O confesiune șocantă: Franţa va deveni în scurt timp un stat musulman

La scurt timp după atentatele de la Paris din 13 noiembrie 2015, site-ul EuroCalifat a publicat un interviu cu un responsabil al serviciilor de informaţii din Rusia despre starea actuală în care se află Franţa şi Europa. Ofiţerul rus de informaţii spune răspicat că Franţa va deveni în scurt timp stat musulman, alături de Belgia şi alte ţări din vestul Europei, precum Anglia. „Trebuie să-i eliminaţi fizic. Îmi cântăresc bine cuvintele. Să-i lichidaţi, cum am spune noi”, declară tranşant interlocutorul, referindu-se la potenţialii terorişti.

Reporter:
În calitate de oficial al serviciilor secrete ale unei ţări prietene, care a fost reacţia dvs. la anunţul atentatelor de la Paris?

Ofițer rus de informații: – Mi-am spus „Iată, se petrece!”. Asta pentru că noi ne aşteptam la un asemenea gen de acţiuni. Adevărata problemă nu e, de fapt, de a şti că Franţa sau Rusia vor fi lovite de acte teroriste, ci când anume.

R.:
Cum apreciaţi reacţia poliţiei în acel moment?

O.r.: Foarte dificil de spus, pentru că nu eram pe teren, bineînţeles. La teatru, reacţia rapidă a fost excelentă, pentru că teroriştii începuseră deja să ucidă ostaticii. Aici nu se pune altfel problema, trebuia acţionat. Un bemol totuşi: am înţeles că un simplu departament de poliţie a intervenit la teatru şi nu serviciile voastre specializate. Puteau fi înregistrate pierderi în rândul poliţiştilor.

În alte puncte nu ştiu, am văzut câteva înregistrări video, forţele de poliţie păreau depăşite. Să spunem că per total reacţia mi s-a părut bună, însă francezii au avut şi noroc că teroriştii s-au aruncat în aer rapid. Dacă ar fi decis să-şi continue acţiunile, ar fi fost mai multe victime, după părerea mea.

Decizia de a ataca aproape imediat la teatru a fost excelentă. În aceste tipuri de acte teroriste de tip kamikaze e inutil să discutăm: ei vin să ucidă şi apoi să se sinucidă. Trebuie acţionat rapid.

În ceea ce priveşte Statul Major, a fost o reacţie foarte proastă, ţinând cont că preşedintele Hollande s-a dus la locul atacurilor teroriste imediat. A fost o foarte gravă greşeală a serviciului său de pază. Înţeleg că a vrut să arate că este prezent, dar securitatea lui trebuia să se afle pe primul plan. Într-un asemenea caz, de atacuri teroriste multiple, preşedintele trebuie dus într-un loc sigur. Voi aveţi locuri de adăpostit responsabili la nivel înalt, ar fi trebuit utilizate.

R.:
La dvs. în Rusia ar fi posibilă o astfel de operaţiune?


O.r.:
Da, pentru că e imposibil să ai securitate absolută împotriva terorismului. Dar noi avem altă metodă de a preveni şi a combate terorismul, pe care v-o împărtăşesc. Noi dăm o foarte mare importanţă serviciilor secrete. Agenţii noştri sunt infiltraţi masiv în locurile unde sunt islamişti. Nu vă pot dezvălui câţi ofiţeri de teren sau câţi informatori avem, dar sunt cifre importante. Imediat ce avem informaţii, chiar foarte vagi, despre posibilitatea unui atentat, lovim masiv.

La sfârşitul lui octombrie anul trecut, spre exemplu, aproape 200 de persoane au sosit simultan în diverse puncte din Moscova. Informaţiile ne-au fost transmise de agenţii infiltraţi. Am interogat imediat aceste persoane de aşa manieră încât au răspuns tuturor întrebărilor. La noi, în chestiunea terorismului, nu este permisă abordarea „Vreau un avocat”.

Nu e vorba despre tortură în acest stadiu, dar folosim metode de persuasiune. Dacă persoanele interogate refuză totuşi să răspundă, înţelegem că ştiu lucruri importante pentru securitatea cetăţenilor noştri şi aplicăm alte metode. Toată lumea sfârşeşte prin a vorbi.

În exemple precum cel de mai sus, numeroase atentate au fost evitate. În Franţa vă purtaţi cu mănuşi cu astfel de oameni, care nu se poartă la fel cu voi. Trebuie să ştiţi ce vreţi: să protejaţi teroriştii sau să vă protejaţi populaţia. Noi am ales. Metodele noastre de lucru ne permit să evităm mai multe acte teroriste în fiecare an. Pot spune chiar în fiecare lună.

Situaţia în Franţa e foarte diferită în ceea ce priveşte populaţia musulmană. În Moscova avem între două şi trei milioane de musulmani, şi totuşi nu avem aproape nicio problemă cu ei, iar la voi mult mai puţini decât la noi seamănă teroare în oraşe, cartiere. Se ştie, noi aplicăm legea cu severitate. Nu tolerăm acte de huliganism, care se pedepsesc imediat cu închisoarea. Un cetăţean care refuză să asculte ordinele unui poliţist în timpul unui control va petrece minimum un an în închisoare. Dacă se revoltă, între trei şi cinci ani. Dacă îl loveşte, mai mult timp. Vă spun toate acestea, pentru a vă arăta că cetăţenii din Rusia se comportă corect, pentru că ştiu că sancţiunile sunt severe.

Pe plan cultural e evident că musulmanii au o altă cultură şi un mod de viaţă diferit faţă de al nostru. Plimbaţi-vă prin Moscova sau Sankt Petersburg. Nu veţi vedea nicio femeie cu faţa acoperită sau vreun bărbat cu djellaba. Magazinele noastre vând produse pe care noi le consumăm, nimeni nu pretinde că nu trebuie să vindem carne de porc, spre exemplu. Cu alte cuvinte, stau la noi, dar ne respectă obiceiurile.

Pe plan religios, suntem un stat multiconfesional, iar musulmanii au locurile lor de rugăciune. Dacă sunt violenţe, luăm imediat măsuri. Mai sunt şi locuri mobile, unde se adună extremiştii, dar, în general, pot spune că deţinem controlul asupra situaţiei.

În sfârşit, noi avem 20 de milioane de musulmani şi mult mai puţine probleme decât voi, care aveţi câţi? Cinci milioane? Pot să afirm deci că metodele noastre sunt bune. De ce vă spun toate acestea? Pentru a vă explica că numărul potenţial de terorişti în Rusia este mult mai mic decât la voi. La noi, musulmanii, la fel ca toţi cetăţenii, au cultura respectului faţă de lege, la voi, cultura încălcării legilor.

Încă ceva: am fost şocat să văd câteva reacţii ale cetăţenilor voştri imigranţi, care se bucurau de atentate. Este de neconceput, aşa ceva în Rusia ar fi generat o reacţie imediată a populaţiei contra unor astfel de persoane. Să adăugăm numărul mare de imigranţi care sosesc în Franţa zilnic, printre care se pot ascunde terorişti. Toate acestea vă ajută să înţelegeţi de ce la voi sunt mult mai probabile atentatele teroriste decât la noi.

R.:
A luat guvernul francez măsurile necesare?

O.r.: Daesh (Statul Islamic – n.r.) fără îndoială este autorul atentatelor. Dar să mizezi pe lichidarea Daesh pentru a evita atentate teroriste viitoare este o iluzie. De ce? Pentru că aţi lăsat să se dezvolte un teritoriu favorabil teroriştilor de ani de zile. De acord, Daesh, astăzi. Ieri a fost Al-Qaeda, alaltăieri, alţii. Mereu aţi avut de-a face cu atentate ale islamiştilor şi înainte de Daesh. Să lichidezi Daesh e bine, însă nu va rezolva situaţia, cu atât mai mult cu cât ei sunt responsabili parţial de valul de imigranţi care vă copleşeşte. Unii dintre ei nu au legătură cu Daesh.

Guvernul francez ar trebui să sisteze imediat primirea unor noi imigranţi, ar trebui să-i expulzeze pe toţi cetăţenii fără acte în regulă, indiferent de unde vin aceştia. Australia a procedat astfel. Dacă aveţi una sau două insule pentru a-i găzdui, fără internet, cu o minimă îngrijire medicală, alimentaţie „de luptă, de război” etc., asta i-ar determina să se întoarcă de unde au venit foarte rapid. Şi i-ar descuraja şi pe alţii să mai vină. Noi suntem stupefiaţi că orice persoană care se află în Franţa într-o situaţie în neregulă poate nu numai să trăiască aici, dar şi primeşte bani de la guvern. Încurajaţi astfel să vină la voi oameni despre care nu ştiu sigur dacă aveţi nevoie.

Noi avem alt mod de a trata lucrurile. Străinii vin în Rusia să muncească numai dacă noi îi acceptăm, pentru că au prioritate cetăţenii noştri. Avem cote de imigranţi. Sunt şi persoane străine în neregulă, pe care le trimitem sistematic la ele în ţară, după ce fac câteva luni de închisoare. Dar în niciun caz un străin, chiar cu forme legale, nu are drept de subvenţie de la stat. Cu alte cuvinte, acceptăm ceea ce ne poate ajuta cu ceva ţara, dar trebuie să-şi asigure nevoile.

Forţele voastre de securitate trebuie să aibă situaţia tuturor locurilor în care se adună imigranţii ce pot crea probleme. Serviciile franceze le cunosc, dar închid ochii. Veţi găsi acolo droguri, arme, explozibil, bani murdari şi, bineînţeles, potenţiali terorişti. Serviciile speciale au liste ale indivizilor „extremişti”. Trebuie să-i eliminaţi fizic. Îmi cântăresc bine cuvintele. Să-i lichidaţi, cum am spune noi. Preferaţi să aşteptaţi să treacă la acţiune? Mi se pare că am citit că cel puţin unul dintre terorişti era pe aceste liste. Băgaţi-i la închisoare! O parte a populaţiei îi va considera eroi, iar ei vor putea face rău în continuare. Politica voastră judiciară permite eliberarea prea rapidă a criminalilor, deci un sejur în închisoare ar fi doar provizoriu. Lichidaţi-i!

Guvernul actual spune „vom continua să combatem Daesh”. Să trecem peste faptul că au criticat operaţiunile Rusiei în Siria, care erau tocmai împotriva Daesh. Dar chiar şi dacă Daesh ar fi lichidată total, nu ar împiedica producerea de noi atentate în Franţa, pentru că problema voastră principală sunt imigranţii de la voi şi atitudinea lor. Daesh e pretextul de astăzi, mâine va fi un altul. Cum v-am spus deja, aveţi terorişti infiltraţi în Franţa, ei sunt deja instalaţi, unii sunt deja integraţi şi vor trece la acţiune când vor primi ordinul.

R.:
Ordinul cui?

O.r.: Ordinul poate veni din afara ţării, în cazul de faţă de la Daesh. Dar poate veni şi de la un „frate” antrenat, erijat în şef local, de exemplu, dintr-un cartier sau un oraş.

R.:
Deci dvs. îi sfătuiţi pe francezi să lichideze persoanele considerate periculoase? Aşa procedaţi în Rusia?

O.r.: Ce întrebare puneţi! Nu pot să vă răspund.

R.:
Cum evaluaţi situaţia din Franţa?

O.r.: Franţa este aleasă ca fiind prima şi principala ţară din Europa pe care musulmanii vor să o cucerească. De ce? Pentru că Franţa are o anumită imagine, apoi este o putere nucleară. Odată ce musulmanii ar prelua comanda… înţelegeţi foarte bine! Franţa reuneşte multiple condiţii care o fac să fie ţintă: aveţi deja o comunitate musulmană, pentru că legile sunt prea permisive şi acordă o anumită prioritate musulmanilor comparativ cu cetăţenii voştri, dar mai ales pentru că poporul francez îi lasă pe musulmani să progreseze.

Un foarte mare număr de oameni politici sunt cumpăraţi de musulmani, pentru a vota legi care le sunt favorabile acestora. Noţiunile de naţiune şi patriotism nu au dispărut total, dar sunt ostracizate de autorităţile franceze, care vă spun: „Viitorul aparţine societăţii multiculturale”. Preşedinţii Chirac, Sarkozy, Hollande au declarat asta public şi au luat măsuri în acest sens.

Lucrurile evoluează spre un stat musulman, aş spune cam în zece ani, poate mai puţin. Pare un proces ireversibil, pentru că populaţia refuză să ia problema în propriile mâini. Politicienii care au favorizat instalarea musulmanilor în Franţa, dându-le multe drepturi, au fost aleşi de cetăţenii voştri. Mi se pare că francezii, în marea lor majoritate, dacă nu vor o astfel de evoluţie, cel puţin o acceptă prin pasivitate.

R.:
Atunci de ce Franţa e o ţintă pentru atentate, de vreme ce va deveni o ţară musulmană?

O.r.: Aceste atentate, că vorbim despre Daesh sau despre alte organizaţii teroriste, au ca scop să convingă populaţia, terorizând-o, că nu-i serveşte la nimic dacă opune rezistenţă. În cele din urmă, francezii se vor simţi eliberaţi cu un stat musulman, de vreme ce-şi vor spune că astfel atentatele vor înceta.

Este evident că vor urma şi alte atentate în Franţa. Fără îndoială şi în Rusia, dar la noi au alt scop: în Franţa, ca să convingă populaţia că nu are altă alegere decât să accepte un stat musulman, în Rusia, pentru a ne pedepsi că am intervenit în Siria.

Noi prevedem un alt pericol cu care s-ar putea confrunta Europa şi, în mod particular, Franţa. Ce veţi face când toţi imigranţii pe care i-aţi lăsat să intre în ţară vor vrea să ia drepturile pe care cetăţenii francezi le au? Se vor revolta şi vor ataca oamenii obişnuiţi. Credeţi că poliţia va fi acolo să protejeze cetăţenii? Bineînţeles că nu, am văzut nenumărate cazuri în care erau implicate grupuri etnice în Franţa, poliţia nu a intervenit aproape niciodată. Nu există voinţă politică la niciun politician să restabilească ordinea firească a lucrurilor. Nu prea există mijloace să-i opreşti, dacă sunt mulţi. De aceea consider că evoluţia spre un stat musulman a ţării voastre e inevitabilă.

Dacă îmi este permis, aş merge un pic mai departe. O foarte mare parte a patrimoniului vostru cultural şi imobiliar este vândut constant ţărilor arabe. Nu credeţi că acesta este un semn de acceptare a transformării Franţei într-un stat musulman? Eu, personal, sunt convins că unii dintre liderii francezi, la cel mai înalt nivel, sunt total confiscaţi – moral, dacă nu financiar – de anumite ţări arabe.

R.:
Insinuaţi că anumiţi politicieni francezi sunt corupţi de ţările arabe?


O.r.:
Este deja public că anumiţi politicieni francezi sunt sub investigaţie judiciară, pentru că şi-au finanţat campaniile electorale cu bani din străinătate. În rest, las la latitudinea dvs să-mi interpretaţi răspunsul cum doriţi.

R.:
Ca să revenim la atentate, ce tipuri de atacuri teroriste vor fi?

O.r.: Vor fi tot mai mortale, mai murdare, dacă pot spune aşa. Sunt posibile atentate cu arme chimice sau radiologice.

R.:
S-a terminat cu Uniunea Europeană?

O.r.: Uniunea Europeană este mai mult un concept decât o realitate. Este o uniune administrativă, una monetară, dar nu una a mentalităţilor. UE nu va rezista la invaziile imigranţilor, probabil că unele ţări se vor regrupa (vechile ţări din Est). Belgia şi Franţa vor deveni state musulmane foarte rapid, urmate de alte ţări din vestul Europei. Anglia, spre exemplu, va fi ţară musulmană.

R.:
Fără mare legătură cu atentatele, Rusia este acuzată de probleme de dopaj. Nu e o ofensivă a americanilor pentru a vă destabiliza?

O.r.: Răspunsul nu are legătură cu meseria mea. Este, într-adevăr, o ofensivă americană, dar şi europeană – europenii urmează ordinele americanilor – pentru a ne ataca şi a ne denigra în toate domeniile. Sportul este un exemplu, cunoscut fiind faptul că preşedintele Vladimir Putin a acordat şi acordă sportului un loc foarte important. În noiembrie (2015, n.r.), Rusia a fost suspendată din competiţiile sportive, fapt care a cam trecut neobservat din cauza atentatelor din Franţa. Fără îndoială, americanii au făcut presiuni – pot îndrăzni să folosesc termenul de „corupţie”? – pentru a obţine o astfel de decizie. Vom vedea ce urmează.

R.:
Relaţiile ruso-franceze sunt optime în materie de securitate?


O.r.:
Avem legături, însă… Ce putem crede noi despre atitudinea Franţei, care susţine regimul de la Kiev bombardând populaţia rusofonă civilă? O ţară al cărei ministru de externe nu ratează nicio ocazie pentru a trata Rusia ca o „axă a Răului”, cum spunea Ronald Reagan? Care lasă să fie difuzate caricaturi abjecte după moartea mai multor compatrioţi ai noştri în avionul prăbuşit în Egipt? Care livrează arme teroriştilor cu care noi tocmai ne luptăm în Siria? Să spunem simplu că, în aceste condiţii, relaţiile nu pot fi deloc pozitive. Prefer să nu mă pronunţ pe marginea acestui subiect.

R.:
Putem să vă facem publice numele şi funcţia?

O.r.: Da, sunt colonelul Anatoli Vladimirovici X, ofiţer într-un serviciu de securitate al Federaţiei Ruse. Răspunsurile sunt date strict în nume personal.


Citiți și:

Viclenia planului Kalergi: genocidul popoarelor europene

O nouă ipoteză incendiară. Criza refugiaţilor este o invazie musulmană organizată?

Serviciile secrete francez şi german ştiau de atacul de la Paris cu o lună înainte să se producă dar nu au făcut nimic

 

yogaesoteric
21 mai 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More