Poliția gândirii mai mereu activă dar manipulatoare și teoria conspirației

 

Expresiile „teoria conspiraţiei” sau „conspiraţionist” sunt nişte sintagme peiorative aruncate în discuţii cu intenţia de a face pe cineva să pară nebun sau paranoic. Este o tactică frecventă a poliţiei moderne de cenzură a gândirii, într-o încercare disperată de a submina posibilităţile de informare ale oamenilor.

Dar haideţi să ne dăm un pas raţional înapoi şi să ne punem întrebarea de bun simţ: Chiar nu există nicio conspiraţie în lumea noastră?
Procurorul general din Carolina de Sud ar contrazice cu siguranţă o asemenea afirmaţie, mai ales după ce a demarat procese penale împotriva a CINCI firme farmaceutice care conspiraseră la stabilirea de preţuri aranjate pentru a frauda statul şi asigurările medicale Medicaid. De asemenea, în 2008, un judecător federal a dat verdict de fraudă într-un proces intentat împotriva a trei companii farmaceutice care îşi aranjaseră şi ele artificial preţurile pentru a frauda Medicaid.

De fapt, ce este o conspiraţie?

După cum vă poate spune orice procuror, din punct de vedere penal o „conspiraţie” este acordul între cel puţin doi indivizi pentru a comite sau a pune să se comită un act legal prin mijloace ilegale. Ţineţi cont că aici vorbim de crimă organizată, deci de infracţiuni în stil mare.

Astfel, când trei infractori au de gând să jefuiască nişte supermarketuri, ei se angajează într-o conspiraţie şi în mod sigur vor fi acuzaţi de „conspiraţie la comiterea unui jaf armat”, pe lângă acuzaţia de „jaf armat” în sine. Când acuzaţiile sunt formulate la tribunal, judecătorul nu se uită la procuror să-i spună „Ah, eşti un conspiraţionist!”.

Cu alte cuvinte, însăşi ideea că nu ar exista conspiraţii la fraudă şi la infracţiuni este de-a dreptul ridicolă. Iar oamenii care îi etichetează pe alţii ca fiind „conspiraţionişti” nu reuşesc decât să se prezinte singuri într-o lumină dezavantajoasă din punct de vedere mental.

Să trăieşti în lumea noastră modernă care este plină de alianţe secrete şi de conspiraţii – dintre care conspiraţiile profitului cu orice preţ sunt cele mai vizibile – şi totuşi să negi evidenţa acestor conspiraţii, este ca şi cum ai admite că gândeşti doar cu jumătate de creier. Evident că există conspiraţii, este plin internetul de informaţii publice, iar „conspiraționiștii” sunt oameni care se informează şi citesc şi află despre acele conspiraţii. Este aceeaşi activitate pe care o efectuează şi poliţiştii sau agenţii FBI sau ai serviciilor secrete. În realitate, majoritatea poliţiştilor sunt „detectivi şi detectori de conspiraţii”, analişti în căutare de dovezi pentru a demasca toate conspiraţiile la fraudă.

Exemple irefutabile de conspiraţii

Firmele producătoare de maşini sunt permanent implicate în conspiraţii la muşamalizarea defectelor mecanice care pun în pericol viaţa clienţilor. În SUA, până şi National Public Radio a expus datele unei asemenea conspiraţii comise de General Motors pentru a muşamaliza problema cu contactele de aprindere defecte.

Anul trecut, corporaţiile producătoare de alimente au conspirat cu GMA (Producătorii de Produse de Băcănie din SUA) pentru a comite frauda spălării de bani în statul Washington, pentru a direcţiona banii într-o campanie publicitară menită să atace iniţiativa de etichetare a alimentelor modificate genetic.

FDA (Agenţia Alimentelor şi Medicamentelor din SUA) a conspirat împreună cu o firmă producătoare de medicamente pentru a păstra pe piaţa americană un medicament antidiabet cu efecte fatale (Rezulin), deşi agenţiile europene de reglementare a siguranţei medicamentelor scoseseră de pe piaţa europeană acel medicament!

În mod similar, minţile corupte şi criminale ale „jurnalisticii” mainstream au conspirat pentru a-l discredita pe dr. Andrew Wakefield cu acuzaţii dovedit false, pentru a discredita cercetarea lui despre efectele adverse grave ale vaccinurilor. Între timp, s-a dovedit că dr. Andrew Wakefield a fost victima unei înscenări sinistre cu scopul de a muşamaliza vătămările cauzate de vaccinul ROR.

Studiul Seralini despre organisme modificate genetic a fost discreditat în urma unei conspiraţii comise de un grup de editori de ziar corupţi care fac tot ce pot pentru a suprima orice informaţii ştiinţifice pe care ei nu le doresc publice. Din fericire, 150 de oameni de ştiinţă integri s-au adunat să-l susţină pe Seralini şi să condamne public cenzura la care fusese supus studiul absolut valabil făcut de Seralini.

Zeci de state din SUA au dat în judecată companiile farmaceutice pentru fraude conspirative: conspiraţii de a se vorbi pentru preţuri aranjate, conspiraţii de a mitui medici, conspiraţii de a frauda statul şi asigurările medicale şi aşa mai departe.

Gigantul farma GlaxoSmithKline a admis oficial că a comis cea mai mare fraudă din istoria medicală, apoi a primit o amendă de 3 miliarde de dolari (!) pentru conspiraţia globală de a mitui cât mai mulţi medici şi specialişti care să prescrie produsele GSK. Concernul a promovat ilegal medicamente, a comis „malpractica” în vânzări, a angajat medici care să ţină prelegeri despre medicamente şi să le recomande, deşi acele medicamente nici nu fuseseră testate. Procurorul general al statului Massachusetts, Carmen Ortiz a declarat la rândul său: „Echipa de vânzări a GSK a mituit cadrele medicale pentru a le prescrie produsele apelând la toate formele imaginabile de divertisment, de la concedii în Hawaii până la plata a milioane de dolari pentru promovarea conferinţelor respectivilor doctori, de la vânătoarea de fazani în Europa până la dăruirea de bilete la concertele Madonnei.”

Reţineţi că GSK au fost prinşi cu frauda, printre altele, exact cu antidepresivul Seroxat, cel pe care GSK l-a vândut la greu tocmai în România!!
„GSK anunţa în urmă cu patru ani că România va deveni bază de export de 300 de milioane de euro pentru antidepresivul Seroxat.”
România este groapa de gunoi pentru diverse medicamente şi vaccinuri!

De asemenea, producătorii farma suprimă şi falsifică date din teste clinice, dar cu toate acestea primesc aprobarea de a pune pe piaţă medicamentele respective!
În Polonia, angajaţii GSK au fost de asemenea anchetaţi pentru mită şi corupţie. Medicii primeau mită sub diverse forme camuflate, pentru a prescrie la greu medicamentul împotriva astmului Seretide. Seretide este marele blockbuster al firmei, aducător de câştiguri în valoare de miliarde!

Jarek Wisniewiski, care a fost timp de 8 ani reprezentant de vânzări al GSK Polonia, iar în 2012 a lucrat pentru un program de marketing privind promovarea Seretide, a explicat că „pe hârtie” banii erau daţi pentru a informa pacienţii, dar că în realitate se plăteau doctorii pentru a prescrie mai mult acest medicament. „Plăteam pentru informare, dar în aceeaşi întâlnire spuneam că am nevoie de mai multe reţete pentru Seretide. Prin urmare… ei (medicii, n.r.) ştiau exact pentru ce plătesc”, a declarat Wisniewiski pentru BBC.

Şi aici avem doar vârful aisbergului! Dacă analizăm criminalitatea industriei medicale, descoperim un model de conspiraţii la scară largă, pentru a înşela populaţia şi a comite infracţiuni în numele „medicinei”.

Şi în România, mulţi medici falsifică rezultatele analizelor, fraudând bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate cu sute de mii de euro! Tot conspiraţie la fraudă se cheamă.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este aproape la fel de coruptă ca şi industria farma.

Trăim într-o lume a decepţiilor, a minciunilor, a manevrelor ascunse, încât e foarte greu să mai găsim vreo instituţie de proporţii (fie medicală, agricolă, a industriei de război etc.) care să nu fie implicată într-un fel sau altul în diverse conspiraţii.

Ce este oare un „conspiraţionist”?

Expresia peiorativă „conspiraţionist” este folosită cu scopul de a umili şi a ridiculiza orice om care se arată sceptic faţă de relatările ce provin din surse „oficiale”.

Cei mai mulţi dintre aşa-numiţii „conspiraţionişti” sunt în realitate sceptici. Sunt sceptici faţă de ceea ce aud de la guvern. Sunt sceptici faţă de declaraţiile cum că industria farmaceutică ar fi preocupată doar să ajute omenirea. Vai, ni se bagă pe gât cu atâta agresivitate „generozitatea” industriei farmaceutice, încât nu mai ştim unde să fugim ca să nu mai avem parte de atâţia medici „altruişti” care vor să ne injecteze copiii cu forţa!

Cei mai mulţi aşa-zişi „conspiraţionişti” sunt sceptici faţă de pretenţiile industriei alimentare despre aşa-zisa transparență a alimentelor vândute pe piaţă, din moment ce această industrie se opune cu atâta vehemenţă la etichetarea clară a organismelor şi alimentelor modificate genetic. Aceşti „conspiraţionişti” sunt sceptici faţă de acea versiune a realităţii pe care cei aflaţi la putere plătesc bani grei pentru a o prezenta în mass-media aşa cum vor ei.

La polul opus, oamenii care nu sunt sceptici faţă de „ştirile oficiale” sunt categoric mai grei de cap. Să crezi tot ce ţi se dă cu linguriţa din surse oficiale înseamnă să fii puţin dezvoltat mental. Să pui întrebări şi să cauţi răspunsuri şi din alte surse este un semn de inteligenţă, responsabilitate şi înţelepciune.

Cei care se îndoiesc de veridicitatea informaţiilor de la surse oficiale au de altfel şi istoria de partea lor. De câte ori am aflat abia mai târziu despre minciunile şi fraudele comise de autorităţi? Nu uitaţi frauda gripei porcine, care s-a repetat apoi cu conspiraţia OMS şi CDC în ce priveşte „epidemia” orchestrată de Ebola!!

Glenn Thomas, purtătorul de cuvânt al OMS care a declarat împreună cu dr. Pierre Formenty că „Nu există nicio epidemie de Ebola. Declararea stării de urgenţă pentru Ebola este un scandal”, a murit (a dispărut?) odată cu avionul MH17 care s-a prăbuşit (?) în mod misterios. După moartea lui Glenn Thomas, OMS a declarat oficial „epidemia” de Ebola. Numai cine nu vrea să raţioneze deloc va putea închide ochii în faţa acestor semnificative „coincidenţe”.

Doi virologi cu coloană vertebrală, foşti angajaţi ai concernului Merck, au dat concernul în judecată pentru că Merck a conspirat la falsificarea testelor vaccinurilor prin contaminarea probelor de sânge cu anticorpi de origine animală, încercând să arate că vaccinurile ar fi eficiente. Deci, lăsând la o parte că anticorpii sunt doar parametri-surogat, firmele producătoare de vaccinuri conspiră pentru a falsifica până şi aceste aşa-zise „dovezi” ale eficienţei fictive a vaccinurilor, fiindcă nici acestea nu mai pot susţine minciuna generalizată.

„Merck a creat o metodologie de testare care evalua vaccinul în raport cu o tulpină de oreion mult mai puţin virulentă. După ce rezultatele nu au mai corespuns eficacităţii dorite de către Merck, compania a abandonat metodologia şi a ascuns descoperirile studiului.
Ulterior Merck a creat o metodologie şi mai defectuoasă din punct de vedere ştiinţific, de data aceasta utilizând anticorpi de origine animală. Şi de data aceasta rezultatele privind eficacitatea nu au fost cele dorite de Merck. Confruntându-se cu cele două metodologii eşuate, Merck a falsificat apoi datele testelor pentru ca acestea să garanteze rezultatul urmărit.”

Lumea e de fapt plină de conspiraţii

Motivul pentru care există aceste conspiraţii este simplu: oamenii sunt capabili de înşelăciuni şi, de asemenea, sunt însetaţi de bani. Atâta timp cât există „curve farma”, oameni care acţionează mânaţi de lăcomie, de invidie şi de dorinţa de a-i domina pe alţii, conspiraţiile vor înflori în orice domeniu al societăţii.

Nu există „conspiraţionişti”, termenul corect este de analişti ai conspiraţiilor. Oamenii care sunt sceptici faţă de versiunile oficiale ale realităţii sunt în realitate cei care analizează conspiraţiile, încercând să afle ce se petrece cu adevărat şi ce nu ni se spune în mass-media. În ziua de azi trebuie să fii chiar ultimul prost ca să mai înghiţi gogoşile servite de presa mainstream.

O carte foarte bună care analizează această chestiune în detaliu este bestseller-ul Poveşti oficiale: Contraargumente pentru o Societate Ignorantă, scrisă de Liam Scheff (Official Stories: Counter-Arguments for a Culture în Need).

De asemenea, vă recomandăm pentru o trezire şi mai temeinică la realitate cartea jurnalistului german Udo Ulfkotte cu titlul Ziariştii sunt cumpăraţi, unde puteţi afla de la unul dintre cei mai serioşi şi apreciaţi corespondenţi externi ai presei germane cum că în realitate era cumpărat de CIA de 17 ani de zile, timp în care a servit – împreună cu mulţi alţi jurnaliști – ca instrument de propagandă al serviciilor americane de informaţii.

Toţi oamenii cu mintea deschisă şi cu o capacitate medie de a raţiona realizează deja ce se petrece cu adevărat în societatea noastră. Din păcate, injectarea de mercur în organismul bebeluşilor prin intermediul vaccinurilor a vătămat neurologic vreo două generaţii, astfel încât tot mai puţini oameni sunt capabili să gândească raţional şi limpede.

Nu uitaţi: când cineva flutură într-o conversaţie pe net cuvântul „conspiraţionist”, acea persoană intră într-una din două categorii: fie se autoetichetează singur drept un biet idiot incapabil să pună cap la cap două informaţii pentru a trage o concluzie logică, fie este un troll, un răspândac uns cu toate alifiile care încearcă să deturneze atenţia de la subiectul şi esenţa discuţiei!
Şi apropo, nici asta nu e teorie, ci o realitate.


Citiți și:


25 de căi neștiute prin care se ascunde adevărul și se dezinformează masele prin mass media!
 
De ce oamenii preferă variantele oficiale 
Dezvăluiri semnificative din culisele puterii
 

 


yogaesoteric
6 iunie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More