Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
De ce ne sperie o viață nouă, dar în fond binefăcătoare?


Câteodată ceva vechi, dar rău, trebuie să moară pentru ca NOUL cel bun și dumnezeiesc să-şi facă apoi apariţia în viaţa noastră.

Cam asta este baza transformărilor din viaţa unui om. Dar cât de greu renunţăm la lucrurile rele și vechi? Chiar dacă nu ne mai folosesc, ele ne sunt mai la îndemână – prin obișnuințele noastre – decât cele noi și bune, ne sunt comode şi calde, le ştim dintotdeauna…

Cineva spunea că atunci când vrei rezultate diferite în viaţa ta, nu vor veni niciodată făcând aceleaşi lucruri pe care le faci mereu. Prin urmare, „noul” vine doar la nou. Într-o casă nouă nu aduci lucruri vechi, eventual le păstrezi într-o anexă mai veche dacă nu te înduri să scapi de ele. Şi aici, prin sintagma „lucruri vechi”, desemnăm: tipare comportamentale, obiceiuri, lucruri, stări, amintiri, oameni, locuri, fapte, sentimente, emoţii, cam tot ce poate aduna un om cu titlu de ataşament şi care simte că îi face rău. Însă „aruncatul” nu-l poţi face oricum şi nici peste noapte. Este nevoie de timp, de o înţelegere superioară a lucrurilor, de perseverenţă, de un ghid spiritual (dacă providenţa te-a răsplătit cu unul), de extrem de multe eşecuri în a renunţa la lucrurile vechi, şi abia într-un final, de un binemeritat succes cu tine însuţi.

Să pui ceva cu totul nou peste vechiul din viaţa ta este un proces la care foarte puţini oameni se încumetă.

Nu ne place să facem schimbări, asta ne sperie, ca, de altfel, tot ce înseamnă nou şi necunoscut. Dacă le vorbeşti oamenilor despre căi noi, altele decât cele pe care ei merg în fiecare zi de mii de ani, eşti privit ca o ciudăţenie sau chiar respins. Vezi exemplul religiei în toată lumea. Deşi multe religii au ucis cu sânge rege, oamenii continuă să susţină o instituţie de care, în realitate, nu au nevoie. Dumnezeu nu se află în dogmele osificate ale niciunei religii; El este prezent în tot şi-n toate, iar dacă ai nevoie de un intermediar între tine şi Dumnezeu înseamnă că ai eliminat din start „funcţia” pe care Dumnezeu o are, de atotputernic, omniprezent şi omniscient.

Ce nu cunoaştem, nu ştim, nu încercăm, intră rapid în starea de respingere. Nu am mâncat – nu-mi place…, funcționează pe aceeaşi idee!

Adevăratele transformări umane au loc atunci când oamenii trec prin suferinţe mari şi care le marchează existenţa, dar şi când au o conştiinţă care se trezeşte din „somnul care naşte monştri” sau din somnul terestru. Oamenii aflaţi în suferinţă sunt mulţi, dar foarte puţini aleg să şi schimbe ceva în modul lor de a gândi și a acționa.

Dacă îţi doreşti rezultate diferite în viaţa ta, fă lucrurile altfel, trasează căi noi pentru tine, ieşi din turmă, ieşi din propriile-ţi limitări. Până şi natura se înnoieşte în fiecare an şi o ia de la zero, moare în fiecare toamnă-iarnă, ca mai apoi primăvara să renască.

Poate că ne-ar prinde bine puţină alchimie pentru noi, pentru cei de lângă noi, pentru comunitatea în care trăim şi pentru întreaga planetă. Vom fi ca un val care se propagă şi va atinge totul în calea sa. Dr. David R. Hawkins spunea despre piramida conştiinţei umane că o persoană care a ajuns la nivelul 600, adică la un grad maxim al conştiinţei sale, contrabalansează negativitatea a 10 milioane de oameni care se află sub nivelul 200, adică în afara zonei de conştiinţă, acolo unde suntem controlaţi de emoţii negative, mândrie, furie, dorinţă, frică, amărăciune, apatie, vină, ruşine…

Să nu uităm: continuăm să minţim, vom fi minţiţi, continuăm să furăm, vom fi furaţi şi săraci, continuăm să nu ne pese de cel de lângă noi, vom fi ignoraţi şi ignoranţi, continuăm să ne dezumanizăm şi să uităm cine suntem… ce lume vom lăsa în urma noastră?


Citiți și:
Acordă-i lui Dumnezeu primul loc în viaţa ta!
Locul fiinţei umane în evoluţia universală 
Primăvara – momentul cel tainic şi magic al începutului

 

yogaesoteric
31 mai 2016



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga