Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Germania şi grupul SATANIC Bilderberg. Angela Merkel a fost invitată la conferința Grupului Bilderberg de la Dresda din 2016

 

Reuniunea Bilderberg de anul acesta a fost găzduită de hotelul Taschenbergpalais din Dresda, Germania, între 9 și 12 iunie. Ca în fiecare an, cei mai bogați și mai puternici afaceriști, bancheri, șefi de trusturi media, lideri din Silicon Valley, personalități din lumea academică, generali influenți și politicieni din poziții cheie au discutat în spatele ușilor închise principalele chestiuni de pe agenda globală.

Pagina oficială a Grupului Bilderberg trece ca teme de discuţie pentru întâlnirea din 2016 „evenimentele curente, China, Europa: migraţie, creştere, reformă, viziune, unitate; Orientul Mijlociu, Rusia, situaţia politică şi economia SUA, securitatea cibernetică, geopolitica preţurilor energiei şi mărfurilor, sărăcia şi situaţia clasei de mijloc, şi inovarea tehnologică”. Există însă și alte subiecte aflate pe agenda reuniunii, asupra cărora se păstrează un secret strict.

Puterea de influență concentrată în mâinile participanților la reuniunile grupului și secretul în care se învăluie sub pretextul de a avea posibilitatea să discute deschis, liber, alimentează numeroasele acuzații aduse elitiștilor Bilderberg. Foarte mulți oameni s-au convins că, în ciuda declarațiilor de fațadă și tentativei firave de a aduce o oarecare transparență asupra acțiunilor grupului, Bilderberg este o clică satanică secretă care manipulează din umbră evenimentele mondiale.

Anul acesta, potentaţii planetei s-au aplecat asupra Brexit-ului şi a alegerilor din SUA – poate cel mai controversat şi polarizant scrutin prezidenţial din istoria recentă, graţie celor doi prezidenţiabili, Hillary Clinton şi Donald Trump. De notat că membri influenți ai grupului Bilderberg împreună cu ziarele pe care le controlează s-au manifestat și se manifestă zgomotos împotriva candidaturii lui Donald Trump la președinția Statelor Unite ale Americii și o susțin pe Hillary Clinton. Printre participanții la reuniunea Bilderberg s-a numărat și senatorul republican Lindsey Graham, un inamic al lui Donald Trump.

Pe lista de invitați din acest an s­-a aflat și Angela Merkel, cancelarul Germaniei, alături de alți oameni politici de vârf din această țară: ministrul federal al Apărării, Ursula von der Leyen, ministrul federal al Afacerilor Speciale, Peter Altmaie, vice-cancelarul Sigmar Gabriel, ministrul Afacerilor Externe, Walter Steinmeier și ministrul de Interne, Thomas de Maizière. Deși nu se regăsește explicit în tematica de discuții ce a fost făcută publică, cu siguranță unul dintre subiectele abordate a fost viitorul politic al Germaniei, altfel nu se explică convocarea atât de multor persoane de la vârful politicii germane.

Cu atât mai mult cu cât Angela Merkel a mai participat la reuniunea grupului Bilderberg în 2005, adică chiar în anul în care a fost aleasă cancelar al Germaniei. Convocarea ei la reuniunea din acest an, înainte de alegerile din 2017, cel mai probabil se datorează faptului că două treimi dintre germani, așa cum relevă un sondaj de opinie, nu mai doresc ca Merkel să câștige un viitor mandat de cancelar, în condițiile în care ea a încurajat venirea a peste 1.200.000 de imigranți în Germania, în mai puțin de un an. Însă tocmai faptul că Merkel a supravegheat și a încurajat politica porților deschise pentru migranți face ca participarea ei la reuniunea Bilderberg să fie, o dată în plus, profund semnificativă.

Economistul german Axel Troost, care are o orientare de stânga, a criticat implicarea lui Merkel, acuzând-o de a fi la dispoziția lobby-iştilor internaționali influenți din grupul Bilderberg şi la mila grupurilor de interese. El a insistat asupra faptului că „funcționarilor guvernamentali nu ar trebui să li se permită să participe la asemenea întâlniri, acest lucru fiind o chestiune de principiu”.

Merkel a fost aspru criticată și de pe dreapta eșichierului politic german. Editorialistul cu opțiuni de dreapta, Jürgen Elsässer, a dezvăluit înainte de eveniment că el va susține organizarea de proteste împotriva reuniunii Bilderberg și împotriva participării cancelarului Germaniei, Angela Merkel, la această reuniune. La rândul său, Partidul AFD de dreapta, care este acum al treilea cel mai mare partid politic din Germania, și-a exprimat de asemenea opoziția, afirmând că grupul Bilderberg are o „agendă a globalizării neoliberale și progresiste”, agendă care urmărește să elimine statele naționale și care „subminează participarea democratică a parlamentelor naționale” la deciziile politice ale fiecărei țări.

Cu toate acestea, mass-media principală respinge în mod obișnuit influența pe care o are grupul Bilderberg, vorbind despre el ca de un simplu „forum” fără nici o putere reală, deși există nenumărate exemple care arată că grupul își exercită influența sa asupra afacerilor mondiale. Faptul că grupul a convocat fără nicio opreliște la conferința sa din acest an din Germania principalii factori de decizie din Germania: cancelarul (Merkel), președinții principalelor două partide ale Germaniei, vice-cancelarul (Sigmar Gabriel), ministrul de externe (Steinmeier), ministrul apărării etc, ne arată fără dubiu influența majoră pe care grupul o are în politica mondială.

În 2010, fostul secretar general al NATO și membru Bilderberg, Willy Claes, a recunoscut că participanții Bilderberg sunt mandatați să pună în aplicare deciziile care sunt formulate în cadrul conferinței anuale a grupului Bilderberg. Acest fapt în sine încalcă legile din numeroase țări ale lumii, care interzic ca politicienii să fie influențați în secret de agenți străini și de organizații străine oculte.

În 2009, președintele Bilderberg la acea vreme, Étienne Davignon, președinte al organizației Friends Of Europe și în continuare membru marcant al grupului Bilderberg, a lăudat modul în care moneda unică euro a fost introdusă în Uniunea Europeană la propunerea grupului Bilderberg.


Citiţi şi:
Un reprezentant al grupării oculte Bilderberg se află în spatele Barnevernet, instituția care răpește copiii în Norvegia
O analiză din ziarul Financial Times: Se apropie sfârşitul erei Merkel

 

yogaesoteric
17 iunie 2016

 

Articole publicate recent

> 21 NoiembrieCRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (XII)

> 21 NoiembrieUn clip de promovare insidoasă a emisiunii X Factor din Marea Britanie prezintă deja controlul minţii umane ce este realizat de către IIlluminati

> 20 NoiembrieSă se îngrozească şi europenii de ororile din România

> 19 NoiembrieDonald Trump şi Noua Ordine Mondială – Al Treilea Război Mondial (2)

> 18 NoiembrieCum funcţionează în realitate «presa liberă» americană

> 18 NoiembrieViktor Orban: Bruxelles-ul trebuie oprit! Responsabilitatea deplină a guvernării trebuie păstrată în continuare în mâinile forţelor naţionale

> 18 NoiembrieOperaţiunea ilegală SII Analytics a SRI: Big Brother

> 16 Noiembrie22.000 de «sorosişti» pe funcţii în România!

> 16 NoiembrieSocial engineering şi inovaţiile inutile ce pot fi criminale

> 15 NoiembrieOrban pune degetul pe rana de la Bruxelles: «Soros dictează imigraţia din Europa. Uciderea lui Gaddafi, o imensă eroare»

> 14 NoiembrieSite-ul Vice.com este acuzat că promovează normalizarea pedofiliei

> 12 NoiembrieCRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (XI)

> 12 NoiembrieDocumente secrete publicate de WikiLeaks arată că Hillary Clinton a dat ordin să se fure ADN-ul secretarului general al ONU!

> 11 NoiembrieDonald Trump şi Noua Ordine Mondială – Al Treilea Război Mondial (I)

> 10 NoiembrieCe este insidiosul ateism militant şi cine sunt acum exponenţii lui în România

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga