Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Comunicat de presă. Circul judiciar și mediatic încearcă să acopere abuzul noii arestări a lui Gregorian Bivolaru

Biroul de Presă MISA semnalează noua etapă a înscenărilor create de autoritățile și presa din România împotriva lui Gregorian Bivolaru. Aceste înscenări au culminat în ziua de 26 februarie 2016 cu arestarea profesorului român de yoga în Paris, unde acesta se afla la un târg de carte.

Este important să subliniem în primul rând că în conformitate cu statutul său de refugiat politic în Suedia, deținând un pașaport perfect valabil, precum și în baza Convenției de la Geneva, domnul Bivolaru are un drept de liberă circulație în oricare dintre statele membre ale Uniunii Europene, exceptând România.

Se poate observa că, deloc întâmplător, în România arestarea sa a fost precedată de un imens tam-tam mediatic cu scopul instigării opiniei publice sub pretextul aberant că Gregorian Bivolaru ar fi... „cel mai periculos infractor din Europa”. Printr-o construcție diabolizantă, plină de ură și neadevăr, mass-media, susținută de autorități, l-a prezentat ca și cum ar fi cel mai căutat terorist sau criminal, fiindu-i atribuite fapte și infracțiuni pentru care în realitate nu a fost niciodată condamnat.

Biroul de presă MISA reamintește că Gregorian Bivolaru a fost condamnat doar pentru „act sexual cu o minoră”. În plus, această condamnare a fost în mod clar forțată atunci când Instanța Supremă a manipulat prin instrumente de drept rejudecarea cazului, după ce două instanțe complet independente din România îl achitaseră! Faptul că sentința finală a fost complet abuzivă reiese cu ușurință dacă avem în atenție că însăși fosta minoră (așa-zisa victimă de 17 ani la data presupuselor fapte) a reclamat neîncetat abuzul procurorilor și al autorităților, care au obligat-o să semneze o declarație care îl incrimina pe dl. Bivolaru Gregorian. Aşa-zisa victimă s-a plâns în continuu timp de 10 ani de maniera profund manipulativă şi abuzivă în care a fost hărțuită de autorităţi. De altfel ea are în acest sens pe rol şi un dosar la CEDO (înregistrat cu numărul 80676/13.12.2013), în care arată explicit că nu a fost victima lui Bivolaru Gregorian, ci a autorităţilor române!

Chiar dacă ignorăm această situație absurdă în care cineva a fost condamnat fără a exista propriu-zis o victimă, verdictul ce poate fi verificat atât pe site-ul ÎCCJ, cât și pe site-ul Poliției române a fost, repetăm, doar acela de „act sexual cu o minoră”.

În ultimele săptămâni autoritățile și presa din România au escaladat însă și mai mult această mascaradă și, în dorinţa de a-şi concretiza demersurile abuzive, l-au nominalizat pe Gregorian Bivolaru pe site-ul celor mai căutați infractori din Europa. Poliția din România a abuzat grav de dreptul său de a utiliza site-ul Europol și a susținut în mod stupefiant că Gregorian Bivolaru ar avea un mandat de arestare pentru „exploatare sexuală a copiilor” și „pornografie infantilă”. Aceste acuzaţii publice sunt complet ilegale şi false!

Având în vedere că Gregorian Bivolaru a fost condamnat de fapt doar pentru „act sexual cu o minoră”, merită să ne întrebăm: pentru ce a fost nevoie de o punere sub urmărire prin Europol și de toate aceste exagerări grotești?

Singurul răspuns logic este acela că autoritățile române au fost perfect conștiente că acuzația pentru care fondatorul MISA a fost condamnat nu este nicidecum „suficientă” pentru a cere urmărirea lui internațională și extrădarea din statul care i-a şi acordat, de altfel, azil politic tocmai din cauza persecuţiilor la care, iată, este supus în România.

Presa și televiziunile au primit misiunea de a „convinge” opinia publică – sau mai exact, de a o „alarma” şi „instiga” – pentru a accepta (fără să mai raţioneze, şi deci să reacţioneze) acest linşaj public realizat exact ca pe vremea regimului comunist.

În mod evident, Gregorian Bivolaru este o persoană care deranjează teribil anumite structuri ce controlează pârghii importante din România. Iar mulţi dintre agresorii dumnealui sunt cei care şi-au început „treaba” pe vremea lui Ceauşescu! Tocmai de aceea, în urma a nenumărate încălcări flagrante ale legii, s-a reușit condamnarea lui de către o instanță „montată” în anul 2013, pe baza unor acuzații profund ilegale şi nefondate.

Este necesar, de altfel, să ne reamintim Hotărârea judecătorească cea mai recentă, pronunţată de Tribunalul Cluj în februarie 2015. După încercarea procurorilor de a-l incrimina pe Bivolaru Gregorian pentru trafic de persoane şi constituirea de grup infracţional (în urma aceloraşi percheziţii abominabile şi violente din 2004) instanţa clujeană a decis achitarea lui. Este cu atât mai relevant să sesizăm în aceste condiții contradicția că una dintre acuzațiile asociate abuziv dlui Bivolaru pe site-ul Europol („exploatare sexuală a copiilor”) se circumscrie într-un mod complet lipsit de sens infracțiunii de „trafic de persoane”, pentru care el a fost în realitate achitat!!

Cităm din Considerentele Hotărârii de achitare a dlui Bivolaru de la Tribunalul Cluj: „...nimic nu dovedeşte mai bine fabricarea unei grave acţiuni represive împotriva membrilor şi simpatizanţilor MISA. În ciuda sutelor de poliţişti, procurori, agenţi SRI care au lucrat la caz şi a sumelor de imense de bani cheltuite pentru această anchetă, tot ce s-a obţinut au fost câteva declaraţii ale unor adulţi care au pus semnul egal între traficul de persoane şi munca voluntară pe care ei susţineau că ar fi efectuat-o în cadrul locuinţelor numite ashram, unde au ales să locuiască din proprie iniţiativă”.

În prezent asistăm la o acțiune represivă ce seamănă până la suprapunere cu brutalităţile autorităţilor înfăptuite în anul 2004 împotriva dlui Bivolaru şi a practicanților yoga din MISA. Este o acțiune de forță a autorităților, acompaniată zgomotos de toate canalele mediatice. Nici acum, ca și în 2004, niciun jurnalist nu are curajul să semnaleze adevărul, ceea ce demonstrează o dată în plus caracterul complet aservit al mass-media din România.

Avem încredere că instituțiile competente europene, și în mod deosebit cele din Franța, vor descoperi frauda întreprinsă de autoritățile române, și nu numai că îl vor elibera imediat pe dl. Bivolaru Gregorian, respectându-i astfel drepturile fundamentale de care trebuie să beneficieze, dar vor sancționa autoritățile de la București pentru modul în care au manipulat instrumentele europene (gen Enfast și Europol) pentru a săvârși abuzuri deosebit de grave, incompatibile cu o țară membră a Uniunii Europene.








Biroul de Presă MISA
27 februarie 2016

 

Articole publicate recent

> 27 Martie«Greşalele în politică sunt crime»

> 26 MartieBancuri spumoase cu personaje istorice

> 26 MartieJon Gabriel, omul care a slăbit 100 de kg fără a ţine o DIETĂ!

> 26 MartieAșa se petrece la loviturile de stat!

> 25 MartieȘtiință revoluționară, etică, generozitate – Conferință a genialului savant iranian Mehran Keshe la București, invitat de MISA

> 24 MartieRaport nazist din 1940 pentru colonizarea României. Un proiect care iată a revenit în actualitate sub patronajul Uniunii Europene

> 24 MartieRespect pentru educaţie în perioada interbelică: 17% din PIB

> 23 MartieDeclarații șocante ale generalului Iulian Vlad: Sergiu Nicolaescu a regizat momentele de panică și explozii din 1989, în București

> 23 MartieNorvegia. Pentru prima dată în istoria țării numărul ateilor l-a depăşit pe cel al credincioşilor

> 23 MartieDr. Călin Georgescu: «În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie» (I)

> 23 MartieAflat în vizită în România, genialul cercetător Mehran Tavakoli Keshe a participat la un eveniment organizat de Școala de Yoga MISA

> 22 MartieDespre sindromul «ordonanţă» si estetica sfârşitului de ţară

> 22 MartieDin dragoste pentru natură a plantat în fiecare zi un copac timp de 37 de ani

> 21 MartiePentru nişte ani mai buni: Thomas Sowell, în apărarea libertății (și) gândirii

> 21 MartieInteligenţa artificială creată de Google a învăţat să fie foarte agresivă

> 21 MartieGeneralul Mircea Chelaru: «Aşa începe nenorocirea. Să ştiţi că niciun război nu a început dintr-o dată»

> 20 MartieDocumente declasificate ale US Air Force: Proiectul 1794 – Farfuria zburătoare supersonică menită să doboare bombardierele sovietice

> 20 MartieMitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora? (II)

> 19 MartieScrisoarea lăsată de Dan Adamescu: «În penitenciar am ajuns în iad. Nu înţeleg de ce medicii m-au ignorat»

> 19 MartiePreotul Maes, despre ceea ce se petrece cu adevărat în Siria: Știrile difuzate reprezintă cea mai mare minciună a mass-media din timpurile noastre

> 19 MartieMinciuna are posturi TV multe, dar scurte! În Piața Victoriei nu au fost nici 150.000, nici 200.000 de oameni, ci mult mai puțini

> 18 MartieProfesor doctor specialist în libertăţile publice în dreptul penal: «Nu vă mai lasaţi tâmpiţi atât de uşor!»

> 18 MartieCel mai bătrân om din lume ne-a dezvăluit secretul longevității sale

> 18 MartieConsiliul pentru Relații Externe: În 2017 SUA ar putea începe un război cu Rusia şi Coreea de Nord

> 16 MartieVăzută din faţă, pare o locuinţă normală dar privind-o din lateral vei constata că este o casă cu totul aparte!

> 15 MartieRomânii sunt cei mai vulnerabili europeni în privinţa datelor personale: 85% îşi oferă datele pe internet

> 15 MartieMitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora? (I)

> 14 MartieIon Cristoiu: Incredibil, dar adevărat! SRI a primit dreptul de a avea firme comerciale sub acoperire

> 14 MartieDescoperire de importanţă majoră: Hidrogenul poate fi transformat în metal!!!

> 14 MartieViktor Orban, poziție intransigentă față de «corectitudinea politică» și intervenția lui Soros în politica Ungariei

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga