Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Citrinul – cristalul optimismului și al renașterii

 

Citrinul, cristalul regenerării şi al noilor începuturi, este cunoscut pentru căldura pe care o aduce, căldura specifică soarelui: armonie, bunătate, noroc, pace, fericire şi senzualitate pură.
Protector auric, citrinul purifică şi echilibrează corpurile subtile, armonizându-le cu cel fizic. Este unul dintre puţinele cristale care nu are nevoie de purificare frecventă pentru că nu înmagazinează energia negativă.
Numele îi vine din latinescul „citrus” care înseamnă lămâie, referindu-se tocmai la culoarea sa galbenă, dată de prezenţa particulelor de fier.
Oferit noilor născuţi, sub formă de înger sau sferă, se spune că citrinul le aduce inteligență, sănătate, fericire, încredere şi înţelepciune vindecătoare.

Legendele citrinului

Citrinul este asociat cu zeița greacă a recoltei, Demeter, zeiţă asociată cu productivitatea, şi cu zeiţa egipteană a războiului, Sekhmet, care este reprezentată cu cap de leu şi corp de femeie și este asociată cu puterea. Egiptenii o considerau piatra Zeului Ra, zeul Soarelui.

Romanii şi grecii iubeau citrinul, considerând că acest cristal aduce lumina vieţii şi alungă întunericul. El era folosit în construcţia bijuteriilor, în special în tehnica intaglio, a sculpturii în relief. Romanii considerau că citrinul te proteja împotriva gândurilor rele, a veninului de şarpe şi de ciumă, în timp ce grecii credeau că acesta oferă bărbaţilor frumuseţe şi inteligență, iar femeilor fertilitate şi fericire.

În Evul Mediu, citrinul avea reputaţia de a atrage bogăţia, şi era numită „piatra comercianţilor”. De asemenea, citrinul era recunoscut şi folosit şi pentru calităţile medicale şi mistice, ajutând la recuperarea pacienţilor cu probleme de inimă, rinichi, ficat şi stomac.

Conform legendelor chinezeşti, citrinul era considerat piatra succesului pentru că are puterea de a îndepărta concepţiile greşite şi dinamizează intelectul. Chiar şi astăzi el este considerat piatra înţelepciunii.

Arta chineză asociază copacul împlinirii tuturor dorinţelor cu citrinul. Nu întâmplător, în feng shui, copacul cu citrin era perceput ca având puteri magice, cu rol de protecţie împotriva gândurilor negative, dar şi aducător de abundență. Copacul dorinţelor reprezintă un simbol puternic, fie că este vorba de relaţii, avuții, sănătate, armonie sau examene.

Citrinul și zodiile

Citrinul este piatra asociată cu Soarele, Jupiter şi Mercur şi este recomandată pentru dinamizarea tuturor CHAKRA-elor, dar în special a lui MANIPURA CHAKRA (corelată cu plexul solar) şi a centrului ultim, SAHASRARA. Se spune că acest cristal are rolul de a deschide şi de a activa aceste două CHAKRA-e, ce sunt corelate cu creativitatea, inteligența şi puterea de decizie. Când CHAKRA plexului solar este echilibrată, apare o echilibrare a emoţiilor şi o interpretare a vieţii din propriul punct de vedere, fără a fi influenţat de ceilalţi, ceea ce înseamnă că îţi vei folosi puterea personală în luarea deciziilor. Centrul ultim, corelat cu ceea ce ține de spiritualitate şi credinţă, va duce la o echilibrare lăuntrică, stabilind o conexiune pură între universul mistic şi trupul ființei umane. Atunci când este dinamizat armonios, acest focar subtil de forță garantează claritate în gândire şi centrare mentală.

Citrinul este piatra Arhanghelului Gabriel, purtătorul veştilor bune, îngerul speranţei, al mamelor şi copiilor, cel care susţine manifestarea creatoare şi ajută comunicarea (mai ales pentru scriitori, profesori, jurnalişti).

Este un cristal potrivit pentru zodiile Leu, Rac, Berbec, Taur, Gemeni, Fecioară, Balanţă, Săgetător, Peşti. Însă dacă nu sunteți născuți în una dintre aceste zodii, dar simţiți o atracţie faţă de acest cristal, folosiți-l cu încredere.

Citrinul rezonează bine cu cei născuţi sub influenţa numărului 6.

Citrinul – informații utile

Deşi citrinul este un cuarţ, tip de cristal întâlnit frecvent în Pământ, citrinul natural este rar. Datorită rarităţii sale, în comerţ se întâlnește mai ales citrin produs prin încălzirea cuarțului fumuriu sau a ametistului. Experţii consideră că citrinul este produs în natură urmând acelaşi proces, de încălzire extremă a ametistului şi a cuarțului fumuriu.

• Ţările de provenienţă – Brazilia (cel mai mare producător de citrin natural), statul Rio Grande do Sul Brazil. Acest stat are 2 mine de citrin renumite: mina Iraa, care produce aproximativ 100 kg de citrin pe lună, şi mina Serra, care produce circa 300 kg de citrin pe lună. De asemenea, resurse de citrin sunt furnizate de Rusia, Bolivia, Argentina, Colorado, Burma (Myanmar), Madagascar şi Spania.

• Categoria din care face parte – cuarţ; din aceeaşi categorie fac parte cuarțul roz – „cristalul iubirii necondiţionate” şi ametistul – „cristalul spiritualităţii”. Diferenţa dintre citrin şi ametist este dată de nivelul de oxidare a impurităţilor de fier: în momentul în care cuarțul este încălzit, impurităţile de fier sunt reduse. Uneori, citrinul este cunoscut şi sub denumirea de „ametist ars”. Ametrinul, un alt tip de cuarţ, este o combinaţie naturală dintre citrinul galben şi ametistul violet: două cristale într-unul singur.

• Culoarea – galben pal până la brun. Culoarea naturală a citrinului este de galben pal, celelalte culori fiind date de tratamentul termic la care este supus cristalul. Culoarea de galben intens este amplificată artificial.

• Duritate – 7 din 10 pe scara Mohs, unde 10 este cel mai dur.

• Luciu – sticlos, transparent sau translucid; uneori prezintă irizaţii şi efect de chatoiantă, adică diferite nuanțe de culori, în funcţie de unghiul în care cade lumina.

Cum recunoşti un citrin natural

Citrinul poate fi uşor confundat cu topazul galben, zirconiul galben, chihlimbarul, calcitul galben şi chiar cu sticla, dar nu şi dacă ţii cont de următoarele caracteristici:
• este fragil, se zgârie uşor;
• nuanţa naturală este de galben pal;
• este o piatră uşoară;
• este o piatră rece; îţi poţi da seama rapid de acest lucru în contactul cu pielea mai sensibilă (gât);
• prezintă zone neuniforme albe şi galbene.

Citrinul – vibrații, ajutor și protecție

Culoarea galbenă a citrinului este asociată cu bucuria, strălucirea, optimismul, plăcerea de a trăi, concentrarea, capacitatea de a trece peste obstacole.

Experţii sunt de părere că strălucirea citrinului stimulează activitatea creierului, sporind creativitatea.

• Sănătatea fizică – citrinul este binecunoscut ca ajutor în tratarea bolilor degenerative pentru că măreşte puterea de vindecare a organismului; facilitează transmiterea impulsurilor nervoase; vindecă pierderile de memorie de scurtă durată; este folosit pentru tratarea problemelor hormonale şi de menopauză; stimulează activitatea pancreasului, a splinei, stimulează digestia și metabolismul; echilibrează activitatea tiroidei; reduce iritaţiile pielii şi alergiile; ajută la menținerea greutăţii; ajută la eliminarea toxinelor; ajută în problemele de anemie, diabet, apendicită; contracarează efectele toxice ale medicamentelor.

• Protejează somnul şi elimină coşmarurile, protejează călătorii, relaţiile inter-personale şi ne protejează împotriva efectelor nefaste ale aparaturii electronice şi împotriva radiaţiilor.

• Ajută la diminuarea tendinţelor auto-distructive şi la o scădere a dependenţei de tutun, alcool, medicamente.

• În plan emoțional – diminuează frica, furia, anxietatea, îndoiala, nesiguranţa, energia distructivă, gelozia, invidia, agitaţia, dezordinea; este recomandat în caz de depresie şi tulburări bipolare; inspiră generozitatea şi, în acelaşi timp, ne ajută să fim prosperi.

• Comunicare – facilitează şi măreşte comunicarea, relaţiile interpersonale, relaţionarea, adaptabilitatea şi capacitatea de expresie.

• În plan spiritual – favorizează meditaţia şi rugăciunea; ne conectează cu realitățile spirituale (dinamizează centrul coronar, SAHASRARA). Ne ajută să accedem mai uşor la nivelurile profunde ale ființei noastre și să ne explorăm eu-l interior. De asemenea, citrinul dezvoltă capacităţile psihice şi parapsihice.

• Succes în carieră – favorizează succesul în afaceri şi cel financiar, capacitatea de decizie, claritatea exprimării şi a minţii, organizarea şi eficacitatea.

Fiind o piatră asociată planetei Mercur, citrinul sprijină activităţile asociate cu această planetă: călătorii, studiu, afaceri, colaborare, mişcare, literatură, relaţionare, dialog, cunoaştere, exprimare.

Îngrijirea citrinului

Citrinul este un cristal care nu înmagazinează energie negativă, de aceea nu este necesară purificarea și încărcarea lui frecventă. Cea mai cunoscută metodă de purificare este cea cu ajutorul apei călduţe, cu săpun cu ph neutru. Pentru încărcare subtilă, se recomandă expunerea cristalului de citrin la lumina Lunii sau o expunere scurtă la lumina Soarelui. În lumina intensă a Soarelui, culoarea citrinului se decolorează.

Utilizarea citrinului

Citrinul poate fi purtat sub formă de bijuterii, dar şi ca un cristal separat, în contact direct cu pielea; de asemenea, îl puteţi ţine în mână sau plasat pe trup, pe o zonă afectată sau bolnavă (atenţie: să nu fie însă o rană deschisă).

Un citrin cu vârful îndreptat în jos favorizează coborârea energiilor spirituale în planul fizic. Ca ajutor în meditaţie, este recomandată folosirea unui citrin în formă de sferă.

Situaţiile în care este de ajutor purtarea unui citrin sunt numeroase, dar se recomandă în special atunci când:
• suferiți de sindromul de oboseală cronică;
• aveți probleme de vedere; în acest caz se recomandă plasarea unui citrin pe ochii închiși, zilnic, pentru o anumită perioadă de timp;
• aveți nevoie de o creştere a încrederii în sine şi a eficienței în lucru;
• sunteți o persoană timidă, reţinută, îngrijorată, agitată, dezordonată sau suspicioasă;
• aveți nevoie de putere pentru a porni proiecte noi şi de a o lua de la început;
• este recomandat elevilor şi studenţilor, profesorilor, psihologilor, celor care lucrează în comunicare şi oamenilor de afaceri, deoarece stimulează puterea de concentrare şi de studiu şi capacitatea de integrare socială.
• lucrați în următoarele domenii: media, vânzări, sport, domeniul bancar.

Citrinul este cunoscut şi ca o piatră a comercianţilor. Plasată în portofel, casa de bani, seif sau locul în care se ţin registrele contabile, citrinul atrage prosperitatea financiară.

Un citrin plasat în mijlocul camerei, va vitaliza şi energiza întreaga cameră.

Citrinul de-a lungul secolelor

Începând cu secolul 17, meşterii scoţieni foloseau citrinul pentru împodobirea armelor şi pumnalelor.

În perioada romantismului, citrinul câştiga popularitate datorită reginei Victoria care îl foloseşte în decorarea castelului din Balmoral. Dacă veți vizita acest castel, veți putea admira broşe de umăr şi ace de kilt care au încorporate pietre de citrin.

În anii ʼ30 citrinul era mai preţuit decât aurul şi topazul fiind asociat cu opulența şi luxul.

În perioada interbelică, citrinul a câştigat popularitate şi este folosit în perioada curentului Art Deco. Greta Garbo şi Joan Crawford sunt vedetele care au inspirat realizarea de bijuterii cu citrin.

În loc de concluzie

Este aproape imposibil să nu îndrăgiți citrinul! Toată energia soarelui, adunată într-un singur cristal, poate fi folosită atât pentru manifestare, cât şi pentru vindecare. Când aveți nevoie de energie suplimentară, specifică noilor începuturi şi proiectelor noi, folosiți citrinul. Vă va răsplăti pe deplin cu claritatea minţii şi a exprimării, dezvoltarea unei atitudini pozitive şi abilitatea de a privi cu optimism către viitor.


Citiți și:
Pietrele preţioase – sănătate de lux
Secretele formidabile ale Pământului – de vorbă cu cercetătorul Ştefan Marincea, de la Institutul de Geologie al României

 

yogaesoteric
7 iunie 2016

 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga