Rusia și China pregătesc atacul final împotriva dolarului

 

Deschiderea unei reprezentanțe în străinătate de către banca centrală a unui stat atrage mereu atenția, însă când este vorba de reprezentarea Băncii Naționale din Rusia la Beijing, evenimentul provoacă un interes deosebit. Viceguvernatorul băncii centrale din Rusia, Dmitri Skobelkin, a arătat că deschiderea acestei reprezentanțe la jumătatea lunii martie 2017 a fost o mișcare „calculată“, pentru a ajuta la lupta împotriva spălării banilor, la lupta împotriva terorismului și la emiterea de obligațiuni. Mișcarea Rusiei a fost urmată imediat de deschiderea la Moscova a unei reprezentanțe a Băncii Comerciale a Chinei.

Pentru analiștii americani, întărirea legăturilor economice dintre două state este un lucru firesc, însă în cazul Rusiei și al Chinei este vorba de mult mai mult – posibila introducere a unui etalon aur, pentru a elimina dolarul din tranzacțiile bilaterale și apoi din tranzacțiile statelor ce fac parte din Uniunea Economică Eurasiatică. Guvernul de la Beijing nu a făcut un secret din faptul că urmărește introducerea unei monede cu acoperire în aur în următorii ani. Evenimentele recente arată că acest plan este susținut și de Rusia.

Un nou etalon aur

Primul pas pare să fie emiterea unor obligațiuni ruse de stat denominate în yuani, anunțată deja de Moscova. În plus, China a lansat în 2015 un sistem nou de plăți interbancare independent de sistemul SWIFT, care este dominat de SUA și este pârghia principală de aplicare a sancțiunilor internaționale. China și Rusia sunt primul, respectiv al treilea mare producător de aur din lume, cu rezerve de aur care pot oferi acoperirea necesară pentru tranzacții substanțiale, iar acest lucru sporește probabilitatea unui atac împotriva dolarului, prin stabilirea unui etalon aur al Estului, scrie Bitcoin News Service.

Statele Unite au renunțat la etalonul aur în timpul administrației Richard Nixon, moment din care dolarul a devenit stăpânul absolut al tranzacțiilor internaționale. Această nouă alianță între Rusia și China poate însă să elimine dolarul de pe piețele estice, avertizează analiștii americani.


Citiţi şi:

Brzezinski avertizează: America are o nouă strategie contra Rusiei şi Chinei

Război economic: China şi Rusia se aliază împotriva dolarului

Un studiu american recent referitor la «decapitarea» Rusiei şi Chinei ar putea adânci imprevizibilitatea care bântuie comunitatea internaţională

 

yogaesoteric
3 iunie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More