Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Ce se petrece în organism dacă bei patru pahare de apă plată pe zi

 
Noile cercetări ale americanilor de la Universitatea Illinois arată că dacă vrei să ai un regim alimentar mai sănătos, ar trebui să bei mai multă apă plată.
 

Potrivit passionsante.be cercetătorii au observat timp de aproximativ zece ani obiceiurile legate de nutriţie a 20.000 de adulţi. Astfel, s-a observat că ei consumau, în medie, patru pahare de apă plată pe zi, aceasta reprezentând doar o parte din aportul total de lichide. Acestora se adaugă băuturi precum ceai, cafea, băuturi carbogazoase şi apa din alimente.

Cercetătorii au observat că atunci când proporţia de apă plată creşte apare o scădere a aportului de calorii, precum şi a cantităţii de grăsimi saturate, zahăr, sare şi colesterol. Acest efect este acelaşi, indiferent de statutul social sau economic al participanţilor la studiu sau de greutatea corporală avută la începutul studiului.

Autorii arată că „promovarea unui consum crescut de apă plată ar putea fi utilă în cadrul unei strategii de sănătate publică, destinată reducerii aporturilor calorice şi vizării unei alimentaţii mai sănătoase”.

Pentru a asigura hidratarea corespunzătoare a organismului, se recomandă, în medie, consumul a 1-1,5 litri de apă zilnic, echivalentul a şase-opt pahare. În zilele caniculare este însă necesar un aport crescut.


Citiţi şi:
Cum poţi avea o zi reuşită: cura cu apă călduţă cu lămâie şi miere
O cură de excepţie: terapia cu apă de izvor
Apa vie şi apa moartă din poveştile româneşti nu sunt doar mituri

 

yogaesoteric
24 iunie 2016


 

 

Articole publicate recent

> 25 FebruarieCe trebuie să mănânci ca să dai jos kilogramele în plus? 6 combinaţii alimentare care te vor ajuta

> 25 FebruarieGuma de mestecat este plină de substanțe chimice ce pot afecta grav sănătatea

> 24 FebruarieDr. Pavel Chirilă, constatări amare după ședința Comisiei de Sănătate a Senatului pentru Legea Vaccinării

> 23 FebruarieA fost descoperit hormonul care permite bacteriilor intestinale să «vorbească» cu creierul. Cât de multe știm cu adevărat despre trupul uman?

> 22 FebruarieSeminţe cu proprietăţi anticancerigene

> 21 FebruariePastă de dinți care ne ferește de mersul la stomatolog. Ce este atât de special la aceasta?

> 21 FebruarieDe ce este bine să dormi în întuneric total?

> 20 FebruariePrincipalele semne că ficatul suferă şi cele mai importante gesturi care-l protejează

> 19 FebruarieSemne care îţi spun că trebuie să renunţi urgent la pâine!

> 19 FebruarieVreți vaccinare? Plătiți dezdăunare! Copiii care suferă reacții adverse post-vaccinale nu sunt protejați de lege

> 17 FebruarieEfectele benefice nebănuite ale consumului de miere cu nuci

> 16 FebruarieCetățenii vaccinați cu forța, în timp ce companiile farmaceutice fug de orice asumare a responsabilității pentru siguranța propriilor vaccinuri

> 15 FebruarieNutriţie şi cancer

> 13 FebruarieStudiu de ultimă oră: efectele consumului de cacao asupra creierului uman. Ce se petrece atunci când consumăm frecvent ciocolată?

> 12 FebruarieLeacuri monahale ruseşti

> 12 FebruarieCazul unui român din Austria care și-a vaccinat primul copil

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga