Cu un secol în urmă, H.G. Wells a descris cum noua ordine mondială va fi instaurată printr-o lovitură de planetă (II)

(Episodul 16 al serialului Sursele globalismului)

Citiți prima parte a acestui articol

Forma lucrurilor care vor veni (1933)

Între cărțile cu subiect politic ale lui Wells, aceasta are cea mai multă substanță. De aceea voi cita mai mult din ea. Este și o lucrare ceva mai animată, un SF politic, nu doar o teoretizare. Cartea continuă cele două romane cu subiect militar, scrise în vremea Primului Război Mondial, din care am amintit Lumea eliberată. Punctul de plecare este tot un război devastator, în urma căruia lumea este reconstruită din temelii. Stilistic, apar unele inovații benefice: îmbinarea cu istoria reală, deja petrecută, până la data scrierii cărții, care apoi continuă cu peste un secol de anticipație, relatat ca și cum ar fi fost istorie. Alt truc scriitoricesc este folosirea unor false jurnale, „descoperite” fragmentar.

Etapele succinte ale desfășurătorului cărții sunt după cum urmează:

• Primul Război Mondial
• „între ’35 și ’37, lumea e măturată de o epidemie de gripă de o virulență fără precedent” (pag. 89 – așadar, epidemia urma să aibă loc la doi ani după ieșirea de sub tipar a cărții)
• anii ’40-’50 – e prezis un al Doilea Război Mondial, care duce la prăbușirea civilizației; omenirea se cufundă în haos și fragmentare. În timpul războiului, populația e militarizată, purtau frecvent „o mască de gaze fie pe față, fie atârnată de gât” (pag 41)
• anii ’50-’60, foametea și o serie de molime se răspândesc
• 1965 – o conferință a controlorilor aerieni, care se pregătesc să preia puterea
• 1978-2059 – conducerea Consiliului Mondial
• 2000-2040 – dictatura aeriană – fiecare domiciliu este distrus sau dezinfectat în sfera conștiinței; „o pierdere de pitoresc”, în loc, apar clădiri identice, cu mobilier metalic. Tot atunci izbucnesc valuri de epidemii: gripă, tifos, holeră, ciumă, cu care se luptă zeci de ani (de sifilis scapă abia în 2079) pag. 294
• 2059 – o nouă conferință care modifică linia guvernului mondial.

Distrugerea provocată de război este deplină: oamenii sunt înfometați, poartă zdrențe, pe care le cos singuri, dispar imaginile, scrierile. Pe fondul acestei prăbușiri a civilizației, elitiștii („o duzină de autorități eminente”) încep să discute ideile salvatoare. Printre cele vehiculate (de personalități care chiar au existat în viața reală) sunt amintite cea a colonelului C.H. Douglas, de renunțare la etalonul aur al monedei în favoarea unui „credit social”, care să aducă banii în concordanță cu creșterea economică. Doar că acesta era limitat de existența granițelor naționale. (practic o redistribuție a profiturilor).

Altă propunere este „tehnocrația – un efort științific de a repune economia pe baze fizice”. Unitatea de energie era baza monedei, în locul aurului. Experții repudiau ideea de democrație. E menționat și John Maynard Keynes, dar adevăratul reformator al economiei e situat în viitor. În noul sistem bancar, banii devin un cec notat în scriptele unei instituții publice (care îi notează la fel cum notează nașterile și decesele).

„Nu e bine să întrebi oamenii ce vor. Asta e eroarea democrației” (spune personajul reformator). „Este necesar să gândești mai întâi ce ar vrea, pentru salvarea societății. Apoi este necesar să le spui ce vor și să te asiguri că au înțeles.”

După aceste preliminarii ideatice, un grup de conspiratori dă o lovitură, preluând controlul aviației mondiale. Decidenți din mai multe țări sunt obligați să colaboreze și să cedeze controlul Comitetului asupra resurselor naționale. Proprietatea e cvasi-anulată, cei mai mulți devin chiriași. E folosit conceptul de shareholder (p 232). Moneda devenea dolarul-aer, o bancnotă legată de costul transportului (cu variabile de tipul un metru cub de o anume greutate, transportat la o anume distanță și viteză).

Comitetul și-a creat propria propagandă, sistem educațional mondial; ziarele vechi, din epoca națională fuseseră topite. (Rescrierea trecutului, parodiată de Orwell mai târziu.) Un personaj declamă:

„Statul Mondial nu e un aspect al viitorului, ci e deja aici. Cine slujește un stat anume sau o proprietate privată mai presus de interesul comun e trădător. Iar cei care îi tolerează, cresc trădarea în inimi.” (p. 258)

E o lume planificată până la cel mai mic detaliu. Un personaj avertizează că nu putem concedia oameni până nu le găsim altceva de lucru și nu putem naște copii, până nu avem școli și locuri de muncă pentru ei. (263)

Lumea fusese zdrobită de război și epoca de tranziție, încât rezistența națională nu mai era posibilă – nu mai erau salarii pentru armate naționale și presă. Rezistența la regimul global ilegitim se manifesta prin proteste locale fără lideri. (265) Consiliul care dăduse lovitura domina prin aviație; folosea și un gaz paralizant, care adormea pentru câteva ore.

Consiliul proclamă Statul Mondial

… și dă un atac direct împotriva religiilor lumii. Papa e atacat cu gaz paralizant într-o procesiune cu un rege european (opus noii ordini). Apoi Mecca e închisă, sunt atacate templele hinduse. Ultima organizație creștină care mai exista era o rămășiță a Bisericii Catolice, cu mai mulți papi în mai multe orașe.

„Va exista o singură religie, expresia unei comunități mondiale.” (270)

Preluare puterii se face printr-o succesiune de conferințe, comploturi și atacuri în forță, care aduc la putere diverse generații de consilii și guverne mondiale tot mai puternice. Acestea își propun să șteargă din mentalitatea omului toate „sursele de eroare”, indolența, lăcomia, invidia. Să schimbe total specia pentru a extirpa individualismul.

După etape succesive, Consiliul Mondial începe să practice metode eugenice, eliminând înainte de naștere copiii cu posibile defecte fizice și intelectuale. (282)

Controlul psihologiei sociale

H.G. Wells descrie felul insidios în care educația este infiltrată și folosită pentru a schimba mentalități. Acțiune care este complementară cu aceea deschisă de Bertrand Russell, confratele său din Societatea Fabian, la care m-am referit într-un episod anterior. Acțiune care a fost apoi teoretizată mai în detaliu de Școala de la Frankfurt și chiar pusă în practică. „Revoluția Statului Modern a fost în primul rând educațională, și abia în al doilea rând politică; a arat mai adânc decât orice revoluție precedentă.” (311)

„Mișcarea Statului Modern a fost un atac cu «ordin deschis» la structurile sociale, a fost un solvent și nu o matriță. Matrițele au fost Regulamentele (sau Comitetele n.t.).” (288)

Wells descrie mai multe facultăți, înființate de noua orânduire. Un departament de psihologie socială, care se ocupa de supervizarea educației, ajunge să aibă o putere mai mare decât guvernul mondial.

„Lumea a încetat atunci să mai aibă un singur guvern permanent. A rămas sub o serie de Comisii, care tratau una cu alta prin conferințe. În principal: Comisia pentru transport, produse naturale, bunuri de larg consum, populație (creștere și locuințe), sănătate socială (poliție și medicină), educație (ultimele două au fuzionat ulterior în Comisia de Comportament) și activitățile mereu extinse ale cercetării științifice și muncilor creative.” (288)

Prin combinația dintre psihologie socială, medicină, poliție, controlul resurselor, se obține o societate reglementată în cele mai mici detalii, care are iluzia alegerii. De fapt, este „fabricarea consensului” (expresie pe care o folosise deja Walter Lippmann în cartea sa Opinia Publică (1922)). Idee dusă mai departe de Edward Bernays, Noam Chomsky și alții:

„În final, se ajunge la ceva ce în secolul XIX se credea că e Opinia Publică, acel consens al gândirii active și al imaginației lumii. Este clar că până în 2106 această conducere exercitată de o inteligență omniprezentă a devenit un succes fără rival. Era tot ce mai rămăsese din rege, președinte sau guvern pe pământ.” (289)

„Spune adevărul, controlează banii și nu îi păstra!”

Aceasta era deviza primului Consiliu Mondial, un fel de ideal etic al unei elite fără rival în materie de putere, dar cu o dedicație de castă preoțească.

„Revoluția finală a fost cea mai subtilă substituție de putere din istorie. Dictatura putea suprima rezistența deschisă; putea impune obediența multitudinii de ordine și reguli. Dar nu putea suprima dezvoltarea psihologiei generale, nici penetrarea activităților sale administrative și legislative prin interpelări și critici.” (296)

Statul Mondial necesită distrugerea religiilor, topirea lor într-una singură. Pe care Wells o anticipează în preajma anilor 2000 (la 70 de ani de la apariția cărții). Islamul i se pare că ar fi mai ușor să fie absorbit, pentru că nu are atâtea școli. El ar fi dependent de arabă, precum catolicismul fusese legat de latină.

O referință specială este acordată absorbirii iudaismului în noua religie a statului. Evreii combină identitatea religioasă cu cea etnică, formând comunități distincte, „stat în stat”. Dar solidaritatea lor peste frontiere i-ar fi făcut compatibili cu mișcarea mondialistă, remarcă Wells. Doar că el anticipează că se vor dedica visului sionist (la data publicării, statul Israel nu exista). Prin educație, Wells prezice dispariția identității evreiești în doar trei generații (p 310), „reușită” care e limpede că e prescrisă și restului popoarelor.

„Țelul Consiliului a fost să confirme și să instituie unitatea umană pentru totdeauna; să creeze un cadru de activități publice progresiste, care să ofere de lucru tuturor și o putere de cumpărare universală, în fața unei eficiențe industriale mereu în creștere.” (315)

O altă specie, omul ca organism colectiv

Din 2047, încep să fie folosite gaze care produc mutații, cu efecte similare ale radiațiilor. Apoi controlul climei, începută cu extragerea azotului din aer pentru îngrășăminte. Din 2060, începe altă planificare; prin eugenie, omul va deveni altă specie.

„Va deveni, generație după generație, altă specie, tot mai diferită de acea ființă buruienoasă, tragică, crudă, fantastică, absurdă și uneori chiar oribilă, care se boteza cu aroganță năroadă Homo sapiens.” (346)

Mai multe activități au fost socializate: educația, procurarea hranei, a veniturilor; umanitatea va deveni un organism colectiv (ca o colonie). Wells îl citează explicit pe apostolul Pavel cu „suntem parte din același trup”.

„Fiecare individ al acestui organism e un tentacul care testează, învață, gustă viața deplin și adună experiențe pentru comunitate.” (348)

Noua ordine mondială (ianuarie 1940)

Nu este o carte pe atât de spectaculoasă pe cât s-ar crede, dar a impus o sintagmă la fel de populară între elitele globaliste și între cei care denunță acțiunile lor ca fiind o conspirație. Volumul nu e ficțiune, ci răspunsul lui H.G. Wells la al Doilea Război Mondial, care tocmai începuse. Pentru acesta, nu vede altă soluție decât formula din titlu:

„Dacă cineva ar putea șterge toate disputele din prezentul conflict, tot ne-am confrunta cu problema esențială, care e abolirea granițelor celor mai multe state suverane și fuziunea lor într-o Pax mai mare. Este nevoie să facem asta, ca viața să poată continua suportabil. Tratatele și garanțiile nu sunt suficiente.” (18)

Dincolo de război, planeta i se pare „distrusă și dezorganizată”. Soluția e colectivistă:

„Este necesar să fie clar că aceste două elemente – necesitatea unui control colectiv al lumii, pentru a elimina războiul, și necesitatea unui control colectiv al vieții economice și biologice a omenirii, mai puțin admisă – sunt aspecte ale aceluiași proces.” (20)

Globalismul, al doilea comunism

„Noi nu deplângem Revoluția Rusă ca revoluție. Ne plângem că nu e o revoluție destul de bună și vrem una mai bună.” (50)

„Revoluția Rusă a eșuat nu din cauza extremismului, ci a nerăbdării, violenței și intoleranței izbucnirii ei, prin lipsa de prevedere și insuficiența intelectuală. Revoluția cosmopolită către un colectivism mondial, care e singura alternativă la haos și degenerare a omenirii, este necesar să meargă mai departe decât cea rusă; este necesar să fie mai temeinică și mai bine concepută. Iar împlinirea ei cere un avânt mai eroic și mai hotărât.” (21)

Colectivismul presupune preluarea controlului, „nu mai face fiecare ce poftește”, eliminarea motorului profitului și a parazitismului pe seama celorlalți. La fel ca în alte lucrări amintite, Wells atacă ideea luptei de clasă, precum și capacitățile proletariatului de a construi un sistem sau de a avea o îndreptățire morală. „Dictatura proletariatului ne-a dezamăgit, este necesar să căutăm în altă parte posibilități de control.” (p 31)

„Să citească oricine Manifestul Comunist și să se gândească împotriva cui s-ar mai fi îndreptat ura, în parte sau în totalitate, dacă Marx nu ar fi fost fiu de rabin. Citiți «evrei» în loc de «burghezie» și Manifestul devine pură învățătură nazistă, a anilor 1933-38.” (pag 28)

Îi acuză pe Stalin și Roosevelt că sunt prea ocupați cu populațiile subdezvoltate din interior ca să se ocupe de relațiile internaționale și de război. Simpla scădere de populație nu e destul, fără schimbarea modelului social, pentru că va fi o proporție mai mare de „inutili”. (p. 34) Această „masă tot mai mare de neîmpliniți” e sursa forțelor destabilizatoare. (Aici e destul de în linie cu alt membru al Fabian Society, G.B. Shaw.)

„Orice am crede despre calitatea și faptele regimurilor nazist și fascist, sau despre nebunia liderilor lor, este necesar să le recunoaștem tentativa, chiar stângace, de a reconstrui viața într-o direcție colectivistă. Sunt eforturi de a ajusta și de a construi, iar până acum sunt în avans față de clasa conducătoare britanică.” (38)

„Prietenul meu Richard Coudenhove Kalergi”

H.G. Wells se referă la autorul planului de metisare a populației Europei, Coudenhove Kalergi, ca la un prieten și exemplu de „idealism utopic”. Îi reproșează că nu se poate face o Federație a Europei din statele existente, pentru că multe dintre ele sunt imperii, care se întind în afara continentului. (Așadar, proiectul lui Kalergi n-ar fi rău în sine, dar n-ar funcționa pentru că s-ar limita doar la Europa, nu la întreaga lume.)

„Ar fi mai ușor să creezi Statele Unite ale Lumii.”

Revine, pe alocuri, același anti-creștinism visceral. Acuză creștinismul de a fi vinovat de „mizeria, pestilența și foametea Angliei medievale” (69) dar și de Revoluția Franceză, care ar fi o Revoluție Catolică, o consecință a monarhiei și educației creștine.

Revoluția pe care o propune el e a unei elite, care poate avea concepții diverse, etnii diverse, interese variate, dar care pot conlucra pentru „a reconstrui societatea umană”. Va fi „un nou liberalism sau nou radicalism” (73) Aceste elite se vor asocia și vor răspândi concepția noii ordini, cooptând pe oricine va fi capabil să priceapă idealurile mai înalte. Prima etapă va fi în educație: „unii vor numi această distribuție propagandă, dar în realitate e educație”.

„Marea Britanie, ca și America, pot deveni socialiste printr-o revoluție definitivă, protestând tot timpul că ar fi ceva de acest fel.” (77)

„Această nouă și completă Revoluție, pe care o contemplăm, poate fi definită în câteva cuvinte. Este:

a) socialism mondial în toată regula, planificat științific și direcționat, plus
b) o insistență pe lege, bazată la rândul ei pe Drepturi ale Omului mai scrupulos concepute,
c) libertatea completă de exprimare, critică și publicare, o perseverentă extindere a organizării educației pentru pretențiile în creștere ale noii ordini.” (77)

După moartea lui H.G. Wells și terminarea războiului, cartea Noua ordine mondială a fost între cele 18 texte luate ca reper de comisia Organizației Națiunilor Unite, care a întocmit în 1848 noua Declarație Universală a Drepturilor Omului.

Autor: Victor Grigore

Citiți și:
Noua Ordine Mondială: Agenda întunecată satanică, insidioasă din spatele globalismului și a ideologiei graniţelor deschise
Către noua ordine financiară mondială
Noua Ordine Mondială, instaurată de alianța guverne-corporații

 

yogaesoteric
6 noiembrie 2022