiștii devin autosuficienți și nu mai sunt interesați de a avea relații.

Transformarea care apare constă în faptul că sufistul împărtășește cu ființa iubită iubirea pe care o primește din interior de la Sursa divină. Când ambii iubiți sunt capabili să facă aceasta, atunci apare o diferență calitativă în natura relației – aceasta este mai relaxată, mai dulce, mai profundă, mai expansivă, cu mult mai puține conflicte între cele două voințe decât în restul relațiilor care se bazează pe ego.

Un sufist nu numai că îi hrănește inima ființei iubite, dar se și străduiește să fie un „vas plin” pentru ea în perioadele în care inima iubitului/iubitei este contractată din cauza unor stări mai dificile. Aceasta înseamnă să rămâi conectat la propria Sursă interioară în timp ce „ești acolo” pentru a-l susține pe celălalt. Sufiștii învață arta ascultării intuitive și capacitatea profundă de a-i simți inima celuilalt.

Când iubitul vorbește, nu asculți doar cuvintele pe care le rostește dar și starea din inima iubitului, folosindu-ți urechile și ochii interiori. Energia vindecătoare a iubirii poate fi trimisă în anumite locuri precise din inima celuilalt în care se află durere. Aceasta se petrece fără a fi nevoie să-i oferi vreun sfat, care de obicei vine din minte și nu din inimă.

Într-o relație de acest tip, al doilea înveliș al inimii persoanei A relaționează înainte de toate cu al doilea înveliș al inimii persoanei B. Cu alte cuvinte, din profunzimea inimilor. Transferul de iubire este preponderent necondiționat pentru că actul oferirii nu este dependent de ceea ce primești de la cealaltă persoană, ci mai degrabă este o împărtășire a ceea ce primești de la Sursa divină.

Iubiții care urmăresc să asculte vocea profundă a inimii lor vor încerca să înțeleagă, să hrănească, să ierte, să ofere susținere, să fie generoși fără a aștepta apreciere și să își exprime iubirea în moduri noi și creatoare. Este oare posibil să vezi și să experimentezi cu adevărat sufletul iubitului, să vezi dincolo de personalitatea sa scânteia divină care se află în al treilea înveliș al inimii sale? Aceasta este ceea ce fac de epoci marii maeștrii spirituali. Pe ei nu îi interesează personalitatea efemeră a oamenilor, ci îi interesează doar să ude semințele divinității din ei, pe care le pot vedea în sufletul lor. Această capacitate este latentă în noi toți.

Evident că vei vedea în alții doar ceea ce vezi în tine însuți. Deși există anumite momente în care pătrunderea în sufletul altei persoane vine ca un dar – multe mame relatează că în timpul sarcinii sau la scurt timp după ce au născut, au devenit conștiente de sufletul copilului lor, de esența divină care există în trupul copilului. Unele au putut vedea frumoasa lumină pe care sufletul copilului o aduce cu sine în planul fizic.

Doi oameni pot să locuiască împreună timp de decenii și să nu cunoască cu adevărat niciodată inima sau sufletul celuilalt. O modalitate de a face aceasta este în timpul meditațiilor când vă simțiți conectat cu propriul suflet. Apoi petreceți câteva momente călătorind în interiorul vostru și urmăriți să „vedeți” sufletul iubitului vostru. Un învățător sufit organiza workshop-uri în cadrul cărora unul dintre exerciții era ca părinții să facă aceasta și să le trimită iubire sufletelor fiilor sau fiicelor lor (care nu erau prezenți acolo). Nu era ceva neobișnuit ca o mămică sau un tătic să anunțe ulterior că adolescentul lor, cu care aveau un conflict, a venit la ei când s-au întors acasă și le-a spus îmbrățișându-i „Te iubesc, mami!”, „Te iubesc, tati!”. Puteți comunica cu sufletul iubitului vostru sau cu sufletul unui membru al familiei. Trebuie doar să vă conectați la propriul vostru suflet mai întâi și apoi să vă mișcați în lumea fără margini a celui de-al treilea înveliș al inimii voastre pentru a vă putea conecta cu sufletul unei ființe iubite.

Iubiții care își ascultă vocea sufletului la nivelul celui de-al treilea înveliș al inimii susțin și încurajează creșterea spirituală a ființei iubite. Ei meditează împreună, își citesc unul altuia literatură spirituală inspiratoare precum poezii de Rumi, merg împreună la cursuri și diferite activități spirituale, fac împreună acțiuni în beneficiul comunității sau pur și simplu se bucură de sclipirea din ochii ființei iubite care vine din conectarea sa plină de fericire la Sursa divină.

Sufiștii se căsătoresc pentru singurul motiv (de suflet) de a se susține reciproc în călătoria spre Acasă. Experimentarea celui de-al patrulea înveliș al inimii, cel secret, este o etapă individuală. Al patrulea înveliș al inimii este cel mai profund loc din noi în care nimeni nu poate intra în afara Celui Preaiubit (Dumnezeu). Nu poți lua altă persoană acolo sau să mergi acolo cu ea. Două suflete se pot uni temporar în cadrul fuziunii amoroase sau în alte circumstanțe dar acesta nu este scopul ultim al existenței. Sufiștii înțeleg aceasta și, prin urmare, nu au așteptări nerealiste de la ființa iubită. Uniunea fără sfârșit cu iubitul nu este scopul ultim; acesta este fuziunea fără sfârșit cu Cel Preaiubit (Dumnezeu). Cunoașterea acestui aspect hrănește o sănătoasă independență spirituală în locul unei co-dependențe.

Iubiții care își ascultă vocea tăcută a celui de-al patrulea înveliș al inimii lor păstrează această parte ascunsă față de ceilalți, cu excepția Celui Preaiubit. Nicio altă ființă umană nu poate intra acolo. Este grădina secretă. În relațiile sufite, se dăruiește totul dar ceva esențial este păstrat. De aceea ei lucrează spiritual – pentru că sufiștii sunt căsătoriți nu numai unul cu celălalt, ci și cu Cel Preaiubit din interior.

Dacă unul dintre iubiți este sufist, iar celălalt nu este sufist? Relația poate funcționa și așa?

Iubirea se comunică prin sine însăși. Iubitul cu perspectiva sufistă îi poate trezi profunzimea inimii celuilalt și îi poate atinge sufletul, acesta fiind sau nu conștient sau participând activ sau nu la aceasta. Cercetările realizate de cei de la Heartmath au demonstrat că inima unei persoane care simte iubire sau apreciere emite anumite frecvențe care modifică ritmurile creierului și ale inimii unei alte persoane aflată la o distanță de aproximativ 2 metri (distanța este probabil mai mare, echipamentul fizic este limitat la o arie mică).

Iubirea trebuie să țâșnească spontan din interior; nu se supune sub nicio formă niciunei alte forțe, fie ea interioară sau exterioară. Iubirea și constrângerea nu pot merge niciodată mână în mână; dar în timp ce iubirea nu poate fi impusă nimănui, ea poate fi trezită prin manifestarea ei. Iubirea se comunică prin sine însăși în esență; cei care nu o aveți luați-o de la cei care o au. Cei care primesc iubire de la ceilalți nu pot fi beneficiarii ei fără a oferi un răspuns care, în sine, este natura iubirii. Adevărata iubire este invincibilă și irezistibilă. Ea adună putere și se dăruie pe sine până când transformă pe orice atinge. Umanitatea va atinge un nou mod de existență și viață prin intermediul interacțiunii libere și nestingherite a iubirii pure de la inimă la inimă.” – Meher Baba


Citiți și:
Sufismul - chemarea unei inimi mistuite de dor
Sufismul - mistica inimii (prima parte)

 

yogaesoteric
20 ianuarie 2016


 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga