Karl Marx libertarianul și demolarea deliberată (II)

(Continuarea episodului 9 din Sursele globalismului)

Citiți partea precedentă a articolului

Globalizarea: creată de capitalism, desăvârșită de marxism

În această curgere de neoprit a istoriei, „capitalurile mari înfrâng pe cele mici” (loc. cit. 643). Marx a fost infirmat în predicția că veniturile muncitorilor vor scădea, până la o pauperizare generalizată. Apariția unor puternice clase de mijloc în economiile avansate, participarea de masă la proprietate prin intermediul bursei și îmbunătățiri incontestabile ale nivelului de trai în acele țări (mai ales în comparație cu cele trecute prin comunism) îl contrazic. Dar predicțiile sale privind concentrarea capitalurilor și sporirea în bogăție a păturii deținătoare de capital în raport cu masa salariată, par confirmate. Ceea ce dovedește încă o dată că Marx era mai bun cunoscător al capitalismului, decât al dorințelor muncitorilor.

Dar predicțiile sale nu se limitează la simpla acumulare de capital, care se accelerează și se concentrează, ci merg în direcția unor schimbări de profunzime ale societății, în direcția erodării structurilor tradiționale la nivel social și a statelor naționale. La un moment dat, acele capitaluri urmau să acumuleze o forță suficient de mare, încât să facă statul un vehicul vetust și inutil. Marx nu e câtuși de puțin împotriva unui asemenea deznodământ. Dimpotrivă, cheamă la grăbirea lui prin îndemnul cu care se încheie Manifestul din 1848: „Proletari din toate țările, uniți-vă!” (formulă ce a figurat pe frontispiciul ziarului Scânteia al PCR, până în ’89, la desființare).

Muncitorii nu au patrie. Lor nu li se poate lua ceva ce nu au. (….…) Delimitările naţionale şi antagonismele dintre popoare dispar din ce în ce mai mult o dată cu dezvoltarea burgheziei, o dată cu libertatea comerţului, cu piaţa mondială, cu uniformitatea producţiei industriale şi cu condiţiile de viaţă ce-i corespund. Domnia proletariatului le va face să dispară şi mai mult încă.” (Manifest, p. 29)

Departe de a deplânge un asemenea fenomen, de erodare a tradiției culturale, a rădăcinilor, Marx nutrea un resentiment față de legătura cu strămoșii. „Tradiția tuturor generațiilor moarte atârnă ca un coșmar pe creierul celor vii.” (scria în articolul 18 Brumar al lui Bonaparte). Marx, care trăise în mai multe metropole europene, era un cosmopolit și luase parte la formarea Internaționalei I a comuniștilor. Ideile lui s-au dovedit dacă nu utopice, măcar premature, în timpul Primului Război Mondial, când „proletarii din toate țările” au preferat să își apere cu prețul vieții patria, decât să participe la o revoluție globală.

Ulterior, decenii de-a rândul, comunismul a funcționat sub forma Comintern, tot ca o organizație globală, cu filiale locale. (Sucursala locală s-a numit inițial Partidul Comunist din România, luându-și mult mai târziu numele de Partidul Comunist Român.) Cea mai radicală linie internaționalistă a fost păstrată de Leon Trotski. Dar aproape toți dictatorii comuniști s-au lovit de imposibilitatea de a aplica practic o fantezie utopică. Așa că mai toți au păstrat componenta socialistă, privind natura proprietății, economia planificată, politicile sociale, dar au fost nevoiți să o altoiască pe ceva mult mai realist, de obicei, naționalismul. În practică, nu există decât două variante pentru a menține în funcțiune un regim comunist. Fie prin combinație cu naționalismul (Stalin, Ceaușescu). Fie prin combinație cu capitalismul (formele mai liberalizate de comunism din Europa Centrală și tehnocrația chineză). De unul singur, sistemul comunist eșuează în degringoladă, masacre și foamete. El singur nu rezistă mai mult decât falansterele lui Fourier, pentru că nu e creat să fie funcțional, ci să fie distructiv. Realist vorbind, promisiunea pe care o făcea Marx în Critica programului de la Gotha nu putea rămâne decât un basm: „De la fiecare după posibilități, fiecăruia, după nevoi”. Aceasta era condiționată, culmea, de dispariția diviziunii muncii, cea care crește cel mai mult productivitatea și permite apariția meseriilor cu înaltă calificare.

Marea industrie a creat piața mondială”, spune în alt loc. Schimbările culturale pe care le aduce sunt consemnate cu satisfacție de Marx:

Burghezia a dat, prin exploatarea pieţei mondiale, un caracter cosmopolit producţiei şi consumului din toate ţările. Spre marea mâhnire a reacţionarilor, ea i-a smuls industriei de sub picioare terenul naţional. Străvechile industrii naţionale au fost distruse şi continuă să fie distruse pe zi ce trece. Ele sunt înlăturate de industrii noi, a căror introducere devine o chestiune vitală pentru toate naţiunile civilizate, de industrii care nu mai prelucrează materii prime indigene, ci materii prime provenind din regiunile cele mai îndepărtate şi ale căror produse nu sunt consumate numai în propria ţară, ci în toate continentele.” (Manifest p. 19)

Vorbim despre Marx în cadrul serialului Sursele globalismului tocmai pentru că proiectul său e arhetipal pentru ideea globalistă actuală. Fără a ne abate prea mult în posteritatea lui Marx, să remarcăm că ideea unei societăți drastic stratificate va rămâne o constantă a scrierilor globaliste în secolul și jumătate ce i-a urmat. Acest mod de gândire e fundamental elitist. Arhitecții noii ordini mondiale nu pot vedea lumea viitorului altfel decât cu o supra-structură socială. Indiferent că unii văd asta ca o supra-structură oligarhică, alții ca o castă a savanților tehnocrați, a programatorilor inteligenței artificiale, iar alții ca o confrerie a inițiaților. Organizatorii comuniști erau tot un fel de tehnocrați, care puneau societatea pe baze „raționale”, „științifice” și eficiente. Cel puțin asta își propuneau, după ce vor fi preluat ștafeta controlului de la marele capital. Urmând să facă oficiile acestei organizări în mod dezinteresat, de dragul omenirii asuprite.

Stârnind acest război al aproapelui contra aproapelui, Marxismul înverșuna clasa de jos împotriva clasei de mijloc, amânând răfuiala cu marele capital și difuzând frontul la nivelul întregii societăți. Nu e de mirare că tocmai marii bancheri de pe Wall Street au fost între finanțatorii discreți ai Revoluției Bolșevice (alături de Germania, care a intuit perfect efectul distructiv, destabilizator al ideilor în cauză). Distrugând statul național, Marx lua popoarelor adevăratul instrument viabil și deja existent de apărare în fața capitalului transnațional. Distrugea o piedică în calea globalizării și salva (accelerând la maxim) tocmai globalizarea. Poate avea loc revoluția comunistă într-o singură țară? Nu, răspunde Engels:

Prin însuşi faptul că a dat naştere pieţei mondiale, marea industrie a creat o asemenea legătură între toate popoarele lumii, mai ales între cele civilizate, încât fiecare popor în parte depinde de ceea ce se petrece cu celălalt. În afară de aceasta, ea a nivelat în toate ţările civilizate în asemenea măsură dezvoltarea socială, încât în toate aceste ţări burghezia şi proletariatul au devenit cele două clase fundamentale ale societăţii, iar lupta dintre ele, lupta de căpetenie a zilei. De aceea revoluţia comunistă va fi nu numai o revoluţie naţională, ci ea va avea loc concomitent în toate ţările civilizate, adică cel puţin în Anglia, în America, în Franţa şi în Germania. Ea se va dezvolta în fiecare din aceste ţări mai repede sau mai încet, după cum o ţară sau alta are o industrie mai dezvoltată, o avuţie mai mare, forţe de producţie mai numeroase. Din acest motiv ea va fi înfăptuită cel mai încet şi mai greu în Germania, cel mai repede şi mai uşor în Anglia. Ea va avea repercusiuni considerabile și asupra celorlalte ţări ale lumii, modificând cu totul şi accelerând foarte mult felul în care s-au dezvoltat până acum. Ea este o revoluţie universală şi de aceea va avea şi un teren universal.” (KM & FR, Opere vol 4, p 376)

Libertarianul Marx

Cele spuse până acum ar fi suficiente să ne convingă de natura globalistă a proiectului marxist. Dar vreau să fiu mai explicit în a contrazice o falsă reprezentare, pe care presa ultimelor decenii ne-a creat-o. Anume, aceea că opusul comunismului ar fi individualismul și mai precis libertarianismul. Nu, opusul marxismului e societatea tradițională, cu structurile ei, și statul național. La fel cum nici „societatea civilă”, construită artificial după ’89, nu e o cale spre decomunizare. Cultural, modelul liberal de societate, individualistă, cu credințele și identitatea exilate cel mult în spațiul privat, erodează fibra socială. La fel cum hiper-raționalismul destramă credințele, așa cum repovestirea în proză distruge sentimentul poetic.

Marx e mult mai aproape de un libertarian de azi decât ne imaginăm. Poate pentru că libertarianismul e o ideologie însăilată mai recent (spre deosebire de venerabilul liberalism clasic) ca o întoarcere pe dos a marxismului. Ambele variante radicale împărtășesc același vis utopic, pentru care lucrează pe căi diferite. Niciuna din ele nu a fost deplin realizată și adepții acuză mereu că aplicarea a fost viciată de factori exteriori. Cei mai rudimentari dintre libertarieni manifestă un dispreț față de muncitori, pentru orice fel de măsuri sociale – cer un capitalism pur și dur, excluderea statului din toate sferele vieții sociale. Aceleași sentimente le trădează și Marx în corespondența privată – e furios când se fac concesii sindicaliștilor și savurează înrăutățirea stării muncitorilor. Motivul e simplu: politicile sociale ale „burghezilor” le considera amăgiri, forme de mită; în timp ce creșterea unei stări revoluționare i se părea mult mai promițătoare în perspectiva imploziei sistemului. Libertarienii de azi trec cu vederea orice abuz al marelui capital (de exemplu, instituirea cenzurii de către marile corporații), de dragul unui atașament ideologic (ei nefiind cel mai des „capitaliști”, ci aspiranți la acel statut). Și Marx și libertarienii noi privesc cu speranță la ținta finală: abolirea statului într-un sistem global unificat. În care Marx vedea abolită proprietatea, iar ei o văd ca unica valoare certă.

În primul parlament de după ’89, își făcuse intrarea și un minuscul partid umoristic, animat de Ștefan Cazimir, hâtrul comentator al lui Caragiale. Se intitula Partidul Liber-Schimbist. Formula amuzantă era nefericita traducere pe care îngrijitorii operei lui Marx i-o dăduseră englezescului „free trade” (piață liberă). Astăzi, le-am spune libertarieni, dar traducătorii lui Marx în română nu avuseseră cuvântul la dispoziție. În chiar anul publicării Manifestului, 1848, Karl Marx ținuse un discurs amplu despre acest curent. Era în dezbatere protecționismul și Marx o spune din capul locului:

A percepe taxe vamale protecţioniste la cereale străine e o infamie; înseamnă a specula asupra înfometării poporului.” (KM & FE, Opere, vol 4, p.447)

Mai lipsea să spună și că taxarea e furt. Dar și mai interesante sunt considerațiile pe care Marx le face despre relația dintre capital și muncă, mai ales în contextul actual al globalizării și apariției roboților și inteligenței artificiale. Marx susține că muncitorul e vulnerabil atât la creșterea, cât și la descreșterea capitalului (a PIB, am spune astăzi). În cazul declinului economic, e primul lovit (de șomaj). Dar în cazul creșterii?

Sporirea capitalului productiv implică acumularea şi concentrarea capitalurilor. Centralizarea capitalurilor are ca urmare o mai mare diviziune a muncii şi o folosire mai largă a maşinilor. O mai mare diviziune a muncii distruge specializarea muncitorului şi, înlocuind-o printr-o muncă pe care o poate îndeplini oricine, face să crească concurenţa dintre muncitori.” (Opere vol 4, p 454)

Crizele defavorizează în mai mare măsură muncitorii, decât capitaliștii. (Aspect confirmat la ultimele crize, inclusiv la cea pe care o trăim acum. În așa măsură, încât unii suspectează chiar planificarea lor. Libertarienii se scuză, spunând că asta ar fi doar crony-capitalism – o disfuncție, nu o trăsătură sistemică.)

Fiecare criză grăbeşte însă, la rândul ei, centralizarea capitalurilor şi îngroaşă rândurile proletariatului.” (455)

Marx dă chiar o definiție a direcției libertariene:

Ce înseamnă liber-schimbismul în condiţiile actuale ale societăţii? Libertatea capitalului. Doborând cele câteva bariere naţionale care mai stânjenesc încă libera dezvoltare a capitalului, nu aţi făcut decât să-i descătuşaţi complet activitatea. Atâta timp cât nu vă atingeţi de relaţiile dintre munca salariată şi capital, chiar dacă schimbul de mărfuri s-ar desfăşura în condiţiile cele mai favorabile, va exista totdeauna o clasă care exploatează şi alta care este exploatată. Este într-adevăr greu să înţelegi pretenţia liber-schimbiştilor care îşi închipuie că o întrebuinţare mai avantajoasă a capitalului va face să dispară antagonismul dintre capitaliştii industriali şi muncitorii salariaţi. Dimpotrivă. Singurul rezultat va fi că antagonismul dintre aceste două clase va deveni şi mai evident.” (p. 458)

După care, își continuă pledoaria inaugurând o linie care va face carieră în stânga secolelor următoare: critica imperialismului.

Toate fenomenele distructive pe care le provoacă libera concurenţă înăuntrul unei ţări se repetă în proporţii uriaşe pe piaţa mondială.” (….…) „Ni se spune, bunăoară, că liber-schimbismul ar da naştere unei diviziuni internaţionale a muncii, şi în felul acesta fiecărei ţări i-ar reveni o producție în concordanţă cu avantajele ei naturale.” (….…) „Să nu ne mire că adepţii liber-schimbismului nu pot pricepe cum se poate îmbogăţi o ţară pe spinarea alteia, având în vedere că aceşti domni nu vor să priceapă nici cum se poate îmbogăţi înăuntrul unei ţări o clasă pe spinarea altei clase.” (p. 460)

Iar finalul e unul apoteotic, cu Marx exprimându-și totala adeziune la libertarianism. Dar dovedind și că e mai puțin derutat decât au fost libertarienii de azi de fenomenul Trump, cu ale sale taxe protecționiste și linie (măcar declarativ) naționalistă:

În general însă, sistemul taxelor vamale protecţioniste este astăzi conservator, pe când sistemul liber-schimbist are efecte distructive. El duce la destrămarea vechilor naționalităţi și împinge la extrem antagonismul dintre burghezie şi proletariat. Într-un cuvânt, sisteml liber-schimbismului grăbeşte revoluţia socială. Şi numai în acest sens revoluţionar, domnilor, votez în favoarea liber-schimbismului.” (p. 460)

Cu această împăcare istorică între Marx și libertarieni, îmi închei și eu capitolele dedicate lui Karl Marx. Dar serialul dedicat cărților și ideilor globaliste este abia la început.

Citiți continuarea articolului

Autor: Victor Grigore

Citiți și:
Capitalismul, bun sau rău!?
Sărăcia e sursa bogăţiei: Inventarea Capitalismului

 

yogaesoteric
16 iulie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More