Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Cum să începem fiecare dimineaţă

 

„În fiecare dimineaţă, înainte de orice activitate, reculegeţi-vă un moment, în ideea de a aduce în voi pacea şi armonia, legându-vă de Creator şi consacrându-i, prin rugăciune şi meditaţie, această zi care începe.

Începutul este esenţial. Aici, la început, forţele noi se declanşează şi se orientează.

Pentru a acţiona corect, începeţi prin a căuta Lumina. Când vine noaptea, nu vă grăbiţi, în întuneric, să luaţi un obiect sau să începeţi vreo activitate; aprindeţi mai întâi o lampă şi apoi acţionaţi. Ei bine, pentru orice activitate în viaţă, mai întâi aveţi nevoie să „aprindeţi lumina”, adică să vă concentraţi, să vă reculegeţi, înainte de a şti cum să acţionaţi. Dacă nu aveţi această lumină, veţi orbecăi la stânga sau la dreapta, veţi bate la toate porţile, dar nu veţi face nimic bun.

Întreaga zi se va înscrie pe făgaşul pe care îl veţi da, chiar de dimineaţă, gândurilor voastre. Ca urmare a faptului că sunteţi sau nu atenţi şi vigilenţi, vă veţi deschide drumul sau, din contră, vi-l veţi bloca cu tot felul de lucruri inutile sau chiar nocive.

Dacă aveţi pentru fiecare zi un scop precis, o orientare precisă, un ideal de atins, toate activităţile vi se vor ordona încet-încet, se vor organiza şi vor contribui la realizarea acestui ideal. Chiar dacă unele gânduri şi sentimente străine, negative, vor încerca să pătrundă în voi, ele vor fi orientate şi puse în slujba Lumii Divine, vor fi obligate să meargă în direcţia pe care aţi ales-o.

Astfel, mulţumită acestui gând fundamental pe care vi l-aţi pus dis-de-dimineaţă în minte, în inimă, veţi putea înscrie această zi în Marea Carte a Vieţii.

Cum totul se înregistrează, odată ce aţi trăit o zi minunată, o zi a Vieţii Veşnice, nu numai că ea va fi înregistrată, nu numai că nu va muri, dar va urmări să antreneze şi celelalte zile pe urmele ei, pentru a-i semăna.

Urmăriți cel puţin să trăiţi bine o singură zi, căci ea le va influenţa pe celelalte: le va invita să le vorbească şi să le convingă să fie asemenea ei: echilibrate, ordonate, armonioase.”


Fragment extras din lucrarea Gânduri pentru fiecare zi, de Omraam Mikhael Aivanhov.


Citiți și:
Aspecte spirituale esenţiale despre consacrarea fructelor acţiunilor 
Cât de mare și evidentă este puterea ta realizatoare benefică? (I)
Sfaturi utile pentru aceia care aspiră să folosească într-un mod înţelept timpul

 

yogaesoteric
21 martie 2016
 
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga