După Brexit, Germania vrea puterea peste tot în Europa. Planul pe care Angela Merkel îl vrea pus în aplicare

 

Germania s-a impus cu ușurință în mandatul cancelarului Angela Merkel ca principalul lider al Europei, iar acum încearcă să preia puterea în cât mai multe instituții cu putință.

Guvernul german dorește ca șeful băncii centrale germane Jens Weidmann să devină următorul președinte al Băncii Centrale Europene începând din 2019 când se termină mandatul actualului șef BCE, Mario Draghi, scrie ZF.

Banca Central Europeană s-a impus în timpul crizei din deceniul trecut drept salvatorul Uniunii prin programele sale de ajutorare a băncilor și economiilor slabe din zona euro.

În luna mai, miniștrii de finanțe din Germania și Franța au convenit să întărească zona euro printr-o integrare mai în profunzime: prin convergență bugetară, coordonarea politicilor economice și proiecte de investiții commune.

Cancelarul german Angela Merkel și ministrul de finanțe Wolfgang Schaeuble cred că a venit vremea ca un neamț să conducă BCE și și-au ales deja candidatul favorit. Potrivit Handelsblatt, guvernul german lucrează la un plan pentru ca Jens Weidmann, șeful Bundesbank, să-i succeadă actualului președinte BCE Mario Draghi când mandatul italianului expiră în 2019.

Pentru a își îndeplini acest plan fără a primi critici din partea țărilor sud-europene, Germania intenționează să îl susțină pe spaniolul Luis de Guindos pentru funcția de vicepreședinte, dar anumite surse susțin că acest lucru nu va fi destul ci va mai trebui să facă și alte concesii economice și monetare.

Pe lângă neamțul Weidmann, și șeful băncii centrale franceze Francois Villeroy de Galhau este văzut cu șanse importante pentru preluarea șefiei BCE. De-a lungul existenței, Banca Central Europeană a fost condusă de persoane din Olanda, Franța sau Italia.


Citiţi şi:

Planul secret al Germaniei şi Franţei, demascat de televiziunea poloneză de stat

Euroscepticismul este în creștere în UE, în special în Franța, Germania și Spania, unde circa jumătate din populație nu mai vrea să rămână în Uniune
 

yogaesoteric
28 iulie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More