O nouă criză financiară și economică se profilează în curând la nivel mondial. FMI face un apel disperat la guvernele lumii

 

Fondul Monetar Internaţional a îndemnat guvernele lumii să ia măsuri pentru a aborda muntele-record de datorii ce a ajuns la 152.000 de miliarde de dolari înainte să declanşeze o nouă criză financiară şi economică la nivel mondial, scriu The Guardian şi Financial Times.

Cifra calculată de FMI evidenţiază aparentul paradox al dobânzilor ultra-reduse impuse de multe bănci centrale în încercarea de a încuraja creditarea şi a impulsiona economiile, şi pericolele aduse de nivelurile excesive ale îndatorării.

Avertizând că nivelurile datoriilor nu numai că sunt foarte mari, ci sunt şi în creştere, FMI a a spus că este esenţial să se intervină din timp pentru a reduce riscul repetării evenimentelor dăunătoare ce au început cu colapsul bulei imobiliare sub-prime din SUA, în urmă cu aproape un deceniu. Potrivit unei noi monitorizări, ce acoperă 113 ţări, prezentată în monitorul fiscal al Fondului, datoria totală reprezintă 225% din produsul intern brut global, sectorul privat fiind responsabil pentru două treimi din total.

„152.000 de miliarde de dolari este pentru noi toţi un maxim-record. În multe părţi din lume avem datorii excesive. În unele locuri avem datorii, în special ale corporaţiilor ne-financiare, care cresc extrem de rapid”, a spus Vitor Gaspar, directorul departamentului de afaceri fiscale al FMI.

„Un mesaj crucial al Monitorului Fiscal este că, atunci când datoria privată este pe un drum nesustenabil, este important să se intervină devreme în acest proces pentru a se asigura că recesiunile şi crizele financiare sunt prevenite”, a adăugat Gaspar.

Fondul Monetar spune că politica fiscală, puterea pe care guvernele o au asupra taxelor şi cheltuielilor, poate ajuta în această problemă. FMI sugerează restructurarea datoriei şi acordarea de facilităţi fiscale pentru a convinge creditorii să prelungească perioadele de rambursare. 

„Datoria privată excesivă este un obstacol major împotriva revenirii globale şi un risc pentru stabilitatea financiară. Monitorul Fiscal arată că avansurile rapide ale datoriilor private se termină adesea cu crize financiare. Recesiunile financiare sunt mai îndelungate şi mai adânci decât recesiunile normale”, a avertizat oficialul FMI.

Cotele îndatorării au depăşit substanţial creşterea economică globală în ultimii ani, ajungând de la 200% din PIB-ul mondial în 2002, la 225% anul trecut (2016). Deşi două treimi din datoria totală aparţine sectorului privat, necesarul de împrumut al guvernelor a crescut şi el foarte mult de la criza financiară globală şi până acum. În ciuda acestui fapt, oficiali ai Fondului – care şi-au ţinut întrunirile anuale cu Banca Mondială în Washington săptămâna trecută – vor ca guvernele să impulsioneze creşterea economică. 

Băncile centrale au dus greul în încercările de a impulsiona economiile în ultimii opt ani, dar FMI spune că o utilizare mai activă a politicii fiscale ar fi o soluţie mai bună. 

Gaspar a afirmat că datoria este răspândită în mod inegal şi concentrată în ţările avansate din Occident şi în unele dintre economiile emergente mari, precum China.

Raportul Fondului arată că nivelul total al datoriei nu a mai scăzut de la criza financiară şi recesiunea din 2007-2009, în ciuda faptului că cel mai sever şoc al perioadei de după al Doilea Război Mondial a fost consecinţa împrumuturilor nechibzuite. Cotele datoriilor erau înalte la sfârşitul războiului, dar deceniile de creştere economică puternică şi de inflaţie moderată ce au urmat au generat un declin în raportul dintre datorii şi PIB. 

Gaspar spune că motivul pentru care nivelul datoriei este acum mult mai înalt decât înainte de criza din 2007-2009 este pentru că avansul economic a fost atât de anemic.

Expansiunea mai rapidă din SUA de la criză şi până acum a dus la un declin mult mai accentuat al îndatorării private decât în zona euro, a adăugat el. Unele ţări, inclusiv Marea Britanie, au consemnat o scădere a datoriei din sectorul privat ne-financiar de la recesiunea în care a intrat lumea în 2008 şi până acum.

Dar Fondul Monetar îşi exprimă îngrijorarea şi faţă de creşterea rapidă a raportului datorie/PIB în sectorul privat din China, care a urcat cu 70% între 2008 şi 2015. 

„China este atât de mare şi datoria corporaţiilor ne-financiare creşte atât de repede că are efecte semnificative asupra evoluţiilor globale”, a spus Gaspar.


Citiți și:

Din ce în ce mai mulți analişti avertizează: Ne pândește o nouă criză financiară majoră 
Următoarea mare criză a economiei americane se apropie. Iată de ce
 

 


yogaesoteric
10 octombrie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More