HIDRA este animalul care nu moare niciodată. Celulele lui se divizează la nesfârşit şi nu-şi pierd niciodată capacitatea de reproducere

 

Un nou studiu a constatat că hidra, care este un polip de apă dulce fusiform, poate trăi pentru totdeauna, aparent fără să îmbătrânească.

Un mit antic grecesc vorbeşte despre Hidra. În percepţia anticilor, Hidra era un monstru cu multe capete căruia îi creşteau alte două capete în locul unuia pierdut.

Potrivit noilor studii, hidra, spre deosebire de cele mai multe specii multicelulare, nu prezintă niciun semn de deteriorare cu vârsta.

„Am început experimentul pentru că am avut intenţia de a dovedi faptul că hidra nu poate scăpa de îmbătrânire. Rezultatele propriului meu studiu mi-au demonstrat că am greşit – de două ori”, a declarat cercetătorul Daniel Martinez, un biolog de la Colegiul Pomona din SUA.

Hidra este o specie de celenterate care arată ca nişte tuburi mici cu tentacule proeminente la un capăt. Hidrele cresc doar aproximativ 10 mm lungime şi se hrănesc cu microorganisme acvatice mai mici decât ele.

„Hidra este cunoscută pentru capacitatea sa de regenerare. Cele mai multe dintre celulele corpului lor sunt celule stem. Aceste celule sunt capabile de diviziune continuă. La om, aceste celule «atotputernice» sunt prezente doar în primele zile ale dezvoltării embrionare. Hidra, prin contrast, îşi reînnoieşte în mod constant corpul cu celule noi”, afirmă Martinez.

Studiul a implicat crearea de mici insule de paradis pentru 2.256 de hidre. Cercetătorii au vrut să le creeze animalelor condiţii ideale, ceea ce a însemnat că fiecărei hidre i-a fost oferit câte un vas individual, iar apa li se schimba de 3 ori pe săptămână.

Peste opt ani (cât a durat experimentul), cercetătorii nu au descoperit nicio dovadă de îmbătrânire. Ratele de deces, însă, s-au menținut constante, de unu la 167 de hidre pe an, indiferent de vârstă. (Cele „mai bătrâne” animale studiate au fost clone ale hidrelor ce aveau aproximativ 41 de ani. Deşi studiul a durat numai 8 ani, unele exemplare au fost biologic mai vechi, deoarece acestea au fost clone genetice.) Cât despre fertilitate, capacitatea de reproducere a rămas neschimbată de-a lungul timpului pentru 80% din populaţia de hidre. Restul de 20% au pierdut din fertilitate, oamenii de ştiinţă considerând că aceasta s-a petrecut din cauza condiţiilor de laborator.

„Eu cred că o hidră poate trăi pentru totdeauna în condiţiile potrivite. În condiţii diferite de cele din laborator, bolile, prădătorii şi contaminarea apei ucide populaţia de hidre înainte ca acestea să-şi poată realiza imortalitatea. Sper ca acest studiu să ajute oamenii de ştiinţă pentru a cerceta mai profund nemurirea, iar aceste animale să ajute la dezlegarea misterului îmbătrânirii”, a declarat Martinez.


Citiți și:

Unii cercetători în domeniul geneticii confirmă: practica yoga şi regimul vegetarian activează «enzima nemuririi» 
Celulele stem, miracolul reîntineririi şi rasayana 

 

yogaesoteric
14 februarie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More