Despre misterele senzaţiei de déjà-vu. Psiholog: «Fenomenul este mai des întâlnit în cazul oamenilor cu o educaţie superioară»

 

Cu toţii am avut cel puţin o dată în viaţă un déjà-vu. Este vorba despre acel sentiment că, deşi eşti într-un loc nou, cu oameni noi, făcând un lucru complet nou, ţi se pare că ai mai fost acolo, cu acei oameni, şi ai mai făcut lucrul respectiv.

Chiar dacă senzaţia de déjà-vu (expresie provenită din limba franceză) este percepută ca un sentiment ciudat sau ca o iluzie că am văzut sau am trăit deja o experienţă cu care ne întâlnim pentru prima dată, acest fenomen este firesc, ne asigură psihologii.

Déjà-vu-ul apare spontan şi în majoritatea cazurilor durează între 10 şi 30 de secunde, chiar dacă în acel moment îţi pare că a fost mult mai lung. Se petrece atunci când eşti într-un context nou, o locaţie nouă, un eveniment special sau o banală conversaţie şi ai senzaţia, chiar certitudinea, că ai mai trăit acel moment cu exact aceleaşi detalii, aceiaşi oameni, aceleaşi replici. E ca şi cum ai trăi din nou acea experienţă.

În prezent există zeci de teorii care încearcă să explice această senzaţie, însă oamenii de ştiinţă sunt încă rezervaţi asupra acestui subiect. Una dintre ele este cea a medicului olandez Hermon Sno. Acesta susţine că memoria se comportă asemenea unei holograme, creierul fiind capabil să creeze imagini tridimensionale ale unor fragmente minuscule de amintiri sau senzaţii. Conform cercetătorului olandez, senzaţia de déjà-vu nu ar fi altceva decât reminiscenţe ale unor asemenea imagini holografice create de creierul nostru, imagini care, din stare latentă, revin la suprafaţă în momentul în care găsesc un corespondent în lumea reală.

„Un studiu realizat în 1990 de cercetătorii unui institut american de sociologie a arătat că două treimi din populaţia adultă a trăit cel puţin o dată senzaţia de déjà-vu. Sentimentul de retrăire a unui moment este mai des întâlnit în cazul oamenilor cu o educaţie superioară şi imaginaţie bogată, frecvent stimulată, al celor care călătoresc mult, al persoanelor obosite şi foarte stresate, dar frecvenţa cu care se manifestă fenomenul scade odată cu înaintarea în vârstă. Este un fenomen firesc şi nu ar trebui să îngrijoreze”, explică psihologul Irina Pop.

Această senzaţie este cel mai des întâlnită la persoanele cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani, deoarece în această perioadă creierul este mai activ şi produce mai multă dopamină, substanţă asociată cu senzaţia de déjà-vu.

Citiți și:

Transformarea rapidă ce este posibilă prin practica YOGA a creierului nostru este cu ușurință realizabilă!

Cât de mare și evidentă este puterea ta realizatoare benefică? (I)

Zece fenomene pe care comunitatea ştiinţifică nu le poate explica

 

yogaesoteric
26 februarie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More