Orgii homosexuale în care au fost implicați înalți prelați de la Vatican

 

Orgie homosexuală, întreruptă de poliţişti într-un apartament de la Vatican. Secretarul unui cardinal a fost arestat


Poliţia Vaticanului a întrerupt în iunie 2017 o orgie homosexuală care avea loc într-un apartament aparţinând secretarului unui cardinal apropiat Papei Francisc. Mai mult, ofiţerii au găsit şi stupefiante la locul cu pricina.

Potrivit presei italiene, poliţia a decis să verifice un apartament de la Vatican în urma unor plângeri primite din partea vecinilor. În momentul descinderii, polițiștii au ajuns în toiul unei orgii homosexuale. Ulterior, s-au găsit şi droguri. Apartamentul respectiv aparţine Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, însărcinată, între altele, cu gestionarea cazurilor de abuzuri sexuale în rândul personalului clerical. Ocupantul apartamentului este Luigi Capozzi, secretarul cardinalului Francesco Coccopalmerio, un consilier-cheie al Papei Francisc.



Luigi Capozzi, Francesco Coccopalmerio, Papa Francisc

Luigi Capozzi, 50 de ani, care urma să fie propus pentru un post de episcop, a fost arestat. Scandalul survine în contextul acuzării şefului finanţelor Sfântului Scaun, cardinalul George Pell, de comitere de abuzuri sexuale în Australia. Cardinalul Francesco Coccopalmerio, în vârstă de 80 de ani, ar putea fi obligat de Papa Francisc să se retragă, scrie presa italiană.

Cardinalul George Pell, al treilea om de la Vatican, acuzat de multiple infracţiuni sexuale

Tot în iunie 2017, liderul bisericii Catolice din Australia şi al treilea om de la Vatican, cardinalul George Pell, a fost acuzat de poliţia din Victoria de multiple infracţiuni sexuale, producând un val de controverse, relatează The Guardian.

Acuzaţiile au fost comunicate reprezentanţilor legali ai lui Pell şi au fost depuse la curtea de magistraţi din Melbourne.

„Cardinalul Pell se confruntă cu acuzaţii multiple şi există mai mule plângeri”, a declarat comisarul poliţiei din Victoria, Shane Patton. Pell este oficialul cu cel mai înalt rang din biserica Catolică de până acum care a fost inclus în scandalul iscat în urmă cu mai mulţi ani asupra abuzurilor sexuale faţă de minori. Pell a negat în mod constant toate acuzaţiile făcute împotriva lui.

După ce s-a făcut publică posibilitatea ca acesta să fie acuzat, cardinalul a declarat că „aş vrea doar să reafirm că sunt nevinovat”. „Îmi păstrez poziţia asupra ce am spus în faţa comisiei regale şi în alte locuri (n.red.: în ceea ce privește abuzurile sexuale cu minori). Trebuie să aşteptăm până la finalul procesului şi, evident, voi coopera în totalitate” a adăugat Pell, citat de The Guardian. Pell a afirmat că abia aşteaptă să ajungă la tribunal, după o investigaţie de doi ani, după scurgeri de informaţii în presă şi o continuă defăimare a caracterului său.



George Pell

Deocamdată nu se ştiu detalii concrete despre acuzaţii, poliţiştii pornind investigaţia încă de anul trecut. Tot atunci, Pell a motivat că are probleme de sănătate şi că nu se poate întoarce în Australia pentru a se apăra în faţa comisiei regale în privința acuzaţiilor de abuz sexual cu minori. În schimb, pentru a-şi dovedi nevinovăţia, acesta a trimis de la Roma mai multe înregistrări în care se apăra de acuzaţii.

Comisia regală, formată în 2013 pentru a da un răspuns instituţional în ce privește abuzurile, are de publicat un raport final până la sfârşitul anului 2017, pe 15 decembrie. În februarie, Senatul din Australia i-a cerut cardinalului să se întoarcă în ţară pentru a răspunde investigaţiilor pornite de către poliţişti. Însă Pell a criticat apelul, spunând că Senatul nu ar trebui să se implice în treburile poliţiei. Fost arhiepiscop în Sydney şi mai apoi în Melbourne, în 2014 acesta a devenit secretar la trezoreria Vaticanului.

În luna martie, Vaticanul a fost lovit de un val de acuzaţii sinistre privind comportamentul imoral al preoţilor pe cuprinsul întregii Italii fiind declanşate o serie de scandaluri ce au implicat orgii, prostituţie şi materiale video pornografice.

Acuzaţiile sunt jenante pentru Vatican care, sub Papa Francisc, a încercat să ceară standarde mai ridicate din partea membrilor clerului.

Scandal de pedofilie în Belgia. Peste o mie de plângeri denunţă abuzuri sexuale din partea unor preoţi catolici

În februarie 2016, la şase ani de la izbucnirea unui imens scandal de pedofilie în cadrul Bisericii Catolice din Belgia, instituţia religioasă a prezentat un raport care prezintă amploarea fenomenului, într-un efort de a-şi respecta promisiunile privind asigurarea transparenţei în acest subiect. Peste o mie de cetăţeni s-au plâns că au fost abuzaţi de preoţi pedofili, relatează Le Libre Belgique.

În aprilie 2010, fostul episcop de Bruges, Roger Vangheluwe, 79 de ani, a recunoscut că i-a abuzat sexual pe doi dintre nepoţii săi. Acest caz a provocat o criză gravă în cadrul Bisericii Catolice din Belgia, acuzată de păstrarea tăcerii în subiectul abuzurilor sexuale comise de preoţi pedofili. Pentru a-şi ameliora imaginea, instituţia religioasă i-a invitat, în iunie 2012, pe cei care au fost victime ale unor astfel de fapte să le reclame la zece „puncte de contact” deschise în dioceze şi congregaţii. Peste o mie de cetăţeni belgieni au dat curs iniţiativei şi s-au plâns că au fost abuzaţi sexual pe când erau încă minori de către preoţi ai Bisericii Catolice. Majoritatea plângerilor se referă la fapte care ar fi fost săvârşite acum 30 de ani, potrivit unui raport întocmit în perioada 2012-2015 şi prezentat de Manu Keirse, profesor la Universitatea Catolică din Leuven şi preşedinte al Comisiei interdiocezane pentru protecţia copiilor şi tinerilor.

Mai exact, 1.046 de persoane s-au plâns că au fost victimele preoţilor pedofili, 418 plângeri fiind depuse la punctele de contact ale Bisericii şi 628 la Centrul de Arbitraj deschis la cererea Comisiei speciale parlamentare pentru soluţionarea plângerilor de abuzuri sexuale.



Roger Vangheluwe

Potrivit raportului, 80% dintre plângerile depuse la punctele de contact ale Bisericii provin din regiunea flamandă, 15% din regiunea valonă şi 5% din arhidioceza Malines-Bruxelles. Dintre plângerile depuse la Centrul de Arbitraj, 72% provin din regiunea flamandă şi 28% din regiunea valonă. Aproape un sfert dintre victime aveau sub zece ani. Raportul mai relevă că 23% dintre victimele preoţilor belgieni pedofili aveau sub zece ani în momentul comiterii abuzurilor şi 71% erau băieţi. Abuzurile sexuale au fost comise în mare parte de bărbaţi (95%).

„Suntem perfect conştienţi cu nu mai putem schimba trecutul. Putem doar să încercăm să oferim ceea ce a lipsit cel mai mult în trecut: umanitatea şi solidaritatea”, comentează profesorul Keirse. De fapt, unul dintre obiectivele acestei iniţiative este de a stabili compensaţii adecvate pentru fapte care, fiind prescrise, nu mai pot fi reclamate în instanţă.

Aproape patru milioane de euro compensaţii financiare

Până acum, compensaţiile financiare s-au ridicat la 3,9 milioane de euro, conform raportului. Victimele şi-au primit banii prin intermediul Fundaţiei Dignity, înfiinţată în acest scop de episcopii belgieni. În opinia lui Manu Keirse, Biserica Catolică din Belgia a reuşit astfel să aducă transparență într-un subiect considerat tabu până de curând. „Vom face tot ce stă în puterea noastră pentru ca ceea ce a avut loc în trecut să nu se mai repete. Avem în vedere măsuri adecvate, o informare corectă şi o transparenţă perfectă asupra a ceea ce a avut loc”, a dat asigurări profesorul catolic, citat de Le Libre Belgique.


Citiți și:

Scandal la Vatican. Secretarul pentru finanțe, acuzat de pedofilie

O femeie vândută în copilarie unui cerc criminal de pedofili belgieni, membri ai caselor regale şi politicieni mărturiseşte ororile prin care a trecut

 

yogaesoteric
3 noiembrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More