Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Prezenţa echilibrată a enzimelor în alimentaţie ne ajută să ne menţinem într-o stare de sănătate înfloritoare și face cu putință mărirea longevității


de dr. Mirela Stranţ


Nu există vreo diviziune celulară, vreo creştere şi reproducere biologică fără enzime. Enzimele sunt în acelaşi timp administratorii şi realizatorii pe care Dumnezeu, Creatorul a tot ceea ce există, le-a făcut să existe şi să acţioneze în fiecare fiinţă vie.“
Ernst Günter, Hrana vie

Enzimele sunt «muncitorii» care clădesc în mod direct, cum s-ar spune, analogic vorbind, «cu mâinile lor» întregul trup uman, folosind în acest scop proteine, glucide şi grăsimi. Organismul uman poate avea materialele brute de construcţie, însă, fără muncitori, acesta nu poate realiza construcţia.“
dr. Edward Howell

Enzimele ar putea să fie factorul cheie atât pentru prevenirea instalării bolilor cronice, cât şi pentru creşterea longevităţii.“
dr. Edward Howell

După cum se ştie în biochimie şi biologie, enzimele sunt substanţe macromoleculare de natură proteică cu un rol extrem de complex, care sunt implicate în orice funcţie biochimică şi fiziologică a organismului. Enzimele sunt catalizatorii metabolismului şi reprezintă materialul biochimic care determină reacţiile chimice din organism. Practic, fără enzime nu ar putea avea loc nicio reacţie biochimică în organism sau, cel mult, acestea ar fi foarte lente.

Denumirea de enzimă provine din cuvintele greceşti en („în“) şi zyme („drojdie“). Termenul a fost introdus de Wilhelm Kuhne în anul 1878 pentru a scoate în evidenţă faptul că există ceva anume în drojdie care catalizează reacţiile de fermentaţie. De altfel, reacţiile enzimatice sunt cunoscute şi folosite din cele mai vechi timpuri, de exemplu, la dospirea pâinii, la fermentaţia brânzei, a vinului sau a oţetului. Compoziţia chimică a fost stabilită abia în anul 1926, atunci când James Sumner a cristalizat pentru prima dată o enzimă (ureaza din soia), demonstrând că aceasta este o proteină. De atunci, studiile asupra enzimelor au continuat şi s-au descoperit gradat noi şi noi enzime.

Dr. Edward Howell afirmă despre enzime că acestea sunt mai mult decât nişte simpli catalizatori, deoarece în accepţia sa „catalizatorii sunt doar substanţe inerte“.

Catalizatorii nu posedă niciuna dintre energiile vieţii pe care le găsim în enzime. De exemplu, enzimele emană un fel de radiaţie atunci când «lucrează». Acest aspect nu este specific catalizatorilor. În plus, deşi enzimele conţin proteine, iar câteva conţin vitamine, factorul de activitate enzimatică nu a fost niciodată sintetizat. Mai mult, nu există combinaţie de proteine şi nici vreo combinaţie de aminoacizi ori vreo altă substanţă care să producă activitate enzimatică. Aşadar, putem afirma că enzimele se compun din proteine purtătoare încărcate cu factori de energie, tot aşa cum, analogic vorbind, o baterie este compusă din plăcuţe metalice încărcate cu energie electrică.“

Cu alte cuvinte, enzimele fac posibilă manifestarea vieţii, motiv pentru care acestea au fost supranumite „catalizatorii vieţii“ sau „scânteia vieţii“.

Există mai multe tipuri de enzime. În prezent au fost identificate peste 2.700 de enzime, dar la modul general vorbind, le putem clasifica în două categorii, şi anume: 1. enzime endogene, respectiv enzimele metabolice şi digestive şi 2. enzime exogene, adică enzimele alimentare.

Enzimele endogene

Enzimele metabolice se regăsesc în fiecare dintre celulele trupului, existând aproximativ 1.300 de enzime diferite, care se pot combina cu anumite coenzime (derivaţi ai vitaminelor) şi astfel formează în jur de 100.000 de variaţii chimice, care sunt implicate în aproape toate procesele biochimice din trup. Acestea sunt categorisite în 6 mari grupe, după cum urmează:

1) Oxidoreductaze – care catalizează reacţii de oxido-reducere prin transfer de hidrogen sau prin transfer de electroni;
2) Transferaze – care catalizează reacţii de transfer a unor grupări (resturi de molecule) de pe un substrat pe altul;
3) Hidrolaze – care catalizează reacţii de hidroliză a diferitelor substanţe;
4) Liaze – care catalizează reacţii de degradare, în care nu intervin procese de hidroliză sau de oxidoreducere;
5) Izomeraze şi racemaze – care catalizează reacţii de izomerizare şi racemizare;
6) Ligaze (sintetaze) – care catalizează reacţii de sinteză, în care nu intervin procese de hidroliză sau de oxido-reducere.

Enzimele metabolice au rol în creşterea oaselor, în combaterea agenţilor patogeni, în eliminarea radicalilor liberi, în refacerea ţesuturilor, în generarea impulsurilor nervoase şi a reacţiilor endocrine, dar şi în reproducere. Enzimele metabolice au nevoie de vitamine şi de minerale (în special de zinc şi magneziu) pentru a funcţiona optim, de aceea, pentru a menţine un echilibru enzimatic în organism, este foarte important să nu existe carenţe.

În organismul nostru enzimele lucrează cu o viteză impresionată, putând cataliza până la câteva zeci de mii de reacţii în fiecare secundă. Enzimele sunt implicate în toate procesele biochimice din organism: metabolice, digestive, hormonale, imunitare, regeneratoare etc. Acelaşi dr. Howell spunea că: „Nici vitaminele, nici mineralele sau hormonii nu pot face nimic fără enzime“. Depindem de enzime pentru a vedea, respira, mânca, pentru a ne mişca, adică pentru a exista.

Enzimele digestive sunt secretate în tractul digestiv, încă din cavitatea bucală, şi au un rol important în descompunerea proteinelor, a carbohidraţilor şi a grăsimilor din alimente, dar şi în procesul de extragere, asimilare, metabolizare şi absorbţie a substanţelor nutritive din hrană şi de eliminare a reziduurilor nefolositoare din organism. Majoritatea enzimelor digestive sunt secretate de pancreas, dar şi ficatul, vezica biliară, intestinul subţire, stomacul şi colonul sunt organe care au la baza funcţionării lor enzimele.

Principalele categorii de enzime digestive sunt:
- Amilazele – care descompun carbohidraţii complecși în zaharuri simple;
- Proteazele – care sunt responsabile pentru descompunerea proteinelor;
- Lipazele – care descompun grăsimile.

Odată cu înaintarea în vârstă a fiinţei umane, enzimele sale digestive se împuţinează şi totodată le scade an de an eficienţa. Studiile au evidenţiat faptul că un om de 70 de ani are de 30 de ori mai puţine enzime digestive decât un om de 30 de ani. De aceea, odată cu îmbătrânirea, digestia devine din ce în ce mai lentă şi mai greoaie, astfel că organismului îi va fi din ce în ce mai greu să absoarbă şi să valorifice nutrienţii din alimente. Acest aspect face ca oamenii în vârstă să se confrunte din ce în ce mai des cu probleme ale aparatului digestiv (balonări, indigestii, ulceraţii etc.), şi de aici pot să rezulte multe alte afecţiuni.

Partea bună legată de enzimele digestive este faptul că acestea pot fi suplimentate cu enzime din alimentele crude, aşa-numitele enzime alimentare.

Enzimele exogene

Enzimele alimentare (exogene) ajută procesul digestiv şi provin din alimentaţia naturală: fructe, legume, sucuri proaspăt stoarse prin presare, nuci, seminţe hidratate, germeni, plante medicinale, produse apicole. Dacă acestea sunt supuse, însă, temperaturilor înalte, enzimele sunt inactivate sau chiar sunt distruse. Supuse la temperaturi de peste 42 de grade Celsius, acestea sunt inactivate gradat, pentru ca la o temperatură de peste 48,5 grade Celsius în mediu lichid şi 65 grade Celsius în mediu uscat, acestea să fie total inactivate. Aceasta înseamnă că orice aliment fiert, copt, pasteurizat sau care este uscat la temperaturi mai mari decât cele menţionate duce la pierderea tuturor enzimelor din alimente. Prin pasteurizare se înţelege supunerea alimentului la temperaturi ridicate. Este util să ştim că în industria alimentară sunt folosite în mod predominant trei procedee de pasteurizare: în cazul metodei LTLT – Low Temperature Long Time (temperatură scăzută pentru un timp îndelungat), se supune alimentul la temperatura de 63,5 grade Celsius pentru 30 de minute, în cazul metodei HTST – High Temperature Short Time (temperatură înaltă pentru un timp scurt) se supune alimentul la temperatura de 70-75 grade Celsius pentru 15-20 de secunde, iar în cazul metodei UHT – Ultra High Temperature (temperatură ultraînaltă) se supune alimentul la temperatura de 180 grade Celsius pentru 4 secunde. Odată ce enzimele sunt pierdute, nici absorbţia nutrienţilor în organismul uman nu se mai face corespunzător.

Ne-am putea pune întrebarea de ce enzimele alimentare sunt atât de importante, din moment ce avem şi noi enzime în trupul nostru. Răspunsul la această întrebare este dat de faptul că rezerva de enzime de care dispunem la un moment dat este limitată, și se consumă în timpul diverselor reacţii biochimice din organism. Prin urmare, cu cât înaintăm în vârstă, numărul enzimelor scade.

Problema este că enzimele metabolice NU POT FI SUPLIMENTATE, iar acestea trebuie să ne ajungă pe toată durata vieţii. Enzimele exogene (alimentare) şi enzimele endogene (metabolice şi digestive) acţionează împreună, în mod sinergic pentru digestia alimentelor şi furnizând astfel hrana necesară celulelor, ceea ce le permite acestora să se menţină sănătoase şi în stare optimă de funcţionare. Dacă hrana noastră conţine suficient de multe enzime, proviziile interne vor fi rezervate pentru activitatea importantă de menţinere a armoniei metabolice.

Dacă obişnuim să consumăm preponderent hrană preparată termic, aşa cum se petrece în majoritatea situaţiilor cu alimentaţia „modernă“ a omului, enzimele metabolice vor fi transferate în enzime digestive. Acest „furt“ de enzime din alte părţi ale trupului, care se produce pentru a întreţine sistemul digestiv, declanşează o veritabilă competiţie pentru enzime între diferitele sisteme de organe şi ţesuturi ale trupului, ceea ce va duce la epuizarea „stocului“ limitat de enzime al organismului, constituindu-se într-una din cauzele importante ale îmbătrânirii premature, ale bolilor degenerative şi ale morţii timpurii.

Experimentele de laborator au arătat că o dietă fără enzime (constând în mod preponderent din hrană gătită) a dus la reducerea cu 30% a perioadei de viaţă la animale. Făcând o analogie cu durata vieţii umane, aceasta înseamnă că în medie ne scurtăm viaţa cu aproximativ 20 de ani atunci când consumăm preponderant hrană care este preparată termic. Dar în acelaşi mod, putem concluziona că avem şansa să ne prelungim durata vieţii cu cel puţin 20 de ani, trăind astfel într-o stare de armonie şi de sănătate trupească, emoţională şi mentală, dacă ne vom decide să luăm măsurile necesare şi să creştem în dieta zilnică procentul de alimente sănătoase, care sunt bogate din punct de vedere enzimatic.

Anumite experimente realizate pe animale au arătat că o alimentaţie bazată aproape exclusiv pe alimente preparate termic conduce la creşterea anormală în greutate a acestora, la scăderea mărimii creierului, la hipertrofierea glandei tiroide, chiar şi în prezenţa unei cantităţi suficiente de iod, iar la 100% dintre oamenii de peste 50 de ani care au murit din cauze accidentale, s-a descoperit că aveau glanda pituitară afectată.

Un alt fapt foarte important care a fost constatat este acela că atunci când consumăm hrană preparată termic, după 30 de minute apare creşterea semnificativă a numărului de leucocite din sânge (12.000-20.000 leucocite/mmc), ceea ce arată că hrana gătită este tratată de către organism ca un veritabil „inamic“. Dacă această situaţie se repetă de câteva ori pe zi, timp de mai mulţi ani, aceasta va duce la suprasolicitarea sistemului imunitar, ceea ce se va reflecta în starea de sănătate ulterioară. Cel care a descoperit pentru prima dată acest adevăr a fost Rudolph Virchow, părintele patologiei celulare, în anul 1897.

În anul 1920, doctorul elveţian Paul Kouchakoff, reia în mai mult de 300 de experimente această temă şi observă acelaşi aspect de fiecare dată. Doctorul elveţian a arătat că leucocitoza temporară urmează consumului de substanţe încălzite la circa 83-87 grade Celsius. Dacă anumite mâncăruri crude sunt adăugate preparatelor gătite, leucocitoza este evitată. Totuşi, dacă preparatele gătite sunt prelucrate la peste 100 grade Celsius, nicio cantitate de mâncare crudă nu mai poate stopa apariţia leucocitozei. Similar, atunci când produsele prelucrate termic au fost supuse proceselor complexe din industria alimentară, leucocitoza nu a putut fi evitată. În acest caz, nu avea loc doar o creştere a numărului de leucocite (celule albe), ci şi o modificare a proporţiei dintre diferitele tipuri de celule albe. În medicină, creşterea numărului de leucocite, corelată cu modificarea procentajului relativ dintre diferitele tipuri de celule albe, indică faptul că în organism se desfăşoară deja un proces patologic, ce indică o stare de boală. Rezultatele medicului elveţian au demonstrat că leucocitoza intestinală este cauzată de o dietă în care alimentele crude sunt prezente într-un procent mai mic de 51%.

Aşadar, dacă noi consumăm prea multă hrană gătită şi prea puţine crudităţi, vor apărea în timp carenţe de vitamine şi minerale, oboseală, apatie, epuizare, indigestie, balonare, constipaţie, colon iritabil, obezitate, boli metabolice şi degenerative (cardiace, articulare, neurologice etc). Enzimele pierd atunci controlul asupra înmulţirii normale a celulelor din organism, lăsând cale liberă diviziunii haotice şi, prin urmare, lasă loc bolii celei mai temute, cancerul.

Însă, în acest caz, suferinţa apare nu doar la nivel fizic, ci şi la nivel psihic, deoarece şi creierul are nevoie de enzime. De exemplu, enzima AMPK este cunoscută pentru rolul său în protecţia împotriva diabetului zaharat, a cancerului şi a hipertensiunii arteriale, având şi rolul de a menţine funcţiile creierului la parametrii optimi.

Aşadar, pe termen lung, alimentaţia se reflectă în mod direct asupra stării de sănătate a organismului nostru, iar calitatea hranei influenţează decisiv starea noastră de bine şi de sănătate. Cât de viguroşi ne simţim, cât de bine ne odihnim, ce capacitate de memorie sau de concentrare mentală avem, ce stări trăim în mod preponderent, toate acestea sunt urmarea alimentaţiei noastre curente. Tocmai de aceea, primul pas pentru a avea o stare excelentă de sănătate începe cu o alimentaţie care să fie benefică pentru întregul organism.

Desigur, fiecare dintre noi putem mări rezerva de enzime consumând acele alimente care pot fi încadrate în categoria „hrană vie“. Prin urmare, este necesar să ştim unde putem găsi din abundenţă atât de necesarele enzime. Acestea sunt prezente în principalele grupe de alimente sănătoase ce alcătuiesc baza regimului lacto-ovo-vegetarian.

- Binefăcătoarele enzime sunt prezente în fructele şi legumele crude şi în sucurile proaspete obţinute manual sau la storcătoarele cu melc, prin presare.
- Enzimele sunt prezente, de asemenea, în produsele apicole crude, neprocesate, de exemplu, în păstură, în polenul crud şi în miere.
- Enzimele sunt prezente în laptele proaspăt, nefiert, nepasteurizat şi în iaurtul de casă.
- Enzimele sunt prezente în cerealele şi în seminţele germinate.
- Enzimele sunt prezente în gălbenuşul de ou crud, proaspăt.
- Enzimele sunt prezente în plante medicinale proaspete sau în cele care sunt uscate în mod corespunzător. În mod obişnuit, plantele medicinale se usucă la temperaturi cuprinse între 40-50 grade Celsius, iar pentru cele care conţin uleiuri volatile, temperatura de uscare este cuprinsă între 30-35 grade Celsius. Este, însă, foarte important să menţionăm faptul că pentru a le păstra nealterate calităţile, precum şi conţinutul enzimatic, plantele medicinale se pot consuma fie în stare crudă, proaspete, fie sub formă de pulbere uscată, fie sub formă de macerat preparat la rece.
- Enzimele sunt, de asemenea, prezente în suplimentele alimentare şi nutritive care conţin enzime viabile de origine vegetală.

Dintre toate alimentele vii, există câteva care sunt apreciate în mod deosebit datorită conţinutului enzimatic bogat: germenii de cereale şi seminţe (grâu, orz, ovăz, mei, quinoa, hrişcă, in, susan, floarea-soarelui, fasole mung, adzuki, lucernă, trifoi, ridiche neagră, broccoli), păstura şi polenul crud, mierea, iaurtul, laptele crud şi gălbenuşul de ou crud.

Dintre fructele care sunt bogate în enzime, se remarcă în special ananasul. Acesta, prin prezenţa bromelainei, amplifică secreţiile gastrice, intensifică metabolismul proteinelor şi ajută la arderea grăsimilor. Şi alte fructe, mai ales pepenii, atât cei verzi, cât şi galbeni, bananele coapte în mod natural, fructele de mango, kiwi, precum şi merele mai acrişoare, prezintă proprietăţi enzimatice asemănătoare.

Este necesar să menţionăm aici valoarea deosebită a verdeţurilor crude proaspete, deoarece între fibrele vegetale din verdeţurile crude sunt prinse ca într-un „năvod“ o serie de enzime benefice, care prezintă avantajul unei rezistenţe mai mari şi care, totodată, se eliberează treptat în organism, fiind deosebit de favorabile sănătăţii. Pe acest considerent, specialiştii în nutriţie apreciază că enzimele din frunzele verzi au o valoare dietetică şi terapeutică deosebită. Dintre verdeţurile legumicole, bogate în enzime sunt în special spanacul, ştevia, tarhonul, frunzele de pătrunjel, frunzele de mărar şi de ţelină. Dintre rădăcinoase, se evidenţiază hreanul şi morcovul. Macul, prin seminţele sale oleaginoase, exercită, de asemenea, o activitate enzimatică remarcabilă în organismul omului.

Unele plante medicinale prezintă activitate enzimatică mai intensă chiar şi atunci când sunt folosite în stare uscată, sub formă de pulbere. Cele mai cunoscute plante medicinale care sunt bogate în enzime sunt plantele genului Galium, şi anume sânzienele galbene sau, altfel spus, drăgaica (Galium verum L.), sânzienele albe (Galium mollugo L.), lipicioasa (Galium aparine L.), florile de tei (Tilia europaea L.) şi rădăcina de cerenţel (Geum urbanum L.).

Ştiind toate acestea, ne putem îmbunătăţi considerabil starea de sănătate consumând alimente care sunt bogate în enzime. Pentru un om sănătos nu e necesară renunţarea în totalitate la hrana gătită, caldă, dar este imperios necesar să existe un minim de 51% de alimente crude în dieta zilnică, adică puţin mai mult de jumătate. Putem realiza aceasta consumând zilnic mai multe fructe şi legume sau sucuri proaspăt stoarse, în special prin presare (nu centrifugare), polen crud, păstură, miere, germeni de cereale şi seminţe, precum şi plante medicinale şi aromatice.

De asemenea, poate fi crescut consumul de alimente naturale obţinute prin fermentare. La supele pe care le folosim putem adăuga, atunci când supa e gata, mai multe legume crude, iar salatele ar trebui să fie nelipsite de pe masa noastră. De asemenea, este foarte indicat să ne alegem o zi în fiecare săptămână în care să consumăm numai alimente vii de calitate, cum ar fi, de exemplu, polenul crud şi păstura, fructele şi legumele proaspete, precum şi sucurile obţinute prin presare (cu ajutorul storcătorului cu melc). Dacă vom proceda la modul acesta, vom dispune de mult mai multe substanţe nutritive, de vitamine şi minerale, provenite din alimente naturale, ceea ce se va reflecta în scurt timp în starea noastră de sănătate şi va conduce la creşterea longevităţii.

Totuşi, mai există câteva precizări importante de făcut referitor la prezenţa enzimelor în alimente. Enzimele din cereale şi seminţe sunt menţinute inactive de către anumiţi inhibitori enzimatici naturali, care se găsesc în planta respectivă. Aceşti inhibitori de enzime au rolul de a nu lăsa seminţele plantelor să încolţească (să germineze) decât atunci când acestea se află în condiţii favorabile pentru dezvoltare (căldură, umiditate etc). Atât timp cât enzimele nu sunt active, cerealele devin alimente care nu pot fi digerate în totalitate. Mai mult decât atât, s-a demonstrat că inhibitorii de enzime din cereale inhibă activitatea enzimelor digestive din organismul uman. Partea bună este că aceste enzime pot fi activate foarte simplu prin înmuiere în apă călduţă, timp de câteva ore.

Un alt aspect important este acela că enzimele din alimente pot fi distruse nu doar prin prepararea termică, ci şi prin iradierea lor cu radiaţii gamma. Majoritatea fructelor şi legumelor din import sunt supuse de marii comercianţi unor procese de iradiere. Enzimele din alimente pot fi distruse şi prin folosirea pesticidelor şi ierbicidelor, aşa cum se petrece în agricultura intensivă modernă. Efectul nefast al acestor „impedimente“ poate fi redus sau chiar evitat prin alegerea produselor locale, ecologice şi prin spălarea minuţioasă a legumelor şi fructelor, modalitate prin care se îndepărtează o bună parte din pesticidele rămase la suprafaţă.

Ştiind toate acestea, este necesar să ne decidem să facem primii paşi către o alimentaţie sănătoasă, care să fie bogată în enzime şi nutrienţi.

Ca o dovadă vie că acest tip de dietă este cel mai sănătos şi mai potrivit omului stau mărturie populaţiile longevive ale lumii, care au păstrat alimentaţia tradiţională bazată pe crudităţi. Astfel de oameni beneficiază şi în prezent de o sănătate excepţională, ating vârste considerate neobişnuite de către oamenii moderni, păstrându-şi totodată acuitatea mentală şi a simţurilor, precum şi puterea de muncă, până la vârste înaintate. În acelaşi timp, capacitatea lor de procreere depăşeşte puterea de imaginaţie a omului modern, astfel de oameni ajungând să fie părinţi la vârste de 70 sau chiar de 90 de ani, vârstă la care mulţi oameni şi-au încheiat deja periplul pământesc.
Un exemplu remarcabil este cel al locuitorilor din Valea Hunza din Pakistan. Aceştia trăiesc într-o zonă înaltă a muntelui Himalaya, într-un loc de o frumuseţe uluitoare. Hrana lor pe timpul verii este reprezentată în proporţie de 99% din vegetale, dintre care 80% e alcătuită din fructe şi legume crude. Iarna se delectează cu fructe şi seminţe uscate, lapte crud şi brânzeturi. Aceşti oameni ating frecvent vârste de 120-140 de ani, nu cunosc boala, şi nu sunt puţini cei care devin părinţi la vârste cuprinse între 70 şi 90 de ani.
 
Un alt exemplu este „Valea Longevităţii“, aşa cum este cunoscută aşezarea Vilcabamba din Ecuador, care se mândreşte, de asemenea, cu longevitatea locuitorilor săi. În anul 1973, dr. Alexander Leaf publica în National Geographic fotografia lui Miguel Carpio, care avea atunci vârsta de 123 de ani (!), fiind descris ca un personaj care „aleargă toată ziua după femei“. Aceşti oameni nu cunosc boala Parkinson, demenţa senilă Alzheimer, scleroza în plăci, osteoporoza, cancerul, bolile de inimă şi îşi păstrează intacte până la moarte facultăţile mentale. Alimentaţia lor se bazează pe fructe (zmeură, dude, coacăze negre, afine roşii de pădure, mere, citrice şi căpşuni) şi legume proaspete (varză, dovleac, castravete, ardei verde, roşii, cartofi). Lactate consumă foarte rar şi folosesc bucăţele de brânză stropite cu suc de portocale, în supe.

De asemenea, în climatul deşertic din statul Georgia (fosta URSS) mai mult de 200 apicultori au vârste de peste 125 ani şi sunt foarte sănătoşi. Aceştia consumă zilnic polen crud şi miere. Cercetătorii de la Institutul de Longevitate din Vladivostok au concluzionat că acest fapt se datorează consumului zilnic de polen crud. Iar exemplele pot continua.

În concluzie, putem spune că este important să aducem un aport cât mai mare de enzime în dieta noastră. Alimentele crude, produsele apicole şi germenii diferitelor seminţe ne furnizează o paletă mai largă de substanţe nutritive şi enzime decât orice alt tip de alimentaţie. Acestea regenerează organismul, îi dau un surplus de energie şi aduc sănătate.

Hrana înseamnă energie şi pentru energie este nevoie de o hrană de calitate. A fi sănătos sau a fi bolnav nu reprezintă stări care se obţin instantaneu, ci sunt rezultatul stilului nostru de viaţă. Mâncarea tip fast-food, abuzul de mâncare gătită, mâncarea bogată în grăsimi saturate necorespunzătoare şi hidratarea insuficientă, toate aceste neajunsuri ale vieţii moderne aduc deservicii considerabil de mari stării de sănătate a omului modern.

Din fericire, situaţia este reversibilă şi poate fi corectată. Primul pas este reprezentat de ceea ce alegem să punem în farfuria noastră zilnic. Alegerea noastră de a mânca sănătos trebuie, desigur, să fie corelată cu voinţa şi cu perseverenţa. În felul acesta, problemele digestive, oboseala cronică, migrenele, alergiile, sindromul premenstrual şi multe alte tulburări îşi pot găsi rezolvarea printr-o alimentaţie sănătoasă.

Toate aceste aşa-numite „alimente vii, dătătoare de viaţă“ amplifică energia vitală, îmbunătăţesc calitatea sângelui, hrănesc organele interne, revitalizează celulele trupului, cresc imunitatea organismului şi ajută la detoxifierea întregului trup, deoarece sunt bogate în fibre care scad nivelul de metale grele, precum plumbul şi cadmiul.

Acestea şi multe alte beneficii apar din creşterea consumului de „hrană vie“, dătătoare de viaţă lungă şi de sănătate. Toate aceste beneficii vor fi extraordinar de mult amplificate dacă ne menţinem mai mereu într-o stare profundă de iubire şi de recunoştinţă pentru Dumnezeu Tatăl, Cel care ne-a dăruit viaţa şi ne-a pus la dispoziţie cu generozitate toate mijloacele naturale necesare pentru a beneficia de o viaţă lungă, în care sănătatea şi fericirea se împletesc în mod armonios cu spiritualitatea.


Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță– Herculane 2016, publicat la Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.


Citiți și:
Medicamentul cel necunoscut care vindecă orice boală: Enzimele
Unii cercetători în domeniul geneticii confirmă: practica yoga şi regimul ve-getarian activează «enzima nemuririi»
Terapia cu sucuri naturale de legume şi fructe (I)

 

yogaesoteric
30 mai 2016


 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga