Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Violurile şi hărţuirile sexuale au devenit teme «TABU»

 

Germania nu e singura ţară care se află în mare încurcătură. Violuri, agresiuni, molestări şi hărţuiri sexuale comise de imigranţi musulmani au mai avut loc şi în alte ţări occidentale fără să fie, mult timp, tematizate.
 

Demonstraţie de protest la Köln împotriva agresiunilor sexuale, după excesele ce au fost comise de revelion
 

În urma agresiunilor sexuale comise în masă la Köln în noaptea de revelion, de către refugiaţi arabi şi nord-africani, un jurnalist Deutsche Welle nota câteva propoziţii ilustrative, citând în acest scop din mărturiile şi rapoartele iniţial puse sub obroc, din raţiuni de corectitudine politică, ale poliţiei locale.

Jurnalistul arăta, de pildă, că la Köln „un ins i-a apostrofat pe oamenii ordinii, declarând că el e «sirian», iar ei au «obligaţia de a-l trata prieteneşte, căci a fost invitat de doamna Angela Merkel». Altul şi-a rupt în faţa ochilor poliţiştilor, sfidător, documentele de refugiat, rânjind, căci, după cum s-a exprimat el, «nu-mi puteţi face nimic. Mâine îmi fac rost de alte acte»”.

În articolul respectiv, intitulat Statul debusolat, arăta că partea cea mai gravă a exceselor de Anul Nou ţin de capotarea statului german, de incapacitatea lui de a menţine situaţia sub control. Informaţiile pe care le furniza n-au convenit oştirii mancurtizate de ideologii corectitudinii politice. S-a văzut înfierat de progresişti fanatici.

Nu e prima dată când articularea fără menajamente a realităţii îi oripilează pe unii şi îi determină să-i denunţe ca pe vremuri, la Securitate, pe jurnaliştii care depun eforturi să n-o escamoteze, fără să dea apă la moară extremismului. A rosti deschis şi onest adevărul despre fundalul şi originile culturale ale misoginismului manifestat în barbaria atacurilor „arabo-nord-africane” asupra femeilor din Köln ar viola, chipurile, „deontologia jurnalistică” i s-a reproşat textual jurnalistului. Şi ar instiga „la ură”.

Ideologii corectitudinii politice şi cozile lor de topor s-au regrupat, de altfel, rapid. Unii au recurs la conspiraţionisme şi au declarat că molestările din Köln ar fi fost organizate, sic, „de extremişti anti-imigraţie” spre a o pune pe Angela Merkel într-o situaţie rea. Alte voci, în special din tabăra stângismului feminist, au avertizat împotriva speculării revoltei contra încălcării drepturilor femeii ca platformă de condamnare a musulmanilor. Căci s-ar ridica mingea la fileul fasciştilor.

În fapt, e invers. Tabuizările îi ajută pe extremişti. Pare însă că, în faţa ideologilor stângii pure şi dure, drepturile femeilor, numai bune de utilizat odinioară ca armă de închis gura purtătorilor de concepţii conservatoare, s-au transformat în achiziţii dispensabile. Sau chiar jenante. Şi-au pierdut vigoarea în faţa imperativului de a trece sub tăcere crimele comise de migranţi. Şi au ajuns la fel de manipulabile şi utilizabile într-un sens util doctrinarilor corectitudinii politice pe cât de elastică a devenit, de câteva decenii încoace, după Auschwitz, interdicţia, o vreme sacrosanctă, a antisemitismului. Ascuns, frecvent, sub faldurile antisionismului.
 
 
Reluat de The Spectator, ziarul suedez Aftonbladet afirmă că ar fi, chipurile, o „înclinare în faţa extremei drepte şi o mostră de rasism să se indice originea arabă sau nord-africană a violatorilor din Köln. Căci şi unii bărbaţi germani ar comite hărţuiri sexuale. De pildă în Bavaria, la Oktoberfest”. Or, a pune semn de egalitate între sporadice delicte individuale şi un viol şi agresiuni sexuale în masă, organizate ca joc arab de „Taharrush”, sub ochii unei poliţii care tăinuieşte adevărul, e o probă de refuz al realităţii tipic ideologilor totalitari, sau unei forme mentale psihotice, nedemne de un mare ziar occidental.  
 
 Dar acrobaţiile intelectuale prin care stânga extremistă îşi maschează programul de promovare a unei mitologii multiculturaliste cuplate cu o doză amplă de ură occidentală de sine, nu pot, fireşte, lichida realităţile. Buletinele de ştiri, reţelele de socializare şi relatările ziarelor şi televiziunilor nu le pot ocoli nici ele, la nesfârşit.

Aflăm aşadar, de pildă din The Spectator, că „Germania nu e singura ţară în care s-au ascuns şi muşamalizat atacuri sexuale în masă comise de migranţi... Şi că bilanţul Suediei în acest domeniu e ruşinos”. Căci şi în Suedia poliţia s-a văzut avertizată (de elita politică) să treacă sub tăcere descrierea violatorilor şi hărţuitorilor, a originii lor etnice şi a afilierii lor religioase.

În fapt, Germania stă, culmea, net mai bine decât alte ţări la acest capitol. La Köln revoltătoarea tăcere vinovată a poliţiei şi a televiziunii publice n-a ţinut decât câteva zile. În Suedia şi Marea Britanie a durat, vai, luni şi ani în şir.

În Rotherham, un oraş de provincie al Regatului Unit, imigranţi pakistanezi au violat ani la rând, în mod organizat, numeroşi copii, fete şi femei, fără ca autorităţile, speriate să nu fie acuzate de rasism, să intervină ori să pună degetul pe rană. Am deplâns în trecut, împreună cu alţii, crimele cu pricina şi tabuizările corecte politic.

Dar cu o floare prea firavă nu se face primăvară. Conspiraţia tăcerii a durat la Rotherham fără întrerupere din 1997 până în 2013. Relatările ulterioare n-au izbutit să stârnească pe continent o indignare de amploare. În ecou la revolta britanicilor s-a pus, în Europa, batista pe ţambal. E clar că s-ar fi putut evita multe nenorociri dacă presa şi clasa politică reacţionau pretutindeni viguros. Şi dacă, reliefând că nu toţi musulmanii sunt islamişti, extremişti sau terorişti, ar fi subliniat, totodată, că fenomenul violurilor şi hărţuirilor sexuale în masă nu se petrece într-un vid cultural.

Între timp, escamotarea realităţii de către elite de stânga incorigibile a atins asemenea proporţii încât a început să provoace reacţii politice nu doar extrem de problematice şi deplorabile, ci şi pagube durabile democraţiilor liberale. Peste tot au luat proporţii şi s-au consolidat într-un mod fără precedent de la război încoace, partidele populiste şi extremiste de dreapta.
 
 
 În Germania au luat amploare Pegida şi Alternativa pentru Germania. La scandinavi aşa-zişii „democraţi suedezi” s-au înzestrat cu o popularitate îngrijorătoare, din unghiul clasei politice. Formaţiunea lor e, în prezent, al treilea partid ca mărime din ţară. La fel de puternici sunt populiştii olandezi ai lui Geert Wilders. Şi UKIP se consolidează, în Marea Britanie.

Din MANTRA intonată de stânga reiese că populiştii şi extrema dreaptă s-ar întări pentru că dreapta conservatoare le-ar da, retoric, apă la moară, articulând adevărul necosmetizat. E timpul să i se spună şi ei adevărul nemachiat. Minciuna are picioare scurte. Ascensiunea fascismului e şi opera miopiei sistematic impuse de progresismul dezlănţuit.

Dar nu e o chestiune eminamente europeană, ci priveşte în egală măsură SUA, alte ţări şi continente. Ne confruntăm cu o problemă la fel de globală, în plan politic, precum e, în domeniul securităţii, cea a terorismului islamist. Pare că doar global şi simultan se vor putea rezolva ambele.


Citiţi şi:
Fără tancuri şi soldaţi, Europa se află deja sub ocupaţie musulmană. Pare incredibil, dar este adevărat!
Dezvăluiri şocante ale unui poliţist german: «Nu îi putem aresta pe refugiaţi pentru că am fi acuzaţi de rasism»
Criza recentă a imigranţilor: Refugiaţii din taberele din Germania, acuzaţi de violuri, abuzuri sexuale şi proxenetism

 

yogaesoteric
10 februarie 2016
 
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga