Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Un program creator şi supermobilizator anti-rutină ce poate fi pus zi de zi în practică în cadrul unui cuplu yoghin ce aspiră să fie cât mai fericit
  
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 

Transportul, munca, alimentaţia şi odihna sunt doar câteva dintre activităţile care se repetă zi de zi în viaţa noastră curentă şi care ajung să alcătuiască ceea ce numim rutina zilnică. Dacă privim din perspectiva celui sau celei care se lasă acaparat(ă) de această secvenţă de rutină, prospeţimea începutului unei relaţii amoroase de cuplu pare să fie dificil de păstrat atunci când zilele se succed una după alta şi par să semene mult între ele. Acceptarea unei astfel de viziuni interioare ce este copleşită de rutină face să apară apoi convingerea eronată cum că nimeni nu se poate eschiva cu adevărat de uzura timpului.

Este adevărat că, dacă o astfel de convingere este gradat alimentată, zi de zi, prin intermediul aceloraşi gânduri, obiceiuri şi convingeri, fiinţa umană poate să constate, după numai câţiva ani de viaţă petrecuţi împreună, în cadrul unei relaţii de cuplu, că rutina se instalează şi totodată pasiunea amoroasă scade, se diminuează gradat sau chiar poate să dispară la un moment dat. Unii fiziologi pretind chiar că pasiunea amoroasă intensă nu durează, în general, decât trei ani, aceasta fiind întocmai ca un fel de programare biologică. În realitate, atunci când într-o relaţie de cuplu ce este bazată pe iubirea reciprocă profundă dintre bărbatul şi femeia care se simt puternic atraşi unul de celălalt şi care totodată practică în mod constant continenţa sexuală perfectă, rutina poate fi evitată cu succes.

Există numeroase cupluri de yoghini, practicanţi ai continenţei amoroase, la care pasiunea amoroasă controlată durează, fără a se diminua, chiar mai mult, amplificându-se şi rafinându-se gradat, de la o zi la alta, aceasta fiind trăită de cei doi într-o stare de iubire profundă reciprocă. Existenţa unor astfel de exemple fericite ne poate ajuta să ne detaşăm de acest gen de perspectivă banală şi rutinară asupra relaţiilor de cuplu şi astfel să începem să luptăm împotriva convingerii eronate conform căreia relaţiile amoroase pline de iubire şi de pasiune amoroasă nu durează şi că acest fapt se datorează cumva unei programări biologice implacabile. Iată în continuare câţiva paşi care ar putea să ne ajute să redăm un suflu nou vieţii noastre amoroase în cuplu şi care să contrazică în mod categoric ceea ce susţin aceşti aşa-zişi specialişti.

Etapa 1
Analizaţi cu luciditate şi detaşare situaţia în care vă aflaţi

În primul rând este necesar să ne întrebăm cu sinceritate: „Care este, de fapt, situaţia reală în relaţia noastră de cuplu?”. Dacă vom constata că anumite aspecte ale sale nu mai sunt ca la început, putem continua acest demers introspectiv întrebându-ne: „Oare ceea ce ne atrăgea şi ne plăcea la celălalt la începutul relaţiei constituia cumva mai mult decât ceea ce ne place la ora actuală, în prezent?”. Vom urmări apoi să conştientizăm ce anume s-a modificat în bine sau în mai puţin bine.

Un mod înţelept şi constructiv de a aborda o astfel de situaţie este acela de a realiza un fel de mic joc al adevărului şi sincerităţii în doi. Într-o seară liniştită ne propunem să realizăm o mică introspecţie împreună cu fiinţa iubită. Pentru aceasta avem nevoie de un recipient transparent de sticlă, care poate să fie un mic borcan, şi de hârtie colorată. Ambii iubiţi vor introduce în borcan mai multe bileţele, ce au o culoare diferită pentru fiecare, de exemplu, roz pentru ea şi violet pentru el, în care vor nota câte o dorinţă pe care fiecare aşteaptă ca celălalt să i-o împlinească. De exemplu, ea poate să scrie: „Mi-aş dori să mă îmbrăţişezi cu iubire şi tandreţe în fiecare seară când ajungi acasă”. Pe un alt bilet, el poate să scrie: „Aş vrea să porţi mai des rochii scurte, care îţi pun în valoare nurii şi senzualitatea”.

Putem să realizăm cel puţin o dată pe săptămână o astfel de întâlnire constructivă, pe care să o petrecem în mod plăcut şi creator împreună, în intimitate. Ideea esenţială a acestui joc în doi este să nu notăm decât o singură dorinţă pe un bilet de culoarea potrivită şi să lăsăm borcanul să se umple timp de cincisprezece zile. După ce au trecut aceste zile, fiecare va extrage câte un bilet pe zi, ce va avea culoarea corespunzătoare fiinţei de sex opus pe care o iubim. Apoi, fiind împreună, cei doi se pot amuza împlinind dorinţa celuilalt şi urmărind să simtă şi să înţeleagă resorturile esenţiale ale acelei dorinţe. Obiectivul principal al acestui joc în doi este de a învăţa să comunicăm din nou, să retrezim în celălalt pasiunea de odinioară, să descoperim ce îşi doreşte fiinţa iubită în raporturile intime, ce gândeşte, ce simte şi, astfel, pur şi simplu, să fuzionăm într-un mod viu şi iubitor cu întreaga sa fiinţă, pornind de la cele mai simple, dar plăcute aspecte ale relaţiei de iubire, ce devine astfel împărtăşită prin schimbul reciproc de trăiri şi cunoaştere creatoare.

Etapa a 2-a
Să vă apreciaţi într-un mod creator pe voi înşivă şi să-l apreciaţi aşa cum se cuvine,
într-un mod transfigurator, pe celălalt

Odată ce am activat anumite pârghii intime şi sensibile ale comunicării atât verbale, cât şi nonverbale, în cuplu, ne vom propune împreună să consolidăm acest progres. Ne vom propune şi apoi vom urmări să regăsim fiecare plăcerea de a avea grijă să arătăm bine pentru el sau, respectiv, pentru ea, şi mai ales pentru noi înşine. Vom urmări să ne simţim bine, să fim relaxaţi, destinşi, fericiţi şi bucuroşi. Stările interioare benefice vor ajuta astfel să ne regăsim dispoziţia amoroasă şi să retrezim „atitudinea sexy” care ne-a atras şi pe baza căreia a luat naştere relaţia de iubire.

Aici este bine să ştim un secret: în relaţiile amoroase bazate pe iubirea dintre un bărbat şi o femeie, o atitudine sexy, armonioasă, stenică şi încrezătoare este cea care generează aproape instantaneu starea de încredere în sine şi face să se manifeste aprecierea reală atât a celuilalt, cât şi a noastră. Prin urmare, merită să ne preocupăm astfel de modul în care arătăm. Pentru aceasta, putem să reînnoim puţin garderoba, să ne îmbunătăţim aspectul părului, să ne corectăm în sens binefăcător atitudinea trupească etc. Doar câteva minute pe zi sunt suficiente pentru a da strălucire felului în care arătăm. Iar dacă vom îndrăzni mai mult, merită să ne îngrijim de condiţia noastră fizică: putem merge la piscină, putem alerga, putem merge pe bicicletă sau putem realiza împreună cu fiinţa iubită anumite posturi corporale (ASANA) care ne vor armoniza în mod adecvat trupul. Toate acestea sunt nu numai excelente pentru siluetă, ci totodată contribuie eficient la generarea unei pregnante stări interioare de bine. Procedând astfel, noi reluăm contactul cu propriul nostru trup, oferindu-i spaţiu să se exprime. Astfel vom învăţa din nou să-l iubim, mai mult decât o făceam chiar cu puţin timp înainte, şi astfel să-l facem să fie atrăgător pentru celălalt. Pentru a realiza cu bine toate acestea va trebui să nu uităm că aprecierea plină de iubire este o tainică forţă transformatoare.

Fiţi mai mereu atenţi la starea de iubire

Starea de iubire este fundamentul relaţiilor amoroase dintre un bărbat şi o femeie. Prin urmare, nu ar trebui nicidecum să ajungem să alunecăm în greşeala de a asocia starea de iubire cu rutina şi cu obişnuinţa. Această eroare se poate, totuşi, produce dacă atenţia noastră alunecă în direcţia aspectelor superficiale şi trecătoare ale existenţei şi vieţii în doi. Atunci când starea de iubire tinde să fie percepută undeva în plan secundar, este necesar ca ea să fie readusă în atenţie, de regulă prin ceea ce marea majoritate a oamenilor numesc „dovezi de iubire”.

Pentru cei mai mulţi oameni, iubirea poate fi trezită prin prezenţa mişcătoare pentru suflet a aşa-ziselor „dovezi de iubire”. Exprimarea într-un astfel de mod a stării de iubire face ca sentimentele ce par că nu se manifestă să se revigoreze prin astfel de acţiuni adecvate. Privind din perspectivă psihologică, merită să luăm în considerare faptul că mintea fiinţei umane are tendinţa să creadă doar ceea ce percepe într-un mod indubitabil.

Aşadar, pentru a reda puţină prospeţime iubirii din cadrul relaţiei noastre de cuplu, trebuie să o hrănim prin mii de gesturi mici, ce sunt pline de iubire. Aşa-zisele fapte, gesturi sau cuvinte ce sunt percepute de celălalt ca fiind certe dovezi de iubire reprezintă, în realitate, un fascinant mod de a spune atât celuilalt, cât şi nouă înşine, că iubirea este prezentă şi că ea ne modelează viaţa pe care o trăim împreună. Fiind atenţi în acest mod constructiv la relaţia noastră de iubire reciprocă, noi îi vom reda locul pe care îl merită în viaţa noastră şi astfel ne vom consolida sentimentele reciproce binefăcătoare.

Tocmai de aceea, un sfat înţelept în acest caz este acela de a urmări să fim mult mai atenţi la starea de iubire dintre noi. Pentru aceasta ne putem mărturisi iubirea prin cuvinte rostite din suflet sau chiar trimiţând celuilalt mici mesaje de iubire în timpul zilei. Putem face mici gesturi simple, cum ar fi, de exemplu, să-l răsfăţăm pe celălalt cumpărându-i prăjitura sa preferată sau pregătindu-i o gustare care îi place foarte mult. Vom constata astfel că, în realitate, există mii de moduri în care putem să spunem „te iubesc”.

Etapa a 4-a
Stabiliţi întâlniri creatoare neaşteptate în doi şi faceţi-vă cât mai multe surprize plăcute jucăuşe unul altuia

Acest aspect ar putea să ne pară neobişnuit, însă faptul de a trăi împreună cu cineva nu garantează întotdeauna disponibilitatea pe care o avem pentru celălalt. În viaţa cotidiană, în momentele în care ne întâlnim cu celălalt discutăm cel mai adesea despre problemele de la serviciu, despre activităţile curente sau despre viitoarele vacanţe. Rareori ne punem problema de a vorbi despre noi înşine sau despre bucuria de a fi împreună. Pentru ca ideea de cuplu să nu fie sinonimă cu noţiunile curente de obligaţii şi de rutină, este necesar să o asociem cu plăcerea de a descoperi şi de a petrece timpul liber aşa cum ne place cel mai mult. Pentru aceasta putem să ne propunem să avem în fiecare săptămână cel puţin 2-3 întâlniri cu fiinţa iubită: o ieşire la cinema, o cină în doi, o şedinţă de masaj, vizitarea matinală a unei expoziţii de artă, plimbarea într-un parc, vizionarea acasă a unui film erotic şi, de ce nu, un weekend doar pentru noi doi, fără prezenţa sau compania altora.

Organizarea din când în când a unei astfel de întâlniri în doi ne va permite să retrăim complicitatea savuroasă a primelor săptămâni şi să ne reînnoim şi să aprofundăm din ce în ce mai mult relaţia de iubire. În plus, ne poate fi de mare ajutor să mizăm pe surprizele plăcute, care sunt sarea şi piperul în relaţia de cuplu. Merită aşadar să urmărim să fim plini de iniţiativă şi să o surprindem pe fiinţa iubită aşteptând-o la ieşirea de la locul ei de muncă pentru a o invita la un spectacol, la restaurant sau pentru a avea o întâlnire romantică şi plină de farmec în doi. Vom constata că toate surprizele plăcute pe care le oferim fiinţei iubite ne amplifică extraordinar de mult starea de intimitate savuroasă în cuplu şi contribuie la aprofundarea cunoaşterii reciproce şi a apropierii sufleteşti dintre cei doi iubiţi.

Etapa a 5-a
Starea euforică de libertate în iubire

Chiar dacă pentru unii poate să apară ca un paradox, starea de libertate în iubire este ingredientul tainic care consolidează în mod temeinic o relaţie de cuplu armonioasă. Starea de libertate în iubire este fără îndoială reţeta miracol a cuplurilor iubitoare care durează. Astfel de fiinţe minunate au ajuns deja la o relaţie atât de matură încât acceptă faptul că există deosebiri de păreri, comportamente, atitudini şi situaţii care îi împiedică să facă totul împreună.

Cuplurile în care cei doi nu îşi îngăduie libertatea de a se exprima, nu au, de regulă, o durată de existenţă îndelungată. Astfel de fiinţe umane trăiesc conform mitului că celălalt trebuie să împartă totul cu ei, să înţeleagă tot şi să le îndeplinească toate dorinţele. Însă cum poate supravieţui oare starea de iubire unei asemenea presiuni, care tinde să fie din ce în ce mai mult o expresie a egoismului, pe măsură ce aceasta îngrădeşte dreptul celuilalt de a se manifesta în acord cu natura sa specifică? Cei înţelepţi ştiu că în cadrul unei relaţii de cuplu iubitoare, fiecare din cei doi îl poate iubi pe celălalt fără a-i împărtăşi neapărat gusturile.

Starea de libertate în iubire este în realitate cheia secretă a împărtăşirii reciproce a celor mai intime gusturi, preocupări şi preferinţe. Acordându-ne în mod înţelept libertatea necesară vom evita astfel reproşurile adresate celuilalt, precum şi sentimentele nefaste de constrângere sau de frustrare. Vom evita astfel să ne simţim frustraţi din cauză că nu facem ceea ce ne este favorabil, benefic şi care exprimă astfel specificul naturii şi al fiinţei noastre.

Privind din punct de vedere individual, este util să urmărim să ne oferim clipe care să ne aparţină şi de care să ne bucurăm în mod liber, pentru ca apoi să putem împărtăşi cu uşurinţă celuilalt bucuria şi plăcerea clipelor petrecute astfel. Vom descoperi că libertatea este cel mai bun prilej de a împărtăşi cu celălalt din intimitatea propriei fiinţe. Acordându-ne autonomie, vom fi astfel mai disponibili şi mai doriţi în relaţia de cuplu în care ne aflăm.

Starea de libertate implică totodată şi să învăţăm să spunem în mod înţelept „Nu!”. A nu fi de acord într-o anumită privinţă nu înseamnă că nu-l mai iubim pe celălalt. Exprimându-ne liber opiniile sau refuzurile, cu iubire şi cu înţelegere, fără a-l agresa în vreun fel pe celălalt, vom evita apariţia unor disensiuni care ar sfârşi prin a submina relaţia în care suntem integraţi. A învăţa să ne acordăm libertatea necesară este prin urmare un mod fascinant şi surprinzător de a ne apropia şi de a ne cunoaşte şi mai mult unul pe celălalt.

Etapa a 6-a
Faceţi dragoste într-un mod divin, cât mai plăcut şi împlinitor

Inima şi trupul nu se pot disocia. Fuziunile amoroase realizate cu transfigurare, continenţă amoroasă perfectă şi consacrarea fructelor lui Dumnezeu Tatăl reprezintă cheia de boltă a cuplurilor spirituale care rezistă în faţa uzurii timpului. Aşadar merită să urmărim să nu mai cedăm oboselii! Pentru a întreţine vie flacăra pasiunii amoroase sublime, va fi necesar să ne preocupăm în mod constant de disponibilitatea noastră amoroasă. Pentru aceasta putem alege să facem o baie relaxantă, călduţă, înainte de a merge la culcare, putem, de exemplu, să ne procurăm o lenjerie sexy sau chiar accesorii ştrengăreşti cu care să-l surprindem în mod plăcut pe iubitul nostru.

Folosindu-ne în mod creator imaginaţia, putem descoperi o multitudine de modalităţi plăcute, simple şi naturale de a-l fascina pe celălalt şi de a menţine vie atracţia erotică. Trebuie pur şi simplu să urmărim să ne angrenăm cât mai serios în preocuparea de a trăi viu pasiunea amoroasă şi atunci soluţiile vor apărea imediat, în conformitate cu năzuinţele noastre.

Cele mai multe dintre modalităţile de a ne contopi amoros în intimitatea celuilalt se regăsesc în modul de a face dragoste. Realizarea posturilor amoroase, amplificarea şi rafinarea trăirilor trupeşti şi a senzorialităţii armonioase, savurarea plenară a senzualităţii atunci când facem dragoste cu continenţă amoroasă şi cu transfigurare sunt doar câteva dintre modurile în care putem să ne pregătim pentru a face dragoste în mod divin.

Trăind mai mereu şi vibrând la unison cu fiinţa iubită, savurând fiecare senzaţie de înfiorare pe care ne-o conferă prezenţa celui sau a celei care ne trezeşte iubirea, trăind cât mai des stări copleşitoare de orgasm extaziant în timpul angrenărilor amoroase realizate cu continenţă sexuală perfectă ne vom putea bucura de o viaţă amoroasă de cuplu fericită şi armonioasă.

Etapa a 7-a
Raportaţi-vă aproape în permanenţă atât la realitatea, cât şi la prezenţa lui Dumnezeu

Atunci când întreaga noastră fiinţă se orientează către Dumnezeu, firul evenimentelor vieţii capătă o fluenţă generatoare de fericire. Descoperirea prezenţei tainice a lui Dumnezeu în tot ceea ce există reprezintă cheia esenţială a unei vieţi amoroase de cuplu fericite şi împlinitoare. Din moment ce fiecare relaţie de cuplu fericită se bazează pe iubire, putem descoperi că acolo este în permanenţă şi Dumnezeu. Pretutindeni unde iubirea este vie, acolo este prezent în mod tainic şi Dumnezeu.

Iubirea împlinită şi fericirea amoroasă în cuplu ne dezvăluie prezenţa tainică şi copleşitoare a lui Dumnezeu, ce este prezent chiar în intimitatea fiinţelor noastre fuzionate şi contopite de iubirea reciprocă care le atrage. Faptul de a ne raporta în mod constant la prezenţa misterioasă a lui Dumnezeu în tot ceea ce ni se petrece minunat în cadrul unei relaţii de iubire în cuplu face ca să progresăm în mod accelerat din punct de vedere spiritual.

Atunci când intimitatea amoroasă dintre un bărbat şi o femeie care se iubesc este animată de iubire, atunci Dumnezeu îşi revelează prezenţa cea tainică în universul lăuntric al celor doi iubiţi. Odată ce o astfel de trăire sublimă se manifestă în universul nostru lăuntric, devenind la un moment dat „a noastră", fiecare dintre cei doi iubiţi va putea, în orice alt moment al existenţei, să se raporteze pe această cale la Dumnezeu, redescoperindu-L mereu şi mereu, într-o multitudine de ipostaze şi aspecte fascinante, pe baza modelului pe care starea de iubire amoroasă împărtăşită şi reciprocă l-a oferit la un moment dat.

Dumnezeu este iubire” şi acest adevăr poate fi cel mai uşor descoperit prin intermediul experienţei spirituale împlinitoare realizate într-un cuplu iubitor.


Fragment extras din lucrarea Sfaturi înţelepte pentru armonizarea vieţii de zi cu zi, vol. 2, de Gregorian Bivolaru, publicată la Editura Shambala, tipărită de Ganesha Publishing House.



Citiţi şi:
Cuplu convenţional – Cuplu spiritual
Faceţi dragoste cu transfigurare şi continenţă pe un pat presărat cu petale de trandafiri roşii

 

yogaesoteric
18 februarie 2016
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga