Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Temele stranii predilecte ale muzicii moderne: promovarea prin sugestii perverse a pedofiliei şi a dezmățului sexual

 
În luna mai a anului 2015, jurnalistul Elliot Overton a readus în discuție potențialele ravagii ce sunt provocate de muzica modernă şi principalele staruri ale sale. Ființele umane par să se deschidă atât mental cât şi afectiv atunci când ascultă anumite combinații de melodii preferate, armonii şi ritmuri sonore ce alcătuiesc o bucată pe care noi o numim „muzicală“.

Muzica are puterea și darul de a ne îmbogăți viața, de a ne permite să aprofundăm cunoaşterea propriei ființe, dar şi a celor care ne înconjoară, de a trăi şi de a interacționa cu realitatea într-o manieră dinamică şi creativă. Muzica poate avea efecte profunde şi unice asupra bunăstării noastre psihice, mentale, afective și chiar spirituale; ea ne poate ajuta să facem față stresului vieții cotidiene, ne poate face să ne simțim mai fericiți şi poate de asemenea să ne facă creierul să funcționeze în mod optim!

Există, însă, şi un anumit gen de muzică ce are o rezonanță joasă, deosebit de nefastă ce are efecte devastatoare asupra echilibrului ființei umane și care în timp ne afectează și chiar ne distruge armonia lăuntrică și echilibrul. În societatea noastră, avansată din punct de vedere tehnologic, diferitele tipuri de muzică sunt mai accesibile decât oricând până acum. În zilele noastre, odată cu apariția mulțimilor de playere MP3, de telefoane mobile şi alte diverse gadget-uri, iar un album întreg de muzică poate fi descărcat în numai câteva secunde... fără niciun fel de restricții asupra conținutului.

Dacă ne întrebăm câte ore îşi petrec copiii ascultând muzică, un studiu englezesc publicat de North şi colaboratorii săi în anul 2000, evidenția faptul că în cadrul unui eşantion de 2.456 de adolescenți, se asculta muzică în medie 2:45 ore de pe zi. Se arăta, de asemenea, că şi copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani ascultau muzică, în medie, o oră pe zi. Un studiu din anul 2005, a demonstrat că un procentaj incredibil de mare, de 85% dintre copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani ascultă muzică zilnic.

Psihologii Ashby şi Rich afirmau în anul 2005, în articolul intitulat Videoclipurile au ucis vedetele de la radio (făcând referire la cântecul grupului Buggles, Video killed the radio star): „Muzica induce emoții puternice care îi pot face pe cei ce o ascultă să prezinte schimbări de atitudine sau de comportament. Foarte multe studii au demonstrat influența canalelor media vizuale asupra atitudinilor, credințelor şi comportamentului, cu influențe crescute la adolescenți.

Combinate într-un videoclip, muzica şi efectele vizuale pot amplifica, reorienta sau chiar contracara efectele cuvintelor, introducând aspecte noi în interacțiunea mediatică, aspecte care anterior nu erau înțelese sau luate în considerare de către spectator. Muzica asociată şi cu imagini poate avea un efect sinergic asupra atitudinilor şi comportamentului adolescenților, în strânsă legătură cu ceea ce se urmăreşte să se transmită prin intermediul lor. De îndată ce muzica induce o anumită stare lăuntrică, cuvintele şi imaginile care se derulează în paralel pot avea un impact mai mare decât un singur element dintre acestea, luat separat.

Muzica poate modifica receptivitatea individului față de o reprezentare vizuală. Un studiu datând din primii ani ai apariției posturilor de televiziune muzicale a arătat că punerea în valoare a muzicii rock cu ajutorul unei componente vizuale creşte gradul de apreciere a muzicii. Aceasta este valabil şi invers, cercetările arătând că după vizionarea videoclipurilor muzicale, imaginile vizuale persistă la telespectator chiar şi când acesta ascultă versiunea audio (deci neînsoțită de imagini) a respectivului cântec; majoritatea spectatorilor videoclipurilor muzicale se gândesc «întotdeauna» sau «adeseori» la conținutul clipului atunci când ascultă muzica respectivă. Rubin şi colegii săi au demonstrat că studenții evaluau videoclipurile muzicale într-un mod foarte pozitiv şi erau de părere că acestea sunt mai «puternice» decât muzica luată separat.

Aşadar, prezența unor stimuli atât audio, cât şi video poate face ca imaginea vizuală reprezentată într-un videoclip muzical să persiste vreme îndelungată în memoria spectatorului. Acești doi psihologi declară în continuare: „Videoclipurile muzicale fac tinerii să socializeze, comunicând idei referitoare la comportamente, relații, precum şi la rolurile masculin / feminin prezentate. Deşi videoclipurile muzicale sunt variate şi descriu diverse roluri şi responsabilități legate de gen, analiza conținutului acestora demonstrează faptul că cei pentru care videoclipurile muzicale constituie o sursă de învățare a comportamentului social sunt deschiși pentru a primi informații specifice referitoare la rolurile, responsabilitățile şi comportamentul genului lor în societate.

Putem concluziona deci, că adolescenții şi copiii ascultă multă muzică şi, de asemenea, că muzica induce emoții puternice şi poate „transmite idei referitoare la comportamente umane, relații, precum şi la rolurile masculin și feminin“, jucând tocmai de aceea un rol semnificativ în formarea identității unui copil, în timp ce imaginile vizuale „se pot derula în mintea celui ce ascultă chiar și numai versiunea audio a unui cântec“. Să vedem acum ce gen de muzică ascultă copiii în zilele noastre?

În ultimii ani, conținutul muzicii pop dominante pare să fi suferit schimbări destul de drastice, iar includerea „valorilor pro-sociale, morale“ în cadrul cântecelor pare să fi intrat, încet dar sigur, într-un accentuat declin. Altfel spus: balivernele monotone cu care ne inundă cultura pop a societății din ziua de azi (ca substitut al muzicii) nu pot fi descrise decât ca o cloacă de obscenități şi grosolănii, aflată într-o constantă expansiune, indicând o decadență morală totală. Cântăreața americană Miley Cyrus constituie un exemplu concludent în acest sens.

Miley Cyrus: deșănțatul și tembelul model feminin cu care se identifică – prin mimetism – multe adolescente americane

Miley este fiica depravată a celebrului cântăreț american de muzică american-country Billy Ray Cyrus, el însuşi fiind un fel de Neanderthalian social (în acest caz, zicala „aşchia nu sare departe de trunchi“ se potrivește perfect). Cariera ei de actriță şi de cântăreață a debutat la vârsta de 13 ani, când a obținut rolul principal în popularul serial televizat al studiourilor Disney, Hannah Montana, al cărui public era constituit din copii în vârstă de 6 până la 14 ani. Relativ recenta ei retragere din acest serial a fost urmată de o netă schimbare a conținutului mesajului său şi a personajului său public. Acest fost idol al copiilor pare cu adevărat că „a luat-o razna“, ca să spunem aşa.

Cu scopul foarte puțin plauzibil de „a motiva mamele şi fiicele să-şi construiască o viață de amintiri comune şi de a-i îndemna pe copiii din lumea întreagă să-şi trăiască visele“, Miley reuşeşte pur şi simplu să pună în valoare ceva ce este lipsit de valoare şi să promoveze în mod deschis idealuri hiper-sexualizate patologice precum: promiscuitatea excesivă, bisexualitatea, utilizarea în public a accesoriilor sexuale, dar și abuzul explicit de droguri. De fapt, ne este prezentată, într-o manieră obsesivă, desfrânarea sexuală pedofilă prin intermediul unei perturbate mental în vârstă de 22 de ani, „înzestrată“ cu maturitatea emoțională a unui politician mediocru. Nu este deloc surprinzător să constatăm că majoritatea publicului său este format din copii de vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Este posibil ca Miley să creadă sincer, în numele „feminismului“ şi al „libertății“, că etalarea mizeriilor sale contagioase în fața întregii lumi, pentru ca tinerele suflete vulnerabile să le asimileze, înseamnă a acționa în favoarea „binelui suprem“ şi a lupta pentru dreptul femeilor de a-şi exprima deschis sexualitatea.

Dar, mai mult decât ceea ce crede Miley, contează ceea ce face, mai mult sau mai puțin conştient, mai mult sau mai puțin împinsă de la spate de anumite personaje nefaste ce fac parte din cercul puterii. Astfel, ea susține țelul malefic al sistemului financiar-bancar, acela de a produce cât mai mulți adolescenți retardați intelectual şi emoțional. Nu este deloc surprinzător faptul că Miley este unul dintre „copiii Disney“ care au „explodat“ pe scena muzicală din ultimele decenii.

Îşi mai aminteşte cineva ce s-a petrecut cu Britney Spears? Nu reușim decât să ne întristăm şi să ne cutremurăm când realizăm la ce traumatisme şi suferințe i-au supus – cel mai probabil – rapacele rețele pedofile ale industriei muzicale hollywoodiene pe aceşti copii care au devenit niște paiațe, niște superstaruri marionetă. Se pare că pedofilia este ceva obişnuit, nu numai în cercurile restrânse ale politicii, ci şi în industria muzicală şi cinematografică, ce au fost infestate într-un mod la fel de serios. Acest aspect nu este atât de greu de crezut atunci când înțelegem că, psihopații se află în vârful aproape oricărui sector de activitate şi se înhăitează cu alte persoane având „înclinații“ similare.

Iată ce spune fostul copil-vedetă al Hollywoodului anilor ʼ80, Corey Feldman: „Pot să vă spun că problema principală la Hollywood era, este şi va fi întotdeauna pedofilia. Aceasta este cea mai mare problemă pentru copiii din această industrie. [...] Acesta este marele secret tenebros!“.

Potrivit unui articol dintr-un ziar din anul 2014, o persoană din public ce a participat la spectacolul lui Miley a declarat: „Ea (Miley) a îndemnat o mulțime de persoane de acelaşi sex din public să se giugiulească, apoi a proiectat imaginile pe un ecran mare şi a ținut un discurs despre faptul că ar trebui cu toții «să fim pur şi simplu noi înşine»“. Problema este că acest tip de comportament deșănțat nu o caracterizează numai pe Miley Cyrus.

Iată cum „sună“ versurile unui cântec promovat de o altă „păpuşă sexuală“, la ora actuală una dintre cele mai în vogă cântărețe de muzică pop, Katy Perry:

Am sărutat o fată şi mi-a plăcut [...]
Nu, nici măcar nu ştiu cum te cheamă, şi aceasta nu contează.
Tu eşti jocul meu experimental, pur şi simplu ignor natura umană.
Nu asta fac fetele cuminți, nu aşa ar trebui să se comporte.

Nu fă pe băiatul timid, pariez că altfel este minunat.
Vino dragă, lasă-mă să văd.
Vreau să-ți văd codița de păun, codița, codița.
Codița de păun, codița.
Mă citeşti ca pe o carte erotică.
Băiete, mă faci să mă simt exotică, mda.
Chiar când mă gândesc că așa nu mai pot
Ne scufundăm mai adânc în râu şi mai violent decât oricând înainte
.“

Dacă aceste cuvinte seamănă mult cu nişte „pure“ porcării, motivul este acela că… asta şi sunt. Dar de unde emană oare aceste mizerii revoltătoare şi oare cine alege în mod conştient să-şi mânjească sufletul cu ele?! Ei bine, adevărul este că Katy Perry are şi ea actualmente un mare succes în rândurile tinerilor din această generație. Ea a jucat în filmul de succes Ştrumpfii, a avut apariții în emisiunea pentru copii Strada Sesame şi a câştigat premiul pentru „cântăreața preferată“ la cea de-a 26-a ceremonie a premiilor postului de televiziune Nickelodeon (dedicat copiilor), în anul 2013.

Să examinăm acum cuvintele single-ului S and M al supervedetei pop Rihanna: „Pentru că oi fi eu rea, dar totuși sunt perfect potrivită pentru asta. Sex în aer, mie nu-mi pasă, îmi place acest miros infect. Bastoanele şi pietrele îmi pot zdrobi oasele, dar iată că lanțurile şi bicele mă excită.“ Videoclipul acestui cântec se mândreşte cu 64 de milioane de vizualizări pe popularul site de găzduire a clipurilor video Vimeo; el este intitulat S and M (ceea ce este, în treacăt fie spus, un acronim pentru „sadism“ şi „masochism“).

Dacă vreunul dintre aceste cuvinte nu vă este cunoscut, iată definițiile lor: sadism = plăcere bolnăvicioasă de a-i chinui pe alții sau de a-i vedea cum suferă; cruzime extremă, perversiune sexuală manifestată prin plăcerea de a supune partenerul la suferințe fizice și psihice. Masochism = 1. perversiune sexuală constând în a căuta plăcerea în suferințele fizice și morale produse de către partener. 2. atitudine a cuiva care găsește satisfacție în propria-i suferință, decădere sau umilire.

Videoclipul Rihannei o arată pe cântăreață afișându-se într-o ținută bondage (sado-masochistă) din latex alb, în stil dominatrix (femeie dominatoare) şi simulând actul sexual cu nişte manechini, lingând în tot acest timp o banană într-un mod trivial.

Să ne reamintim ceea ce am menționat anterior, faptul că „Videoclipurile muzicale fac tinerii să socializeze, comunicând idei referitoare la comportamente, relații, precum şi la rolurile masculin / feminin prezentate.“ Fiind expuşi la această „muzică“ (ce este, de fapt, o veritabilă programare mentală), oare ce idei li se inculcă copiilor în privința comportamentului lor, al relațiilor şi al rolurilor masculin / feminin? Popularizarea şi glorificarea acestei vulgarități în mod deschis agresive, psihopatice şi obscene din punct de vedere sexual, care denigrează forma feminină, tratând-o ca pe un obiect, par a fi fost deja încetățenite în societatea occidentală.

Să ne gândim doar la faptul că Rihanna, fata pe care „bicele şi lanțurile o excită“, a obținut recent un rol principal în filmul de animație pentru copii Home. Cei care nu reușesc să sesizeze încă existența acestei tendințe sado-masochiste, este foarte probabil să se afle deja sub influența acestei stări de spirit psihopatice menționate și care se dovedeşte a fi forța motrice ce acționează în sânul acestui fenomen, care este pedofilia. Conștientizarea a ceea ce se petrece cu adevărat şi curajul de a se elibera de această percepție deformată a realității, va face ca, pentru ei, imaginea de ansamblu să devină treptat din ce în ce mai clară. Dar, înainte de toate, să mai lămurim câteva aspecte.

Formarea identității este una dintre principalele probleme de dezvoltare cu care se confruntă ființa umană în copilărie şi în adolescență. Scopul ei este stabilirea unei imagini clare despre sine prin descoperirea a ceea ce o atrage, a ceea ce nu o atrage, a propriilor dorințe, nevoi, gusturi, aspirații, cât şi a capacităților proprii de manifestare a iubirii, de stabilire a relațiilor interpersonale şi a credințelor – atât cele referitoare la propria persoană, cât şi cele referitoare la mediul înconjurător.

În ceea ce priveşte iubirea, toate acestea includ şi dezvoltarea sexualității şi a identității rolului sexual care constă, la modul esențial, în învățarea rolului firesc, natural, propriu unui bărbat sau unei femei, într-o societate sau o cultură dată. După părerea psihologului Jeffrey Arnett, „Muzica şi videoclipurile pot juca un rol foarte important în privința celor două aspecte, legate de iubire şi de formarea identității“. Cercetările care sprijină această viziune enunțată mai sus au arătat că atitudinile şi credințele adolescenților sunt afectate de către expunerea lor la piese muzicale care descriu roluri sexuale stereotipizate. Un alt studiu a relevat, de asemenea, faptul că cei care ascultă acest gen de muzică sunt mai înclinați să accepte relațiile conflictuale şi violența interpersonală în propria lor viață, decât cei care nu audiază acest gen de muzică. Cercetătorii au emis ipoteza că „Reprezentările mediatice alterează în mod tranzitoriu modul în care interacțiunile umane ulterioare sunt văzute şi interpretate“.

Pe lângă pervertirea atitudinilor şi a credințelor adolescenților referitoare la mediul şi la anturajul lor, ascultarea unor anumite genuri de muzică schimbă în rău atitudinile şi credințele referitoare la sine. Un studiu ştiințific a arătat că vizionarea timp de numai 10 minute de videoclipuri muzicale ce prezintă modele adulate, care au un trup de „invidiat“, a provocat la participanții studiului o creştere drastică a nivelului de nemulțumire față de propriul trup. În decursul stadiilor constitutive ale dezvoltării sale, pe măsură ce copilul creşte şi se maturizează în această lume, în special în societatea occidentală, anumite idealuri socio-culturale de neatins, promovate de canalele mass-media cu largă difuzare la public, le sunt impuse spiritelor impresionabile, urmărind să „încadreze“ copilul într-un anumit tipar cât mai devreme cu putință. Această imagistică promovată poate include trupul „perfect“, chipul „perfect“, sau orice altă combinație de trăsături fizice considerate „de dorit“ de către monstrul mediatic dominant.

Un comportament sexual excesiv şi ralierea la atitudinile promovate prin intermediul videoclipurilor sunt prezentate, de asemenea, ca fiind mijloace de a obține acceptarea, popularitatea şi succesul. Copiii învață repede să imite comportamentele pe care le percep ca fiind apreciate din punct de vedere social şi care, din păcate, în acest caz sunt vanitatea, orgoliul şi autoralierea. Tristul adevăr este că societatea modernă este atât de profund contaminată de acest torent de mizerii, încât oamenii au ajuns să venereze în mod deschis ceea ce este fals şi nesemnificativ. Multe persoane din societățile occidentale (şi din toată lumea) adulează acum personaje în mod patologic narcisiste şi chiar caută să devină ca ele. Cel mai grav este că acest fapt a ajuns să fie considerat drept „normal“.

Pentru a pune capac la toate, există şi dovezi că atitudinile și credințele adoptate de copii prin intermediul acestui tip de muzică se manifestă ulterior în comportamentul lor. Un sondaj realizat de Netmums, cel mai mare site educativ pentru copiii din Anglia care a intervievat peste 1.500 de părinți, indică faptul că 87% dintre ei susțin că și-au auzit copiii repetând sau cântând versuri cu tentă sexuală fără a le conştientiza sensul. În plus, 33,4% au declarat că micuții imită mişcări de dans provocatoare sexual ce sunt realizate de către unele staruri ale muzicii pop.

Dacă cineva ar putea să creadă că aceşti copii nu sunt conştienți de ceea ce imită şi, din acest motiv, nu au cum să treacă la fapte în viață reală, ei bine, s-a constatat că unii copii chiar au trecut la fapte! A fost realizat un studiu care a arătat că probabilitatea ca acei copii de 14-15 ani care au ascultat muzică având versuri înțesate de cuvinte degradante din punct de vedere sexual, să fi avut deja raporturi sexuale era de două ori mai mare decât în cazul celor care nu au ascultat deloc o astfel de muzică. Să fie oare asta o simplă coincidență? Categoric nu.

S-a adeverit că industria muzicii pop este unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru difuzarea acestui gen de rău. Sufletul unui copil tânăr, care încă nu şi-a conturat o imagine de sine solidă, este foarte sensibil la această formă de manipulare şi poate fi repede atras în această dinamică încă de la o vârstă foarte fragedă. Aceste valori întemeiate pe aparențe şi aşteptări nerealiste față de sine însuşi pot duce apoi la o introiecție negativă hiperactivă, la o imagine de sine deformată şi la o viziune mai degrabă alterată a lumii exterioare şi a celorlalți.

Această stare existențială contracarează, pentru cel care și-a însușit-o, orice posibilitate reală de a intra cu adevărat în legătură cu celelalte ființe umane şi de a stabili legături emoționale durabile. Orice relație întemeiată pe valori izvorâte din aparențe este sortită eşecului, la fel cum ființa umană care a adoptat aceste obiceiuri este pentru totdeauna condamnată să fie nefericită şi să simtă o foame insațiabilă pentru tot ceea ce ar putea umple acest gol interior. Cu această situație dramatică se confruntă copiii din lumea de azi. Ei, practic, sunt sortiți din momentul în care se nasc în acest tip de societate dezechilibrată și inumană, să nu aibă nicio șansă la o viață fericită, normală și împlinitoare.

Aceasta este moştenirea lor. Copiii vulnerabili devin din ce în ce mai sexualizați şi dezvoltă o falsă „stare de adult“, prematură. Ei sunt manipulați pentru a se aventura într-o „călătorie de descoperiri sexuale“, chiar dacă nu sunt încă suficient de maturi pentru a-i înțelege implicațiile. În mintea copilului este sădită, de asemenea, şi o imagine deformată a relațiilor sexuale, o imagine golită de orice conexiuni emoționale reale, în care numai pulsiunea biologică definește personalitatea. Avem de-a face cu un război psihologic social şi cultural autorizat, ale cărui victime sunt propriii noștri copii.

Este evident că aceşti copii nu obțin niciun beneficiu de pe urma faptului de a fi smulși prematur din copilăria lor şi aruncați într-o viață de narcisism, lipsită de deschidere sufletească şi de legături emoționale cu alte ființe umane. Este, de asemenea, evident că majoritatea părinților nu câştigă nimic din această situație. Din contră! Atunci, ne punem întrebarea firească: cui îi folosesc toate acestea? Aveți cumva vreo idee?

Pentru a putea conferi un câtuşi de mic înțeles cotiturii patologice pe care societatea noastră pare să o fi efectuat deja, va trebui să facem un pas înapoi şi să urmărim să vedem cum se integrează toate acestea în imaginea de ansamblu a societății. Dacă privim totul mai atent, putem observa că maltratarea mentală, fizică, emoțională şi sexuală a copiilor nu se limitează la industria muzicală, ci ea impregnează fiecare aspect al societății noastre. În sânul cercurilor restrânse ale lumii politice, ale mediului de afaceri, ale artei, ale poliției, ale instituțiilor religioase, ale regalității, ale mijloacelor mass-media sau ale sistemului educațional, contaminarea cu pedofilia, care în unele țări a fost adusă foarte aproape de a fi instituționalizată și care continuă să fie organizată în secret, s-a generalizat ajungând chiar să fie pandemică. Pedofilii prădători din vârful „lanțului muzical“, lipsiți total de orice considerații legate de conștiință sau empatie, sunt gata să recurgă la orice metode pentru a-şi satisface „nevoile“ lor deviante. Nu este deloc greu să ne dăm seama cât de mult s-ar delecta astfel de indivizi la gândul de a-şi vedea posibilitățile de a-și „hrăni“ instinctele lor profund dereglate, sub-animalice, într-un cuvânt, criminale, facilitate de către „normalizarea“ pedofiliei, în urma căreia ei nu vor mai trebuie să se ascundă în realizarea acestor practici abominabile și nici să mai suporte frica de a fi prinși în flagrant de către polițiști pentru a fi judecați.

Cu nişte ființe psihopate la conducerea guvernelor şi a instituțiilor producătoare de filme populare, de muzică, de programe televizate, de programe școlare şi de legi, putem fi siguri că percepția publicului va fi orientată exact în modul pervers pe care ele îl doresc și care se înscrie în permanență în direcția planurilor lor bolnave de dominație și subjugare a maselor de oameni naivi și ignoranți. Concretizarea acestor intenții este asigurată printr-un proces insidios și subversiv ce s-a realizat gradat, de-a lungul mai multor generații și care, în consecință, este dificil de observat și de identificat de către o persoană neavizată.


Citiți și:
Industria de divertisment asaltează ființele umane cu influențe malefice prin toate mijloacele de care dispune
Operaţiunea Franklin – cercul politicienilor pedofili
Tehnocraţii sexului fără iubire dau năvală în România
 


yogaeosteric
27 mai 2016


 

 

Articole publicate recent

> 24 MartiePersecuția lui Loic Le Ribault, inventatorul siliciului organic G5 (I)

> 22 MartieAtrocități sexuale pe copilași de numai 2 luni, considerate «cercetări științifice». Pedofilii lui Kinsey

> 22 MartieMinistrul ungar de Externe, atac la creștinofobia Europei: Este dominată de o formă nesănătoasă de secularism…

> 21 MartieCăsătoria homosexuală este un atac împotriva căsătoriei tradiţionale. Viziunea lui Doug Mainwaring

> 20 MartieScandal în UE: Microciparea angajaţilor

> 20 MartieAmerica se trezește: se cere declanșarea urgentă a investigațiilor împotriva miliardarului George Soros și a organizațiilor patronate de acesta!

> 20 MartieRomânia în prag de război civil văzută din înaltul cerului, sau FIAT JUSTITIA versus SALUS REIPUBLICAE

> 18 MartiePe coperta revistei «Time» Donald Trump apare cu o pereche de coarne! Doar cei naivi pot crede că este o banală întâmplare

> 17 MartieAnaliză The Times: Furia românilor ar trebui să se concentreze la miezul problemei…

> 17 MartieVa renunţa la euro şi va reînvia marca? Decizia luată de Germania care poate prevesti un război financiar şi comercial

> 16 MartieGlobaliștii SUA-UE-Soros au creat, susținut și instaurat Noua Securitate în România. Super imunitatea procurorilor

> 16 MartiePreşedintele Bashar Al-Assad acuză SUA de uciderea a milioane de civili: Americanii nu au niciun drept să vorbească despre drepturile omului

> 15 MartieUn psihopat sexual sado-masochist, bisexual, pedofil violator, fondatorul educației sexuale: Alfred Kinsey

> 15 MartieWikiLeaks publică cele mai detaliate documente «scurse» vreodată de la CIA: Sunt mult mai ample decât fişierele Snowden

> 14 MartiePas cu pas, proiectul de distrugere în secret a României, ce se derulează implacabil

> 11 MartieProf. dr. Constantin Ciutacu: «Clasa politică apare ca un veritabil detaşament al legiunii străine»

> 11 MartieŞeful FBI: Nu există «viaţă absolut privată» în America. Nici măcar amintirile noastre nu sunt private

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga