Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Opinii >
Dezvăluiri semnificative despre o stranie suveranitate ce este doar mimată

 

În general, putem vorbi de suveranitatea unui stat atunci când nicio autoritate externă nu are putere politică sau juridică în acel stat. În viaţa de zi cu zi se folosesc adesea pentru noţiunea de suveranitate, deşi nu sunt perfect sinonime, sintagmele: suveranitatea de stat, suveranitatea naţională şi suveranitatea poporului.

Suveranitatea de stat, despre care vom vorbi în continuare, este definită ca „supremaţia puterii de stat în interiorii ţării şi independenţa faţă de puterea altor state”.
Acest deziderat al politicii româneşti a constituit de-a lungul secolelor o luptă permanentă pentru independenţa naţională şi neatârnare faţă de alte puteri.

Suveranitatea unui stat a suscitat interes din partea unor autori, fie ei istorici politicieni sau politologi care, cu argumente pro sau contra, au apreciat-o ca atare sau au desfiinţat-o. Mulţi autori au argumentat caracterul perimat al suveranităţii, inutilitatea acestui concept, demonetizarea sa, demonstrând că păstrarea suveranităţii statelor are consecinţe nefaste asupra colaborării acestora, asupra climatului internaţional. În ciuda acestor poziţii, militarii, politicienii şi alţi factori de decizie din toate statele jură şi astăzi că vor să apere suveranitatea şi independenţa statelor lor.

Se pune în mod firesc întrebarea dacă România în istoria sa a avut suveranitate reală sau numai perioade în care s-a crezut acest lucru? Pentru a răspunde la această întrebare vom face o incursiune succintă în evoluţia conceptului de suveranitate a României începând cu secolul al XV-lea şi până astăzi.

Suveranitatea de stat în Ţările Române s-a manifestat pe plan intern prin instituţia „Domnului”, Domnul fiind stăpân asupra ţării şi supuşilor. Pe plan extern acestea erau dependente de puterile vremii, îndeosebi Imperiul Otoman şi Rusia. Domnul era ales de boieri (în Transilvania, de Dietă) şi confirmat de sultan.

Odată cu consolidarea domniei otomane, sultanul încalcă acest obicei de alegere, numind şi mazilind domni, fără a ţine seama de părerea boierilor. Scaunul domnesc revenea aceluia care plătea mai mult. Domnii aveau obligaţia să plătească haraci, daruri diverse (peşcheşuri) oficiale către sultan şi demnitarii lui. Pentru menţinerea domniei, sultanul punea noi şi noi dări. Ţările Române trebuiau să pună la dispoziţia otomanilor cereale, vite, lemn pentru construcţii şi alte bogăţii ale solului şi subsolului românesc.

Din punct de vedere politic, dependenţa Ţărilor Române de Poarta Otomană însemna pentru domni obligaţia de a integra politica lor externă în cea otomană. Acest tip de suveranitate a fost denumit suzeranitate şi a durat cu mici întreruperi până în 1877, când am obţinut independenţa. De menţionat că o perioadă de 100 de ani (1711-1812) domnitorii Ţărilor Române au fost numiţi din rândul bogătaşilor şi comercianţilor greci din Fanar (Constantinopol), Istanbulul de astăzi. Domnii fanarioţi au dus, în linii mari, aceeaşi politică dictată de Poartă.

După 1877 şi până în 1945, a urmat o perioadă în care România a făcut o serie de alianţe fericite şi mai puţin fericite, a participat la două războaie mondiale, a pierdut Basarabia, Bucovina de Nord şi, vremelnic, Ardealul de Nord. Personalităţile politice româneşti din această perioadă, în ciuda unor eforturi susţinute de a menţine vie problema suveranităţi şi independenţei naţionale, au eşuat lamentabil în demersurile lor.

După cel de-al Doilea Război Mondial, România intră în sfera de influentă sovietică, se schimbă regimul politic şi urmează o lungă perioadă de totalitarism, care durează până în 1989. După război, ni se livrează un prim guvern format în majoritate din comunişti veniţi de la Moscova. Consilierii sovietici împânzesc toate sectoarele vieţii politice, economice, sociale şi culturale a României. În fruntea primului serviciu de informaţii românesc, Direcţia Generală a Securităţii Poporului (DGSP), înfiinţat în 1948, au fost numiţi trei ofiţeri ai GRU/KGB – Pantelei Bodnarenko alias Pantiuşa şi adjuncţii săi, Alexandru Nicolski alias Boris Grunberg şi Vladimir Mazurov, fost Mazuru. Direcţia de Informaţii Externe (DIE), înfiinţată în 1951, a fost pusă sub conducerea lui Saharovski, consultant sovietic pe probleme de spionaj. Miliţia, trupele de grăniceri, armata, justiţia, toate instituţiile administraţiei de stat erau controlate de consilieri sovietici.

Pentru a controla cât mai bine România, URSS a acţionat de aşa natură încât în Constituţia din 1952 s-a introdus un articol (nr. 19) prin care se înfiinţa Regiunea Autonomă Maghiară. Prin acest act, Stalin a vrut să se asigure că România nu va aluneca în direcţia Iugoslaviei sau în una antisovietică.

Încă de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a manifestat interes pentru bogăţiile naturale ale ţărilor ocupate. Astfel că, după 1945, a înfiinţat întreprinderi mixte denumite „sovromuri”. Beneficiile urmau să fie 50% pentru fiecare parte, în conformitate cu participarea la capitalul acestora. Cei doi parteneri erau, de fapt, inegali: o Uniune Sovietică învingătoare şi o Românie învinsă şi slăbită în urma războiului. În perioada 1945-1946 s-au înfiinţat 19 sovromuri în ramurile industriale de cea mai mare importanţă pentru România: industria extractivă – petrol, gaze, cărbune –, industria chimică şi navală, de exploatare a lemnului, construcţiile, transporturile maritime şi fluviale etc. Ţara noastră a fost jefuită de resurse prin acest sistem până în 1954-1956 când, după lungi şi anevoioase discuţii cu sovieticii, aceştia au consimţit să închidă toate sovromurile. Pentru a ilustra pierderile României, menţionăm societatea mixtă Sovromquartit care a livrat URSS multe mii de tone de minereu de uraniu, sau Sovromlemn care a defrişat peste 1200 m3 de teren împădurit pe lună.

Tot sub influenţa şi din ordinele Uniunii Sovietice au avut loc deportările în Bărăgan din 1950 ale unor categorii ale populaţiei din Banat care „nu mai prezentau garanţii de securitate”, având în vedere conflictul dintre Stalin şi Iosip Broz Tito. Astfel au fost deportate 40.320 de persoane considerate „elemente cu un înalt grad de risc” din 258 de localităţi situate în apropierea graniţei cu Iugoslavia. Deportările în Bărăgan au urmat celor ale saşilor şi şvabilor din România, imediat după terminarea războiului, la muncă de reconstrucţii în URSS.

Şi, în fine, Uniunea Sovietică a sprijinit şi influenţat realizarea colectivizării forţate a agriculturii din România, începută în 1959 şi desăvârşită în 1962.

Să nu se tragă concluzia greşită că numai sovieticii au contribuit la toate relele care s-au petrecut în România în aşa-zisa „perioadă stalinistă” prin care a trecut țara noastră. Sunt la fel de vinovate şi autorităţile române care au aplicat orbeşte directivele de partid influenţate în mod direct de către Moscova.

A urmat o perioadă complicată pentru România, întrucât a trebuit să se lupte pentru retragerea trupelor sovietice din ţara noastră şi a consilierilor sovietici. Trupele sovietice au părăsit România în 1953, iar consilierii sovietici în 1964-1965. Măsurile de desovietizare au continuat cu eliminarea reţelelor sovietice de informaţii din cadrul aparatului de stat, îndeosebi din armată şi, în general, din celelalte structuri de forţă şi din ministere.

Anul 1968 a însemnat pentru România, dar şi pentru întreaga lume, faptul că Blocul socialist se mişcă. O ţară relativ mică – România – înfrunta Uniunea Sovietică, creând un puseu de suveranitate autentică. Din păcate, acest eveniment favorabil unor schimbări de esenţă a rămas singular din cauza temerii exagerate a conducerii Partidului Comunist Român faţă de o eventuală invazie armată sovietică în România şi a limitelor cunoscute ale şefului statului român de atunci.

Anul 1989 a reprezentat schimbarea regimului socialist din România cu unul democratic. Aşteptările românilor au fost imense, dar, după 26 de ani de democraţie, acestea nu au fost îndeplinite decât într-o mică măsură.

Intrarea României în NATO şi aderarea la Uniunea Europeană au constituit momente de noi speranţe. Însă cu ce preţ s-au realizat aceste deziderate? Peste 80% din resursele naturale româneşti au fost privatizate. Investitorii în majoritatea lor sunt din străinătate. Ei au concesionat pe mulţi ani exploatarea resurselor respective plătind redevenţe ridicol de mici, spun unii specialişti. Aşa este cazul zăcămintelor de petrol, gaze, minereuri şi minerale neferoase etc. Exploatările forestiere au cunoscut o intensificare fără precedent în ultimii ani. Specialiştii avertizează asupra unor fenomene naturale grave ca urmare a defrişărilor necontrolate.

Băncile româneşti au dispărut aproape în totalitate, la fel şi industria constructoare de maşini şi alte ramuri industriale. În urma unei legi nesăbuite, terenurile agricole româneşti au început să fie cumpărate de străini. Ei nu sunt interesaţi de nevoile alimentare ale ţării, cultivă ce vor şi, de regulă ceea ce le aduce profituri mari. O parte importantă (după unele surse cca 30-40%) din forţa de muncă activă românească calificată şi înalt calificată a migrat în străinătate. Ne întrebăm de ce sistemul de pensii şi, în general, cel social este necorespunzător în România. Răspunsul este clar: de la an la an avem mai puţini contribuabili la acest sistem. Dacă la toate acestea adăugăm corupţia endemică din România, avem un tablou aproape complet al situaţiei la zi.

Surpriza este că au reapărut în ţara noastră consilierii şi emisarii străini. Nu, nu sunt aceiaşi din perioada 1945-1965. Sunt alţii, aparţinând altor puteri străine. Ce ştim este că ei se află în toate structurile importante ale stalului român. Nu ştim de cine sunt plătiţi, cu cât şi ce au ca atribuţii în fişa postului. Să sperăm că nu este nevoie să treacă din nou 50 de ani pentru a afla cine sunt şi ce fac în România.

Despre ce suveranitate şi independenţă mai putem vorbi în situaţia descrisă mai sus? Semnificativ este faptul că, în Constituţiile ţărilor din Uniunea Europeană, cu referire la suveranitate apar sintagme edificatoare ca: „transferuri de drepturi suverane”, „delegarea atribuţiilor suveranităţi”, „transferul competenţelor ce ţin de suveranitate”, „restricţii de exercitare a suveranităţii naţionale”, „exercitarea în comun a unor atribuţii de suveranitate”, „renunţarea la puterea de decizie şi limitarea suveranităţii”. Aceste formulări demonstrează fără putinţă de tăgadă că noţiunea de suveranitate a fost golită de conţinutul său intrinsec. Ea a rămas ca un slogan electoral, menit să aducă voturi.

Este, desigur, un lucru cunoscut şi recunoscut că apartenenţa la organizaţii suprastatale, precum UE sau NATO (sau, cum au fost anterior, CAER ori Pactul de la Varşovia) presupune cedarea voluntară din partea membrilor acestora a unor „atribute de suveranitate”, pentru a asigura funcţionalitatea şi coerenţa lor. Dar cedările sunt făcute în mod egal şi de către toţi membrii, altfel nu mai vorbim de parteneriate, ci de raporturi între „metropole” (ţări cu drepturi mai mari) şi „colonii” (ţări conduse).

Ne aflăm la sfârşitul periplului nostru prin istoria de peste 600 de ani a României, urmărind cum a evoluat conceptul de suveranitate. Constatăm că, în întreaga perioadă, resursele naturale româneşti au constituit o atracţie irezistibilă pentru străini. Impresia este că în fiecare etapă istorică a rulat acelaşi film: actorii fiind ţările mici şi subdezvoltate, furnizoare de materii prime şi materiale şi ţările mari şi puternic dezvoltate industrial care au dominat sau domină lumea. Îmi vine în minte o teză utopică elaborată în perioada socialismului din ţara noastră care suna cam aşa: „Creşterea rolului ţărilor mici şi mijlocii în rezolvarea marilor probleme ale dezvoltării omenirii”. Cu timpul am conştientizat că, în realitate, ţările mici şi mijlocii au un singur rol, şi anume „să fie de acord” cu ce hotărăsc alţi, ceea ce în esenţă este valabil şi astăzi.

... Şi totuşi... Există încă multe ţări mici şi mijlocii care continuă să-şi apere cu perseverenţă drepturile inalienabile de a decide asupra bogăţiilor proprii şi asupra destinului lor şi care se bucură de respect din partea celor „mari”. Ele continuă să ne ofere exemple demne de urmat.

de Mircea Iordănescu


Citiţi şi:
Se pregăteşte mai pe ascuns, mai la vedere pulverizarea României
Depopularea României de către oculta mondială!
România a fost vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

 

yogaesoteric
9 iulie 2016

 

Articole publicate recent

> 23 MartieDeclarații șocante ale generalului Iulian Vlad: Sergiu Nicolaescu a regizat momentele de panică și explozii din 1989, în București

> 23 MartieNorvegia. Pentru prima dată în istoria țării numărul ateilor l-a depăşit pe cel al credincioşilor

> 23 MartieDr. Călin Georgescu: «În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie» (I)

> 23 MartieAflat în vizită în România, genialul cercetător Mehran Tavakoli Keshe a participat la un eveniment organizat de Școala de Yoga MISA

> 22 MartieDespre sindromul «ordonanţă» si estetica sfârşitului de ţară

> 22 MartieDin dragoste pentru natură a plantat în fiecare zi un copac timp de 37 de ani

> 21 MartiePentru nişte ani mai buni: Thomas Sowell, în apărarea libertății (și) gândirii

> 21 MartieInteligenţa artificială creată de Google a învăţat să fie foarte agresivă

> 21 MartieGeneralul Mircea Chelaru: «Aşa începe nenorocirea. Să ştiţi că niciun război nu a început dintr-o dată»

> 20 MartieDocumente declasificate ale US Air Force: Proiectul 1794 – Farfuria zburătoare supersonică menită să doboare bombardierele sovietice

> 20 MartieMitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora? (II)

> 19 MartieScrisoarea lăsată de Dan Adamescu: «În penitenciar am ajuns în iad. Nu înţeleg de ce medicii m-au ignorat»

> 19 MartiePreotul Maes, despre ceea ce se petrece cu adevărat în Siria: Știrile difuzate reprezintă cea mai mare minciună a mass-media din timpurile noastre

> 19 MartieMinciuna are posturi TV multe, dar scurte! În Piața Victoriei nu au fost nici 150.000, nici 200.000 de oameni, ci mult mai puțini

> 18 MartieProfesor doctor specialist în libertăţile publice în dreptul penal: «Nu vă mai lasaţi tâmpiţi atât de uşor!»

> 18 MartieCel mai bătrân om din lume ne-a dezvăluit secretul longevității sale

> 18 MartieConsiliul pentru Relații Externe: În 2017 SUA ar putea începe un război cu Rusia şi Coreea de Nord

> 16 MartieVăzută din faţă, pare o locuinţă normală dar privind-o din lateral vei constata că este o casă cu totul aparte!

> 15 MartieRomânii sunt cei mai vulnerabili europeni în privinţa datelor personale: 85% îşi oferă datele pe internet

> 15 MartieMitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora? (I)

> 14 MartieIon Cristoiu: Incredibil, dar adevărat! SRI a primit dreptul de a avea firme comerciale sub acoperire

> 14 MartieDescoperire de importanţă majoră: Hidrogenul poate fi transformat în metal!!!

> 14 MartieViktor Orban, poziție intransigentă față de «corectitudinea politică» și intervenția lui Soros în politica Ungariei

> 11 MartieFenomen îngrijorător în Japonia: jumătate din cupluri, indiferent de vârstă, nu întreţin relaţii amoroase cu ființa iubită. Care este motivul?

> 10 MartiePiperea demască «reţeaua politico-tehnocrato-securistă» care controlează România

> 10 MartieInfluențate de stereotipuri, după 6 ani, fetele se consideră mai puțin «sclipitoare» decât băieții

> 10 MartieSavanţii au descoperit o nouă fază a materiei: cristalele de timp

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga