80 miliarde → 40 → 32 → 29 → 20 → 4 → țeapă

Plăvanul a anunțat falnic că România a „primit” 80 miliarde de la UE pentru „dezvoltare”. Cele 80 s-au făcut 40 cu PNRR. Apoi 32, pentru care s-au trimis proiecte (Cioloș ne-a pregătit la investirea Guvernului că „vom atrage bani în măsura în care vor fi proiecte”). Acum ăștia vorbesc de 29 miliarde.

Până acum, plăvano-useriștii n-au publicat planul cu investițiile asumate. Ironia face că cei de la USR-PLUS erau tot timpul cu transparența-n gură. Unde e transparența? Ceea ce s-a scurs în presă sunt doar bălării generaliste. De genul X miliarde pentru educație. Mai exact pentru ce? Construim măcar WC-uri pentru școlile cu WC în fundul curții sau cumpărăm știftware educațional de la Big Tech pentru ca mai apoi să dăm afară jumătate dintre profesori fiindcă softul și „școala online” înlocuiesc cadrul didactic? Avem Y miliarde pentru „înverzire” însă puțin concret, exceptând 2-3 centrale de mici dimensiuni hidrogen-gaz.

Din cele 29 miliarde vor rămâne probabil cam 20 miliarde atrase, din care 16 miliarde sunt împrumuturi. Deci 4 miliarde EUR granturi, restul împrumuturi. Practic, un mizilic comparativ cu extragerea profitului din România pe care-l practică multinaționalele an de an. Dar să trecem peste astea.

Iar acum apar problemele: în ce măsură investițiile acelea chiar sunt utile României? Dacă ne împrumutăm cu 16 miliarde EUR (8% PIB) doar pentru a le cumpăra nemților produsele „verzi” ori știftware educațional de la BigTech (care ne vor mulge exact cum întreaga administrație e „locked-in” în soluțiile proaste și scumpe ale MSFT/windows) atunci ne săpăm singuri groapa.

16 miliarde EUR (8% PIB) + 8 miliarde USD (4% PIB) pentru reactoarele 3/4 de la Cernavodă (n-a fost bine cu 6 miliarde și finanțare chinezească după cum negociase Ponta ci am bătut palma cu americanii pentru 8 miliarde după „negocierea” plăvăneasco-useristă). Adăugând datoria deja existentă (crescută de plăvano-useriști de la 35 la 50%) ajungem, fără finanțarea clasică a deficitului bugetar, la 62-65% datorie/PIB. În 2019, datoria era 35% PIB.

Doar plata dobânzilor unei datorii de 65% PIB înseamnă aproximativ 10-13 miliarde lei pe an, la dobânzile actuale! Pe lângă asta, cotizația noastră la bugetul UE va crește de la 1,3 la 2% PIB. Practic cei 4% PIB (2% buget UE + 2% înarmare) vor păpa 14% din încasările fiscale ale bugetului de stat! An de an!

Cam asta e „afacerea” Fondului european verde de dezvoltare: proștii se împrumută de la șmecheri iar șmecherii vând produse de care nu prea ai nevoie încasând în același timp dobânzile aferente.

Ce-ar însemna cu adevărat dezvoltarea României? Mai puține eoliene/fotovoltaice noi pentru că avem destule (55% din energia produsă în România e deja verde), generează electricitate scumpă (datorită subvențiilor) și nu produc atunci când ai nevoie. E nevoie de câteva noi hidrocentrale, de centrale electrice pe gaz care-ar duce la o scădere a prețului energiei electrice. Avem nevoie de creșterea capacității de stocare / descărcare / acces în Portul Constanța, de autostrăzi, de refacerea infrastructurii feroviare, refacerea sistemului de irigații, depozite regionale de cereale/fructe și lanțurile lor de distribuție, de refacerea petro-chimiei etc. În general avem nevoie de creșterea capacității interne de producție, fie că este vorba de mâncare, energie electrică, petrochimie ori software. Și e nevoie de angrenarea forței de muncă din țară în proiecte utile pentru a le asigura o creștere a veniturilor.

Citiţi şi:
Cel mai mincinos şi parşiv guvern din istoria României
Un experiment fără precedent – minciuna în staniol a fondurilor europene
Guvernul nu vă vrea binele. Cele 40 de miliarde de euro pentru firme, sub forma unui împrumut, sunt încă o capcană…

yogaesoteric
29 iulie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More