Râul cel subacvatic de pe fundul Mării Negre, cu copaci, frunze şi cascade

 
Pe fundul Mării Negre, oamenii de știință au descoperit un masiv râu subacvatic. Acest râu fascinant, cu copaci şi frunze ce cad pe fundul mării, are chiar şi cascade!


După estimările făcute s-a ajuns la concluzia că dacă râul ar fi pe pământ, ar fi în top 6 în ceea ce privește volumul de apă care curge prin el. Este de aproape 350 de ori mai mare decât Tamisa şi de 10 ori mai mare ca Rinul.

Râul subacvatic, care atinge şi adâncimi de 30 de metri în unele zone, are şi cascade asemănătoare celor terestre.

Pentru a studia canalul adânc după ce a fost descoperit sub apă, cercetătorii de la Universitatea din Leeds au folosit un robot submarin și așa au dat peste un râu cu apă foarte sărată care curge de-a lungul canalului de pe fundul Mării Negre, şi creează maluri şi lunci asemănătoare cu cele ale unui râu terestru.

Dr. Dan Parsons a spus: „Apa din aceste canale este mai densă decât apele din jur pentru că salinitatea mai ridicată poartă multe sedimente. Curge de-a lungul platoului continental şi în afara platoului abisal, la fel ca şi un râu terestru.

Platourile abisale din oceanele noastre sunt precum deşertul, dar aceste canale pot distribui nutrienţi şi ingrediente necesare pentru supravieţuirea într-un asemenea mediu. Asta înseamnă că pot fi vitale, la fel ca şi arterele care aduc viaţa în adâncimea oceanului.”

Nu este prima descoperire a unui râu subacvatic. În adâncul Mării Mexicului există un râu numit Cenote Angelita, descoperit de către Anatoly Beloshchin şi echipa lui de scafandri.

„Eram la 30 de metri adâncime, apă dulce, şi apoi la 60 de metri adâncime, apă sărată, şi văd un râu sub mine, o insulă şi frunze care cădeau. De fapt, râul este o albie de hidrogen sulfurat”, a declarat Anatoly Beloshchin.

Acest râu atinge o adâncime de 35 de metri în câteva locuri, cu debit de apă dulce și sărată în funcție de adâncime.

Oamenii de ştiinţă au bănuit că se pot forma râuri subacvatice, după ce scanările sonare ale fundului oceanului au dezvăluit canale şerpuite în oceanele din întreaga lume.

Citiți și:
Enigmele Mării Negre
Insula Şerpilor, între militarizare şi spiritualitate

yogaesoteric
27 februarie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More