Bilderberg 2018 – Elitele satanice mondiale și programul de «gestionare a plebei»

 

În timp ce liderii lumii occidentale se întâlnesc la mult mediatizatul summit G7 din Canada, la Torino are loc un eveniment care pentru presa de mainstream pare să nu existe, deși o influențează în fiecare an – reuniunea anuală a Grupului Bilderberg, discreta organizație constituită în 1954 „pentru a întări legăturile dintre America de Nord și Europa”.

Este pentru prima dată, cel puțin oficial, când la reuniunea Bilderberg participă un înalt oficial de la Vatican, cardinalul Pietro Parolin, secretarul de Stat al Sfântului Scaun, același care a participat și la Forumul Economic Mondial de la Davos, anul trecut. La începutul lunii mai, papa Papa Francisc a oferit o posibilă explicație a acestei implicări oficiale a Vaticanului în acest tip de reuniuni. „Trebuie să îi angajăm pe toți membrii societății în construirea unei culturi care favorizează dialogul și în crearea mijloacelor de construire a consensului și acordului, căutând mereu să atingem scopul unei societăți drepte și inclusive.”

În urmă cu un an, tema principală a reuniunii Bilderberg a fost Donald Trump. Anul acesta, atenția s-a concentrat asupra populismului în Europa, urmat de problema inegalității sociale, viitorul locurilor de muncă, inteligența artificială, situația politică din SUA, liberul schimb, rolul de lider al SUA în lume, Rusia, calculatoarele cuantice, Arabia Saudită și Iran, lumea post-adevăr.

Cum să arate lumea post-adevăr?

Rezumând temele reuniunii Bilderberg, site-ul american Zerohedge scrie că este vorba despre un program de „management al plebei”. Liderii adunați la Torino s-au întrebat de ce oare le pasă europenilor atât de mult de granițele, limba și cultura lor, ce să facă odată ce inteligența artificială și automatizarea vor duce la dispariția locurilor de muncă și cum să reformuleze discursul public într-o lume post-adevăr în care nimeni nu mai crede în ce scrie și vorbește presa mainstream. Cel mai probabil, întreaga discuție despre „post-adevăr” s-a învârtit în jurul „știrilor false”, care au devenit o etichetă lipită foarte facil de reprezentanții clasei conducătoare din Vest pe orice discurs care nu corespunde cu propria-i viziune.

Anul acesta au fost invitate la reuniunea Bilderberg 131 de personalități din America și Europa. Se distinge prezența premierului Serbiei, Ana Brnabic, reprezentanta președintelui Aleksandar Vucic, un semn al influenței de care se bucură liderul de la Belgrad. Mai este prezent guvernatorul statului american Colorado, John Hickenlooper, un politician democrat despre care presa americană speculează că ar putea fi candidatul la președinție în 2020. Mai sunt prezenți nelipsiții Henry Kissinger și Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței de Securitate de la Munchen. Se află la Torino și cel mai puternic comisar european, germanul Gunther Oettinger, oficialul UE care își permite să facă declarații extrem de tranșante fără a-i fi teamă de reacția șefului său, președintele Jean-Claude Juncker. Oettinger este gazda anuală a unui „mini-Davos”, în Alpii austrieci.

Grecia și Polonia, reprezentate în an preelectoral

Nu poate fi trecută cu vederea prezența actualului lider al dinastiei politice Mitsotakis din Grecia, Kyriakos Mitsotakis, liderul Noii Democrații, partidul conservator care și-a revenit după ce a aruncat țara în dezastrul economico-financiar și care conduce acum în sondaje în fața stângii radicale aflată la guvernare. Este de așteptat ca Mitsotakis să devină premier al Greciei după alegerile din 2019, iar prezența sa la Torino este un semnal în acest sens.

A mai fost prezent la reuniunea Bilderbeg și Radoslaw Sikosorski, fost ministru de Externe al Poloniei în guvernarea liberala, acum profesor la Harvard, un posibil semnal al unei contraofesive a liberalilor polonezi la alegerile din 2019. A participat și vicepremierul Turciei, o țară cu o importanță geostrategica uriașă, reprezentant al unui regim prezentat drept autoritar în presa occidentala, dar în egală măsură menajat, pentru a nu fi înclinat și mai mult către cooperarea cu Rusia lui Vladimir Putin.

Niciun lider politic italian nu a participat la reuniunea Bilderberg ce a avut loc la Torino, la scurt timp după ce a fost învestit guvernul populist format de Liga Nordului și Mișcarea 5 Stele. A participat însă un personaj care, dacă avem în vedere istoria politică a Italiei, poate deveni oricând noul premier – viceguvernatorul Băncii Naționale, Salvatore Rossi. Alături de el, mai mulți profesori universitari italieni, precum și președintele companiei Fiat, alături de președintele Fincantieri, cel mai mare constructor naval din Europa.

Un guvern mondial?

Denis Healey, fost lider al Partidului Laburist din Marea Britanie, a fost vreme de decenii membru în comitetul de conducere al Grupului Bilderberg. În 2001, întrebat dacă Bilderberg își dorește impunerea unui guvern mondial, el a răspuns: „Să spui că luptăm pentru un guvern mondial este exagerat, însă nu total nejustificat. Noi cei din Bilderberg am simțit că nu putem să ne luptăm între noi pentru nimic și să omorâm oameni, să-i lăsăm fără adăpost. Așa că am simțit că este un lucru bun să fie o singură comunitate în întreaga lume.”

Citiți și:

Clubul Bilderberg al aşa-zişilor iluminaţi a împlinit şase decenii

Dezvăluirile incendiare ale unui bancher elveţian despre acţiunile criminale pe care le realizează grupul Bilderberg

 

yogaesoteric
24 iulie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More