Analiza biochimică a vaccinului meningococic sau cum să-i facem pe bebeluşi să se radieze

 

În Franţa, vaccinul meningococic face ravagii. Evident, toate fac ravagii, francezii au tribunalele pline de procese legate de vaccinare, dar acum vorbim de vaccinul meningococic Meningitec.

În septembrie 2014, francezii au retras brusc nişte loturi de Meningitec, susţinând (ca întotdeauna) că ar fi fost doar nişte loturi „defectuoase”. 150 de familii au dat în judecată firma care comercializează acest vaccin.

În 2014 fusese retras un lot în urma detectării unor particule de fier, plumb, seleniu şi aluminiu „prezente anormal” – ce-o mai însemna şi asta? – în suspensiile injectabile.

Între timp, un laborator italian specializat în domeniul nanotehnologiei tocmai a analizat un lot „impecabil” de Meningitec, acest vaccin acuzat momentan de sute de familii din Franţa că le-a vătămat copiii. Rezultatele analizei laboratorului sunt alarmante. Raportul detaliat înaintat la data de 10 martie este clar ca lumina zilei: eşantionul conţine particule de metale grele în cantităţi „considerabile”.

Dintre aceste reziduuri, unele sunt menţionate de către firma care produce Meningitec, American Nuron Biotech. Exemple: clorură de sodiu şi fosfat de aluminiu.

În schimb, multe alte substanţe nu au fost declarate şi, conform laboratorului italian, „nu au ce căuta în compoziţia unui vaccin sau a oricărei alte injecţii”. Astfel, Nanodiagnostics a găsit în vaccin praf de oţel inoxidabil, praf de plumb, de zinc, de titan şi chiar praf de zirconiu, un compus uşor radioactiv.

Aceste descoperiri sunt foarte alarmante, spune dr. Stefano Montanari, care a efectuat analiza eşantionului în Modena. „Este vorba despre reziduuri de metal injectate direct în corpul unui copil, pe care organismul nu le poate elimina niciodată, care se vor fixa pentru totdeauna în nucleul celular. Acest lucru poate duce la inflamaţii cronice, care ar putea duce la cancer de toate tipurile. Creierul poate fi afectat, de asemenea, pancreasul poate fi afectat. În acest din urmă caz, este posibil diabetul. Riscurile sunt multiple. Acest lucru este foarte îngrijorător.”

Oare în vaccinurile Hexacima şi Hexaxim ce metale grele or fi? Haideţi să facem rost de nişte fiole şi să le dăm la analiză! E nevoie de un doctor cu conştiinţă sau un farmacist onest care să fie dispuşi să trimită o fiolă împachetată corespunzător. Mulţumim anticipat în numele copiilor care ar putea fi salvaţi astfel.

Citiți și:
Autoritățile americane recunosc implicit că vaccinurile provoacă autism, acordând despăgubiri de milioane de dolari unor copii afectați
11 ingrediente toxice care provoacă boli și care se găsesc în vaccinuri
Bătaia de joc a vaccinărilor obligatorii continuă

yogaesoteric
23 aprilie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More