Roșiile cu ţugui sunt stimulate cu chimicale! Avertismentul necesar al unui inginer român!

 

Roşiile cu „moţ” sunt vedeta pieţelor româneşti în fiecare primăvară. Un inginer de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău spune că multe dintre aceste roşii „au fost tratate cu stimulenţi de fecundare, de polenizare şi de maturare a fructelor… Apariţia acestui mucron (moţ) pronunţat este cauzată de stimulenţi chimici”, potrivit unui articol publicat de AgroIntel.ro.

Dar ce calitate au aceste roşii timpurii? AgroIntel.ro scrie că cei mai mulţi dintre vânzători le prezintă drept roşii din soiul bulgăresc Prekos, un soi care prezintă, într-adevăr, un moţ proeminent. Dar inginerul Costel Vânătoru de la Staţiunea de Cercetare Buzău, prezentat de AgroIntel drept un expert recunoscut în cultura de roşii, atenţionează asupra faptului că multe dintre roşiile de pe piaţă sunt tratate chimic pentru coacerea accelerată.

„Prekos este singurul hibrid care se vinde în România şi are uşor această caracteristică de mucron, dar nu pronunţată, ce este dat de o genă care transmite această caracteristică. Sunt puţine creaţii comerciale care au genetic această caracteristică. În rest, această caracteristică este declanşată de stimulenţii pentru fecundare, pentru polenizare. Acest soi sub masca căruia se ascund comercianţii, manifestă foarte puţin vizibil acest aşa numit moţ, care este prezent la foarte puţine fructe ce aparţin soiului Prekos. Nu vorbim de un soi uniform care să aibă o caracteristică expresivă şi uniformă cu acest mucron”, a declarat Costel Vânătoru.

„Vedem pe tarabă aceste aşa-zise roşii Prekos, dar care au un mucron foarte pronunţat şi toate fructele de pe tarabă par ca scoase la tipar. Sunt semne că aceste tomate au fost tratate cu stimulenţi de fecundare, de polenizare şi de maturare a fructelor. Sunt mai multe tipuri de stimulenţi, de regulă cei pentru polenizare care favorizează o formare mai rapidă a fructelor şi stimulenţii pentru maturare, care permit o coacere mai rapidă. Apariţia acestui mucron pronunţat este cauzată de stimulenţi chimici”, a mai spus Costel Vânătoru.

Inginerul arată şi cum poate fi verificată de către clienţi o roşie: „Mai sunt câteva indicii care ne pot spune dacă acele tomate au fost forţate artificial să crească şi să se coacă. Aici intră faptul că un mucron foarte pronunţat ar putea să dea de gândit că s-a umblat chimic la el. Apoi, dacă tăiem fructul în secţiune şi vedem că fructul nu are seminţe, iar în lojele seminale găsim un ţesut gelatinos de culoare verde şi urme de seminţe neevoluate este dovada că avem un hibrid şi că acolo este posibil să se fi intervenit chimic cu stimulenţi, pentru că fructul nu a avut timp să-şi formeze sămânţă şi a fost grăbit să se matureze. Atunci când secţionăm fructul şi găsim în pulpa exterioară a roşiei un cerc lemnos, albicios este semnul unei maturări forţate care a dus la crearea unui ţesut celulozic în pulpa lui. Cepul de la bază rămâne lemnos şi verde, puternic pronunţat în fruct, asta fiind un alt indiciu al faptului că tomata a fost forţată să se coacă.”


Citiţi şi:

Erbicidul de la Monsanto care conţine glifosat este corelat cu cazuri de cancer cerebral la copii

Alimente provenite din China care sunt ticsite cu plastic, pesticide şi chimicale cancerigene şi de care este necesar să te fereşti

 

yogaesoteric
5 iulie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More