Otrava din Justiţie – Gigi Becali face publice confesiunile verişoarei sale, fosta judecătoare ICCJ Sofica Dumitrașcu, despre Livia Stanciu

 

„Îmi spunea: «Gigi, femeia asta este criminală. La ea nu există achitare»… Sunt în dosarul lui Fenechiu persoane care n-au nicio vină şi au luat condamnare. Şi am întrebat-o: «De ce n-ai făcut opinie separată?». Mi-a spus: «N-am putut. Pentru că ea ţipă, urlă.».”
Se vor sesiza DNA şi CSM?

Sofica Dumitrașcu

Latifundiarul Gigi Becali a făcut dezvăluiri care o pot nimici pe fosta şefă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, actuala judecătoare CCR Livia Stanciu. Becali a dezvăluit că verişoara lui, judecătoarea ICCJ Sofica Dumitrașcu, decedată între timp, i-a mărturisit că regretă faptul că a contribuit la distrugerea unor vieţi nevinovate, prin deciziile de condamnare pe care le-a dat, la presiunea Liviei Stanciu, fosta şefă a ICCJ.

Din confesiunile Soficăi Dumitrașcu, a mai adăugat Becali, rezultă că una dintre aceste decizii ar fi fost pronunţată în dosarul fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, cel care a declarat la ieşirea din penitenciar că verişoara lui Becali l-a vizitat la închisoare şi i-a cerut iertare: „Mie Sofica nu mi-a spus că Fenechiu e nevinovat. Mi-a spus că în dosarul lui sunt persoane nevinovate care au fost condamnate. Nu mi-a spus despre el. Deci în dosarul Fenechiu sunt nişte lucruri pe care le-a făcut Fenechiu. Dar sunt în dosarul lui nişte persoane care n-au nicio vină şi care au luat condamnare. Şi am întrebat-o: «De ce ai tăcut, de ce n-ai făcut opinie separată?». Şi mi-a spus: «N-am putut. Pentru că (n.r. Livia Stanciu) ţipă, urlă»”.

Declaraţiile au fost făcut de Gigi Becali luni, 7 august 2017, la emisiunea 100 de minute de la Antena 3, realizată de Sandra Stoicescu. În mod normal, după asemenea dezvăluiri, în care sunt menţionate numele mai multor judecători de la ICCJ, DNA şi CSM, ar trebui să se sesizeze de urgenţă şi să dispună o anchetă în ceea ce o priveşte pe Livia Stanciu şi presupusele intervenţii ale acesteia în dosare. Evident, acest lucru nu se va petrece, căci nimeni nu se atinge de „partenera de nădejde a DNA”.



Livia Stanciu

Iată declaraţiile lui Gigi Becali la Antena 3:

„După ce ea s-a pensionat (n.r. judecătoarea Sofica Dumitrașcu) eu vorbeam foarte mult cu ea pentru că se consulta cu mine. Şi atunci avea momente când avea mustrări de conştiinţă. Şi mă întreba ce trebuie să facă. Şi i-am spus: «Uite ce trebuia să faci…» Şi i-am spus aşa: «Tu trebuie să înţelegi un lucru – ca să ai demnitate ca judecător nu faci niciodată ce dictează altcineva ca să ai conştiinţa curată. Pentru că un judecător face dreptate şi dacă greşeşte suferă oameni.»

Şi atunci şi-a dat seama… I-am zis: «Trebuia să faci aşa: să te duci să depui la CSM, să faci o spovedanie publică, să spui ce se întâmplă şi cum se primesc comenzi şi cum tu ai greşit şi cum tu acceptai ceea ce Livia Stanciu cerea. Or dacă nu poţi…», că mă întreba şi ce era să fac… Și cel mai mult o durea faptul şi a rămas cu conştiinţa aşa de murdară cu dosarul lui Năstase, în dosarul Trofeul calităţii. Cu familia Popovici, soţ şi soţie, despre care ea mi-a spus: «Să-i dăm la femeie (n.r. condamnare) doar că femeia e acţionară în societate.» «N-are nicio vină. Hai să-i dăm totuşi cu suspendare.» «Nu, că 7 ani, 7 ani.» Şi sunt multe cazuri de genul ăsta. Şi atuncea ea chiar, ea a zis: «Dacă tu acum, că eşti la pensie, dacă n-ai să spui lucrurile astea public, nu vei fi iertată de Dumnezeu. Păi de ce? Ca aceste lucruri să nu se întâmple.»

Lumea trebuie să înţeleagă un lucru. Mai ales lucrurile astea importante Dumnezeu le vădeşte. Nu pot fi ascunse nişte lucruri atât de grave. Când dai unui om ani de puşcărie şi se distrug destine n-au cum să rămână lucrurile astea acoperite niciodată.

Ea va plăti, Livia Stanciu. Iată că acum a ieşit Fenechiu şi zice lucrurile astea. Eu ştiu şi despre Fenechiu. Doar că mie Sofica nu mi-a spus că Fenechiu e nevinovat. Mi-a spus că în dosarul lui sunt persoane nevinovate care au fost condamnate. Nu mi-a spus despre el. Deci în dosarul Fenechiu sunt nişte lucruri pe care le-a făcut Fenechiu. Dar sunt în dosarul lui nişte persoane care n-au nicio vină şi care au luat condamnare. Şi am întrebat-o: «De ce ai tăcut, de ce n-ai făcut opinie separată?» Şi mi-a spus: «N-am putut. Pentru că (n.r. Livia Stanciu) ţipă, urlă.».

Păi să vă spun, de exemplu, în dosarul meu. Există un domn judecător Macavei care îi spunea verişoarei mele Sofica, cu care era în Completul 3 (n.r. de la ICCJ): «Sofica, când îl văd pe Gigi la televizor, la puşcărie, zic că mi-am ratat cariera de judecător. Eu nu mai sunt judecător. Atâta timp cât am dat puşcărie unui om care a dat premiere în mod corect şi eu am pus stampila, semnătura mea, că m-a forţat Livia Stanciu, eu nu mai sunt judecător.»

Dar acum vin şi întreb: credeţi că doamna Ghenă, care este preşedinte CSM, nu le ştie? Le ştie mai bine ca mine, pentru că se întâmplau acolo lucruri multe. Şi dacă ar vrea să se facă acolo curăţenie şi dreptate ar face ei. Numai că nu le spun…

Cu Relu Fenechiu să vă spun cum s-a întâmplat: ea era prietenă cu Meme Stoica. Deci Sofica după ce a început să fie judecător, să se ducă la oameni în puşcărie, şi după ce a venit şi la mine şi a văzut condiţiile de trai ale deţinuţilor a început să aibă mustrări de conştiinţă. Şi atunci ea a spus că a început să se simtă vinovată pentru câte puşcării a dat. «Şi acum îmi aduc aminte», spunea ea, «că erau oameni care puteau lua cu suspendare. Care erau chiar foarte puţin vinovaţi. Şi le-am dat puşcărie. Dar numai din vina Liviei Stanciu. Care nici nu se putea stăpâni.» Era, verişoara mea îmi spunea şi aici o parafrazez şi mă iertaţi pentru asta: «Gigi, femeia asta este criminală. La ea nu există achitare.» În dosarul lui Voicu. Senatorul. Zicea: «Nu, domʼle, să-i mai dăm încă 2 ani.» Şi ea (n.r. verişoara): «De ce, dacă are 5 ani?» Iar Stanciu că «Nu, 7, 7.». Şi trebuia să faci ca ea.

Nu era vorba de o «negociere ca la piață», era ce voia ea. Dacă nu făceai ca ea, țipa, urla. Credeţi că nu ştiu judecătorii de la Înalta Curte? Pot confirma toţi că aşa era. Erau judecători care nu îi făceau pe plac. Cum e de exemplu judecătoarea Rog (n.r. Lucia Tatiana Rog), o judecătoare foarte dedicată, care nu accepta niciodată să îi spună nimic, sau cum este Alina Ilie sau Ioana Popescu care nu acceptau niciodată să facă ce zicea Stanciu.

Sofica Dumitrașcu era în complet cu ea şi, într-adevăr, mi-a spus că avea o slăbiciune şi că o asculta (n.r. pe Livia Stanciu)… Şi Sofica îmi spunea că se aştepta, pentru că tot timpul a făcut ca ea, să nu-mi dea condamnare. Măcar din respect faţă de ea. Şi eu i-am zis: «Tu ai făcut ca ea, ai dat puşcărie la oameni nevinovaţi…» Şi a zis: «Da!» Şi voia, ca după ce face operaţia, să facă o spovedanie publică. N-a apucat. M-aţi înţeles?

Dar cu Relu Fenechiu lucrurile stau în felul următor: Meme Stoica a vorbit cu Sofica şi lui Meme Stoica i-a zis Fenechiu că vrea s-o pună avocat. Sofica i-a zis că nu poate, după ce l-a condamnat, că e conflict de interese, dar totuşi, a acceptat să se ducă la el în audienţă (n.r. la închisoare). Nu ştiu ce i-a spus acolo, dar din ce ştiu ea i-a spus că Fenechiu e vinovat. Dar în dosarul lui sunt câţiva nevinovaţi. Doar după ce a văzut condiţiile din puşcărie şi-a dat seama că a făcut mult rău mai multor oameni…

Hai să luăm ca exemplu dosarul meu. Livia Stanciu voia să-mi dea 5 ani. S-au bătut Alina Ilie şi cu Ioana Popescu şi n-a putut să-mi dea 5 ani. Mi-a dat 3 ani cu suspendare. Dar au ieşit după 6 ore din camera de deliberare distruse. De exemplu, în dosarul Valiza. Stanciu a început să ţipe: «O să scriu aicea că sunteţi pentru corupţie».

Mie Sofica mi-a zis o singură dată că a venit la ea un judecător, un alt judecător, nu-i dau numele, şi a zis: «Sofica, ştii ce vrea domnul preşedinte în dosarul lui Apostu (n.r. Sorin Apostu)… achitare.» Şi ea i-a dat 6 sau 7 ani ca să-i facă în oftică lui Băsescu. Atât ştiu. În rest mi-a spus că niciodată n-a intervenit niciun SRI, niciun DNA la ea niciodată. Din ce mi-a povestit Sofica, singura care făcea presiuni la ICCJ era Livia Stanciu. Trebuie să vă spun că ea nu putea da mereu condamnările pe care le voia pentru că nu erau decât 3-4 judecători care îi răspundeau mereu la comenzi. Şi aştepta să îşi facă completul de cinci. Judecătorii la comanda ei erau Francesca Vasile şi cu Ionuţ Matei.

… Să mă sune pe mine CSM-ul şi acolo o să spun toate, nu numai ce vă spun dumneavoastră la televizor. Că sunt mai multe. Dar nu pot să le spun pe acelea. Dar ce aş şti să le spun lor, le ştiu mai bine ca mine, şi de-aia nu vor să le audă de la mine.”


Citiți și:

Adrian Severin, interviu din puşcărie

Judecătorul – marionetă Ionuț Matei și tenebroasele sale legături cu lumea interlopă (I)

Precupeţele de sentinţe. Cum negociau ca la piaţă decizii două judecătoare corupte. «Mie mi-a adus treizeci şi cinci. Noi cât să ne oprim?»

 

yogaesoteric
18 septembrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More