Iranul acuză: Teroriştii din Siria sunt oamenii saudiţilor, ai americanilor şi ai turcilor

 

În urma manevrelor militare desfășurate de Arabia Saudită în luna februarie, în contextul războiului din Siria, adjunctul şefului Statului Major al forţelor armate iraniene, generalul Masoud Jazayeri, a acuzat regatul saudit, SUA și Turcia de complicitate cu teroriștii.

Iranul a pus în gardă Arabia Saudită în legătură cu trimiterea de trupe în Siria, după ce Riadul a anunţat că a desfăşurat avioane de luptă în Turcia, la baza de la Incirlik, transmite AFP (Agenţia de Presă Franceză).

„Nu vom permite, cu certitudine, ca situaţia din Siria să evolueze conform voinţei «ţărilor rebele». Vom lua deciziile necesare când va fi momentul”, a declarat adjunctului şefului Statului Major al forţelor armate, generalul Masoud Jazayeri, la postul de televiziune iranian în limba arabă Al-Alam.

Responsabilul a răspuns astfel la întrebarea dacă Iranul va suplimenta numărul consilierilor militari în Siria în cazul trimiterii de trupe saudite în această ţară:
„Teroriştii care se bat în Siria sunt oamenii Arabiei Saudite sau ai americanilor ori forţe reacţionare din regiune. Din ce ţară, dacă nu din Turcia, intră aceşti terorişti în Siria? Ce state, dacă nu ţările reacţionare arabe, îi susţin?”, a continuat generalul Jazayeri.

„Astăzi, odată cu victoriile armatei siriene şi ale forţelor populare, vor să trimită trupe în Siria, dar e vorba doar de un bluff şi de un război psihologic”, a adăugat el.

„Arabia Saudită a utilizat tot ceea ce îi stătea în putere şi astăzi, nu doar în Siria, dar şi în Yemen, a eşuat”, a estimat generalul iranian.

Iranul, principalul sprijin regional al Siriei, susţine financiar şi militar regimul preşedintelui Bashar al-Assad, trimiţând pe teren „consilieri militari” şi voluntari care luptă alături de armata guvernamentală.


Citiţi şi:

Noi dezvăluiri pentru o mai bună înţelegere a situaţiei din Siria

Analiză CNN: Conflictul din Siria se transformă într-un război între Statele Unite şi Rusia

 

yogaesoteric
10 mai 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More