UN DOCUMENT SENZAȚIONAL. Actele care aruncă în aer justiția din România: 1.000 de magistrați au fost racolați de SRI

 

Un document care a ajuns în posesia Stiripesurse.ro poate arunca în aer sistemul de justiție din România. Se pare că 1.000 de magistrați ar fi fost deja racolați de SRI.
 
Documentul poate fi consultat aici.

În contextul în care Consiliul Superior al Magistraturii, care ar trebui să apere independenţa justiţiei, încearcă să bagatelizeze implicarea SRI în justiţie şi prezenţa acoperiţilor printre magistraţi, un document incredibil arată că Academia SRI solicită CSM să identifice un „grup ţintă” de 1.000 (o mie!!!) de magistraţi care să fie formaţi şi evaluaţi de cadrele SRI. Din „grupul ţintă” de magistraţi identificat de Academia SRI, 500 erau procurori şefi şi preşedinţi de instanțe.

Cu toate că „evaluarea” unui magistrat de către un lucrător SRI e sfidare evidentă la adresa independenţei justiţiei, CSM nu a avut nimic împotriva acestui program.

Solicitarea a fost trimisă CSM-ului sub pretextul programului „START – O viaţă de calitate în siguranţă”, care se desfăşoară de către Departamentul pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, în parteneriat cu Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a SRI-ului. Solicitarea a fost semnată de secretarul de stat Ioana Liana Cazacu, din partea departamentului în cauză, şi de conf. univ. dr. Niculae Iancu, rectorul Academiei SRI.

În cererea trimisă CSM-ului se afirmă că „Academia Naţională de Informaţii «Mihai Viteazul» a dezvoltat un nou program de instruire şi formare profesională în ocupaţia de «expert în egalitate de şanse»” creat cu scopul să „formeze un număr de 1000 de persoane din grupul ţintă”.

Acelaşi document afirmă că „grupul ţintă este alcătuit din 500 de persoane care deţin funcţii de conducere în cadrul instituţiilor din care fac parte (manageri ai parchetelor şi instanţelor judecătoreşti) şi 500 de persoane care lucrează în cadrul parchetelor şi instanţelor judecătoreşti şi sunt implicate în sprijinirea victimelor violenţei domestice şi a traficului de persoane”.

„În spiritul bunelor relaţii dintre instituţiile noastre şi a importanţei deosebite pe care o are dobândirea de noi competențe pentru specialiştii dumneavoastră, vă rugăm, domnule preşedinte, să desemnaţi persoanele care să participe la programul de formare ce se va desfăşura în perioada iunie-septembrie 2015, cu o distribuţie unitară la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare ale României”, i-a cerut secretarul de stat Ioana Liana Cazacu şi rectorul Academiei SRI preşedintelui CSM, judecătorul Marius Tudose.

Dat fiind că până pe data de 6 iulie 2015 nu s-au înscris suficienţi de mulţi magistraţi la acest program, din documentul CSM reieşind că s-au înscris doar 53 de judecători şi 147 de procurori, Ioana Liana Cazacu revine cu o solicitare adresată CSM-ului în care oferă mai multe detalii despre program.

Cazacu descrie programul de formare respectiv, care se va termina cu „evaluarea fiecărui cursant de o comisie formată din reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Certificare şi ai Academiei Naţionale de Informaţii”. Dacă se verifică lista cu formatorii şi evaluatorii din acest program, se poate constata că mulţi sunt ofiţeri SRI.

Pe scurt, Academia SRI creează un program de formare pentru 1.000 de magistraţi, dintre care 500 procurori şefi şi preşedinţi de instanțe, la sfârşitul căruia fiecare cursant va fi „evaluat” de o comisie formată de ofiţeri SRI.

Programul a fost demarat anul trecut în contextul în care scandalul despre „câmpul tactic” era în toi. Cu toate acestea, CSM-ul nu a avut nicio problemă că 1.000 de magistrați vor fi formaţi şi „evaluaţi” de ofiţeri SRI.

În viziunea CSM, „Academia Naţională de Informaţii este o instituţie militară de învăţământ superior cu sediul în Bucureşti, aflată în subordinea Serviciului Român de Informaţii”, prin urmare „participarea magistraţilor la programe de formare profesională continuă” la Academia SRI „este permisă de dispoziţiile legale şi regulamente”. Totuşi, CSM şi-a declinat competența de a vota în plen această propunere deoarece nu este inclusă în atribuţiile sale, cererea fiind în schimb trimisă de către procurorul Constantin Micu, director adjunct, Comisiei nr. 2 pentru analiză şi dispunere.

În solicitarea trimisă Comisiei nr. 2 din cadrul CSM, procurorul Micu solicita comisiei să aprecieze „dacă se impune transmiterea unor circulare către instanțe şi parchete pentru ca judecătorii şi procurorii care şi-au manifestat intenţia de a participa la acest curs să facă demersuri directe pentru participarea la acest program” derulat în parteneriat cu Academia SRI.

De asemenea, prin avizarea pozitivă a unui asemenea program, CSM a arătat din nou că nu îşi ia în serios rolul de garant al independenţei justiţiei.

Agenţia Națională pentru Egalitate de Şanse este condusă de Ioana Cazacu, membră PSD şi fină a lui Victor Ponta. O altă persoană din conducerea acestei instituţii este Daniel Gabi Asănică, ofiţer de la DGIPI.

Chestorul principal de poliţie Gheorghe Nicolae, aflat la conducerea DGIPI, este abolvent al Academiei Naţionale de Informaţii, după cum rezultă din propriul CV.


Citiți și:

Bizarele coincidenţe în înfiinţarea FSB şi SRI

Explicația manevrei abuzive a autorităților române de a-l nominaliza pe Gregorian Bivolaru pe lista celor mai căutați infractori din Uniunea Europeană

Despre securiștii de ieri și de azi (I)
 

 

yogaesoteric
12 februarie 2016

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More