Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Din ce în ce mai mulți analişti avertizează: Ne pândește o nouă criză financiară majoră

 

Față în față cu o nouă criză fără precedent

Se anunță o nouă criză financiară mondială, mai gravă decât în 2007-2008, când sistemul financiar internațional a fost cât pe ce să implodeze. În țările bogate, băncile centrale, preluând ștafeta statelor supra-îndatorate de primele ajutoare primite, și-au scăzut rata dobânzii până la 0% și au stropit piețele cu lichidități. Rezerva federală americană, FED (Federal Reserve System), a injectat 3.800 de miliarde de dolari, adică 22 de puncte de produs intern brut (PIB) al Statelor Unite. Banca Centrală Europeană (BCE) a demarat un program de răscumpărare a obligațiunilor echivalând cu 11 puncte din PIB-ul zonei euro (1.400 miliarde de euro). Rezultatul? Dacă în 2008, „bula obligatară” se apropia de valoarea de 80.000 de miliarde de dolari, ea depășește acum 100.000 de miliarde, la care se adaugă 555.000 de miliarde de produse derivate… de șapte ori PIB-ul mondial! Cu 4.600 de miliarde de dolari în 2015, fuziunile și achizițiile la bursă au bătut recordul din 2007 (4.500 de miliarde). Și lumea, care numără 204 milioane de șomeri, față de 178 de milioane în 2007, nu mai poate spera – ca în 2009 – la o relansare cu ajutorul statelor emergente, care au fost și ele cuprinse de valul deflaționist.

Continuând să valideze criteriile creditului – atât de drag piețelor financiare și regelui-dolar – intervenția băncilor centrale a servit la continuarea și accentuarea logicii care a condus la criza din 2007-2008. În perioada 1980-2007, îndatorarea a permis menținerea unui regim de creștere exploziv, cu folosirea de către capitaliștii economiei muncii a revoluției informaționale, pentru a suprima încă și mai multe locuri de muncă, căci, deh, rentabilitatea financiară obligă!

S-a câștigat în termeni de productivitate. Însă, odată cu șomajul, și cererea a scăzut, accentuând războiul economic, plasamentele financiare, specula, până ce s-a ajuns la criza devenită enormă în Europa, unde șomajul și austeritatea fac ravagii.

Începând din acel moment, intervenția băncilor centrale ar fi putut să servească la finanțarea îmbunătățirii serviciilor publice, îmbunătățire care să se extindă până la bunurile comune publice mondiale. În felul acesta, s-ar fi venit în întâmpinarea nevoilor oamenilor și, totodată, ar fi fost susținută cererea și productivitatea globală. Franța și Europa ar fi putut să deschidă calea în această direcție, dacă François Hollande nu și-ar fi trădat promisiunile. Sprijinindu-ne pe așteptările sociale, am fi putut spune adio austerității, impunând crearea unui Fond de dezvoltare european pentru serviciile publice finanțate de Banca Centrală Europeană (BCE), conform articolului 123 – 2 din tratatul de la Lisabona. Intervenția băncilor centrale ar fi putut, de asemenea, să servească drept bază unui nou credit bancar, care să ocolească piețele financiare. Acest nou credit pentru investiții materiale și de cercetare în cadrul firmelor ar fi putut beneficia de o dobândă încă și mai mică, care să ajungă până la 0% ori chiar la valori și mai reduse. Aceste investiții ar fi putut genera mai multe locuri de muncă, stagii de formare corect remunerate și inclusiv progrese ecologice. Această cale ar fi putut fi deschisă în Franța încă din 2012, odată cu crearea unui pol financiar public și a unor fonduri publice regionale care să impulsioneze acest credit selectiv. Aceste noi instituții ar fi contribuit, este adevărat – cu prețul anumitor eforturi, la modificarea raporturilor de forță, ceea ce ar fi creat prerogativele necesare determinării BCE să se ghideze după aceleași principii și după aceleași priorități în materie de refinanțare a băncilor.

Dată fiind criza iminentă care ne pândește, trebuie început prin a modifica logica în Franța și în Europa, unde, odată cu necesitatea primirii refugiaților, crește și necesitatea de a se încheia odată pentru totdeauna cu austeritatea. Este necesar, în acest sens, să se promoveze toate serviciile publice, să se combată proiectul El Khomri (Myriam El Khomri ocupă actualmente funcția de ministru francez al Muncii, n.n.) de modificare a Codului muncii și, în schimb, să se ofere garanții suplimentare în domeniul muncii și al stagiilor, să se scadă timpul de muncă și să se creeze măsuri de creștere a veniturilor, să se construiască astfel în mod efectiv democrația socială. Aceasta implică să acționăm și să ne reunim forțele pentru a folosi creditul băncilor și moneda euro în aceste scopuri și nu în altele. În felul acesta, ar fi sprijinită apropierea Europei de statele emergente, pentru a se construi astfel împotriva dolarului o monedă comună mondială pornind de la drepturile de tiraj special (DTS) ale FMI (Fondul monetar internațional), yuan-ul fiind de acum înainte parte interesată.

Amenințarea evidentă a finanțelor pândeşte

Capitalismul financiar contemporan se caracterizează prin predominanța finanțelor speculative. Mase enorme de capital se află în căutarea unei rentabilități puternice. Piețele financiare generează în permanență bule, o agitație inexplicabilă, mișcări brutale de capital, evoluții extravagante ale cursului bursei și ale ratelor de schimb. Acestea sunt urmate de crah-uri financiare, de perioade de nebunie, apoi de pesimism copleșitor. Piețele sunt în mod funciar ciclotimice (puternic fluctuante, n.n.) și auto-realizatoare. Pe piețele liberalizate și saturate de lichidități, finanțele sunt foarte reactive la șocurile economice care, de asemenea, au un rol de amplificare. Finanțele trăiesc din puternicele instabilități pe care le generează. Într-un anumit fel, economia este întotdeauna sub amenințarea unei grave crize financiare. Victoria capitalului la scară mondială, puternica rentabilitate reclamată de piețele financiare, presiunea asupra salariilor și asupra cheltuielilor publice, competitivitate acerbă conduc către o lume în care cererea este anemică, având nevoie să fie susținută de dobânzi de 0%, ceea ce favorizează bulele financiare și îndatorarea, în vreme ce investiția productivă bate pasul pe loc, ceea ce dăunează rentabilității reale. Capitalismul financiar este incapabil să găsească un ritm de creștere ascendent, stabil, care ar presupune o puternică scădere a exigențelor în materie de rentabilitate financiară, un transfer în împărțirea valorii adăugate a capitalului și către piața muncii și o reorientare a eforturilor de investiție și de inovație către tranziția ecologică și socială.

La acest început de an, după o perioadă de euforie excesivă, contradicțiile și fragilitatea evoluției economice a statelor capitaliste revine în lumina reflectoarelor. Ele provoacă, ca întotdeauna, puternice fluctuații pe piețele financiare. Bursele cad din nou. Mișcarea este puternică în ceea ce privește băncile, care beneficiaseră de o creștere a optimismului anul trecut și care sunt frânate acum de temerile piețelor din China, de prețul petrolului, de îndoielile cu privire la creșterea economică în Europa, de Brexit (cuvânt compus din Br – Britain, respectiv Marea Britanie în limba română, și englezescul exit, care înseamnă „ieșire”, cuvânt care se referă la retragerea Marii Britanii din Uniunea europeană, n.n.) etc.

Procesul este unul auto-realizator, ceea ce înseamnă, de exemplu, că scăderea cursurilor afectează băncile și conduce apoi la noi scăderi. Nici pensionarea salariaților, nici economiile familiilor, nici creditul acordat întreprinderilor nu ar trebui să depindă de asemenea fluctuații. Puternica scădere a prețului energiei este o veste bună (pe termen scurt) pentru țările importatoare, însă ea pune în dificultate atât anumite țări producătoare (în special în ceea ce privește industria gazului de șist), cât și băncile care le acordaseră împrumuturi și fondurile care pariaseră masiv pe aceste țări. Piețele sunt îngrijorate: un excedent mai modest al țărilor producătoare înseamnă capital în minus pentru alimentarea acestora. Rămâne să mai speculăm despre noile societăți din domeniul digital, însă până la ce nivel, aberant – de altfel?

Piețele continuă să impună prime de risc nejustificate anumitor țări din zona euro, iar aceste prime cresc de fiecare dată când aceste țări arată veleități de îndepărtare față de absurdele constrângeri europene.

În fine, dacă dobânzile rămân în Europa foarte mici, piețele se îngrijorează cu privire la riscurile de creștere a acestora în Statele Unite, ceea ce le conduce către repatrierea fondurilor, făcând astfel să crească dolarul și să scadă monedele anumitor țări emergente, agravând adesea greutatea îndatorării. Aceasta conduce, de asemenea, către specula împotriva băncilor ori a fondurile de investiții, care ar deveni astfel victime ale unei puternice creșteri a dobânzilor. În același timp, aceleași temeri par mai degrabă nefondate, căci o asemenea creștere a ratelor dobânzii este puțin probabilă, ținând cont în special de fragilitatea și de instabilitatea piețelor financiare în Statele Unite și de ritmul lent ar creșterii în Europa. China și-a propus, din păcate, drept obiectiv integrarea pe piețele financiare mondiale, ceea ce accentuează încă și mai mult factorii de instabilitate, după cum arată prăbușirea bursei din Shanghai și instabilitatea yuan-ului.

Băncile centrale sunt în prezent dezarmate. Dobânzile pe termen scurt sunt deja foarte mici. Noile măsuri expansioniste riscă să accentueze dezechilibrele financiare mai mult decât să susțină cererea. Așadar, în opinia noastră, riscul nu este neapărat cel al unei noi crize financiare grave (binevenite, dacă ea ar permite punerea sub semnul întrebării a dominației finanțelor), cât o persistență a amenințării pe care finanțele, instabilitatea și fragilitatea acestora o fac să apese greu pe umerii economiei.

Episodul din 2008 sau, altfel spus, criza bancară și financiară din toamna anului 2008 este a doua fază a crizei financiare din 2007-2010. După criza subprimelor din vara anului 2007 și după momentele dificile ale crizei economice mondiale din 2007-2009, această a doua fază a fost marcată de o creștere a crizei lichidităților și a crizei de încredere și a făcut să apară o creștere suplimentară a creditului iar astfel a afectat aproape toate țările.

Un caracter cu totul inedit al crizei ce este pe cale să apară

Capitalismul mondial nu a ieșit în mod sigur din criza declanșată în 2007. Sunt doi factori care se conturează în fața relansării unei dinamici puternice și durabile: sfera financiară, care cunoaște oscilații îngrijorătoare, și sistemul productiv, care este aglutinat într-o stagnare persistentă. Mai rău decât atât, cele două fenomene se accentuează reciproc. Pe de o parte băncile, în special cele europene, nu au asimilat niciuna dintre lecțiile perioadei tumultuoase 2007-2008 ce au urmat spargerii bulei imobiliare a Statelor Unite și falimentului anumitor giganți din domeniul finanțelor, precum Lehman Brothers. Mondializarea financiară și circulația capitalurilor nu cunosc nici acum obstacole și nu a fost întreprinsă nicio reformă veritabilă a sistemului bancar: separarea băncilor nu a fost realizată, iar prezența acestora în paradisurile fiscale este la fel de puternică, în vreme ce supra-îndatorarea privată face ca în bilanțurile acestora să se acumuleze enorme creanțe, cât se poate de îndoielnice.

Instabilitatea financiară este așadar la fel de mare și este poate chiar și mai accentuată, căci, începând de anul trecut, bursele sunt pe o pantă descendentă, iar cursul petrolului și al materiilor prime se prăbușește. Niște prime consecințe: creșterea producției de combustibil de șist și, rapid, o scădere a cererii mondiale. Primul reflex este de a incrimina China, a cărei rată de creștere a slăbit mult în ultimii doi ani. Însă această țară, ca și alte state emergente, cunoaște în prezent contradicțiile tradiționale ale capitalismului, adică o gigantică supraproducție industrială, înregistrată în toate sectoarele (automobile, siderurgie, ciment, sticlă, hârtie…). Se lovește așadar de o criză de supra-acumulare de capital. Altfel spus, este vorba mai puțin despre criza chineză, cât despre globalizarea crizei capitaliste.

Ce fac guvernele în această situație? Se încrâncenează, în special în Europa, să le impună popoarelor politici de austeritate și de regresie socială care accentuează contradicția între cererea de consum și investiții, gândind că vor recupera astfel părți ale piețelor internaționale. Și cum greutatea recesiunii nu poate fi repartizată simultan asupra celorlalte state, aceasta sfârșește prin a se instala.

Pe fondul recesiunii economice și a fragilității bancare, marile bănci centrale (FED, BCE, banca Japoniei, banca Angliei și chiar banca Chinei) s-au lansat într-o politică de așa-zisă relaxare monetară, inundând piețele financiare cu lichidități și aducând dobânzile la valori apropiate de zero, ba chiar la valori negative, hrănind în felul acesta bulă financiară după bulă financiară. Creșterea prețurilor obligațiunilor, concomitentă cu scăderea acțiunilor, face așadar să crească riscul unui crah, încă și mai periculos decât cel din 2007-2008, pentru că statele ale căror buget a fost fragilizat de evenimentele precedente nu vor putea să reînceapă această operațiune.
16% - aceasta este actualmente în Franţa scăderea indicelui Cotație asistată continuu CAC 40 din noiembrie 2015. Această valoare urcase cu 45% de la jumătatea anului 2011 până la jumătatea anului 2014 și apoi cu 16% de la jumătatea anului 2014 până a jumătatea anului 2015.

Totuși, am putea crede că asistăm la o a „n”-a criză capitalistă și că vom cunoaște vremuri mai bune, odată ce sistemul se va fi purificat de cele mai depășite elemente ale sale. Nimic mai puțin sigur, și aceasta din două motive. Mai întâi, revoluția digitală nu își arată capacitatea de a genera câștiguri semnificative în materie de productivitate a muncii, susceptibile să relanseze investiții rentabile, iar acesta este elementul care-i conferă crizei actuale acest caracter inedit. Capitalismul se lovește de o epuizare a resurselor naturale care face ca revenirea unor vremuri de creștere puternică să fie iluzorie și nesustenabilă.

Toate acestea arată importanța îndepărtării de logica profitului, a reluării controlului asupra sistemului bancar, a transformării sistemelor în sisteme productive, pregătindu-le pentru o tranziție ecologică, și a securizării drepturilor sociale și a parcursului profesional. Este așadar timpul să ne oprim din a mai fugi orbește pe calea pur financiară, productivistă și antisocială actuală.


Citiți și:
Faza finală a războiului financiar global: Situaţia globală financiar-bancară şi bursieră – între bula bursieră şi banii virtuali
David Icke: «bail in», un colaps financiar inventat pentru a fura banii populației

 

yogaesoteric
12 aprilie 2016

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga