Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Sănătate >Articole >
Vreţi să-mi vaccinaţi copiii? Nicio problemă! Total de acord! Doar în prealabil semnaţi această declaraţie…

 
Văzând discuţiile privind noua legii a vaccinării, observând garanţiile oferite de medici şi specialişti precum că vaccinurile sunt sigure şi utile pentru sănătatea copiilor şi a noastră, a tuturor, atunci cred că cea mai bună soluţie e să acceptăm vaccinurile.

Ele nu ne fac rău – aşa ne spun specialiştii! De ce să nu-i credem? De ce tot timpul trebuie să ne îndoim de vorbele specialiştilor, ale oficialităţilor etc.? Noi nu ştim cât ştiu ei, aşa că trebuie să acceptăm.

N-am copii, dar, dacă aş avea sau dacă voi avea, i-aş vaccina fără probleme. O să spuneţi că m-am sucit la 180 de grade, ştiindu-mi poziţia mea anti-vaccinare. Nu, nu-i aşa… Pur şi simplu, am stat şi m-am gândit şi am zis să am încredere în specialişti şi mă conformez poziţiei lor… însă cu o singură condiţie. Vreau ca cineva să-şi asume responsabilitatea.

Adică, dacă ferească Dumnezeu s-ar petrece ceva cu ai mei copii, în urma vaccinărilor obligatorii, cineva să plătească pentru asta. Dar, n-ar trebui să-mi fac griji, pentru că vaccinurile sunt sigure şi sănătoase, nu?

De aceea, poate că ar trebui ca, odată cu vaccinările obligatorii pentru copii, medicul de familie sau medicul pediatru sau specialiştii de la Direcţiile de Sănătate Publică să semneze şi să-şi asume responsabilitatea pentru siguranţa vaccinurilor, împreună cu companiile farmaceutice producătoare. Nu-i aşa că-i corect? Spuneţi că vaccinurile sunt sigure? Şi ne obligaţi ca ai noştri copii să fie vaccinaţi?

Perfect, atunci asumaţi-vă responsabilitatea domnilor medici! Garantaţi cu semnătura voastră pentru sănătatea copiilor noştri. Asumaţi-vă responsabilitatea afirmaţiilor voastre! Iar dacă greşiţi, să plătiţi!

Unii o să spună că nu-i corect să-i băgăm în această chestiune pe medicii pediatri/specialişti, pentru că ei s-ar putea să fie obligaţi de lege sau de Ministerul Sănătăţii să facă aceste vaccinuri.

Însă stau şi mă gândesc: dacă tu ca medic ai conştiinţă şi ai dubii că unele vaccinuri n-ar fi bune, cum ar putea conştiinţa ta să execute un act medical fără să crezi în el? Înainte de a respecta regulile medicale, trebuie să respecţi jurământul lui Hipocrate, care spune că trebuie să acţionezi doar în interesul pacientului tău.

Dacă ai conştiinţă şi te îndoieşti de eficacitatea vaccinurilor şi nu vrei să-ţi asumi responsabilitatea pentru vaccinare, atunci ori îţi dai demisia, ori te lupţi cu sistemul şi arăţi până în pânzele albe unde greşeşte. Dar, mulţi medici sunt laşi şi nu vor să-şi asume nicio responsabilitate…

În America, se poartă aceeaşi discuţie şi există puternice curente anti-vaccinare, dar şi pro-vaccinare obligatorie.

Pe site-ul preventdisease.com există un formular de 3 pagini, în care medicii care recomandă şi doresc vaccinarea obligatorie sunt invitaţi/rugaţi să semneze un formular în care aceştia garantează faptul că vaccinurile făcute copiilor sunt sigure.

Am făcut un rezumat al acestui formular… foarte interesant! Oare are curaj vreun medic din România sau din alte ţări să-l semneze?

Garanție de medic privind siguranţa vaccinării

Eu (numele medicului, gradul) ….. sunt medic rezident / specialist / primar în …… Specialitatea mea medicală este …… Am o înțelegere aprofundată a riscurilor și beneficiilor tuturor medicamentelor pe care le prescriu sau le administrez pacienților mei.

În cazul lui (numele pacientului) ……, vârsta ………, pe care l-am examinat, cred că există anumiți factori de risc care justifică vaccinurile recomandate. Iată o listă de factori de risc și vaccinuri care îl vor proteja pe pacient:
Factor de risc / Vaccin ………..
Factor de risc / Vaccin ………..
Factor de risc / Vaccin ………..
Factor de risc / Vaccin ………..
Factor de risc / Vaccin ………..

Sunt conștient de faptul că vaccinurile pot conține în mod obişnuit mai multe dintre următoarele ingrediente:
* Hidroxid de aluminiu;
* Fosfat de aluminiu;
* Sulfat de amoniu;
* Amfotericina B;
* Țesuturi animale: sânge de porc, sânge de cal, creier de iepure etc;
* Embrion de pui, ouă de găină, ouă de rață;
* Betapropiolactone;
* Formaldehidă;
* Formol;
* Gelatină;
* Glicerol;
* Celule diploide umane (provenind din țesutul fetal uman avortat);
* Thimerosal de mercur;
* Glutamat monosodic;
* Neomicină;
* Sulfat de neomicină;
* Fenoxietanol (antigel);
* Difosfat de potasiu;
* Monofosfat de potasiu;
* Polimixină B;
* Polisorbat 20;
* Polisorbat 80;
* Proteine MRC5 reziduale;
* Sorbitol;
* Tributilfosfat etc,

și, prin prezenta, garantez că ingrediente posibile sunt sigure pentru injectarea în corpul pacientului meu. Am citit rapoartele care spun că Thimerosalul ar provoca grave leziuni neurologice și imunologice, și consider că acestea nu sunt credibile. De asemenea, garantez că vaccinurile pe care pacientul meu le va face nu conțin impurități dăunătoare.

Opinia mea profesională este aceea că vaccinurile …………. sunt sigure pentru administrare la un copil cu vârsta mai mică de 5 ani. Emit această garanţie profesională pentru siguranţa vaccinurilor recomandate, pentru …… (numele pacientului) şi îmi asum responsabilitatea.

Data………….. Semnătura medic….

Notar public,


P.S. OK… Vreau şi eu să văd medici şi specialişti, care susţin cât de bune şi de sigure sunt vaccinurile, să semneze o declaraţie asemănătoare şi să îşi asume toate riscurile. De asemenea, aceeaşi declaraţie să o semneze şi conducerea companiei farmaceutice producătoare de vaccinuri.

Dacă vaccinurile sunt atât de sigure, nu văd niciun impediment pentru care n-ar semna-o… Punem pariu că nimeni nu ar dori să-şi asume un asemenea risc?


Citiți și:

«Fetele vaccinate» – documentar danez despre efectele nocive ale vaccinului HPV. Medicii s-au alăturat îngrijorărilor exprimate de familii
Mai multor copii din România li s-a făcut rău după vaccinare. Medicii spun că totul a fost doar o… halucinaţie!
Poliţia vaccinurilor. Proiect de lege totalitar care instituie vaccinarea forţată şi condiţionarea înscrierii copiilor la grădiniţă şi şcoală (I)



yogaesoteric
22 martie 2015


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga