UE și SUA pun la cale, în secret, un tratat prin care multe drepturi fundamentale ale oamenilor vor fi anulate, totul în beneficiul corporațiilor

 

O tranșă explozivă de documente din Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) „scăpate” în presă arată cum corporațiile vor prelua puterea asupra statelor semnatare ale tratatului și ele vor face legea, iar legile de protecție climatică, cele privind locurile de muncă, siguranța alimentară și drepturile la intimitatea online vor fi atunci desființate!

 

Dezvăluite datorită unei scurgeri de informații, textele, care aduc la lumină negocieri comerciale secrete dintre UE și SUA, indică faptul că TTIP ar putea suprima prevederi legate de protecția mediului și a consumatorilor, pe care mulți europeni le consideră foarte importante.

Greenpeace Olanda a publicat documentele ce risipesc secretul asupra acordului referitor la bazinele hidrografice și scot la iveală implicațiile acestuia față de protecția climei, sănătatea oamenilor, drepturile de muncă, drepturile de confidențialitate pe internet și faţă de însăși orânduirea socială a Europei.

ONG-ul, care are o istorie lungă de muncă de cercetare și de campanie pentru mediu, a obținut textele negocierilor dintr-o sursă necunoscută. Informațiile au fost evaluate și publicate prin colaborarea cu instituții mass-media prestigioase, inclusiv cu postul de televiziune NDR ce are sediul la Hamburg, cu grupul public de radiodifuziune WDR cu sediul la Köln și cu ziarul Süddeutscher Zeitung cu sediul la Munchen.

Bat clopotele pentru TTIP?

TTIP va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume, facilitând scoaterea din uz a tarifelor și a altor obstacole din calea comerțului de bunuri și servicii între SUA și UE. Susținătorii insistă că acest tratat va încuraja investițiile și va crea locuri de muncă, în timp ce criticii avertizează că acesta va marca un declin al suveranității de stat în Europa.

Documentele aduc la lumină pozițiile de negociere ale UE și SUA și oferă posibilitatea, pentru aproximativ un miliard de cetățeni din toată Europa și din America, să fie informați și să organizeze dezbateri legate de această afacere.

Oponenții TTIP, de la Bristol până la Bruxelles, au numit această dezvăluire a acordului comercial drept „dangătul clopotelor” care îi prevestesc „moartea”.

Directorul executiv al campaniei pentru justiție socială War on Want, John Want Hilary, a declarat că scurgerea de informații arată că TTIP amenință locurile de muncă, siguranța alimentară și fundamentele democratice ale Europei.
„Este chiar mai rău decât ne-am temut”, a spus el. „Scurgerea de informații arată cum Comisia Europeană se pregătește să ne vândă pe nimic, făcând înțelegeri în spatele ușilor închise, care vor schimba fața societății europene pentru totdeauna.”
„Este pur și simplu inacceptabil ca unui grup de oficiali nealeși să i se permită să pună la cale un astfel de lucru, fără niciun control public.”

În continuare, Hilary a sugerat că scurgerea de informații prevestește dispariția Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii.
„Secretul total a fost singura modalitate prin care Comisia Europeană a putut împiedica cetățenii europeni să afle adevărul despre aceste negocieri îngrozitoare, dar acum adevărul a ieșit la iveală”, a spus el.
„Facem apel la guvernele Europei să pună capăt imediat discuțiilor din cadrul TTIP, să desființeze echipa de negociere a UE și să declanșeze o anchetă publică privind modul în care a fost permis ca negocieri atât de dăunătoare să ajungă atât de departe.”

În urma analizei aprofundate a documentelor publicate, Greenpeace Olanda și alte grupuri anti-TTIP au evidențiat o serie de subiecte cheie pentru dezbateri.

1. Profitul, mai presus de viețile oamenilor, animalelor și plantelor

Textele negocierilor indică faptul că acordul comercial, în forma sa actuală, prevede eliminarea politicilor progresiste ale UE care au fost puse în aplicare pentru a proteja planeta.

Din scurgerea de informații de 248 de pagini lipsește orice referință la ceea ce este cunoscut sub numele de reglementarea Excepții generale. Această prevedere adoptată în urmă cu 70 de ani, prezentă în Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), face ca schimburile comerciale transfrontaliere să fie reglementate într-un mod care protejează viețile oamenilor, animalelor și plantelor, prevenind în același timp supra-consumul de resurse naturale valoroase.

2. Prevederi depășite pentru protecția climei

De asemenea, absentă din vasta colecție de documente este orice referire la ceea ce mulți militanți pentru mediu socotesc a fi cea mai presantă problemă din zilele noastre: protecția climei.
Secțiuni cheie din texte, intitulate Accesul pe piață pentru bunuri industriale și Cooperare Reglementată, prezintă propuneri pentru limitarea impactului și a domeniului de aplicare a măsurilor vitale puse în aplicare pentru a combate schimbările climatice.

O preocupare deosebit de îngrijorătoare, semnalată de Greenpeace Olanda, constă în faptul că reglementările UE privind importul de combustibili care generează masiv CO2, cum ar fi cei pe bază de gudron și petrol, nu se vor regăsi în aceste propuneri. O astfel de schimbare de politică subminează una dintre strategiile cheie de protecție a mediului prevăzute în cadrul Acordului de la Paris în privința climei: limitarea creșterilor de temperatură la mai puțin de 1,5 grade. O majoritate covârșitoare a oamenilor de știință din domeniul climei, de la nivel mondial – cu excepția celor sceptici în privința schimbărilor climatice – susțin că orice creștere care trece de această valoare va amplifica criza climatică globală, punând în pericol miliarde de oameni.

3. O ușă larg deschisă pentru produse chimice periculoase și pentru produse alimentare modificate genetic

Principiul precauției, care este prevăzut la articolul 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, lipsește de asemenea din textele negocierilor. Această măsură are drept scop construirea unui cadru mai bun în ceea ce privește protecția mediului, prin intermediul analizei de risc și intervenției politice.

În cazul produselor care ar putea pune în pericol viețile oamenilor, ale animalelor sau ale plantelor, ori care conduc la degradarea mediului, respectivul articol este folosit ca un instrument vital pentru retragerea mărfurilor periculoase de pe piață.
Este de asemenea folosit pentru a elimina din circulația pe piață produse suspecte, în cazurile în care cercetarea științifică globală nu oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra riscurilor potențiale.

Scurgerea de documente relevă, de asemenea, că TTIP va deschide larg ușa pentru pătrunderea în Europa a produselor modificate genetic (OMG-uri) provenite din SUA, pentru produsele alimentare și pentru alte produse interzise în prezent în UE din motive ce țin de protecția sănătății publice și a mediului. Militanții avertizează că acest lucru ar însemna abandonarea standardelor europene vitale de reglementare în domeniu.

4. Susținere pentru marile afaceri

Corporațiilor li s-a oferit o imensă oportunitate de a avea un cuvânt de spus în cadrul TTIP, chiar dacă societatea civilă nu a avut practic deloc acces la negocierile secrete. În colecția de 248 de pagini de documente este evidentă o susținere clară a marilor afaceri.
În timp ce actorii societății civile au fost excluși de la discuțiile legate de Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, documentele dezvăluie influența puternică pe care actorii corporatiști au exercitat-o de-a lungul negocierilor.

Comisia Europeană (CE) nu a fost deloc transparentă cu privire la amploarea acestei influențe corporatiste, potrivit Greenpeace Olanda. Cel mai recent raport al Comisiei privind TTIP menționează implicarea reprezentanților industriei în discuții doar o singură dată, în timp ce documentele ajunse în presă arată că punctele de vedere ale industriașilor au fost notate cu precizie și înregistrate de-a lungul întregului proces de negociere. De asemenea, în texte e precizată constant necesitatea consultării cu actorii corporatiști.

5. Mecanismul ISDS: o oportunitate de afaceri?

Analiza documentelor arată că clauza ISDS (Investor-State Dispute Settlement – Rezolvarea Disputelor dintre Investitor și Stat) din TTIP este o prioritate pentru Washington. Acest mecanism juridic permite companiilor multinaționale să acționeze în instanță guverne din cauza profiturilor pierdute. Textele negocierilor arată că SUA a refuzat alternativele la această clauză propuse de UE.

Criticii avertizează că negociatorii CE par pregătiți să negocieze suveranitatea statelor UE pentru un ban făcut rapid din contractele cu corporațiile din SUA.

Faiza Oulahsen, unul dintre liderii militanților de la Greenpeace Olanda, a declarat că societatea civilă din întreaga Europă ar trebui să fie tulburată cu privire la ceea ce relevă documentele. „Fie că vă pasă de problemele de mediu, de bunăstarea animalelor, de drepturile de muncă sau de confidențialitatea pe internet, ar trebui să fiți preocupați de ceea ce este în aceste documente care au ajuns la noi”, a spus ea.
„Ele subliniază obiecțiile puternice exprimate deja până acum de societatea civilă și de milioane de oameni din întreaga lume: TTIP reprezintă de fapt un transfer foarte mare de putere democratică de la oameni, la marile companii. Facem apel la toți reprezentanții aleși și la toți cei interesați să citească aceste documente și să se angajeze în dezbateri.”

Documentele scurse în presă reprezintă 13 din cele 17 capitole care au fost consolidate până în prezent de către CE. Până acum acestea au fost secrete, la ele având acces numai membrii aleși ai Parlamentului European și alți eurocrați cu funcții-cheie. Aceștia le-au putut citi numai într-o cameră izolată, în condiții de maximă securitate, în absența unor experți consultanți. Lor le-a fost, de asemenea, interzis să discute conținutul documentelor cu alte persoane.


Citiți și:

Scurgere masivă de informaţii secrete ce provin din acordul UE-SUA. Liber la OMG şi carne cu hormoni

SUA este, de fapt, țara unui singur partid, acela al afacerilor de tot felul și al marilor corporații

Multinaţionalele din România sunt ineficiente pentru economie. Cum fraudează corporaţiile țara noastră
 

 

yogaesoteric
15 iunie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More