Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Părintele Justin Pârvu: «Mai avem un an şi vine urgia!!!»

 
Un document de o importanță crucială pentru omenire prevede instaurarea Noii Ordini Mondiale de la 1 mai 2016. A fost semnat cu doi ani în urmă, în secret. Aflați în continuare sinistrele prevederi ale Super Memorandumului.

Una dintre maicile care au fost lângă părintele Justin în ultimele lui zile din această viaţă a adus în atenţia românilor aceste cuvinte spuse de sfinţia sa: „Mai avem un an şi vine urgia!” Încă de atunci, mulţi poate ne-am întrebat: ce să însemne această urgie? Ne-am zis în sinea noastră că, dacă vom prinde anul viitor, vom vedea. A trecut anul, a venit vara lui 2014, a trecut ziua părintelui (16 iunie 2014) şi nu s-a întâmplat nimic în România care să semene a urgie.

Unii au tâlcuit că ar fi războiul din Ucraina, alţii că ar fi Legea antilegionară care, într-adevăr a fost votată de Parlament în 16 iunie 2015 – ziua părintelui Justin – iar de preşedinte, în 22 iulie 2015 – ziua părintelui Ilie Lăcătușu – dar câţi români au evlavie la Mişcarea Legionară şi dintre aceştia câţi ar fi în stare să urmeze faptele eroice ale sfinţilor români din închisori? Trecând anul şi nefiind nicio urgie, o parte dintre cei interesaţi au spus-o de-a dreptul: „Părintele Justin s-a înşelat. Nu mai credem în el.” Alţii, iarăşi „A amânat Dumnezeu urgia pentru rugăciunile lui şi ale altor sfinţi.

O altă părere este următoarea: în data de 29 iunie 2014, la Strasbourg a fost semnat în secret de către UE, Rusia, Grecia şi toate Bisericile Ortodoxe (cu excepţia celei din Georgia) un Memorandum înfricoşător care, într-adevăr, va aduce urgia.

Poate unii vor zice: „Nu se poate aşa ceva. Nu se va aplica. Arhiereii noştri nu vor ajunge până la aşa ceva.” Acestora le vom aduce următoarele argumente:
• „Art. 15a – din dispoziţiile referitoare la Biserică – Acordurile menţionate mai sus vor fi validate de un Sinod Ecumenic al Bisericilor Creştin-Ortodoxe, ale cărui lucrări vor avea loc în perioada 19.06.2016 – 09.07.2016.” Acestea au fost fixate din iunie 2014!!! Aşadar, întâlnirile presinodale pentru fixarea datei au fost praf în ochii publicului, data fiind fixată cu un an înainte de aceste întâlniri.
• „Art. 10b – referitor la Biserică – Începând cu data de 20.10.2017 se introduc, în toate Bisericile creştine, instrumentele muzicale şi se vor organiza concerte nu doar cu caracter religios, chiar şi în interiorul bisericilor.” Vedeți aici cum se aplică în mod concret dispoziţia, devansând cu peste un an şi jumătate termenul.
• „Art. 9 – Bisericile Ortodoxe se angajează să permită funcţionarea lăcaşurilor de închinăciune ale budiştilor şi, în general, ale oricărui cult.” Nu mai aducem aici aminte cum a sărit Patriarhul în apărarea proiectului de construire a megamoscheii, bineînțeles, cu argumente care mai de care mai „pertinente”.
• Un părinte i-a spus prin 2004-2005 părintelui Justin: „Mă indispun crucifixele acestea ale catolicilor cu Mântuitorul răstignit picior peste picior.” Părintele Justin i-a răspuns: „Ai să fii bucuros când vei vedea de acestea, că vin vremuri când vor pune pe Sf. Masă a Sf. Altar statuete ale lui Buddha.” Ceea ce s-a stabilit deja în acest memorandum. Dacă vom urmări cu atenţie evenimentele care vor urma în ţările ortodoxe, toate smintelile – înnoirile – sunt deja trasate în Memorandum şi vor fi duse la îndeplinire în primul rând de arhiereii „ortodocşi” împreună cu preoţii obedienţi lor şi cu politicienii.

Mai vreau să subliniez încă trei lucruri din acest Memorandum:
• „B. Declaraţie complementară: Bisericile Creştin-Ortodoxe OBLIGĂ (!!!) şi statele aparţinătoare să implementeze reformele convenite.” Ceea ce înseamnă că arhiereii „ortodocşi” au putere peste conducătorii politici în executarea ordinelor lui Antihrist.
• „Subsemnaţii ne angajăm la acestea şi în numele celor ce ne vor urma la conducere, în sensul implementării reformelor stabilite de comun acord.” De aici rezultă că nimeni nu va putea ajunge la conducere dacă nu va fi foarte sigur reeducat pentru a continua planul diabolic din Memorandum.
• „De asemenea, ne rugăm unuia şi singurului Dumnezeu, precum şi omului, ca acesta să se arate (reveleze) în lume şi să rezolve toate problemele planetei.” Ne întrebăm: care o fi dumnezeul căruia se roagă aceşti nebuni? Şi care o fi omul pe care îl aşteaptă să se arate (reveleze) şi să rezolve problemele întregii planete? Răspunsul este foarte simplu şi logic, de vreme ce ei aşteaptă pe cineva care să se reveleze: omul este Antihrist – şeful guvernului mondial iar dumnezeul lor este Satana. Care vor, să meargă cu ei. Noi mergem cu Iisus Hristos, Mântuitorul. Maica Domnului împreună cu toţi Sfinţii să ne ajute în lupta care ne stă înainte şi să ne învrednicească de biruinţă. Amin.

Super-Memorandumul, noua super-religie masonică mondială şi Biserica în perioada 2016 – 2020

Între 25 şi 29 iunie 2014, la Strasbourg a fost semnat un super-memorandum privitor la colaborarea politică, administrativă şi religioasă dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Guvernul Greciei, Biserica de la Istanbul (Constantinopol), Bisericile Ortodoxe, Biserica Romano-Catolică, Guvernul Rusiei şi Guvernul Republicii Cipru, pe de altă parte. Super-memorandumul în discuţie urmează să intre în vigoare pe data de 1 mai 2016 şi să fie aplicat până la data de 16 august 2020. Documentul a fost publicat de site-ul apocalipsis, la data de 14 august 2014, în limba engleză, fiind ulterior tradus în limba greacă de administratorii site-ului respectiv. Deosebit de relevant, înscrisul a rămas postat pe site doar pentru câteva zile pentru ca, cu puţin înainte de 5 sept. 2014, data la care a fost votat de către Parlamentul Greciei cunoscutul proiect de lege antirasism (vezi M.O. nr. 191 din 10 sept. 2014) să fie retras. Bineînţeles, nu a mai fost postat din nou nici în ziua de azi. După cum vor constata toţi cei care vor studia acest super-memorandum, cele prevăzute în acesta urmează să intre în vigoare în perioada 2016 – 2020, depăşind orice fantezie. Mai mult chiar, în perioada cât super-memorandumul a existat pe respectivul site, doar un singur ziarist, spre onoarea sa, mai precis Isaias Konstantinidis, într-un articol al său publicat în gazeta elenă Timpul liber, a amintit în fugă despre „semnarea unui super-memorandum zilele acestea de către Uniunea Europeană”, dar nimic mai mult.

Site-ul apologeticum.ro a reușit să descarce de pe site-ul amintit memorandumul în cauză. Astfel, au avut posibilitatea să-l dea publicităţii, spre informarea dvs. şi pentru a vă aduce la cunoştinţă care este adevărata faţă a Guvernului Mondial, care este Noua Stare de Fapte şi ce ni se pregăteşte referitor la noua biserică şi religie mondială, aşa cum ne este făcută cunoscută în ultima perioadă sub denumirea prescurtată de M.R.A., adică Mudana Religio Adunata = Noua Religie Planetară.

Referitor la Mudana Religio Adunata am fost avertizaţi, în nenumărate rânduri, de neobositul arhimandrit Haralambos Vasilopoulos care, în volumele publicate, scrie despre pan-erezia ecumenismului. Cum era de aşteptat, un colaborator al său, renumitul luptător pentru apărarea Ortodoxiei, dr. Nikolaos Seikin-Giermak a publicat, de asemenea, foarte multe informaţii legate de Mudana Religio Adunata. Mai mult chiar, acesta din urmă, în afara faptului că a fost, la vremea potrivită, unul dintre principalii activiști în lupta împotriva dictaturii militare impuse Greciei de americani, a fost şi un luptător şi oponent înverşunat al cunoscutului şi încă activ astăzi ax al morţii, mai precis al masoneriei, al sionismului şi al Mudana Religio Adunata Vaticanului.

În ceea ce-l priveşte pe dr. Nik. Seikin-Giermak care, în cei peste 50 de ani de activitate în rezistenţă, antifascistă, antimasonică, antisionistă, antipapală şi antiecumenistă atât în Grecia, cât şi în străinătate, au vorbit şi continuă să facă referire mulţi oameni de presă mai mult sau mai puţin cunoscuţi, privitor la faptul că acest colaborator al părintelui Haralambos Vasilopoulos a demascat, pe durata activităţii sale diversificate, majoritatea dintre aceste proiecte – programe implementate atât în Grecia, cât şi în întreaga Comunitate Europeană, dar şi în fosta Iugoslavie (referitor la dezmembrarea acesteia), în Libia, în Turcia şi mai ales în SUA. Dintre cele mai importante contribuţii ale acestuia, amintim articolele scrise împotriva unui anumit tip de religie şi a legăturii existente între aceasta şi viitoarea Mudana Religio Adunata, precum şi referitor la „axul morţii” şi bineînţeles la activitatea subversivă şi de trădare din partea multora dintre clericii de rang înalt ai Bisericii Ortodoxe Elene şi nu numai (în special a ortodocşilor din SUA).

Atât neobositul luptător arhim. Haralambos Vasilopoulos, cât şi colaboratorii săi de la acea vreme, dintre aceştia cel mai de seamă fiind dr. Nik. Seiki-Giermak, au atras atenţia asupra faptului că „peste doar câţiva ani, Grecia va deveni doar o amintire plăcută, având în vedere că, pur şi simplu, nu va mai exista”. Într-adevăr, dacă e să luăm în considerare toate memorandumurile impuse până astăzi Greciei de băncile sioniste din întreaga lume şi mai ales de Loja Masonică Internaţională, cu binecuvântarea Vaticanului, vom observa că punctul culminant este atins în documentul semnat la Strasbourg, între 25-29 iunie 2014, şi intitulat Super-Memorandum. Documentul în discuţie urmează a fi pus în aplicare în perioada 2016 – 2020 şi puţini îşi închipuie, probabil, că acesta a fost semnat şi de greci, mai precis de aşa-zişii „greci-ortodocşi” ce ocupă ranguri înalte în societatea elenă. Astfel, visele de secole ale tuturor forţelor antihriste, care de ani buni luptă, cu turbare, împotriva Greciei şi a Bisericii Ortodoxe, par a deveni, curând, realitate, mai precis odată cu implementarea acestui super-memorandum.

Din păcate, însă, după cum vom constata în continuare, majoritatea dintre cei mai de seamă colaboratori ai tuturor acestor forţe întunecate, respectiv susţinători ai masoneriei, ai sionismului, ai Vaticanului, ai Uniunii Europene, ai organismelor internaţionale etc., şi repetăm expresia „din păcate”, sunt chiar unii dintre conducătorii noştri politici şi spirituali. Este vorba despre patriarhi, episcopi, arhiepiscopi, mitropoliţi, egumeni, profesori universitari ş.a., care toţi la un loc „lucrează” de ani buni de zile, uzitând de diferite metode, sub oblăduirea unor centre ale globalizării şi ecumenismului, precum Consiliul Mondial al Bisericilor, Bousan, Boze, ESSEX, patriarhii, Sfânta Mănăstire „Kikkou”, Kolympari (Creta) sau chiar pe teritoriul Sfântului Munte Athos.

În linii mari, super-memorandumul la care facem referire constituie o dovadă incontestabilă a faptului că, la ora la care scriem aceste rânduri, a fost deja convenită, în secret, organizarea a diferite forumuri intercreştine, interreligioase, politice, militare şi în special cele asupra cărora s-a căzut de acord cu ocazia celei de-a X-a Conferinţe a Consiliului Mondial al Bisericilor desfăşurate la Bousan, Coreea de Sud, la sfârşitul anului 2012 şi începutul lui 2013. Astfel, printre „acţiunile” care mai urmează a fi puse în practică, amintim:

1. Intrarea la guvernare, în Grecia, a lui Alexis Tsipras, adică a unsului cluburilor sioniste şi masonice mondiale, preferatul organismelor şi al cluburilor economico-militare internaţionale (vezi Abrossetti, Bilderberg, ONU, NATO, UE, SUA etc.) precum, după câte se pare, chiar şi al Sfântului Munte Athos! (Amintim că există, în acest sens, acorduri încheiate între Alexis Tsipras, Sfântul Munte şi, bineînţeles, arhiepiscopul Ieronim. Observaţie: Aceste acorduri urmează a fi date publicităţii, între cei pomeniţi mai sus existând, de asemenea, şi înţelegerea ca, la momentul potrivit, Sfântul Munte Athos şi arhiepiscopul Ieronim să procedeze la o „dezminţire”, totul pentru a linişti clerul de rang inferior şi poporul).

2. Întrunirea Marelui Sinod Panortodox, undeva la mijlocul anului 2016, chiar în zi de Cincizecime, la Sfânta Mănăstire „Sfânta Irina” de la Constantinopol. Hotărârile ce urmează a fi luate la acest sinod au fost deja incluse în super-memorandumul al cărui text îl redăm în continuare.

3. Vizita papei Francisc la Patriarhia Ecumenică, ocazie cu care s-a săvârşit Sfânta Liturghie comună, la care au luat parte diferiţi clerici ortododocşi, în frunte cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu etc. Cum era de aşteptat, înainte de aceasta s-a procedat la unirea ortodocşilor cu romano-catolicii.

Toate acordurile încheiate în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor şi semnate la Bousan, Coreea de Sud, în număr de peste 60, au fost deja incluse în diferite articole ale super-memorandumului la care facem referire.
Observaţie: După câte se pare, acest lucru i-ar fi neliniştit pe unii dintre factorii de răspundere însărcinaţi de către Biserică cu organizarea Marelui Sinod Panortodox din 2016, aceştia fiind de părere că cele cuprinse în prezentul document ar fi trebuit făcute cunoscute publicului larg (popor şi clerici laolaltă) mai târziu şi nu la momentul respectiv, adică în vara anului 2014, şi că informaţiile scurse în mod cu totul ilegal ar fi provocat deja o aşa-zisă „nelinişte” în popor, încă din vara anului 2014!!!

Din păcate, atât la Sfântul Munte Athos, cât şi în cadrul Bisericii Ortodoxe, sunt puţini la număr cei ce îşi fac griji privitor la cele ce ni se pregătesc, respectiv referitor la faptul că Patriarhia Ecumenică şi Patriarhul Bartolomeu personal, dar şi alţii, au programat deja crearea şi impunerea unei noi „biserici” mondiale, timpul rămas până la implementarea celor hotărâte fiind unul foarte scurt.

În super-memorandumul la care facem referire, capitolul privitor la biserică, alcătuit din 15 articole, prevede, la Articolul 10, paragraf 10d, următoarele: „Referitor la anularea avatonului la Sfântul Munte Athos, aceasta urmează a fi pusă în practică începând cu data de 1 iunie 2017”.

Super-Memorandumul care, aşa după cum am precizat, a fost deja redactat la Strasbourg, la data de 25 – 29 iunie 2014, sub titlul: MEMORANDUM: European Union, the Greek Government and Greek Church, Istanbul Church out of Instanbul, Christines Orthodox Churches, Catholic Churches, Russian Government and Cyprus Government, adică, în traducere liberă, MEMORANDUM încheiat între Uniunea Europeană, Guvernul Greciei, Biserica Greciei, Biserica din Istanbul, cea dinafară de Istanbul, Bisericile Creştin-Ortodoxe şi Catolice, Guvernul Rusiei şi Guvernul Republicii Cipru, a fost semnat de:
a. Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, mandatat până la data de 31 octombrie 2014
b. Reprezentantul Guvernului Greciei, Andreas Loverdos, ministru al Educaţiei
c. Reprezentantul Bisericii Greciei, P.S. Gavriil Papanikolaou, Episcop de Diavleia
d. Reprezentantul Bisericii Constantinopolului, cea de dinafara Constantinopolului, Î.P.S. Teoclit, Mitropolit de Iconiu, Asia Mică
e. Reprezentantul Patriarhiilor Slave şi al Guvernului Rusiei, IPS Ilarion Arhiepiscop de Volokolamsk, Rusia
f. Reprezentantul Sfântului Munte Athos, egumen Efrem
g. Reprezentanţii Bisericii şi Guvernului Ciprului, Î.P.S. Neofytos de Morfou şi P.S. Varnava de Trimythoyntos
h. Reprezentanţii Bisericii Antiohiei, P.S. Ilie de Tripolis
i. Reprezentanţii Bisericii Alexandriei, P.S. Vasile de Tripolis
j. Reprezentantul Bisericii Ierusalimului, P.S. Timotei de Vostron.

Vă prezentăm în continuare prevederile acestui memorandum.

INTRODUCERE
Semnat la Strasbourg, în perioada 20-25 iunie 2015 (în realitate a fost semnat în 2014, aşa cum se explică mai sus, dar pe hârtie au scris 2015), Super-Memorandumul urmează a fi implementat în perioada 1 mai 2016 – 16 august 2020. Noi, semnatarii acestuia, ne luăm angajamentul ca, în numele celor vizaţi, pe durata aplicării Memorandumului să implementăm toate reformele prevăzute în acesta. Durata de implementare a Memorandumului poate fi prelungită. De asemenea, Memorandumul poate fi pus în practică mai devreme de data oficială convenită pentru implementarea sa.

Prevederile Memorandumului referitoare la Fondurile de asigurări şi pensii din Grecia, Cipru şi Uniunea Europeană

Total articole: 11
Articolul 1: Comasarea tuturor Caselor de Asigurări şi Pensii din Grecia şi înfiinţarea a două noi Case până la data de 18.09. 2019, după cum urmează:
    - Casa de Ajutor Social, Reciproc şi Sănătate
    - Casa de Asigurări agricultori şi muncitorime
Articolul 2: Pensii unitare, în cuatum de 560 euro, acordate prin cele două Case de Asigurări şi Pensii, până la data de 30.09.2017, respectiv în cuantum de 365 euro până la data de 30.09.2020.
Articolul 3: Dotarea tuturor asiguraţilor cu card electronic cu credit valabil timp de 365 de zile, care poate fi înnoit doar de Casele de Asigurări pentru încă 365 de zile în mod repetat. Cardul urmează a fi înlocuit în data de 01.12.2017.
Articolul 4: Program al instituţiilor de stat în toate duminicile de peste an, cu program de la orele 12:00 până la orele 20:00, mai puţin în luna august. Reforma urmează a fi implementată începând cu data de 01.01.2017.
Articolul 5: Drept zi liberă pentru toate Casele de Asigurări de Sănătate se stabileşte ziua de sâmbătă, pe tot parcursul anului.
Articolul 6: Pensionarii cu vârsta de 69 de ani vor fi examinaţi de medici specialişti în spaţii special amenajate în cadrul unităţilor medicale.
Articolul 7: Începând cu data de 01.09.2017, vârsta de pensionare se stabileşte la 69 de ani
Articolul 8: Începând cu data de 01.09.2020, vârsta de pensionare se stabileşte la 70 de ani
Articolul 9: Începând cu data de 01.09.2022, vârsta de pensionare se stabileşte la 71 de ani
Articolul 10: Începând cu data de 15.06.2016, se elimină cărţile de muncă şi carnetele de sănătate, pentru toţi asiguraţii Caselor de Asigurări.
Articolul 11: Până la data de 16.09.2016 se prevede unificarea tuturor Caselor de Asigurări şi Pensii.

Prevederi ale Super-Memorandumului referitoare la Învăţământ

Total articole: 12
Articolul 1: Învăţământ multicultural în toate instituţiile de învăţământ din ţară, începând cu data de 11.09.2016
Articolul 2: Începând cu data de 11.09.2017 se anulează toate sărbătorile religioase şi naţionale, la toate instituţiile de învăţământ
Articolul 3: Începând cu data de 11.11.2016, se desfiinţează educaţia religioasă a elevilor
Articolul 4: Începând cu data de 11.11.2016, se vor organiza vizite obligatorii la sinagogă şi moschee pentru toţi elevii de ciclul primar şi, treptat, şi pentru toţi elevii de ciclul gimnazial şi liceal
Articolul 5: Începând cu data de 11.10.2016, la ciclul gimnazial se introduce lecţia de educaţie sexuală, iar începând cu data de 11.09.2016 se furnizează gratuit prezervative tuturor elevilor de ciclu primar.
Articolul 6: Se renunţă la predarea lecţiei de Istorie a Greciei şi la acumularea de cunoştinţe referitoare la Revoluţia Greacă şi se inaugurează cursul de Renaştere Europeană, având în prim plan Revoluţia Franceză şi Italiană a lui Garibaldi de la 1843. Această reformă urmează a fi pusă în practică începând cu data de 11.12.2018
Articolul 7: Începând cu data de 11.12.2017, lecţia de educaţie religioasă va prevedea şi o parte practică pentru toate nivelurile de învăţământ.
Articolul 8: Începând cu data de 16.10.2016, se desfiinţează toate sărbătorile naţionale şi paradele.
Articolul 9: Începând cu data de 17.10.2016, pentru toate ciclurile de învăţământ se vor dedica sărbători dedicate mediului înconjurător
Articolul 10: Începând cu data de 16.10.2016 se desfiinţează toate facultăţile de Teologie. Acestea vor fi transformate în Departamente de Filozofie. De asemenea, începând cu data de 11.09.2016 se renunţă la lecţia de religie la toate ciclurile de învăţământ şi începând cu data de 12.09.2016 se introduce lecţia de morală religioasă.
Articolul 11: Începând cu data de 01.01.2017 se va trece la concedierea de profesori din toate ciclurile şi categoriile de învăţământ şi se procedează la introducerea internetului.
Articolul 12:
12.a. Începând cu data de 19.09.2016 se introduc diapozitive pentru susţinerea lecţiei de educaţie sexuală.
12.b. Începând cu data de 20.09.2017 se introduc legitimaţii electronice pentru elevi.
12.c. Se va proceda la instalarea de detectoare de metale în toate instituţiile de învăţământ, indiferent de nivel. Accesul elevilor, al studenţilor şi al profesorilor va fi permis numai în baza unui card de acces.
12.d. Începând cu data de 17.09.2017 se vor organiza excursii cu elevii şi studenţii în locaţii în care este promovată emanciparea sexuală.
12.e. Începând cu data de 16.09.2016 se va începe procedura de emancipare sexuală a elevilor.

Prevederi ale Super-Memorandumului referitoare la Biserică

Total articole: 15
Articolul 1: Special.
1a. Reforma slujbelor bisericeşti, mai ales în ceea ce priveşte orele la care vor fi săvârșite. Astfel, în perioada de iarnă Sfânta Liturghie va fi săvârşită în fiecare dimineaţă de duminca începând cu ora 10:00 şi până la orele 11:30, iar în perioada de vară în fiecare duminică după-amiaza începând cu ora 19:30 şi până la ora 21:00. Reforma va fi pusă în aplicare începând cu data de 17.10.2017.
1b. Începând cu data de 26.10.2017 vor fi demontate toate catapetesmele din biserici.
1c. Începând cu data de 01.03.2017, se vor introduce icoane renascentiste, înlocuindu-se astfel arta bizantină.
1d. Începând cu data de 01.03.2017, în cult se vor folosi şi instrumente muzicale.
Articolul 2:
2a. Începând cu data de 15.08.2017 se renunţă la obligativitatea reverendei pentru preoţi în afara sfintelor lăcașe.
2b. Începând cu data de 01.05.2017, clericii vor fi obligaţi să renunţe la barbă şi păr lung.
Articolul 3: Începând cu data de 14.08.2018 se vor interzice privegherile din biserici şi mănăstiri.
Articolul 4: Începând cu data de 15.08.2016 nu vor mai fi sărbătoriţi sfinţii antisemiţi.
Articolul 5: Începând cu data de 15.09.2016 toţi clericii, indiferent de rang, vor proceda la predici antirasiale.
Articolul 6: Începând cu data de 16.09.2016 se vor elimina imnurile anti-semite din întreaga Biserică creştină.
Articolul 7:
7a. Începând cu data de 16.09.2016, în toate bisericile creştin-ortodoxe se va renunţa la Utrenie.
7b. Începând cu data de 19.09.2017 în toate bisericile creştine se vor introduce noi slujbe.
7c. Începând cu data de 20.09.2016 se va celebra o sărbătoare dedicată mediului înconjurător, în fiecare an la data de 5 iunie, precum şi o sărbătoare dedicată Pământului, în data de 14 aprilie.
7d. Începând cu data de 01.07.2016 se va introduce o sărbătoare dedicată holocaustului evreiesc, cu o slujbă specială în toate bisericile creştine. Sărbătoarea va fi ţinută de trei ori pe an, mai precis în datele de 27 ianuarie, 21 aprilie şi în Duminca lui Toma.
7e. Începând cu data de 15.07.2017 vor fi desfiinţate toate sărbătorile naţionale.
Articolul 8
8a. Reformarea tuturor sărbătorilor ţinute de Bisericile creştine.
8b. Inaugurarea de noi sărbători în cadrul Bisericilor creştine.
8c. Începând cu data de 17.04.2017 în toate Bisericile creştine se va desfiinţa avatonul.
8d. Începând cu data de 01.05.2017, Organizaţia Naţiunilor Unite va prelua controlul Bisericii Creştine Unite.
8e. Începând cu data de 01.05.2017, Ierusalimul va deveni capitală spirituală.
8f. Începând cu data de 01.05.2017 se desfiinţează Patriarhiile Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei şi cele Slave, mai puţin Patriarhia Moscovei.
8g. Începând cu data de 01.05.2016, vor mai funcţiona doar trei patriarhii ale Bisericii Creştine Unite, respectiv Patriarhia Rusiei, Patriarhia Romei şi Patriarhia Constantinopolului.
8h. Începând cu data de 17.07.2017 toate seminariile teologice vor fi transformate în şcoli de religie.
Articolul 9:
9.a. Facultatea de Teologie de la Chalki va fi redeschisă la data de 17.07.2017
9.b. Biserica Greciei se angajează, din fonduri proprii, precum şi din fonduri europene, să întreţină lăcaşuri de închinăciune ale musulmanilor.
9.c. De asemenea, începând cu data de 01.09.2016, Biserica Greciei se angajează să permită funcţionarea de lăcaşuri de închinăciune ale budiştilor şi, în general, ale oricărui cult.
9.d. Începând cu data de 20.09.2016, se vor organiza cursuri pentru toţi credincioşii, în cadrul tuturor centrelor religioase de pe lângă toate Bisericile creştine, indiferent de convingerile religioase ale cursanţilor.
Articolul 10:
10.a. Începând cu data de 20.05.2017 se vor introduce noi slujbe interreligioase, cu acompaniament de instrumente muzicale şi în cadrul tuturor Bisericilor creştine.
10.b. Începând cu data de 20.10.2017 se introduc, în toate Bisericile creştine, instrumentele muzicale şi se vor organiza concerte nu doar cu caracter religios chiar în interiorul bisericilor.
10.c. Începând cu data de 01.05.2017 se vor organiza concerte antirasiste în incinta şi în afara lăcaşurilor de închinăciune, asemănătoare celor organizate în mod regulat de Bisericile creştine.
10.d. Începând cu data de 01.06.2017 se desfiinţează avatonul la Sfântul Munte Athos.
10.e. Începând cu data de 01.09.2017 toate Bisericile creştine vor accepta unirile federale şi multinaţionale.
10.f. Începând cu data de 01.09.2018, ONU preia rolul de Guvern Mondial şi de moderator în unirile internaţionale.
Articolul 11:
11.a. Începând cu data de 15.08.2017, conducător al Bisericii creştine devine Vaticanul.
11.b. Începând cu data de 20.11.2017 şi până la data de 18.08.2018, la Sfântul Munte Athos vor fi instalaţi monahi din toate tagmele romano-catolice (papistaşi), precum şi practicanţi ai cultelor păgâne.
11.c. Începând cu data de 01.04.2018, la Sfântul Munte Athos se vor pune în funcţiune telegondole şi alte sisteme inovatoare şi se vor aduce statui aparţinând religiilor păgâne. Sfântul Munte Athos va fi transformat în parc ecologic de tip bizantin, în unitate statală independentă, în centru de promovare a unei noi orientări creştine, în centru păgân şi bizantin de venerare şi îndrumare, în centru de promovare a unei noi orientări şi muzici bisericeşti.
Articolul 12:
Începând cu anul 2016, toate bisericile creştine se vor adapta noii realităţi a Erei celei Noi.
Articolul 13:
13.a. Începând cu data de 17.07.2017, sediul Patriarhiei Ecumenice se mută în Insula Patmos, Grecia, în Sfântul Munte Athos sau în insula Samothraki, şi se vor înfiinţa trei centre ale acesteia.
13.b. Începând cu data de 01.11.2017, în cadrul Bisericilor creştine vor fi numiţi în funcţii de conducere persoane ce au împlinit vârsta de 28 de ani.
Articolul 14:
14.a. În diferite insule din Grecia, dar şi în Cipru şi la Sfântul Munte Athos se vor organiza simpozioane pe teme de ecologie, precum şi conferinţe pe tema unirii internaţionale.
14.b. Începând cu data de 15.08.2017, toate Bisericile creştine vor accepta desfiinţarea statelor naţionale şi înfiinţarea de unităţi statale multinaţionale, multicentrice, multiculturale şi multireligioase, precum şi înfiinţarea de unităţi statale cu caracter religios, de tipul Patriarhiei Ecumenice.
14.c. Începând cu data de 16.10.2014, în cadrul Bisericii Creştine Ortodoxe se vor desfiinţa stranele şi cântăreţii şi se vor introduce coruri.
Articolul 15:
15.a. Acordurile menţionate mai sus vor fi validate de un Sinod Ecumenic al Bisericilor Creştin-Ortodoxe, ale cărui lucrări vor avea loc în perioada 19.06.2016 – 09.07.2016. Acordurile de mai sus au fost deja ratificate de:
– Preşedintele Consiliului Europei, Herman van Rompuy, mandatat până la 31 octombrie 2014,
– Reprezentantul Guvernului Greciei, Andreas Loverdos, ministru al Educaţiei,
– Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, Î.P.S. Teoclit, Mitropolit de Iconiu,
– Reprezentantul Sfântului Munte Athos, egumen Efrem,
– Guvernul şi Biserica Ciprului, prin P.S. Varnava, Episcop de Trimythoyntos, şi Î.P.S. Neofythos, Mitropolit de Morfou,
– Patriarhia Ierusalimului, prin Î.P.S. Timotei, Mitropolit de Vostron.
– Patriarhia Alexandriei, prin Arhiepiscop Vasile de Tripolis,
– Patriarhia Antiohiei, prin Arhiepiscop Ilie de Tripolis,
– de toate Bisericile Ortodoxe Slave şi Biserica Rusiei, prin Preafericitul Ilarion, Arhiepiscop de Volokolamsk,
– de Vatican, prin cardinalul Walter Kasper.
15.b. Cu acordul Patriarhiei Ierusalimului, cele patru dogme creştine vor trece sub administrarea a patru autorităţi, respectiv O.N.U., UNESCO, Biserica Rusiei şi Vatican (începând cu data de 01.05.2017)
15.c. Articol lămuritor: Bunurile mobile şi imobile ale entităţilor amintite vor trece în administrarea comună a Bisericilor creştin-ortodoxe, împreună cu organismele statale şi suprastatale amintite mai sus.

Prevederi ale Super-Memorandumului referitoare la spitale şi sistemul de sănătate

Total articole: 8
Articolul 1: Spitalele vor face distincţie între vârstnici şi tineri. Începând cu 08.09.2017. vârstnicii vor fi examinaţi în spaţii special amenajate.
Articolul 2: Dreptul la internare în spitale îl vor avea doar posesorii de card de asigurat. Începând cu data de 08.09.2017, accesul neasiguraţilor în spitale va fi interzis.
Articolul 3:
3a. Începând cu data de 01.08.2017, se va limita numărul spitalelor.
3b. Începând cu data de 16.09.2017, se vor amenaja, în cadrul spitalelor, spaţii speciale de detenţie.
3c. Începând cu data de 17.07.2018 se vor înfiinţa centre experimentale în cadrul spitalelor.
Articolul 4: Începând cu data de 17.06.2017, toate serviciile sociale vor identifica electronic cetăţenii. Excepţie constituie prim-ajutorul acordat în cadrul spitalelor.
Articolul 5: Începând cu data de 17.08.2017, se interzic specializările multiple.
Articolul 6: Începând cu data de 17.08.2017, se va proceda la comasarea spitalelor şi la înfiinţarea de unităţi spitaliceşti multifuncţionale.
Articolul 7:
7a. Începând cu data de 17.08.2017, se vor introduce carduri de sănătate obligatorii pentru toţi cetăţenii şi cadrele medicale.
7.b. Începând cu data de 19.09.2017 vor fi desfiinţate toate centrele de prim-ajutor şi protecţie socială.

Prevederi ale Super-Memorandumului referitoare la reforma administrativă

Articolul 1: Începând cu data de 16.06.2017, toţi cetăţenii Comunităţi Europene şi ai Federaţiei Ruse vor fi identificaţi electronic, iar prevederile prezentului articol vor fi acceptate de toate bisericile creştine.
Articolul 2:
2a. Începând cu data de 17.10.2017 se va proceda la desfiinţarea statelor naţionale şi la înfiinţarea de state federale, unele cu caracter zonal şi capitală proprie.
2b. Începând cu data de 14.08.2017 se va proceda la înfiinţarea unui stat dualist în insula Cipru.
2c. Începând cu data de 19.10.2017, O.N.U. va prelua conducerea tuturor religiilor de pe planetă.
2d. Începând cu data de 14.08.2018, pe întreaga planetă se va proceda la înfiinţarea de centre religioase sub patronajul Consiliului Mondial al Bisericilor. Astfel de centre vor funcţiona în localitatea Ammochostos, Cipru, începând cu data de 14.08.2018 şi două asemănătoare la Constantinopol, mai precis la Biserica „Sfântul Fanurie” şi la Biserica „Sfânta Sofia”.
Articolul 3: Începând cu data de 19.11.2016, se va acorda statut legal tuturor emigranţilor sosiţi în statele Uniunii Europene, necondiţionat.
Articolul 4:
4a. Începând cu data de 16.08.2016, vor intra în vigoare drepturile homosexualilor. Aceştia vor putea face parade în mod regulat şi liber, pe toate drumurile oraşelor Comunităţii Europene.
4b. Începând cu data de 16.05.2016, se va proceda la legalizarea căsătoriilor între homosexuali, a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi a înfierii de copii de către cuplurile homosexuale.
4c. Începând cu data de 18.05.2016, se va proceda la liberalizarea relaţiilor sexuale între persoane ajunse la vârsta majoratului (19 ani) şi persoanele majore.
4d. Începând cu data de 18.11.2016, se va proceda la liberalizarea transmisiunilor televizate şi în presă ale programelor sexuale şi se va permite circulaţia liberă a cât mai multor reviste pornografice, în toate ciclurile de învăţământ.
4e. Începând cu data de 19.12.2016, se vor putea înfiinţa case de toleranţă în apropierea unităţilor de învăţământ de toate gradele, în întreaga Comunitate Europeană, precum şi în interiorul cazarmelor militare.
4f. Începând cu data de 22.12.2017, se vor preda, la toate nivelele, lecţii de sex plătit, nu doar de către cadre didactice, ci chiar de către angajate ale caselor de toleranţă.
Articolul 5: Începând cu data de 22.12.2017, se va permite pornografia infantilă pe internet, pentru copii cu vârste mai mari de 14 ani.
Articolul 6:
6a. Începând cu data de 10.12.2016, se va proceda la desfiinţarea statelor naţionale şi la instituirea unui guvern mondial.
6b. Începând cu data de 20.09.2016, se va proceda la legalizarea homosexualităţii în cadrul instituţiilor de învăţământ. În acest sens, în toate unităţile de învăţământ se vor preda lecţii referitoare la homosexualitate.
Articolul 7:
7a. Începând cu data de 21.09.2017, se va proceda la legalizarea noilor culte, respectiv se va inaugura Noua Eră.
7b. Începând cu data de 01.03.2017 se va proceda la desfiinţarea drapelului elen şi a tuturor drapelelor europene, precum şi a tuturor sărbătorilor religioase în Europa.
7c. Începând cu data de 21.03.2017 se vor introduce sărbători dedicate mediului înconjurător.
7d. Începând cu data de 20.04.2017, vor fi coborâte drapelele greceşti şi bizantine arborate la intrarea în instituţiile publice, de învăţământ şi în biserici.
7e. Începând cu data de 17.03.2018 se va proceda la înfiinţarea, pe teritoriul Uniunii Europene şi Sfântului Munte Athos, de mânăstiri mixte de monahi şi monahii de toate dogmele şi religiile.
Articolul 8:
8a. Începând cu data de 15.05.2016, vor fi promovate cât mai multe proiecte de legi împotriva discriminării rasiale, care vor fi votate de toate parlamentele europene.
8b. Începând cu data de 21.10.2017, se vor încuviinţa convenţiile de convieţuire şi în ceea ce-i priveşte pe homosexuali şi la abrogarea caracterului obligatoriu al căsătoriei religioase şi civile în întreaga Uniune Europeană.
8c. Începând cu data de 01.05.2016, se va proceda la legalizarea crematoriilor (incinerarea morţilor).
8d. Începând cu data de 20.05.2016 se vor interzice, în întreaga Uniune Europeană, înmormântările religioase şi se va introduce treptat obligativitatea incinerării morţilor.
8e. Începând cu data de 22.05.2016, Biserica va fi de acord cu incinerarea morţilor, referitor la persoanele care doresc slujbă de înmormântare.
8f. Începând cu data de 23.05.2016 se va renunţa, în toate ţările Uniunii Europene, la jurământul pe Sfânta Biblie şi la cel religios pentru oamenii politici, prefecţi, primari, studenţi etc.
8g. Începând cu data de 24.05.2016 nu vor mai fi permise slujbe de sfinţire în Parlament, instituţii de învăţământ şi publice, la fel ca în întreaga Uniune Europeană.
Articolul 9:
9a. Începând cu data de 25.05.2016, în întreaga Uniune Europeană se va renunţa la depunerea jurământului de către parlamentari.
9b. Începând cu data de 11.09.2016, slujbele de sfinţire vor fi interzise în toate unităţile de învăţământ.
9c. Începând cu data de 12.09.2016, se va renunţa la botezul obligatoriu al copiilor mici şi se va introduce procedura de stabilire a prenumelui nou-născutului direct la oficiile de Stare Civilă.
9d. În toate instituţiile de învăţământ universitar şi de interes public, precum şi în cadrul tuturor ministerelor din ţările membre ale Uniunii Europene, se va proceda la crearea de arhive electronice. În acest sens, vor fi montate sisteme de amprentare şi de recunoaştere a irisului, astfel încât accesul tuturor cetăţenilor, elevi, cadre didactive, studenţi şi oameni politici să se facă în instituţiile amintite doar în acest fel. Reforma urmează a fi pusă în aplicare începând cu data de 29.10.2017.
Articolul 10:
10a. Conform modelelor oferite de NATO, începând cu data de 30.01.2017 se va proceda la înfiinţarea de armate multinaţionale şi la renunţarea la armatele naţionale. În paralel, stagiul militar nu va mai fi satisfăcut în statele membre ale Uniunii Europene unde mai este încă obligatoriu.
10b. Începând cu data de 30.03.2017 se va introduce semnătura electronică obligatorie pentru toţi cetăţenii, în relaţiile cu statul multinaţional al Uniunii Europene.
Articolul 11:
11a. Începând cu data de 1 mai 2016, noi, semnatarii prezentului Super-Memorandum, ne angajăm să implementăm reformele de mai sus, în paralel cu un Memorandum intern referitor la înţelegerea şi colaborarea religioasă în cadrul Uniunii Europene (începând cu data de 01.05.2016) şi un alt Memorandum intern referitor la colaborarea cu Uniunea Europeană (începând cu data de 01.05.2016). Implementarea reformelor prevăzute în prezentul memorandum pot fi amânate doar câteva luni, mai precis 9 (nouă). În cazul în care implementarea acestor reforme va întârzia mai mult de 9 luni, statul naţional care se face vinovat de aceasta se obligă la plata unei amenzi în cuantum de 20.000 de euro, plus penalităţi în cuantum dublu, în cazul în care amenda nu este achitată la timp. De asemenea, această amendă va fi plătită şi de fiecare din ministerele fostului stat naţional, respectiv Ministerul Învăţământului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Apărării, dar şi de toate Bisericile creştine.
11b. Implementarea reformelor de mai sus se poate face chiar şi un an mai devreme de data stabilită prin Memorandum. În acest caz, bisericile şi fostele autorităţi statale vor beneficia de un „bonus” în cuantum de 500.000 de euro din partea Autorităţii Europene pentru Reforme.
11c. Noi, semnatarii prezentului înscris, ne obligăm să restaurăm regalitatea democratică, în special în Grecia, până la finele anului 2016. În ceea ce priveşte Grecia, ne angajăm, de asemenea, până la finele anului 2016, să reînviem vechile religii păgâne recunoscute de fostul stat.
11d. Autoritatea Europeană pentru Reforme va funcţiona începând cu data de 01.05.2016.
11e. Începând cu data de 01.05.2016, se prevede înfiinţarea Biroului European pentru Reforme, cu un capital iniţial de 800.000.000 de euro.
11f. Începând cu data de 13.07.2017 se înfiinţează Uniunea Mediteraneană Regională, din care vor face parte toate ţările din bazinul Mării Mediterane. Biroul European de Coordonare al uniunii va avea sediul la Sfântul Munte Athos şi va funcţiona începând cu data de 17.12.2017.
11g. Începând cu data de 21.01.2016 un Birou pentru Reforme de Mediu va funcţiona în Dubrovnik, Croaţia.
11h. Începând cu data de 22.01.2016, se va înfiinţa un Birou de reforme New-Age în Barcelona.
11i. Începând cu data de 23.11.2016, se va proceda la înfiinţarea unui nou Birou European pentru Reforme Religioase, coordonat de un Centru Religios de la Vatican, în urma semnării acordurilor aferente cu Uniunea Mediteraneană, O.N.U., Consiliul Mondial al Religiilor. Sediul acestui birou, care va funcţiona începând cu data de 24.11.2016, va fi la Paris.
Semnatarii acordurilor de mai sus sunt:
– Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy,
– Reprezentantul Guvernului Greciei, Andreas Loverdos, ministru al Educaţiei,
– Reprezentantul Bisericii Greciei, P.S. Gavriil Papanikolaou, Episcop de Diavleia,
– Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, Î.P.S. Teoclit, Mitropolit de Iconiu,
– Reprezentantul Sfântului Munte Athos, egumen Efrem,
– Reprezentanţii Bisericii şi Guvernului Ciprului, P.S. Varnavam Episcop de Trimythonytos şi Î.P.S. Neotytos, Mitropolit de Morfou,
– Reprezentantul Bisericii Ierusalimului, Î.P.S. Timotei, Mitropolit de Vostron,
– Reprezentantul Bisericii Alexandriei, Preafericitul Ilie, Arhiepiscop de Tripolis,
– Reprezentantul Bisericilor Ortodoxe Slave şi al Federaţiei Rusiei, Preafericitul Ilarion, Arhiepiscop de Volokolamsk, Rusia,
– Reprezentantul Vaticanului, cardinalul Walter Kasper,
– Reprezentantul Vaticanului, cardinalul Angelo Şcolă, cardinal al Milanului,
– Reprezentantul Consiliului Mondial al Bisericilor, Andre Varkan,
– Reprezentantul Bisericii Albaniei, Î.P.S. Policarp, Mitropolit de Artgyrokastros.
– Reprezentantul Bisericii Antiohiei, P.S. Ilie de Tripolis,

Subsemnaţii ne angajăm în implementarea tuturor acestor reforme începând cu data de 1 mai 2016 şi cel târziu până la data de 16 august 2020, astfel încât, începând cu data de 1 mai 2016, să survină schimbarea şi să sărbătorim intrarea în Noua Eră.
Subsemnaţii ne angajăm să schimbăm Sfântul Munte Athos, Grecia şi să înfiinţăm pe cuprinsul acestuia mânăstiri ale tuturor religiilor, dogmelor şi tagmelor monahale de la Vatican.
Subsemnaţii ne angajăm la acestea şi în numele celor ce ne vor urma la conducere, în sensul implementării reformelor stabilite de comun acord.
De asemenea, ne rugăm unuia şi singurului Dumnezeu, precum şi omului, ca acesta să se arate (reveleze) în lume și să rezolve toate problemele planetei.

A. Declaraţie complementară: Prezentul înscris constituie Super-Memorandum local şi priveşte Grecia, Republica Cipru, Rusia şi Uniunea Europeană, precum şi Super-Memorandum ce priveşte Bisericile Constantinopolului, Greciei, Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei, Patriarhiilor Slave, Rusiei şi Sfântului Munte Athos. Bisericile amintite au semnat deja Super-Memorandumul cu celelalte Biserici creştine din Uniunea Europeană.
B. Declaraţie complementară: Bisericile Creştin-Ortodoxe obligă şi statele aparţinătoare să implementeze reformele convenite.
C. Declaraţie complementară: Se anexează un Memorandum special privind Cooperarea Bisericească şi Statală cu Uniunea Europeană. Noi, semnatarii Memorandumurilor de mai sus ne angajăm, în cel mai scurt timp posibil, să implementăm reformele stabilite începând cu data de 1 mai 2016.
D. Declaraţie complementară: Procedăm la metamorfozarea statelor şi a entităţilor bisericeşti autocefale, drept pentru care ne bucurăm, având în vedere că urmează să schimbăm întreaga structură bisericească şi statală. Inaugurăm de acum Noua Eră şi, începând cu data de 01.05.2016, vom inaugura şi Noua Stare de Fapt.
E. Declaraţie complementară: Ne asumăm răspunderea referitor la reforma administrativă şi bisericească şi referitor la reînfiinţarea Bisericii Unice. De asemenea, ne asumăm răspunderea referitor la înfiinţarea Forţelor Armate şi Poliţieneşti Multinaţionale, în vederea menţinerii ordinii şi a siguranţei pe drumurile, în pieţele publice şi în toate oraşele din ţările membre ale Uniunii Europene. La fel vom proceda şi referitor la apărarea tuturor Bisericilor, de către forţele amintite mai sus.
F. Declaraţie complementară: Noi, conducătorii religioşi şi politici, semnatari ai prezentului înscris, ne luăm angajamentul de a colabora strâns şi intens cu Poliţia Mondială (I.P.T.F.), aşa cum aceasta a fost înfiinţată la data de 21.09.2001 şi îşi are sediul provizoriu în Washington, precum şi cu Forţele Federale Americane pentru Gestionarea Situaţiilor Speciale (F.E.M.A.) cu sediul în Washington şi Baltimore, aşa cum acestea au fost înfiinţate la data de 17.11.1984. În colaborare cu Armata Europeană, înfiinţată la Constantinopol la data de 26.10.2001 şi având sediul provizoriu în localitatea Mons, Belgia, şi cu celelalte autorităţi militare europene şi locale, forţele amintite mai sus vor asigura ordinea şi siguranţa în toate fostele state naţionale ale Uniunii Europene şi în toate Bisericile creştine, precum şi pentru toate dogmele şi religiile de pe teritoriul Uniunii Europene.

De asemenea, ne asumăm răspunderea de a proceda la monitorizarea tuturor cetăţenilor, în vederea asigurării siguranţei, lucru care se va realiza prin montarea de camere de supraveghere de ultimă generaţie în toate instituţiile europene, în toate oraşele Uniunii Europene, în mănăstiri, biserici şi instituţii publice. De asemenea, ne asumăm răspunderea referitor la înfiinţarea Poliţiei Religioase.
Implementarea reformelor de mai sus va începe la data de 02.05.2016.

Noi, semnatarii prezentului înscris, ne angajăm, începând cu data de 1 iunie 2016, să asigurăm siguranţa şi ordinea publică.
Urmează semnăturile (în anexă, lista semnatarilor Super-Memorandumului încheiat între 25 şi 29 iunie 2014).
Responsabil privitor la publicarea şi expedierea Super-Memorandumului, Kereth Tanais.

P.S. Comentariu: Înscrisul tradus mai are ataşate alte 40 de articole ale Legii Supreme aferente care, de asemenea, a fost votată şi de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, constituindu-se astfel în cel mai periculos înscris emis vreodată de aceste centre internaţionale. Ne rezervăm dreptul de a o publica…


Traducere realizată de apologeticum.ro după sursa în greacă de pe apokalypsisnow.blogspot.ro


Citiți și:
Benjamin Fulford – crearea noii religii planetare şi Noua Ordine Mondială ar urma să fie implementate de la 1 mai 2016
Scopurile ONU pentru omenire vizează copiii ca «agenţi ai schimbării»
Papa Francisc face public clipul cu rugăciunea «Toate religiile sunt la fel»...




yogaesoteric
16 aprilie 2016
 

Articole publicate recent

> 22 FebruarieBig Brother ia proporţii foarte mari în Australia

> 21 FebruarieUn student s-a lăsat furat pentru a-l spiona pe hoţ. A transformat tot într-un documentar care ne arată ce uşor suntem spionaţi prin anumite programe

> 20 FebruarieCoperta «The Economist» 2017 – Analiză

> 20 FebruarieNu ne aflăm într-un război rece ci deja ne aflăm în Războiul Popoarelor împotriva ocultei satanice a aşa-zişilor «Iluminaţi»

> 18 FebruarieCând spui «homeless-cerșetori», spui America. Cea mai mare sărăcie din SUA din toate timpurile la nivelul oamenilor de rând

> 18 FebruarieMistificarea din spatele vaccinării. Cazul Toni Tecuceanu – oamenii manipulați de către autorități și mass-media să se vaccineze preventiv! (I)

> 17 FebruarieReprezentarea hidoasă, şocantă şi deformată a femeii în aşa-zisa artă modernă a lui Picasso

> 17 FebruarieObama a îngropat pur şi simplu SUA în datorii – În mandatul său el a creat o datorie de 9.335 miliarde de dolari, adică 30.000 de dolari/ american

> 17 Februarie10 ani de integrare stranie și sărăcie în UE: Iluzia românilor că străinii ne vor binele s-a spulberat

> 14 FebruarieDecizie majoră a Curţii de Justiţie a UE care ar fi cazul să ne pună pe gânduri

> 14 FebruariePreședintele Putin predă lecția capitalistă la nivel global Clanului Rothschild

> 14 Februarie2017 va fi un an «al revoltei împotriva forţelor globalist-liberale»

> 13 FebruarieOrganizația Națiunilor Unite și Noua Ordine Mondială

> 13 FebruarieVictor Orban: «Islamul și Creștinismul nu sunt compatibile»

> 11 FebruarieRomânia: varianta de rezervă

> 11 FebruarieBilderberg 2016: inegalitate, revolte sociale, Trump – Un grup mic de bogaţi (Bilderberg) care duc lumea la colaps!

> 11 FebruarieCompaniile care compun «Big Pharma» au suferit pierderi de 24,6 de miliarde de dolari în 20 de minute, după un discurs al lui Trump

> 10 FebruarieOrganizația 666

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga