Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Golem, rezultatul proiectelor mind control

 

Sub regimul hitlerist au început cercetările care vizau controlul minții prin intermediul traumelor psihice. Kaise Wilhelm și Mengele au condus aceste cercetări. În SUA au fost derulate peste 146 de astfel de proiecte. John McCarthy, fost ofițer al armatei americane, a susținut că CIA a girat toate aceste proiecte.

Au fost făcute experimente inclusiv pe soldații care au luptat în Vietnam. Aceste experimente aveau ca scop inducerea unor traume pentru a se obține scindarea psihicului și instalarea unei personalități multiple. Cartea procurorului John DeCamp dezvăluie multe din tenebrele acestor proiecte. Tehnicile erau multiple. De la pedofilie, agresiuni sexuale la torturi și folosirea de droguri.

Conform procurorului american, astfel au fost create adevărate hoarde de ucigași care se sinucideau după misiunile pe care le aveau. Abuzurile și traumele la care erau expuși aceștia se derulau adesea în cadrul unor ritualuri satanice. Electroșocurile, drogurile, hipnozele au creat victime cu personalități multiple.

Subiecții acestor proiecte erau programați să pună în practică ceea ce li se ordona în momentul în care auzeau un simplu semnal, un cuvânt, la un anumit gest, sau atunci când vedeau o imagine. În urma experimentelor, subiecții căpătau mai multe personalități, numite alternative, care acționau în momente diferite, în funcție de ce li se ordona.

Personalitățile sunt numite Alfa și sunt structurate pe mai multe niveluri, în funcție de starea subiectului. Acesta poate să fie conștient sau în transă. Numele de cod Beta însemna pentru subiect prostituție, pedofilie. Numele de cod Delta însemna asasinat, iar Omega însemna că subiectul trebuie să se sinucidă. După realizarea misiunii, subiecții reveneau la personalitatea lor inițială. Toate acțiunile pe care le realizaseră, omoruri, violuri, atentate, erau uitate prin inducerea unei amnezii.

Fritz Springmeier, cercetător american, a estimat că peste 2 milioane de americani, inclusiv copii, au fost victime ale programului Monarch. Printre victime s-au numărat oameni politici, bancheri, dar și persoane din show business.

Statisticile arată că în Franța, într-un an, dispar peste 800 de copii care nu mai sunt găsiți. Comerțul cu copii ocupă poziția a treia, după comerțul cu arme și cel cu droguri.

Practicile folosite în aceste proiecte au fost preluate de la unele societăți secrete care utilizau copiii la ritualuri în care erau violați și agresați.

Subiecții care au participat la proiecte de control al minții au fost asemuiți cu Golem. În Cabala evreiască, Golem este o creatură făcută de un magician, alchimist, un rabin, din argilă, o materie inertă. Golem este un fel de zombi, de super soldat, care acționează conform ordinelor.


Citiți și:
Programarea Mentală - «Asul din mânecă» al organizaţiei criminale a «Iluminaţilor» (1)
Cazul Bodnariu şi atacul asupra copiilor: de la răpiri şi torturi până la «sacrificii ritualice» 
Dezvăluirile lui Franz Bardon despre macabrele ritualuri ale lojii FOGC - Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur

 

yogaesoteric
20 martie 2016

 

Articole publicate recent

> 15 DecembrieAscensiunea la putere a lui Hitler nu a fost o întâmplare, el a fost finanțat de către Federal Reserve și Bank of England

> 14 DecembrieOperațiunea Popeye – un program de modificare a vremii în timpul Războiului din Vietnam realizat de armata SUA și CIA

> 14 DecembrieSă fie acesta primul pas către independenţa inteligenţei artificiale? Un nou program al Google creează la rândul lui inteligenţe artificiale

> 13 DecembrieTeorie şocantă a unui fizician din Iași: «Cutremurele din România sunt induse artificial»

> 11 DecembrieGoogle operează discriminări «pozitive» în favoarea LGBT. Faceți următorul experiment: dați căutări pe google cu cuvintele…

> 11 DecembrieStupefiant: În Turcia, jihadul va fi predat în şcoală!!!

> 11 DecembrieMemoriile Generalului Iulian Vlad: Brucan a fost şi agent MOSSAD. Ceauşescu n-a vrut să-l arestăm

> 10 DecembrieProtest puternic în Grecia împotriva cardurilor, sionismului şi a construirii primei moschei oficiale în Atena

> 9 DecembrieAbuzul credinţei: bătăi şi torturi sexuale în orfelinatele Bisericii

> 6 DecembrieExistă tortură în secolul XXI!!!

> 5 DecembrieOmul insignifiant din corporație

> 5 DecembrieLinșată de BBC pentru că a apărut în Parlamentul britanic, în Miercurea Cenușii, cu o cruce pe frunte

> 4 Decembrie5 lucruri cu adevărat teribile înfăptuite de CIA în ultimii 70 de ani

> 3 DecembrieGheorghe Piperea: «Binomul și Ochiul Atoatevăzător»

> 2 DecembrieADEVĂRUL ȘOCANT despre CHEMTRAILS: Motoare turboventilator cu presiune înaltă, geoinginerie și minciuna despre «dârele de condensare»

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga