CRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (X)

Citiți partea a noua a articolului

Traficanţii de arme – puntea de legătură a CRIMINALILOR PERFECŢI pentru lovituri de stat şi războaie civile în întreaga lume

Pentru a avea o imagine favorabilă în faţa opiniei publice mondiale, agenții masoneriei și ai așa-zișilor Iluminați se prefac că luptă împotriva corupţiei, a traficului de arme şi droguri. În realitate chiar EI (pe care i-am numit CRIMINALII PERFECŢI) sunt în spatele acestor afaceri criminale internaţionale prin care provoacă lovituri de stat, războaie civile, atentate, auto-atentate, asasinate politice şi multe alte manevre importante pe plan geo-politic. Organizații internaționale precum ONU, UE, NATO, G20, G8, acompaniate de serviciile secrete ale multor state, sunt implicate activ în traficul de arme în scopul de a provoca lovituri de stat şi războaie civile oriunde consideră necesar pentru a ajunge la Noua Ordine Mondială pe care o visează.

Strategia este ca după ce pun în practică respectivele lovituri de stat, tot EI să trimită trupele „de menţinere a păcii” ale ONU (UNPROFOR United Nations Protection Force) şi ale NATO (cum au fost în 1998 cele numite KFOR – Kosovo Forces), care au de fapt scopul de a prelua oficial puterea militară și politică în zonă. Aceasta înseamnă desemnarea unor preşedinţi de state sau a unor guverne obediente Guvernului Francmasonic Mondial care acționează din umbră.

O altă strategie importantă ce este întreținută tot prin traficul de arme este susținerea în secret de către Oculta Mondială a grupărilor teroriste. Mass-media vorbește foarte mult despre „amenințarea teroristă” venită mai ales din partea ISIS (Statul Islamic), care organizează atentate peste tot în lume și ar reprezenta o cauză importantă în apariția valului de refugiați spre Europa. Nu este însă destul de straniu că deși de 17 ani a început „războiul împotriva terorii”, condus cu autoritate de Statele Unite, rețelele teroriste au devenit tot mai extinse și mai puternice? Organizația ISIS, de exemplu, dispune în mod evident de o finanțare extrem de consistentă pentru a susține de ani de zile un conflict ce nu a putut fi stins de toate statele puternice și bogate din NATO. Această ciudată situație nu poate fi în niciun fel justificată prin actualul nivel de trai, extrem de scăzut, al statelor islamice epuizate după foarte mulți ani de războaie interne provocate de fapt chiar de americanii care au venit să „implementeze democrația”. Explicația simplă, clară și pe care tot mai multă lume o înțelege este că în realitate ISIS este antrenată, echipată și finanțată de CIA și de serviciile secrete ale mai multor țări vestice (vezi de ex. aiciaici sau aici), iar scopul este ca sub paravanul „sperietorii mondiale” să aibă loc implementarea supravegherii globale şi înlocuirea sistemului democratic cu un sistem de dictatură universală.

Este de asemenea bine-cunoscut că prin intermediul evreului George Soros, Guvernul Francmasonic Mondial din umbră a provocat numeroase lovituri de stat în Europa, Africa și Orientul Mijlociu. Recent s-a făcut public că agențiile sale au început să investească 18 miliarde de dolari în organizațiile non-guvernamentale (ONG-uri) înființate în diferitele țări ale lumii, cu pretextul de a le ajuta să devină „societăți deschise” și „democratice”, scopul real fiind însă acela de a prelua controlul instituțional al acelor țări. În semn de protest față de activitățile lui Soros, zeci de mii de americani au semnat în urmă cu câteva săptămâni o petiție  prin care cer ca miliardarul american să fie declarat oficial terorist, să fie arestat și să fie sechestrată toată averea sa.

În rapoartele Naţiunilor Unite şi a altor structuri internaţionale sunt citate adeseori doar de fațadă diferite firme și persoane care se ocupă cu traficul de arme pentru proliferarea conflictelor din diferite zone ale lumii. Dar aceste rapoarte sunt falsuri și minciuni ordinare întrucât se poate demonstra destul de ușor că respectivele firme sunt finanţate tocmai de CRIMINALII PERFECŢI din UE, ONU, NATO, SUA şi diferiții lor agenți, comercianţi și traficanți de arme. În fața acestui sistem diabolic, fiinţa umană nu are nicio şansă, indiferent că este preşedinte de stat ori simplu cetăţean.
Să dăm un exemplu care pentru noi, românii, este șocant: se știe din anumite surse provenind din serviciile secrete că dacă lovitura de stat din România din decembrie 1989 ar fi eşuat, atunci planul era ca România să fie atacată exact așa cum s-a petrecut în Iugoslavia, în Irak sau în Afganistan.

Prin comparație cu situația din România, un început de lovitură de stat au încercat CRIMINALII PERFECŢI și în Somalia, la Mogadishu, în octombrie 1993. Criminalii internaționali au alimentat cu arme gherilele somaleze împotriva guvernului de la Mogadishu, unde a început un război civil. Au intervenit trupele ONU pentru menţinerea păcii, dar într-o ambuscadă au fost doborâte două elicoptere, fiind uciși 18 militari din cadrul trupelor UNPROFOR. Această situație (pe care Hollywood a cosmetizat-o câțiva ani mai târziu prin filmul artistic Black Hawk Down) a pus capăt misiunii ONU de menţinere a păcii în Somalia.

În realitate motivul pentru care NATO nu a intervenit împotriva Somaliei este acela că începuseră deja pregătirile pentru campania militară de dezmembrare forțată a Iugoslaviei. CRIMINALII PERFECŢI şi planificatorii de la Pentagon nu aveau nicio intenţie să se angajeze într-o intervenţie militară în Somalia, care era considerată o operaţie prost planificată și care ar fi adus pierderi într-o regiune unde interesele masonice fundamentale nu erau în joc. Iugoslavia era însă o regiune cu interese de securitate esențiale, respectiv controlul în Europa şi în zonele de proximitate ale Asiei.

În România, Bulgaria şi alte state din zonă nu a mai fost nevoie de un măcel armat (ca în Iugoslavia) întrucât CRIMINALII PERFECŢI îşi instalaseră deja slugi credincioase în instituţiile acestor țări, care le-au executat ordinele întocmai şi la timp. În Iugoslavia acest lucru nu s-a putut efectua și de aceea s-a trecut la planul dezmembrării forțate.

Negustorul morții

Pentru a intra ceva mai mult în detaliile afacerilor cu traficul de arme să luăm acum un caz concret, care a fost intens mediatizat la nivel internațional. Studiourile Hollywood au produs chiar și un film pe această temă și anume Lord of War, cu Nicolas Cage în rolul unui traficant de arme fără scrupule. Dincolo de imaginea și interesele tipic americane pe care le propagă filmul, cazul real reflectă foarte bine care este adevărata dimensiune a traficului de arme și cât de ramificată este rețeaua de relații, precum și gradul de manipulare mediatică.

Personajul real din acest caz este un fost ofițer (cu grad de general, după unele surse) din aviația fostei Uniuni Sovietice, pe nume Viktor Bout, care a fost supranumit de mass-media „Negustorul morţii”. Până în 1990 Viktor Bout a lucrat ca translator la forțele ONU de menținere a păcii din Angola, unde și-a făcut multiple relații politice și militare. În 1991, baza militară sovietică de care aparținea s-a desființat ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, ceea ce a făcut ca depozitele de arme ale URSS să devină pe jumătate abandonate. Situația a favorizat pentru Bout premisele unor afaceri de trafic de arme.

Vorbind fluent şase limbi, el a utilizat cel puţin şapte identităţi diferite și împreună cu câțiva dintre foștii săi colegi ofițeri, Bout a pus bazele companiei aeriene Transavia Export Cargo, firmă care, în 1993, a asigurat aprovizionarea forțelor de pace belgiene din Somalia. În martie 1995, Viktor Bout a înființat o altă firmă, Trans Aviation Network Group, cu sediul in orașul belgian Ostend, care asigura transportul armelor în principal grupărilor afgane reunite în așa-numita Alianța Nordului. Trans Aviation Network Group era o ramificaţie a companiei Air Service Charter cu baza la Sharjah, în Emiratele Arabe. În anul 1996, prin firma Sky Air (derivată la rândul ei din firma Air Service Charter) au fost transportate, cu un Boeing 707 înmatriculat cu indicativul EL-JNS, pistoale mitralieră AK-47 din Bulgaria către Kigali, în Rwanda. Avionul companiei Sky Air şi multe altele deținute de Victor Bout au fost reperate şi pe platforma militară a Aeroportului Otopeni, la Baza Militară UM 19062 – Baza Sud.

Printre clienții de bază ai lui Viktor Bout pe care mass-media îi precizează sunt țări precum Angola, Camerun, Republica Centrafricană, Republica Congo, Guineea Ecuatorială, Kenya, Liberia, Libia, Rwanda, Sierra Leone, Africa de Sud, Sudan, Elveția, Uganda, Republica Moldova sau Transnistria (unde există 13 uzine subterane de fabricare a armelor și depozite cu peste 21 mii de tone de muniție). Majoritatea armelor livrate de firmele lui Bout în Africa proveneau din România și Bulgaria. Companiile aviatice ale sale implicau mii de persoane și sute de nave, dar Bout însuși nu figura în niciunul dintre documentele acestor companii, ceea ce făcea ca implicarea sa directă să fie foarte greu de dovedit.

Presa mainstream nu menționează însă serviciile pe care Bout le-a furnizat SUA în războaiele din Irak și Afganistan sau misiunilor de menținere a păcii ale ONU din întreaga lume. El le-a dat aliaților occidentali logistică pe care nimeni altcineva nu avea cum să le-o ofere. Există informații certe care arată că Victor Bout era partener de trafic de arme cu Departamentul de stat din SUA, cu Departamentul Apărării al Marii Britanii sau cu guvernul Belgiei, țări care foloseau armele pentru a susține lovituri de stat. Se știe, de exemplu, că prin compania Jet Line International – o firmă a lui Bout – agenți ai Marii Britanii au efectuat zboruri în Kosovo, unde au vândut arme şi tehnică militară gherilelor albaneze UCK pentru a ataca sârbii.

De altfel, în 2004, Statele Unite ale Americii au fost chiar acuzate pe față de către mai mulți oficiali că îl protejează pe Viktor Bout, despre care apăruseră indicii că este implicat în transportul de echipamente militare pentru trupele americane dislocate în Irak. De exemplu, în timpul unui discurs ținut în Parlamentul britanic, liberal-democratul Tom Brake a făcut referire la anumite informații publicate de ziarul Financial Times, exprimându-și temerea că Marea Britanie ar putea sprijini presupusele eforturi ale SUA de a-l proteja pe Victor Bout. Brake sugera chiar că serviciile secrete ale Marii Britanii obstrucționează alături de agenții SUA eforturile depuse de Franța. Agenții francezi urmăreau să blocheze conturile lui Victor Bout, arătând că acesta este unul dintre cei mai importanți furnizori de tehnică de luptă ai rebelilor și ai forțelor guvernamentale din toate zonele importante de conflict din Africa.

Informații complementare au fost dezvăluite și de Douglas Farah, fost reporter de investigaţii la Washington Post. El a scris chiar o carte (Merchant of Death: Money, Guns, Planes, and the Man Who Makes War Possible) în care prezenta conexiunea dintre Viktor Bout și Pentagon, arătând cu dovezi clare că Bout efectua zboruri în Irak pentru trupele NATO. Conform lui Farah, contractele dintre firmele lui Bout şi Pentagon valorau aproape 300 de milioane de dolari.

Iată deci că Viktor Bout efectua trafic de arme tocmai pentru instituţiile criminale internaţionale (printre care Pentagonul, ONU, NATO, UE) exact în zonele sancţionate oficial de ONU, unde furniza în secret arme rebelilor și separatiştilor care luptau să răstoarne guvernele existente.

Se pare că începând cu anul 2008 agenții SUA s-au temut că Bout va da în vileag adevărul astfel că au decis să îl acuze oficial și să îl aresteze. În pofida protestelor pe linie diplomatică ale Federației Ruse, în anul 2011 Bout a fost extrădat (ilegal) din Thailanda către SUA. Acuzațiile inițiale de trafic de arme nu aveau suficiente probe, astfel încât americanii i-au pregătit un alt dosar pentru „spălare de bani” şi „fraudă”. În aprilie 2012 Viktor Bout a fost condamnat de către o instanţă judecătorească din New York la 25 de ani de închisoare, fiind în prezent păstrat la loc „sigur” pentru că știe mult prea multe…

Implicarea României în traficul de arme

Există numeroase dovezi ale implicării consistente a României, încă din anii 1990, în tranzacțiile ilegale cu arme.
În anul 2011, Amnesty International acuza România de livrări ilicite de arme către Coasta de Fildeş si Irak. Raportul, intitulat „Blood at the Crossroads: Making the case for a global Arms Trade Treaty”, scotea în evidenţă faptul că România a vândut ilegal în perioada 2001-2009 armament către Irak, Siria şi Libia. Deşi orice export de armament trebuia aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) şi Agenţia Naţională pentru Controlul Exporturilor (ANCEX), lucrurile nu au stat nici pe departe aşa. Traficul de arme din România a spălat sume uriaşe de bani prin firme fantomă şi off-shore-uri din Insulele Virgine Britanice, Insulele Cook și alte paradisuri fiscale.

În raportul Amnesty International sunt menționate și transporturi de armament şi muniţie în greutate de peste 10.000 de tone aduse din Taiwan sau Thailanda, descărcate şi manipulate în zona liberă a portului Constanţa. Această contrabandă masivă cu armament era realizată prin intermediul unor etnici arabi aflaţi în vizorul Interpol, membri ai organizațiilor teroriste UNITA şi Hezbollah.

Un alt raport, din anul 2011, al unor jurnaliști din șapte țări (vezi aici), alcătuit pe baza analizei a mii de documente oficiale obţinute în virtutea legii pentru accesul la informaţii, a arătat că România a fost implicată în trafic de armament spre spaţiul fost iugoslav, în cursul conflictelor din anii 1990. Potrivit documentelor, în decembrie 1991 şi ianuarie 1992, trei nave au părăsit portul Constanţa încărcate cu 200 de containere pline cu 3.500 de tone de armament, având destinaţia Koper (Slovenia) şi apoi Croaţia. Să observăm că România a devenit membră a NATO abia în 2004, deci în 1991-1992 autoritățile române nu aveau nicio justificare oficială să se implice în războiul din Iugoslavia.

Alte dezvăluiri ce demască implicarea României în traficul internațional de arme au fost făcute publice de cotidianul irlandez Irish Independent din 9 iulie 2001, care a anunțat descoperirea unui depozit de armament al teroriștilor din Armata Republicană Irlandeză (IRA) în care se găseau pistoale mitralieră de tip AK-47 fabricate în România.

De asemenea, conform unei știri a agenției Associated Press din 8 iulie 2001, și în Columbia au fost confiscate arme produse în România, folosite de trupele de gherilă ostile guvernului de la Bogota.

Cotidianul american Chicago Tribune din 23 decembrie 2001 a publicat un material despre armele românești folosite în conflictul din Congo. Mai mult, publicația americană arăta că au fost identificate documentele de export ale României prin care 20.000 de arme AKM-47 au fost trimise ilegal de la firma Cugir SA în Uganda, în luna mai 2000.

Potrivit unei știri Reuters, pe 26 aprilie 2001, garda de coastă din Cuba a arestat trei membri ai unei formațiuni teroriste cu baza în Florida, care erau înarmați cu mitraliere fabricate în România.

Și ziarul Cotidianul dezvăluia în 2013 că prin intermediul celei mai mari moschei din Suedia a fost distribuită o masivă cantitate de armament către Siria, armele provenind în procent de 50% din România, 30% din Libia şi 20% din Bosnia.

Sunt revelatoare și unele documente (vezi de exemplu aici) care demonstrează că în anii ’90 mafia rusă a traficului de arme conexă cu Viktor Bout a pompat bani – prin colaboratori precum Lajos Siska și Adrian Tarău – în campania electorală a PSD, care a ajuns cel mai puternic partid din România.

Așa cum menționam anterior, documentele Bazei Militare Otopeni, UM 19062 – Baza Sud pun clar în evidență implicarea României în traficul de arme cel puțin între anii 1995-1999. Documentele indică și colaborarea cu un alt cunoscut traficant de arme, Simen Herscovici, alias Shimon Naor, care a transportat arme cu un avion ce avea indicativul militar 9652-9654 și care a decolat de pe aeroportul Otopeni.

Tot din documentele Bazei Militare UM 19062 – Baza Sud s-a pus în evidență că în datele de 15 şi 16 aprilie 1997, o aeronavă cu indicativul AN 124 aparținând companiei Acvila Air a transportat armament cu destinația Rwanda. Deloc întâmplător, după două luni, în ţara vecină, Congo, a izbucnit un sângeros război civil, soldat cu răsturnarea de la putere a preşedintelui Lorant Kabila şi instalarea unui regim comunist, avându-l în frunte pe dictatorul Denis Sassou-Nguesso. În cele din urmă, toată zona a fost pusă sub embargo de ONU.

Și Republica Moldova a fost implicată în traficul de armament. O bună parte a Republicii Moldova este în prezent controlată de pionii evreului Boris Birstein, membru al lojei masonice Magisterium, agent dublu KGB-Mossad și vârf al unei rețele moscovite cu baza în Israel (conform ziarului Izvestia din iulie 1993). Unul dintre oamenii săi de bază din Republica Moldova și România este Vitalie Usturoi, fost cadru KGB, apropiat de Ion Iliescu. Usturoi este și patronul celebrei firme Valeologia (din Chișinău), fiind adânc amestecat în contrabanda cu arme și substanțe radioactive. Sub regimul FSN, Bancorex a acordat credite importante firmei lui Usturoi, credite care însă nu au mai fost rambursate niciodată.

În Republica Moldova există mai multe grupări criminale care se ocupă cu traficul de arme, una dintre destinațiile principale ale armelor fiind Transnistria (regiune care în 1992 s-a desprins din Republica Moldova). Până și un oficial al Federației Ruse a acuzat în 2014 coaliția NATO că livrează în secret armament şi tehnică militară Ucrainei prin intermediul unor ţări est-europene (cu referire și la Republica Moldova).

Așadar, după 1990 baze militare din România au fost intensiv folosite pentru traficul de armament care s-a făcut spre diferite zone din lume pentru a se provoca lovituri de stat, războaie civile, atentate şi altele. Au participat foarte mulți ofiţeri din instituţiile statului român (din SIA, SRI, SIE, SPP şi altele, inclusiv din CSAT, în frunte cu Virgil Măgureanu, Ioan Talpeș, Gheorghe Fulga şi alţii) și demnitari din toate guvernările. La aceste acţiuni teroriste de stat au participat şi agenţi CIA, membri ai ambasadei SUA în România, agenţi FSB-KGB din Republica Moldova, precum şi numeroși agenți arabi ca Omar Hayssam, Zaher Iskamdarani, Fatih Taher sau Shimon Naor. Toți aceștia au fost și sunt protejaţi de ONU, UE şi NATO.

Este de observat că în România acești traficanți de arme s-au ocupat și cu multe alte afaceri și au furat pe rupte încă din 1990, fiind implicaţi în privatizările frauduloase și restructurările instituțiilor. Nu au plătit taxe şi impozite, taie în continuare cu sălbăticie pădurile şi provoacă dezastre pe toate planurile în viaţa cetăţenilor români şi pentru economia românească. Ei pot face liniștiți toate acestea pentru că Poliţia, Parchetul şi Justiţia controlate și înțesate de masoni, cel mult doar se vor preface de ochi lumii că îi anchetează.

Citiţi partea a unsprezecea a articolului.

Citiți și:

Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele

Consiliul Relaţiilor Externe, organizaţia care controlează politica mondială

«SUA sunt principalul stat terorist. Din nefericire Europa li se supune» – Acuzaţiile îndreptățite ale unui intelectual american pertinent

yogaesoteric
26 octombrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More