Donald Trump dezvăluie aberaţiile Acordului de la Paris

 


Site-ul francez Dreuz.info a publicat un discurs al preşedintelui Donald Trump despre motivul retragerii SUA din Acordul de la Paris (referitor la schimbările climatice și măsurile ce vor fi adoptate la nivel mondial pentru a limita încălzirea globală).



Jean-Claude Junker şi Martin Schulz

Presa din România a ascuns cu grijă, sub preş – ca de obicei – opiniile unui înalt oficial al statelor lumii. Motivul: acestea nu coincid cu „directivele şi indicaţiile preţioase” ale circarilor de la Bruxelles, gen Jean-Claude Junker şi Martin Schulz, care amestecă şi încurcă discreţionar vitezele UE. Desigur, şi ei, la rândul, lor, sunt slugi ale altora.

Trump, Putin sau Orban luptă pentru interesele ţărilor lor. Românii n-au pe nimeni! Încă. Nici măcar să-i apere în propria lor ţară.

Donald Trump spunea înainte de a fi ales: „Make America great again!”

Donald Trump spunea imediat după ce a fost ales: „Cooperarea la nivel mondial, a întreţine relaţii cu alte naţiuni, a te înţelege bine cu ele, este un lucru foarte bun. Este un aspect foarte important. Dar nu există niciun imn internaţional, sau o monedă mondială, ori un drapel mondial. De aceea eu nu reprezint globalizarea. Eu îmi reprezint ţara!”. Şi pentru că îşi reprezintă ţara, adică se comportă cu totul altfel decât marea majoritate a liderilor politici occidentali, care gândesc numai în termeni globali şi consideră că suveranitatea propriilor ţări înseamnă declin, dacă nu este subordonată acordurilor şi instituţiilor internaţionale, Donald Trump a scos Statele Unite din Acordul de la Paris asupra climatului.

Acest lucru a declanşat un uriaş val politico-mediatic de condamnare şi înfierare a celui care a comis o „greşeală istorică faţă de ţara sa” şi, mai mult, care „pune în pericol viitorul planetei”.

Emmanuel Macron, globalistul tipic ajuns preşedintele Franţei, nu a scăpat ocazia să se evidenţieze global, gândind „planetar”: „Make our planet great again”. Donald Trump a ţinut-o însă pe a lui, vorbind în ultimul său discurs despre ceea ce niciun alt mare lider politic nu a avut curaj să vorbească – despre aberaţiile Acordului de la Paris, care, spune el, „nu protejează climatul, ci redistribuie bogăţia noastră către alte ţări”.

În articolul publicat pe site-ul dreuz.info, Jean-Patrick Grumberg scrie: „A fost discursul unui lider adevărat, care are împotriva lui ansamblul conducătorilor politici europeni şi mass-media, a fost în realitate discursul unui om mare şi curajos, pătruns de misiunea sa în serviciul poporului”.

Potrivit Acordului de la Paris, Statele Unite trebuie ca până în 2040 să-şi reducă producţia de cărbune cu 86%, dar, în acelaşi timp, China este autorizată să deschidă sute de noi mine de cărbune. „Reflectaţi la asta – a spus Trump – India poate să-şi dubleze producţia de cărbune, iar noi ar trebui să o eliminăm pe a noastră! Chiar şi Europa este autorizată să construiască în continuare mine de cărbune noi. China este autorizată să-şi mărească emisiile de CO2 timp de 13 ani! Ei pot să facă tot ce vor timp de 13 ani, noi nu! – a spus Trump – Și atunci cu ce contribuie asta la lupta împotriva încălzirii globale?”

Pentru a-şi respecta angajamentele, Statele Unite trebuie să-şi reducă producţia de gaze naturale cu 13%, cea de hârtie cu 12%, cea de ciment cu 23%, cea de fier şi oţel cu 38%. Dar, de aceste materii prime Statele Unite are nevoie. Trebuie, aşadar, să le importe. Deci să lase alte ţări să le producă. Unde este logica? Unde este reducerea gazului cu efect de seră? „În rezumat, acordurile nu elimină locurile de muncă, ci se mulţumesc să le transfere în afara Statelor Unite, trimiţându-le în alte ţări”, a remarcat Trump, care a adăugat „aceste acorduri sunt mai puţin despre climat, şi mai mult despre avantajele financiare pe care le dobândesc alte ţări în dauna Statelor Unite”.

Prostia Acordului de la Paris

Donald Trump: „Chiar dacă Acordul de la Paris ar fi pus în practică în totalitate, chiar dacă toate ţările l-ar respecta ad-litteram, el estimează că va reduce temperatura globală cu două zecimi de grad Celsius de acum şi până în 2100! […] În realitate, 14 zile de emisii de CO2 în China anulează toate câştigurile datorate Statelor Unite – este vorba de o statistică uluitoare –, anulează total reducerile obţinute de Statele Unite până în 2030, asta după ce noi am cheltuit miliarde şi miliarde de dolari, am închis uzine, am pierdut locuri de muncă şi am avut de plătit un cost mai ridicat al energiei, atât de către întreprinderi cât şi de către cetăţenii obişnuiţi”.

În afara prevederilor draconice impuse Statelor Unite, acordurile prevăd un alt instrument de distribuire a bogăţiilor către alte ţări. Este vorba de aşa numitul Fond verde pentru climat al ONU, care cere ţărilor industrializate să verse 100 miliarde dolari/an altor ţări (printre care India şi China)! Fără a mai spune că directorul executiv al Fondului a indicat că această sumă trebuie să fie reevaluată la 450 miliarde de dolari până în 2020! Şi fără a mai spune că ţările care poluează cel mai mult nu contribuie deloc la acest fond! Şi nimeni nu e în stare să spună la ce servesc aceşti bani şi cine beneficiază de ei.

Preşedintele Donald Trump a promis în timpul campaniei sale să nu mai risipească banii pe discutabila încălzire globală, ci să creeze locuri de muncă şi bogăţie pentru clasa de mijloc americană. El a fost ales democratic pe baza acestui program, pe care acum îl pune în aplicare; aceasta se numeşte democraţie, un concept care nu mai prezintă niciun interes pentru stânga, care crede că elitele trebuie să decidă ce este mai bun pentru popor.

Potrivit studiului făcut de National Economic Research Associates, părăsirea acordului de la Paris va permite salvarea a 2,7 milioane de locuri de muncă până în 2025. Wall Street Journal scria la 1 iunie 2017: „Realitatea este că această retragere este în interesul economic al Americii, şi nu va avea nicio influenţă asupra climatului. […] În calitate de preşedinte am o obligaţie şi această obligaţie este faţă de poporul american. Acordul de la Paris subminează economia noastră, ne afectează muncitorii, ne slăbește suveranitatea, impune riscuri legale inacceptabile şi ne plasează într-o poziţie dezavantajoasă faţă de celelalte ţări ale lumii. A venit momentul să părăsim Acordul de la Paris (aplauze) şi este timpul să îl înlocuim cu un nou acord care să protejeze mediul, întreprinderile noastre, cetăţenii şi ţara noastră.”


Citiți și:

Au Donald Trump şi economiile mondiale şansa supraviețuirii? Există o singură soluţie: Eliminarea Rezervei Federale şi a băncilor naţionale!

Administraţia Trump: o contra-revoluție culturală cu implicaţii globale? (I)

 

yogaesoteric
22 decembrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More