Introducerea abuzivă a lui Gregorian Bivolaru pe portalul eumostwanted.eu

 

LAYMS (Liga Antidefăimare Yoga și Mișcări Spirituale) a sesizat autoritățile din România și din Parlamentul European că întroducerea lui Gregorian Bivolaru pe portalul www.eumostwanted.eu s-a făcut cu încălcarea legislației naționale și europene.

În 29 ianuarie 2016, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a anunțat cu ajutorul agenției de presă Agerpres că autoritățile de aplicare a legii din Europa prin intermediul European Network of Fugitive Active Search Teams (ENFAST) și Europol au lansat site-ul www.eumostwanted.eu, care ajută la localizarea și prinderea celor mai căutați infractori internaționali.

România apare pe acest portal cu doi urmăriți: Gregorian Bivolaru, pe numele căruia există un mandat de executare a șase ani de închisoare pentru actul de exploatare sexuală a copiilor şi pornografie infantilă, și Robert Gîrleanu, cu cetățenie română și moldovenească, ce este căutat pentru omor și având de executat închisoare pe viață.

LAYMS a sesizat autoritățile din România și din Parlamentul European că întroducerea lui Gregorian Bivolaru pe portalul www.eumostwanted.eu s-a făcut cu încălcarea legislației naționale și europene privind competențele circumscrise cooperării internaționale în cadrul Europol și cu modificarea abuzivă a încadrării infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat de Instanța Supremă din România.

În baza principiului transparentei, s-au solicitat să fie prezentate criteriile pe baza cărora Gregorian Bivolaru a fost selectat și inclus pe site-ul Europol. LAYMS solicită aceste clarificări din partea autorităților statului român din următoarele motive:
1. A sesizat existența unei neconcordanțe între infracțiunea pentru care Gregorian Bivolaru a fost condamnat de către Înalta Curte de Casație și Justiție din România și competențele circumscrise cooperării internaționale în cadrul Europol, respectiv lista infracțiunilor săvârșite de competența Europol stabilite prin Decizia 2009/371/JAI din 6 aprilie 2009 (capitolul 1, art. 4 și anexele acesteia), aliniată la legislația națională a României prin Legea 55/2012 (art.1, alin. 2, lit. g) – condamnarea pentru act sexual cu un minor nefiind inclusă în domeniul de competențe al Europol și totodată neafectând două sau mai multe state membre ale UE astfel încât să fie necesară o abordare comună din partea statelor membre, ca urmare a amplorii, a importanţei şi a consecinţelor infracţiunii;

2. A constatat că pe site-ul Europol a fost modificată încadrarea condamnării lui Gregorian Bivolaru față de Decizia 2107/14 iunie 2013 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție din România. Astfel, lui Gregorian Bivolaru i se atribuie infracțiunea de „exploatare sexuală a copiilor şi pornografie infantilă”, faţă de infracțiunea de „act sexual cu un minor” așa cum apare pe site-ul național al Poliției Române și în Decizia 2107/14 iunie 2013 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție din România.

 

Deoarece pe site-ul Europol este precizat faptul că „conţinutul site-lui este gestionat şi actualizat de echipele ENFAST naţionale ale fiecărui stat membru UE” se solicită autorităților responsabile cu cooperarea Europol să prezinte care au fost documentele oficiale și cadrul legal care probează asocierea lui Gregorian Bivolaru cu această nouă infracțiune, cu atât mai mult cu cât acesta a fost definitiv achitat de Instanța Supremă pentru presupuse infracțiuni de: trafic de minori, corupție sexuală etc;

3. Consultând site-ul Poliţiei Române referitoare la cei mai periculoşi infractori din România, LAYMS a remarcat că din cele 41 de persoane urmărite, cel puţin alte 15 persoane indicate pe site-ul Poliţiei Române au condamnări mult mai serioase decât cea a lui Gregorian Bivolaru, pentru infracțiuni care s-ar fi încadrat în competențele circumscrise cooperării Europol – omor deosebit de grav (condamnare 21,6 ani), infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor (condamnare 18 ani), înşelăciune şi fals intelectual (17 ani) sau trafic de droguri de mare risc (15 ani).

Cu toate acestea Poliția Romană l-a selectat pe Gregorian Bivolaru ca prezentând gradul de periculozitate cel mai mare dintre toți urmăriții general din România, această alegere în contextul prezentat mai sus putând fi suspectată ca fiind una discriminatorie.

Din acest motiv LAYMS solicită din partea autorităților din România clarificări privind criteriile pe baza cărora s-a făcut selecția primilor doi cei mai periculoși infractori din România care să fie incluși în site-ul Europol, astfel încât să se asigure respectarea drepturilor omului, nediscriminarea în procesul selecției, respectarea legislației protecției datelor cu caracter personal, respectiv a legislației naționale și europene privind cooperarea dintre autoritățile publice române și Europol.

4. Gregorian Bivolaru are din anul 2006 statutul de refugiat cu drepturi depline în Suedia, acordat de Guvernul Suedez, deține un pașaport suedez valabil și are reședință permanentă în Suedia cunoscută de autoritățile române, astfel fiind exclusă calitatea de fugar.

5. Includerea lui Gregorian Bivolaru în portalul Europol a avut drept consecință o amplă mediatizare națională și internațională a persoanei sale, care îi cauzează acestuia un grav prejudiciu de imagine și îl expune la posibile persecuții fizice și psihice.

Principalele canalele oficiale de ştiri din România au anunţat în 29 ianuarie 2016 că Gregorian Bivolaru figurează printre primii 43 cei mai căutaţi infractori din Uniunea Europeană, alături de terorişti şi criminali notorii. Știrea a fost preluată de mass-media internațională, motiv pentru care LAYMS s-a sesizat în cazul lui Gregorian Bivolaru și dorește să se asigure că procedura de selecție aplicată nu a fost una discriminatorie, care să-i încalce drepturile garantate de lege.

Date fiind:
• campania mediatică anti-MISA și Gregorian Bivolaru din perioada anilor 1992-2006 și
• fenomenul anterior de discriminare și defăimare în masă a acestei comunități de convingere în România, pe care LAYMS alături de alte organizații neguvernamentale le-a semnalat autorităților naționale și europene, care au condus la acordarea statutului de refugiat a lui Gregorian Bivolaru în Suedia,

pentru a combate o posibilă nouă acţiune discriminatorie, care conduce indirect la instigarea opiniei publice și la manipularea autorităților europene în cazul lui Gregorian Bivolaru, s-a solicitat autorităților din România respectarea drepturilor omului și rectificarea greșelilor comise de Poliția Română în acest caz.


Articol preluat de pe site-ul LAYMS


Citiți și:

Abuzurile Poliției Române asupra profesorului de yoga Gregorian Bivolaru. VIDEO

Un abuz de proporţii al Poliţiei române este pe cale să facă de ruşine România în faţa întregii Uniuni Europene

 

yogaesoteric
1 martie 2016

 
 

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More