Înlocuirea „durabilă” sau războiul trecător

Dezvoltarea durabilă” e între sintagmele mincinoase ale noii limbi de plastic; livrată de aceiași care au avut ideea să-i spună adeverinței de vaccinat „certificat verde”. Sub ea se ascund „certificatele verzi”, restricțiile de mișcare, dezindustrializarea și planificarea resurselor vieții de către un grup tehnocratic. Limbajul înșelător e ca atunci când o mare putere (Rusia, America, Franța) anunță că trimite „trupe de menținere a păcii” într-o țară unde schimbă regimul.

Planificarea nu se oprește la închiderea minelor sau blocarea unor centrale nucleare. Cea mai importantă componentă vizează gestionarea la fel de autoritară a resursei umane. Aceiași stăpâni nenumiți ai planetei se simt responsabili să decidă că unele zone au nevoie de panificare familială, de terapii genetice, de încurajarea homosexualității și schimbării sexului. Iar alte zone primesc un fel de „certificate verzi” pentru reproducere, în sensul că devin izvoare nestăvilite pentru „întinerirea planetei” și „rezolvarea problemei” îmbătrânirii Europei.

Lumea euro-atlantică e implicit făcută responsabilă de înfierea acestei resurse nestăvilite. Motivele de urgență se schimbă: bombardamente occidentale, războaie civile, crize umanitare, discriminări, urgențe climatice. Dar desfășurătorul nu se schimbă.

Avem dovada limpede în cazul României. Niciun fel de criză economică, de creștere a șomajului, închideri forțate de luni de zile a unor afaceri, nu atenuează acest aflux. Ai fi zis că războiul de la graniță va opri colonizarea țării, dar exact contrariul s-a petrecut. România se confruntă cu un val de proporții de imigranți din Ucraina, pe lângă care guvernanții au găsit prilejul să introducă măsuri de asimilare în ritm accelerat a cetățenilor apatrizi și migranților din țări terțe, care se aflau în Ucraina sau pot produce dovezi rizibil de superficiale ca „documente de călătorie” că au fost pe acolo.

Pe de o parte suntem presați, în special de anglo-americani, să ne implicăm (sinucigaș) în apărarea granițelor Ucrainei. Ca și cum suveranitatea acestei țări ar fi o chestiune pentru care merită să te jertfești. Practic, suntem împinși să participăm la al Treilea Război Mondial.

Pe de altă parte, ni se cere să renunțăm la orice urmă de suveranitate – atât prin federalizarea propusă de nucleul franco-german al UE, cât și prin propuneri de legi precum cea care să permită unor generali străini să comande pe teritoriul țării. Dar mai ales ni se cere să renunțăm la ideea „învechită” a statului național al românilor, pe teritoriul căruia chiar Constituția interzice colonizarea. Ni se spune că asemenea idei sunt retrograde. reacționare, dacă nu chiar rasiste și fasciste.

Nu-i vorbă, și la Est Putin vine cu o ideologie nu mult diferită, tot multiculturală. Doar spune că a început războiul (pardon, „intervenția militară”) pentru drepturile minorității ruse și denazificare. Ipotetic, dacă ne cucerește și vrea să stabilească un milion de ceceni la poalele Carpaților, cei care n-ar fi de acord ar fi denunțați ca ultra-naționaliști, un fel de batalion Azov fără arme.

Războiul și asimilarea sunt două catastrofe, iar masele de teleghidați prin televizor și rețele de comunicare virtuale nu par să perceapă asta în ambele cazuri. Invazia li se pare ceva cool, aducător de diversitate, eventual un pericol imaginar. Iar războiul mondial un fel de happy end la povestea nebunului de Putin, ceva ce vor vedea de la televizor și pe mobil, unde se va transmite cum câțiva pușcași marini parașutați la Kremlin îl arestează pe „Putler”. După care, presă liberă, McDonald’s și parade gay.

Evident, războiul ar fi îngrozitor de lung și de ruinător. Dar ar fi mai trecător decât colonizarea României sub orice pretext.

Pământurile istoric locuite de români și slavizate sau maghiarizate sunt pierdute pe vecie. Indiferent că au fost sub ruși, ucraineni, sârbi, bulgari, că au avut democrație sau nu. Excepție, poate, partea din Moldova în care există încă majoritate vorbitoare de limbă română, indiferent cum se definește ea momentan. Zic poate, dar tot mai improbabil, dat fiind contextul. În schimb, provinciile care au stat sute de ani sub turci, unguri, austrieci, ruși, nemți, mongoli, fără a fi colonizate, sunt și azi o țară a românilor.

Războaiele sunt trecătoare, schimbările demografice sunt pentru totdeauna. Chiar și ocupațiile, starea de vasalitate, plata tributului, trec. Orașele bombardate se reconstruiesc, până și Hiroshima și-a revenit și e acum înfloritoare și locuită. (Asta pentru cei care confundă amenințările nucleare cu sfârșitul lumii.) Planurile de reașezare a populației planetei la scară globală sunt o distrugere durabilă.

Autor: Victor Grigore

Citiți și:
Știri din țara ocupată de vechea-noua Securitate vândută corporatocrației euro-atlantiste (I)
„Democrația” în care poporul nu are nimic de spus
Românii au nevoie de români!

 

yogaesoteric
23 iunie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More