Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA

SHIVA, măreţul yoghin ce se manifestă ca fiind Cel ce oferă fiinţelor umane ce sunt pregătite din punct de vedere spiritual şi pline de aspiraţie graţia ghidării şi a impulsionării spirituale eficiente

de profesor yoga Gregorian Bivolaru


În ipostaza cunoscută sub numele de SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA, SHIVA se manifestă ca fiind Cel care oferă fiinţelor umane ce sunt pregătite din punct de vedere spiritual şi pline de aspiraţie graţia ghidării şi a impulsionării spirituale eficiente. Această ipostază înalt spirituală, benefică mai este cunoscută în tradiţia spirituală indiană şi sub numele de VIGHNESH ANUGRAHA MURTI şi mai apare în unele texte sub nume de VIGHNESH VARA PRASANA, dar cel mai adesea ea este cunoscută sub denumirea sanscrită SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA.

Termenul sanscrit ANUGRAHA se traduce în limba română prin cuvântul „graţie“ ori „favoare“, „încurajare“. Este esenţial să ştim că termenul sanscrit ANUGRAHA desemnează una dintre cele cinci manifestări divine esenţiale ale lui SHIVA ce sunt desemnate prin termenul sanscrit PANCHAKRITYA. Acesta poate fi tradus în limba română prin expresia: „cele cinci acţiuni ce exprimă funcţia supremă a lui SHIVA“, respectiv aceste cinci acţiuni sunt definite prin intermediul anumitor termeni sanscriţi. Prima dintre cele cinci acţiuni este cunoscută în limba sanscrită sub nume de SRISHTI, care în traducere românească înseamnă „emanaţia“, „creaţia“; cea de-a doua acţiune este cunoscută prin intermediul termenului sanscrit STHITI, care în traducere românească înseamnă „menţinerea Universului manifestat“; cea de-a treia acţiune este cunoscută prin intermediul termenului sanscrit SAMHARA, care în traducere românească înseamnă „resorbţie“, „distrugere“; cea de-a patra acţiune este cunoscută prin intermediul termenului sanscrit TIROBHA, care în traducere românească înseamnă „iluzie“ şi „putere de voalare, de ocultare, de ascundere“; cea de-a cincea acţiune este cunoscută prin intermediul termenului sanscrit ANUGRAHA, care în traducere românească înseamnă „putere de dezvăluire“, „graţie divină ce facilitează eliberarea spirituală“.

Prin intermediul acestei ipostaze, SHIVA face să se reverse în universul lăuntric al fiinţelor umane ce merită graţia sa înălţătoare, face să se reverse în valuri, din abundenţă, ANUGRAHA SHAKTI, care în traducere românească înseamnă „puterea feminină a dezvăluirii divine, a graţiei revelate“. Prin intermediul acestei ipostaze, SHIVA face să se reverse în universul lăuntric al fiinţelor umane pline de aspiraţie ce merită să primească aceste daruri divine puterea indescriptibilă a iluminării spirituale datorită căreia în universul lăuntric al fiinţei ce merită să primească aceste daruri survin transformări spirituale miraculoase, am putea spune, majore, care o eliberează din punct de vedere spiritual de cele trei piedici, de cele trei obstacole.

Aceste trei obstacole majore sunt cunoscute prin intermediul termenului sanscrit ANAVA, iar aceasta este prima piedică, primul obstacol care, în traducere românească înseamnă „micime“, „nimicnicie“, „finitudine“. Cel de-al doilea obstacol este cunoscut prin intermediul termenului sanscrit KARMA, care în traducere românească înseamnă legea acţiunii şi a reacţiunii, precum şi bilanţul, moştenirea ce provine din încarnările precedente; cel de al treilea obstacol este cunoscut prin intermediul termenului sanscrit MAYA, care în traducere românească înseamnă „iluzie ce voalează realitatea supremă“. În unele texte ale înţelepciunii indiene găsim expresia sanscrită ANAVA MALA, care în traducere românească înseamnă „percepţie eronată a raporturilor ce există între ceea ce este cu adevărat dumnezeiesc şi fiinţa umană“, iar o astfel de percepţie eronată dă naştere simţului individualităţii, al separării şi al infatuării. Astfel ia naştere ceea ce în tradiţia înţelepciunii hinduse este definit prin intermediul termenului sanscrit MAYA-AVIDYA, care în traducere românească înseamnă „ignoranţă ce se datorează voalurilor iluziei“.

Separat, termenul sanscrit ANAVA defineşte micimea, nimicnicia, complacerea într-o existenţă călduţă, banală, comună, ce caracterizează multe fiinţe umane şi care existenţă este însoţită de diminuarea funcţionării şi a contactului cu învelişul supramental, VIJNANAMAYA KOSHA. Toate acestea diminuează apoi prezenţa lui SATTVA GUNA în universul fiinţei umane respective, face să nu fie intuită şi percepută starea indescriptibilă de unitate dumnezeiască a lui JIVATMAN cu ATMAN, Sinele Suprem Nemuritor. În felul acesta apare şi persistă în universul fiinţei umane starea de ignoranţă spirituală, obscuritatea, starea de inerţie, egoismul, ceea ce face să se trezească şi să se amplifice orgoliul şi starea jalnică de limitare şi autocomplacere.

Unele tratate străvechi ale înţelepciunii indiene menţionează că ANAVA MALA, în limba sanscrită, este de fapt ceea ce s-ar putea numi impuritatea fundamentală ce este prezentă, analogic vorbind, întocmai ca o mâzgă în universul fiinţei umane, propriu-zis în universul fiinţei umane încarnate, care are stringentă nevoie să se transforme din punct de vedere spiritual, într-un ritm susţinut, spre a-şi lua avânt, ca să spunem aşa, către starea de eliberare spirituală ultimă. ANAVA MALA este tocmai de aceea ultimul lanţ, ultima piedică ce este necesar să fie sfărâmată, să fie eliminată. La momentul potrivit, ANAVA MALA sau, altfel spus, această impuritate fundamentală cedează locul, ca să spunem aşa, şi este înlocuită în mod gradat de ANUGRAHA SHAKTI, ce se revarsă în universul fiinţei umane care merită să beneficieze de pe urma graţiei inefabile ce provine de la această ipostază ce este cunoscută de cei puţini şi de care beneficiază cei pregătiţi să o primească cu ajutorul lui SHIVA.

În această ipostază fundamentală, SHIVA ne apare atunci când suntem pregătiţi să beneficiem de pe urma acestei revărsări a graţiei sale teribile. El este adeseori reprezentat în timp ce revarsă graţia divină asupra fiului său GANAPATI, care în felul acesta ne apare ca fiind o ipostază net diferită a lui GANESHA.

Aşa cum ne putem da seama, această ipostază în felul ei extraordinară, teribilă a lui SHIVA ne este accesibilă în două moduri distincte: în primul mod ea se revarsă în valuri în universul lăuntric al fiinţelor umane ce merită să beneficieze de această graţie ce provine din universul lăuntric al lui SHIVA. Ea este expresia manifestării lui SHIVA în ipostaza în care el oferă fiinţelor umane ce sunt pregătite să beneficieze de pe urma acestei graţii o transformare spirituală lăuntrică miraculoasă, precum şi ghidarea şi impulsionarea spirituală eficientă. Aceasta face să apară în universul lăuntric al fiinţei umane o stare teribilă, am putea spune, de iluminare spirituală, de claritate, trezind totodată şi dinamizând în universul fiinţei umane ce beneficiază de pe urma graţiei lui SHIVA starea de înţelepciune dumnezeiască cea mai înaltă.

Cea de a doua modalitate de a beneficia de graţia sublimă extraordinară a lui SHIVA, ce ni se revelează prin intermediul acestei ipostaze, respectiv SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA, este accesibilă printr-o ipostază distinctă a lui GANESHA, ipostază ce este cunoscută sub numele de GANAPATI. Aşa cum unii dintre noi deja ştim, GANESHA, care prin intermediul acestei modalităţi ne apare ca fiind GANAPATI, manifestă într-o anumită măsură ipostaza lui SHIVA cunoscută sub numele de SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA. În această ipostază, GANAPATI – care, la modul esenţial vorbind, este GANESHA, zeul-elefant, fiul lui SHIVA şi al iubitei sale adorate, PARVATI – este zeul multitudinii categoriilor create, în limba sanscrită GANA, iar aceste categorii (GANA) constituie principiile tuturor aspectelor create, graţie cărora Universul fizic devine inteligibil.

În această ipostază prin care se manifestă în fiinţa sa SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA, GANAPATI este, de asemenea, un sui generis scrib divin, altfel spus, el este maestrul scrierilor, zeul cunoaşterii. Chiar şi acum, în India, adorarea lui GANAPATI este întotdeauna extraordinar de vie şi foarte populară. Reprezentarea sa simbolică se află aproape pretutindeni în India. GANAPATI este în felul acesta acela care spulberă, abate şi înlătură obstacolele ce ar putea să încetinească sau care ar putea să facă să eşueze acţiunile binefăcătoare.

Într-o altă sferă de semnificaţie simbolică, GANAPATI încarnează identitatea Macrocosmosului – care este reprezentat prin intermediul capului de elefant – cu Microcosmosul – care este reprezentat prin trupul fiecărei fiinţe umane. În limba sanscrită cuvântul românesc „elefant“ se traduce prin termenul GAJA, care poate fi interpretat ca fiind compunerea rădăcinii sanscrite GA (care reprezintă Transcendenţa, Nemanifestarea şi sfârşitul, corespunzând totodată ţelului yoghin al eliberării spirituale) cu rădăcina sanscrită JA (care reprezintă începutul Creaţiei, originea Manifestării). Elefantul GANESHA simbolizează, deci, o enigmatică origine absolută, punctul focar de unde emană BIJA MANTRA AUM şi el este punctul focar de unde emană, la rândul ei, Manifestarea şi chiar Vedele.

Aşa cum am arătat anterior, în această ipostază extraordinară, teribilă, SHIVA este reprezentat revărsând graţia sa divină, teribilă asupra fiului său spiritual GANESHA, care, prin intermediul acestei ipostaze ce se revarsă în valuri şi prin el, devine GANAPATI şi astfel fiinţele umane pot beneficia de această ipostază, respectiv SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA, prin intermediul lui GANAPATI, ce este o ipostază cu totul aparte a lui GANESHA. SHIVA şi-a revărsat graţia sa divină asupra lui GANAPATI la rugămintea iubitei sale adorate PARVATI.

Prin intermediul acestei acţiuni tainice, teribile, cu totul extraordinare, SHIVA se manifestă în ipostaza ce este cunoscută sub numele de SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA şi astfel face accesibilă această ipostază a sa în mod distinct, în simultaneitate, prin intermediul lui GANAPATI. Prin această modalitate de manifestare, care este o faţetă a lui GANESHA, GANAPATI se manifestă ca fiind protectorul tuturor fiinţelor umane ce merită să beneficieze de pe urma acestei graţii extraordinare a lui SHIVA, ce se revarsă de la tatăl său, SHIVA, şi care poate fi solicitată şi primită în simultaneitate şi prin intermediul acestei ipostaze. În felul acesta, prin GANAPATI se revarsă în fiinţa celor care merită să se bucure de pe urma acestei graţii revărsarea spirituală înaltă ce este graţia ghidării şi a impulsionării spirituale a fiinţelor umane pure, perseverente şi pline de aspiraţie care merită aceasta.

În anumite texte străvechi ale înţelepciunii indiene se menţionează că, prin intermediul acestei ipostaze teribile, extraordinare, SHIVA îl binecuvântează, ca să spunem aşa, pe fiul său, GANAPATI, ce se manifestă în ipostaza spirituală de păstor al fiinţelor umane pline de aspiraţie, perseverente şi pure, iar astfel el apare ca un distrugător al obstacolelor, VIGHNESHA, ce este cu putinţă să apară pe calea spirituală. În această ipostază distinctă a lui GANESHA, GANAPATI se manifestă în calitate de fiu spiritual al lui SHIVA şi apare ca un sui generis îndrumător spiritual al fiinţelor umane ce aspiră frenetic să aibă acces la o formă cât mai rapidă, eficientă şi directă de cunoaştere a lui SHIVA.

Având trupul asemănător cu acela al unui elefant maiestuos, GANAPATI VIGHNESHA ilustrează prin această manifestare impunătoare starea de măreţie spirituală ce emană fără încetare din focarul de cunoaştere divină iluminatoare ce ţâşneşte din fiinţa gigantică a lui SHIVA. Aşa cum am arătat anterior, GANAPATI VIGHNESHA este una dintre manifestările sau, altfel spus, una dintre ipostazele distincte ale lui GANESHA, ce este cunoscută în tradiţia indiană ca fiind manifestarea lui GANESHA ca un binevoitor fiu divin al lui SHIVA ce îndepărtează prompt, atunci când este solicitat cu credinţă, cu umilinţă, cu speranţă, obstacolele de tot felul din calea aspiranţilor spirituali puri, perseverenţi şi fermi. Tocmai de aceea, termenul sanscrit VIGHNESHA poate fi tradus în limba română prin expresia: „cel ce îndepărtează cu o divină uşurinţă toate obstacolele“.

În tradiţia hindusă se precizează că SHIVA a făcut să apară această ipostază ce este cunoscută sub numele de VIGHNESHA atunci când zeii şi fiinţele umane pline de devoţiune l-au rugat cu o mare fervoare să-i ajute să nu se mai confrunte cu felurite dificultăţi, unele dintre ele destul de mari, ce apăreau în cursul practicii lor spirituale. Cu acea ocazie, toţi aceştia l-au rugat pe SHIVA să facă astfel încât să le îndepărteze obstacolele ce apăreau pe calea spirituală chiar şi în timpul practicii meditaţiei yoghine profunde, prin care ei aspirau să reuşească să atingă o stare de comuniune spirituală cât mai profundă cu el, cu SHIVA. Este adeseori menţionat că după aceea, VIGHNESHA s-a manifestat în multe ipostaze salvatoare, îndepărtând prompt obstacolele ce apăreau pe calea spirituală, spre a permite aspiranţilor fermi şi perseverenţi, printre altele, să-şi depăşească de fiecare dată cu succes probele, testele spirituale, precum şi feluritele obstacole ce este cu putinţă să survină în practica lor spirituală ce este consacrată descoperirii lui SHIVA şi identificării plenare şi profunde cu el.

În cadrul tradiţiei spirituale a Indiei, VIGHNESHA este cunoscut ca fiind acea ipostază a lui GANESHA ce îi pregăteşte şi îi susţine pe aspiranţii spirituali entuziaşti şi merituoşi, ce sunt apţi să recepteze aşa cum se cuvine în fiinţa lor iniţierile spirituale. Tocmai de aceea, invocarea şi apelarea lăuntrică a lui VIGHNESHA, spre exemplu înainte de a primi o iniţiere spirituală, facilitează îndepărtarea feluritelor obstacole ce sunt de natură să obstrucţioneze sau să diminueze procesul tainic al transferului iniţiatic de la Ghidul spiritual la aspirant. De asemenea, în cadrul tradiţiei spirituale indiene se precizează că VIGHNESHA este invocat şi apelat cu succes, spre a îndepărta prompt ignoranţa şi spre a face să devină cu putinţă succesul atunci când este primită o anumită iniţiere.

VIGHNESHA este, de asemenea, apelat spre a face să fie anihilate, spre a face să dispară posibilele tulburări fie lăuntrice, fie exterioare, ce ar putea slăbi într-o anumită măsură eficienţa practicii spirituale a aspiranţilor care tocmai au primit o iniţiere spirituală şi care urmăresc apoi să o aprofundeze. VIGHNESHA ne inspiră şi apoi ne ajută, într-un mod tainic, să-l apelăm, atunci când suntem plini de fervoare, pe SHIVA şi ne învaţă cum să ne rugăm într-un mod eficient la SHIVA. VIGHNESHA ne iniţiază în cunoaşterea tainică a unor modalităţi spirituale eficiente ce aparţin căii spirituale rapide ce ne conduce către SHIVA. VIGHNESHA îi învaţă pe aspiranţii spirituali plini de fervoare (ce sunt suficient de deschişi ca să recepteze în universul lor lăuntric această energie sublimă, dătătoare de cunoaştere iluminatoare) că, înainte de toate – pentru realizarea cu succes a adorării lui SHIVA prin intermediul oricărei forme a ritualului secret de adorare a simbolului său divin, SHIVA LINGAM, ori prin intermediul altor modalităţi spirituale de adorare, cum ar fi SHIVA PUJA – este necesară o anumită cunoaştere spirituală bine fundamentată, cunoaştere ce poate fi obţinută în mod gradat prin intermediul iniţierilor spirituale fundamentale.

Invocarea plină de credinţă, plină de speranţă, plină de dăruire a acestei ipostaze extraordinare, teribile a lui SHIVA, respectiv SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA, îi ajută pe aspiranţii entuziaşti să depăşească feluritele obstacole ce pot să survină în practica lor spirituală. Totodată, această ipostază facilitează trecerea cu succes a probelor spirituale, iar apoi face cu putinţă accelerarea evoluţiei spirituale a fiinţei umane respective. Evocarea plină de fervoare şi credinţă a acestei ipostaze extraordinare, respectiv SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA, este de natură să confere tuturor fiinţelor umane ce sunt pregătite din punct de vedere spiritual graţia prin care ele pot fi învestite de către SHIVA spre a ghida şi chiar spre a impulsiona spiritual alte fiinţe umane entuziaste, pline de aspiraţie, ce pot descoperi în felul acesta în fiinţa unui asemenea aspirant spiritual exemplar, un sprijin spiritual demn de admirat, iar în felul acesta astfel de fiinţe umane beneficiază de o veritabilă îndrumare şi călăuzire spirituală, ce se dovedeşte a fi eficientă şi divin integrată.

Prin intermediul raportării la această ipostază divină extraordinară a lui SHIVA, respectiv SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA, fiecare dintre noi vom putea, dacă bineînţeles vom fi suficient de pregătiţi din punct de vedere spiritual şi plini de aspiraţie, să ne accelerăm progresul lăuntric, iar apoi, prin intermediul modelului nostru, îi putem în mod indirect ajuta şi impulsiona pe alţi aspiranţi spirituali, începători, care sunt dispuşi să se lase ghidaţi de noi. Ei vor fi apoi ghidaţi şi impulsionaţi, spre a ajunge să fuzioneze şi să se identifice într-o manieră din ce în ce mai profundă cu fiinţa teribilă a lui SHIVA. Tocmai de aceea se poate spune că, prin intermediul acestei ipostaze teribile, extraordinare a lui SHIVA, aproape fiecare dintre noi vom ajunge să ne identificăm în mod plenar cu un anumit aforism ce este plin de înţelepciune şi bun-simţ care afirmă: „De fiecare dată, fără nicio excepţie, înveţi şi totodată te transformi în mod profund pe tine însuţi atunci când îi ajuţi, când îi înveţi şi când îi impulsionezi într-o manieră spirituală pe ceilalţi cu ajutorul lui SHIVA“.

Tocmai de aceea se poate spune că această ipostază extraordinară, teribilă a lui SHIVA, respectiv SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA, face să se reverse în universul nostru lăuntric graţia inefabilă de a fi şi de a ne manifesta din plin ca un veritabil releu divin, iar astfel reuşim să devenim din ce în ce mai capabili să-i ajutăm într-un mod eficient pe ceilalţi, facilitându-le posibilitatea de a descoperi atât inspiraţia divină, cât şi graţia lui SHIVA.

Este semnificativ că în iconografia indiană această ipostază fundamentală a lui SHIVA, respectiv SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA, îl înfăţişează pe SHIVA fiind aşezat pe un piedestal în formă de lotus, cu piciorul său drept îndoit şi cu călcâiul acestuia adus în zona perineală, iar cu piciorul său stâng atârnând uşor. În partea sa stângă, pe acelaşi nivel, se află iubita sa adorată, PARVATI, care este aşezată şi ea în acelaşi fel. În partea dreaptă a lui SHIVA se află fiul său, VIGHNESHA GANAPATI, cu mâinile apropiate în gestul divin plin de umilinţă al supunerii, al dăruirii şi devoţiunii spirituale ce este cunoscut în cadrul tradiţiei indiene sub numele de ANJALI MUDRA. Atât SHIVA, cât şi PARVATI sunt reprezentaţi în această ipostază ca având tenul şi pielea ceva mai închisă la culoare, în timp ce VIGHNESHA este reprezentat ca având o nuanţă roşie a pielii.

Este semnificativ că SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA este reprezentat ca având trei ochi şi patru braţe. Totodată, el ţine în mâinile de sus antilopa neagră (KRISHNA MRIGA) şi securea (PARASHU). Mâna sa dreaptă din faţă este poziţionată într-un gest plin de bunăvoinţă pe creştetul capului lui VIGHNESHA, iar în această reprezentare SHIVA realizează gestul simbolic al protecţiei divine şi al binecuvântării (ABHAYA MUDRA), în timp ce cu mâna sa stângă, el realizează gestul oferirii darurilor şi a favorurilor spirituale divine (VARADA MUDRA). În această reprezentare, adorata sa iubită PARVATI are o expresie extraordinar de fericită ce emană farmec, puritate şi bucurie. Ea ţine un lotus albastru în mâna sa dreaptă, în timp ce cu mâna stângă ea realizează gestul oferirii darurilor şi al favorurilor divine (VARADA MUDRA). VIGHNESHA are şi el patru braţe. În timp ce braţele sale din faţă realizează gestul supunerii şi al devoţiunii (ANJALI MUDRA), mâinile de sus ţin laţul (PASHA, în limba sanscrită), ce este un simbol al controlului deplin pe care SHIVA îl manifestă fără încetare asupra forţelor din manifestare, iar într-o altă mână el ţine ţepuşa (SHULA, în limba sanscrită) ce simbolizează puterea divină ocultă ce face cu putinţă transmiterea unei stări intense de impulsionare spirituală a fiinţelor umane ce merită din plin aceasta. Toate cele trei fiinţe divine ce apar în această reprezentare poartă podoabe foarte frumoase, simbol al stării de deplină armonie divină şi beatitudine (ANANDA), pe care ele o transmit în mod constant, în valuri, adoratorilor lor.

Iată cum este descrisă în tradiţia hindusă reprezentarea iconografică a acestei ipostaze a lui SHIVA, respectiv SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA: „Având securea şi antilopa neagră în mâinile sale, Cel Pur, respectiv SHIVA, este aşezat cu piciorul drept uşor îndoit şi cu piciorul stâng atârnând. El are trei ochi şi îşi poartă părul împletit în şuviţe. El îl binecuvântează pe fiul său spiritual VIGHNESHA, ce este cunoscut ca fiind «cel care îndepărtează prompt obstacolele» şi care se află în partea sa stângă, iar SHIVA îi pune cu blândeţe şi iubire mâna sa divină pe cap, acoperindu-i uşor cele trei dungi de cenuşă de pe frunte, care sunt simbolul fiinţei ce este în totalitate dăruită lui SHIVA.

Aceasta este ipostaza fundamentală SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA ce este cunoscută ca fiind ipostaza teribilă, extraordinară în care SHIVA le oferă tuturor fiinţelor umane ce sunt pregătite din punct de vedere spiritual şi pline de aspiraţie graţia ghidării şi a impulsionării spirituale eficiente. SHIVA VIGHNESH ANUGRAHA este tocmai de aceea o ipostază fundamentală a lui SHIVA ce transferă în universul lăuntric al fiinţelor umane merituoase o tainică şi teribilă energie spirituală ocultă, pe care toţi cei care o primesc din abundenţă în fiinţa lor o vor putea oferi ulterior, la rândul lor, tuturor fiinţelor umane ce merită din plin aceasta.


Citiți și:
Shiva – maestrul spiritual suprem, transmiţătorul învăţăturilor Yoga pe Pământ
Shiva Dakshinamurti
Ghidul spiritual îţi dezvăluie realitatea dincolo de iluzie

 

yogaesoteric
21 aprilie 2016

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga