Înscrierile pentru Tabăra internațională de meditație pentru revelarea Sinelui-Esență (ATMAN)

Vă invităm să participați la TABĂRA INTERNAȚIONALĂ DE MEDITAȚIE PENTRU REVELAREA SINELUI-ESENȚĂ (ATMAN), care va avea loc online, în perioada 29 decembrie 2022 – 4 ianuarie 2023.

Vă anunțăm că în perioada 22-28 decembrie se va oferi ca BONUS posibilitatea de a audia în premieră sau de a reaudia prezentările din tabăra anterioară. În felul acesta, organizatorii doresc să vină în întâmpinarea celor care aspiră să realizeze mult mai eficient, încă de la începutul taberei din acest an, metoda practică de Revelare a Sinelui, metodă ce va fi explicitată gradat anul acesta prin intermediul unor noi prezentări și aspecte inițiatice inedite. Accesul pe platforma online se va face pe baza codului primit în acest an.

Înscrierile se vor realiza astfel:

I. Pentru perioada 6 – 22 decembrie 2022, înscrierile se vor face la Bibliotecă-Fișe (program: luni: 12:00-18:00, marți-miercuri-joi: 12:00-19:00, vineri: 12:00-18:00).

Pentru înscriere sunt necesare următoarele:

  • Formular. Cererea de înscriere poate fi solicitată de la Bibliotecă, de la sălile de curs Obor și Pipera și de la instructori (pentru provincie). Atenție! Este absolut necesar să completați în formular, citeț (cu majuscule), adresa de e-mail pe care doriți să primiți codul de acces în tabără, și de asemenea să precizați numărul de telefon.
  • Fotografii. Pentru înscriere se vor preda două fotografii format 10/15 cm (faţă + semiprofil, în costum de baie, două piese pentru fete), clare, în care trupul să apară în întregime, să se vadă data la care au fost realizate fotografiile (după data de 6 septembrie 2022). Pe verso se vor nota citeţ, cu majuscule: numele, prenumele (cei care și-au schimbat numele, prin botez etc., sunt rugați să precizeze și numele anterior), grupa de curs de yoga, instructorul, oraşul, data naşterii, numărul de telefon.
  • Contribuția de participare: 160 lei.

Cursanții din București se vor înscrie fie personal, fie printr-o altă persoană, la Bibliotecă-Fișe.

Cursanții din provincie vor trimite prin instructori, la Bibliotecă-Fișe, ceea ce este necesar pentru înscrierea în tabără.

Persoanele care au gratuitate la tabără vor trimite în plic sigilat cererea și fotografiile la Bibliotecă, menționând pe plic că au gratuitate.

Instructorii de yoga au gratuitate la contribuţia de participare în această tabără şi vor trimite, în plic sigilat, fotografiile și cererea de înscriere la Bibliotecă-Fișe, cu mențiunea pe plic că sunt instructori de yoga.

Lectorii de ayurveda vor trimite la Bibliotecă-Fișe, în plic sigilat, ceea ce este necesar pentru înscrierea în tabără (fotografiile, cererea de înscriere și contribuția), cu mențiunea pe plic că sunt lectori de ayurveda.

II. Pentru perioada 23 decembrie 2022 – 4 ianuarie 2023, înscrierile se vor face online astfel:

  1. Contribuția de participare (în valoare de 160 lei) se va achita în contul RO05 CECE B207 43RO N055 2407, deschis la CEC Bank, Agenția Latină, AMN, CIF 9347616, cu sediul în București, sector 2, str. Oteșani nr. 16. Contribuția poate fi achitată prin orice modalitate accesibilă, mandat poștal sau electronic, virament bancar sau la ghișeele CEC, menționând „contribuție participare”. Contribuția poate fi achitată și pentru alte persoane, cu respectarea celorlalți pași pentru înscriere. Cei care optează pentru achitarea prin casieriile CEC Bank sunt rugați să se prezinte la ghișeu cu formularul de înscriere, în format electronic sau printat, pentru validarea operațiunii.
  2. Se va trimite un e-mail la adresa revelare.online@gmail.com, care să conțină:
    • Numele și prenumele, grupa de curs, orașul în care participantul este înscris la curs, data nașterii.
    • Formularul de înscriere completat și semnat. Formularul editabil poate fi downloadat de aici.
    • Dovada achitării contribuției, cu numele vizibil (poză, scan etc.).
    • Două fotografii în format electronic format 10/15 cm (faţă + semiprofil, în costum de baie, două piese pentru femei), clare, în care trupul să apară în întregime, să se vadă data la care au fost realizate fotografiile (să fie recente, realizate după data de 6 septembrie 2022).
  3. Instructorii de yoga și lectorii de ayurveda se vor putea înscrie online folosind adresa de email mountainriver7@gmail.com, urmând pașii menționați la punctul 2.

Fiecare persoană înscrisă va primi pe e-mail un link de acces împreună cu instrucțiunile corespunzătoare. Linkul este personal și netransmisibil.

Vă aşteptăm cu drag!

 

yogaesoteric
18 noiembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More