Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Moartea starului Prince, o altă confirmare a dictonului ILLUMINATI «Nimeni nu iese din acest sistem decât cu picioarele înainte»


Celebrităților americane niciodată nu le este permis să părăsească ,,rezervația” satanică ILLUMINATI.

Există o cultură a celebrității exagerată, generalizată și profundă, care a fost cultivată cu înverșunare de-a lungul mai multor decenii, începând din America și propagată apoi întregii lumi prin globalizare și ,,rezonanța” tinerelor generații cu aceste nonvalori. Nu sunt tinerii de condamnat, căci ei vor un ghid, un etalon al valorii după care să se ghideze în viață, iar cei care manipulează planeta știu acest lucru. Și atunci au creat aceste etaloane ce au fost apoi expuse cu vehemență pentru ca tinerii și copiii să-și dorească să ajungă ca acestea. De fapt, cultura americană a celebrității servește ca matriță, care a fost duplicată în jurul planetei, ca un succes al guvernului din umbră.

Cultura celebrității include în special toți muzicienii celebri, sportivi și desigur actori exaltați de la Hollywood. Acest grup excepțional de „personaje stelare” include, de asemenea, oficiali guvernamentali și lideri politici, directori generali și președinți de companii, precum și alte persoane care se află în poziții de mare putere și influență. Numitorul comun al tuturor este faptul că aceștia sunt în poziția de a exercita o influență mare asupra maselor. Prin urmare, aceștia sunt urmăriți foarte atent și monitorizați cu orice ocazie, pentru a nu traversa linia corectitudinii politice.

Celebrităților nu le este niciodată permis să traverseze o anumită linie sau frontieră. Dacă o fac, ele vor fi „atenţionate” foarte repede. În cazul în care ignoră asta, ele se expun unui mare pericol (vezi cazurile Michael Jackson, Whitney Houston, Paul Walker, John Lennon, Robin Williams etc.).

Toate pe Pământ sunt efectiv ținute sub control, în special în ceea ce privește chemtrails, vaccinuri, organisme modificate genetic, fluorura din apă și pasta de dinți, FED (Federal Reserve System) sau IRS (Internal Revenue System), războiul din Irak, 9/11 și economia de război perpetuu.

Toată lumea de la un anumit nivel mai sus este necesar să aibă un agent. Stelele au de asemenea nevoie evidentă de avocați pentru contractele lor care să binecuvânteze în mod legal alte aranjamente de afaceri. Acest lucru este necesar pentru ca fiecare ,,stea”, sau sferă a vieții să fie ținută sub control total.

Aceste ,,staruri”, sunt racolate de obicei din fragedă copilărie (vezi emisiunile de pe multe canale TV cum ar fi Disney) și sunt supuse subtilelor tehnici de spălare a creierului și programare mentală astfel încât la vârsta maturității să apară dintr-o dată în culmea gloriei și pline de bani (vezi cazul Hannah Montana alias Miley Cyrus sau Lady Gaga).

Muzica le este fabricată pe anumite frecvențe joase cu impact profund asupra creierului, la fel și videoclipurile cu evidente expuneri de simboluri ezoterice malefice și cu semnale subliminale care au un enorm impact emoțional și vizual la nivel de masă. Și ne mai întrebăm de ce tinerii noștri nu se trezesc…. Iată de ce!

Vorbind despre recenta dispariție a lui Prince, este clar că și el a fost mazilit ca mulți alții. În ultimele show-uri TV începuse să vorbească despre chemtrails foarte convingător.

El lansase avertismente cu 3 ani înainte de operațiunea steag fals 9/11. Într-un show din 1998 din Utrecht, Olanda el cânta :
,,Trebuie să merg înapoi în America. Trebuie să mă pregătesc pentru bombă.”
,,Osama bin Laden pregătește-te să bombardezi.”
,,America ai face bine să ai grijă.”
,,2001 mă lovește.”

Prince era și un fan al lui David Icke, căruia îi citise toate cărțile.

Aceasta înseamnă trezire – celebrități care au trăit toată viața lor în huzur, nu au știut ce înseamnă să nu ai bani, copilul să-ți ceară și tu să nu-i poți oferi, au avut tot ce și-au dorit, iar la un moment dat au avut o iluminatoare sclipire de conștiință și moralitate față de umanitate, au ieșit cu curaj în față și au expus apoi adevărul știind poate că aceasta îi va costa viața.

Da, trebuie să ne asumăm expunerea adevărului pentru că numai acesta ne va face liberi!

În filmul de mai jos puteţi urmări declaraţii ale lui Prince referitoare la Illuminati şi chemtrails.





Citiţi şi:
Dovezi irefutabile ca Prince a fost ucis de așa-zișii «Iluminați»
Lady Gaga: sinistra marionetă a așa-zișilor „iluminați” (prima parte)
Whitney Houston – o dispariţie ritualică în cadrul industriei muzicale

 

yogaesoteric
18 iunie 2016


Articole publicate recent

> 22 IulieViktor Orban, un alt atac la Soros: «Guvernul Ungariei nu poate fi șantajat»

> 22 IuliePolonia albă, refugiații afară: 60.000 de naționaliști polonezi au cântat la Varșovia «Îl vrem pe Dumnezeu» și «Să gonim canaliile roșii!»

> 21 IulieBiserica Anglicană: «Băieților din clasele primare trebuie să li se permită să poarte fuste și tocuri înalte»

> 20 IulieNXIVM (Nexium): Ritualuri și abuzuri îngrozitoare sub masca unui training de «dezvoltare personală»

> 18 IuliePapa Francisc acuzat de viol, sacrificiu ritualic și trafic de copii. Cardinalii iau în considerare abdicarea sa

> 15 IulieCanada: Dacă nu susții homosexualitatea, ți se interzice să adopți copii

> 14 IulieDe la statul clientelar la statul paralel al noii securități (III)

> 14 IulieOribil: sute de cadavre au fost găsite într-o groapă la un orfelinat din Scoția

> 13 Iulie«Leninismul digital» – China va folosi inteligența artificială pentru eficientizarea economiei de tip comunist

> 12 IulieNebunia transgender: O profesoară «de gen neutru» le cere elevilor să nu se refere la ea folosind pronumele «el» sau «ea»

> 11 IulieMii de persoane la un protest anti-UE din Italia: «Separare de Uniunea Europeană şi cuşca euro»

> 10 IulieLaureatul premiului Nobel pentru Fizică din 1973, dr. Ivar Giaever, demontează complet minciuna «încălzirii globale»

> 10 IulieCrucifixurile au fost interzise pe pereții sucursalelor de la Crucea Roșie belgiană

> 10 IulieMarea Britanie vrea să-și ucidă cetățenii pe care îi consideră teroriști. Ministrul Apărării spune: «Ar trebui localizați și uciși»

> 9 IulieȘtire bombă despre 9/11: un producător TV are o înregistrare video ce arată că Pentagonul a fost lovit de o rachetă (II)

> 9 IulieAustralia: Acces la festival tech pe bază de cip implantat

> 9 IulieDe la statul clientelar la statul paralel al noii securități (II)

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga