Putin: Rusia nu va ataca pe nimeni

Liderul de la Kremlin a declarat că, în ciuda declaraţiilor Occidentului, Rusia nu urmăreşte dominaţia şi expansiunea globală şi nu doreşte confruntarea cu alte puteri.

Rusia nu va ataca pe nimeni, acest lucru este prostesc şi inimaginabil, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, luând cuvântul joi, 27 octombrie, în sesiunea plenară finală a întâlnirii anuale a Clubului Internaţional de Discuţii Valdai. Subiectul întâlnirii a fost „Filozofia dezvoltării internaţionale a lumii noi”.

Conform lui Putin, Occidentul a produs un număr mare de mituri despre „notoria ameninţare militară rusească”.

„Într-adevăr, aceasta este o activitate profitabilă, deoarece cineva poate obţine noi bugete militare şi poate determina aliaţii să susţină interesele unei singure superputeri, cineva poate de asemenea să extindă NATO şi să deplaseze infrastructura alianţei, soldaţii şi echipamentele sale, mai aproape de graniţele noastre”, a declarat Putin.

Putin a susţinut că NATO este o structură învechită care a fost creată în perioada Războiului Rece. Nu se poate vedea nicio adaptare a alianţei la noile condiţii, chiar dacă ei vorbesc mereu despre adaptare, a adăugat liderul rus.

În plus, Putin a notat că există încercări continue pentru a se transforma Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) într-o unealtă care să servească interesele politicii externe ale cuiva, în ciuda faptului că organizaţia încă rămâne un mecanism important pentru a asigura securitatea europeană şi transatlantică. Ca urmare, acest mecanism nu funcţionează deloc, a susţinut preşedintele rus.

Putin a subliniat faptul că Rusia nu aspiră la dominaţie şi expansiune globală.

„Există prea multe ţări în lume care, precum Rusia, se pot baza pe o istorie de o mie de ani. Am învăţat să ne preţuim identitatea, libertatea şi independenţa. În acelaşi timp, nu urmărim dominaţia, expansiunea globală sau confruntarea cu cineva”, a mai susţinut liderul de la Kremlin.


Citiți și:

Cine doreşte al Treilea Război Mondial şi acţionează în sensul generării lui?

Un cunoscut economist american avertizează: «SUA și Rusia vor dezlănțui în curând Armaghedonul»

Brzezinski despre Rusia: Ne aflăm deja într-un Război Rece

 

yogaesoteric
7 noiembrie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More