Mesaj de la grupul Cobra despre Pentagrama Siriană

 

Un nou mesaj de la grupul Cobra pune în evidenţă o faţetă ocultă a operaţiunilor militare majore care au loc în prezent la nivel mondial. Deşi acest gen de subiecte nu este niciodată abordat de mass-media, în media alternativă există numeroase informații conform cărora „elita” așa-zișilor „Iluminați” care domină din umbră umanitatea, se ghidează în permanență după anumite principii oculte. Această grupare – de o clară orientare satanică – orchestrează cu mult cinism de zeci de ani războaie pe tot cuprinsul planetei în scopul instaurării așa-numitei Noi Ordini Mondiale.

În articolul Pentagrama Siriană, reprezentantul grupului Cobra (al Mişcării de Rezistenţă) informează că adevăratul motiv ocult al conflictului din Siria a fost dat de importanţa strategică pe care o are zona cunoscută ca „Vortexul Sirian al Zeiţei”. Acesta este unul dintre cele mai importante puncte-cheie de energie ale reţelelor energetice planetare.

Orice grupare care deţine controlul acelui punct energetic este foarte aproape de a controla majoritatea liniilor de forță ale sistemului energetic de la suprafaţa planetei, iar oricine controlează acest sistem al liniilor energetice are acces direct la conştiinţa globală a omenirii.

Războiului din Siria vizează ca pe un obiectiv deosebit de important controlul acelui vortex de energie, iar în acest scop este folosită ca „unealtă” gruparea Statul Islamic (Islamic State of Iraq and the Levant – ISIS). În realitate, ISIS a fost proiectat și înființat de către așa-zișii „Iluminați” și – sub masca de organizație teroristă – servește de fapt interesele globaliste ale „elitelor”.

În ultimii ani vortexul energetic din Siria a ajuns sub controlul forţelor întunericului şi am văzut cât de multă suferinţă s-a produs acolo.
În mâinile Forţelor Luminii, acea rețea ar putea deveni o puternică matrice de energie benefică feminină şi ar conduce la transformarea și armonizarea accelerată a întregului Orient Mijlociu.

Rețeaua energetică respectivă are forma unei pentagrame, iar toate cele cinci puncte ale sale sunt oraşe de o mare importanţă din Siria. Toate cele cinci orașe au avut o legătură directă, atestată istoric, cu energia zeiței Atargatis (cunoscută și ca zeița Ishtar – detalii aici), adorată în antichitate pe acele meleaguri ce făceau parte din vechea Mesopotamie.

Cele cinci oraşe ale Pentagramei siriene sunt :
Alep, un oraş care și în prezent este marcat în conștiința locuitorilor săi de o puternică prezență a Zeiței Atargatis;
Homs, locul de naştere al împărătesei romane Julia Domna (vezi detalii aici), care a încercat să aducă în dar mai multă înțelepciune Curții romane;
Palmyra, locul de naştere al reginei Zenobia (detalii aici), cea care a condus revolta împotriva opresiunii Imperiului Roman;
Raqqa, zona în care a luat naştere Cultura Halaf (vezi detalii aici);
Manbij, centrul principal de cult al zeiței Atargatis.

Trei dintre aceste zone – Alep, Homs şi Palmyra – au fost deja eliberate de sub dominația ISIS (cunoscută și ca Daesh).

Eliberarea Palmyrei a deschis calea pentru eliberarea Raqqa, oraș ce este considerat de către Statul Islamic ca fiind „capitala” ISIS.

După ce Raqqa va fi eliberat, aceasta va duce rapid și la scoaterea completă a Pentagramei Siriene de sub influența grupării malefice a „Iluminaților”, ceea ce va avea ca efect îmbunătăţirea spectaculoasă a întregii situaţii din Orientul Mijlociu.

Cobra precizează că aceia dintre cititori care se simt inspiraţi să facă aceasta, pot ajuta la „vindecarea” Pentagramei Siriene prin vizualizarea peste acea zonă a unei piese de ceramică antică din cultura Halaf, pe care o puteți vedea în imaginea alăturată. Piesa a fost realizată în urmă cu 7.000 de ani, iar ceea ce o face extrem de specială este faptul că grafica sa conţine codurile geometriei sacre ce evocă prezenţa Zeiţei (fiind vorba mai exact de activarea în acea zonă a unui anumit câmp arhetipal de conștiință și energie).

Gruparea Cobra transmite în finalul mesajului că prin respectiva vizualizare s-ar putea ajuta la consolidarea energiei benefice din Vortexul Sirian şi implicit la fundamentarea unui climat de pace în acea regiune.

Citiţi şi:

Francmasoneria foloseşte cunoştinţe esoterice în scopuri malefice

Dezvăluiri despre Grupul Cobra (Mişcarea de Rezistenţă) şi «Evenimentul» ce urmează să se petreacă


 

yogaesoteric
25 iunie 2016


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More