De ce să n-ai deloc încredere în școala ce este promovată de societatea corporatistă

 

„Conducătorii întotdeauna au avut grijă să controleze educația oamenilor. Ei știu că puterea lor se bazează aproape în totalitate pe ce se învață la școală și insistă să își păstreze monopolul asupra acesteia. Școala este un instrument de dominație care se află în mâinile clasei conducătoare.” – Francisco Ferrer, cel care a inițiat și a promovat Mișcarea Școlii Libere, executat de statul spaniol la instigarea bisericii catolice în 1909.

Educația publică liberă este un aspect important al societății care are potențialul ori să le dea oamenilor putere ori să îi țină în sclavie, în funcție de intențiile și modalitățile în care se face educația, care în cazul nostru este obligatorie. În țări ca Spania, educația religioasă a fost singura cale de a putea învăța ceva până la începutul secolului 20, și era interzis de lege ca cei săraci sau femeile să primească o educație. Se petrece la fel în multe societăți religioase și fundamentaliste de azi. În Europa și Statele Unite, atacurile asupra educației publice sunt un punct central în agenda politică reacționară. În societățile capitaliste unde se pune mult accent pe cum oamenii bogați să devină și mai bogați și pe apărarea „proprietății lor private” ar trebui să vedem de ce oamenii de la putere au interese directe în sistemul de educație publică.

Când mergem la școală, suntem învățați că școala ne va învăța ce avem nevoie pentru a supraviețui într-o societate, oferindu-ne cunoașterea necesară pentru a obține o slujbă și pentru a „avea grijă” de noi înșine, dar sistemul nu este deloc interesat, de fapt, de bunăstarea noastră. Este interesat strict de ceea ce putem face noi pentru el. Procesul de educație publică este o combinație de cunoștințe rudimentare de care avem nevoie pentru a fi capabili să îi slujim pe cei bogați și puternici, plus îndoctrinare comportamentală „normală”, care este făcută cu scopul de a nu ne permite să punem la îndoială sau să criticăm status quo-ul atunci când devenim slujitorii capitaliștilor sau ai guvernelor, iar această îndoctrinare ne convinge că sistemul care ne exploatează cumva există doar pentru beneficiul nostru (o contradicție strigătoare la cer și o minciună).

1. Prima sarcină a educației publice într-o societate capitalistă este de a-i învăța pe elevi să „respecte autoritatea”. Aceasta se face prin plasarea unui profesor sau a unui birocrat din școală în rolul de părinte al elevilor sau de tutore, un personaj autoritar cu care noi suntem obișnuiți de acasă. Autoritatea este impusă printr-un sistem de pedepse pentru cei care nu fac ce li se spune și de recompense pentru cei care se conformează. Aderarea strictă la reguli stupide, cum ar fi să mergi întotdeauna pe partea dreaptă a coridorului, ne învață să ne supunem, nu contează cât de stupid e ordinul pe care îl primim. Suntem învățați că oamenii trebuie să ne spună mereu ce să facem. Astfel, suntem pregătiți pentru lumea de afară în care șefii, polițiștii, politicienii și ofițerii de armată ne dau ordine mereu și ne tratează ca și cum am fi proști și inferiori lor.

2. A doua sarcină a educației publice într-o societate capitalistă este să ne fure individualitatea, astfel încât noi să fim făcuți să ne supunem la ceea ce ni se spune să facem și să nu ne urmăm propriile noastre idei, dorințe sau talente. Aceasta se face prin plasarea noastră într-un mediu cu mii de oameni de vârsta noastră și prin folosirea personajelor autoritare (profesorii) care pun etichete asupra oricui nu se supune comenzilor lor: nesupușii sunt plasați într-o situație în care denigrarea lor pare că a fost meritată. Aceasta este baza a ceea ce cunoaştem ca „presiunea uniformizantă”, care esenţialmente este un sistem prin care un copil inocent este învăţat să pună valoare pe mediocritate şi obedienţă şi e încurajat să hărţuiască pe oricine nu se supune la fel ca el. Orice deviaţie de la norma societăţii este imediat condamnată, individualitatea însăşi devine deviantă. Această îndoctrinare ne face să ne obişnuim să facem ce face şi restul lumii şi „să urmăm turma” orbeşte, de teama că dacă am ieşi din linie am putea fi persecutaţi. Aşa se formează baza pentru sistemul de control social de la viitorul loc în care vom munci, unde oamenii se supun exploatării ca să nu fie etichetaţi ca „recalcitranţi” sau „indisciplinaţi” şi sunt încurajaţi să îşi trădeze colegii muncitori în faţa şefului, chiar dacă muncesc pentru un salariu minim din care nu obţin absolut niciun beneficiu.

3. A treia sarcină a educaţiei publice într-o societate capitalistă este înregimentarea. Sistemul capitalist îi consideră pe oameni ca fiind nimic mai mult decât o bucată de carne: o resursă al cărei singur scop e de a face bani pentru capitalişti, de a le cumpăra produsele, şi de a muri în războaiele lor. Societatea industrială modernă este organizată în mai multe schimburi care asigură că 24 de ore din 24 de ore muncitorii fac bani pentru capitalişti.

Societatea industrială se bazează pe trei idei create de către Fredrick Taylor, Henry Ford şi Max Weber. Taylor a avut ideea de a reduce mişcările muncitorilor la acelea ale unei maşini, astfel încât capitaliştii să îşi maximizeze profitul în orice moment. Ford este cel care a creat linia de asamblare astfel încât toţi muncitorii să îşi limiteze mişcările robotice la o singură sarcină lipsită de sens. Weber a ajutat la construirea birocraţiei moderne din Germania nazistă pentru a putea controla mari mase de oameni şi pentru a-i încadra într-o organizaţie de tip militar. Ideile lui au fost adoptate de capitaliştii din toată lumea după al Doilea Război Mondial.

Pentru ca miile de oameni să poată să muncească într-un asemenea mediu, ei trebuie condiţionaţi de la o vârstă foarte fragedă pentru a se putea obişnui să trăiască în funcţie de un program disciplinat. În industrie şi în alte zone de muncă din afara fabricilor acelaşi principiu de organizare se aplică cu intensitate diferită. Sistemul şcolilor publice condiţionează elevii să îşi conformeze dorinţele lor în funcţie de un program strict prin impunerea de pedepse pentru cei care nu vin la şcoală la timp, care întârzie la ore, sau nu îşi fac temele în timpul stabilit de profesor. Această situaţie ne pregăteşte pentru o viaţă de fabrică sau de birou unde „timpul înseamnă bani”. Pentru a maximiza nivelul în care elevii pot fi exploataţi când intră în câmpul muncii, ei trebuie să fie condiţionaţi să li se facă frică sau să se simtă vinovaţi dacă nu ajung la şcoală la timp şi să se supună unui program creat de către cei care au autoritate asupra lor.

4. A patra sarcină a educaţiei publice în capitalism este de a descuraja opoziţia. Aceasta începe din momentul în care performanţa noastră de la şcoală e evaluată. Suntem în mod repetat şi sistematic catalogaţi în funcţie de abilitatea noastră de a repeta fapte, figuri şi fraze, indiferent dacă pricepem sau nu sensul lor. Memorarea brutală ne distruge abilitatea de a învăţa să gândim şi să emitem raţionamente şi de a găsi argumente pentru diferite chestiuni şi de a pune la îndoială ceea ce ni se spune.

Oferă iluzia că există un singur răspuns „corect” la fiecare întrebare și că vei fi acceptat doar dacă știi acel răspuns. Le spune oamenilor că bunul-simț înseamnă să aibă încredere în persoana care are autoritate și că doar aceasta are dreptul de a oferi răspunsul corect, și îi învață să nu aibă încredere în propriile lor experiențe de viață, care contrazic ceea ce autoritatea încearcă să le spună. Intenția aici este de a ne încuraja să ne punem credința în „lideri” care au răspunsurile „corecte” și să nu gândim cu mințile noastre, să nu punem la îndoială ce ni se spune. Descurajând spiritul de investigație creativ, gândirea critică și punerea constructivă la îndoială, elevii sunt învățați ca atunci când ajung adulți să aștepte să li se spună care sunt răspunsurile la problemele lor din viață, și că acestea pot veni doar de la televiziune, de la guvern și de la religia organizată. Asta îi face pe oameni să fie mult mai receptivi la propaganda guvernului capitalist și a publicitarilor capitaliști și mai puțin sceptici când văd și ei că apar contradicții evidente, distorsionări sau minciuni în ceea ce li se spune. Îi face pe elevi și să perceapă învățarea ca fiind ceva plictisitor astfel încât să fie descurajați să învețe mereu mai târziu pe parcursul vieții.

5. A cincea sarcină a educației publice într-o societate capitalistă este de a încuraja egoismul. Asta se face forțându-i pe elevi să intre în competiție unii cu alții. În universități și în mediul academic, studenții sunt pedepsiți dacă sunt prinși că se ajută unul pe altul sau cooperează unii cu alții sau dacă cer ajutor și îl şi primesc – pedeapsa e o notă şi un calificativ mai mici. În sport, studenţii intră în competiţie unii împotriva altora, fizic. Sunt învăţaţi că cei care pierd sau au performanţă mai mică sunt inferiori şi că, prin urmare, persoanele din societate, care nu o duc prea bine, merită asta pentru că ar fi leneşe şi nu ar munci destul. Sunt învăţaţi că e în regulă ca cel mai puternic să îl domine pe cel mai slab şi că cei care încearcă să-i ajute pe cei care nu o duc prea bine sunt „tâmpiţi” şi că ar trebui să se gândească doar la ei înşişi. Şcoala inculcă şi ideea de a fi „un jucător de echipă”, ceea ce înseamnă că abilitatea noastră de a beneficia personal este legată de voinţa noastră de a accepta să ne sacrificăm dorinţele personale şi de a face ceea ce ni se spune de către lideri. Ni se spune că, procedând aşa, ne vom alege doar cu beneficii pentru că ne sacrificăm pentru „echipă”. Asta are scopul de a ne pregăti pentru lumea în care se trăieşte doar muncind, unde „echipa” este o corporaţie capitalistă şi unde a fi „jucător de echipă” înseamnă a fi un bun sclav şi a nu te gândi la consecinţele morale sau personale ale ceea ce ne cer şefii să facem.

6. A şasea sarcină a educaţiei publice într-o societate capitalistă este de a ne separa, divide, în funcţie de sex şi de clasa socială. De mici, unii puşti sunt etichetaţi ca „deştepţi” pe baza scorurilor pe care le-au obţinut la testări sau prin alte mijloace arbitrare. Aceştia adesea sunt odraslele unor părinţi bogaţi care îşi doresc obsesiv să se dovedească pe ei înşişi superiori, atribuindu-şi meritele pentru tot ceea ce face copilul lor în viaţă. Pentru restul anilor lor de şcoală, aceşti puşti vor avea parte de cei mai buni profesori şi de cele mai bune condiţii. Li se va spune să meargă la facultate ca să obţină o slujbă într-o viitoare clasă de mijloc. Ceilalţi elevi vor primi o atenţie minimală în lumea academică sau universitară şi vor fi împinşi spre şcoli profesionale sau vocaţionale pentru a deveni clasa muncitoare de mâine. Cei care sunt daţi afară sau abandonează şcoala sunt etichetaţi ca fiind inferiori şi li se spune că nu vor ajunge nicăieri în viaţă. Din nefericire, aceste profeții se adeveresc mult prea adesea. Puștii din clasa înaltă, de la conducerea societății, merg toți la școli private unde poartă costume la ore și învață să nu simtă nimic altceva decât dispreț pentru cei mai puțin privilegiați.

Fetele sunt din ce în ce mai înregimentate de la vârste fragede și li se spune că ele nu trebuie să învețe la fel de bine ca băieții la materii cum ar fi matematica. Sunt descurajate să studieze subiecte ca artele industriale și li se permite un acces mai restrâns la activităţi cum ar fi atletismul, care sunt considerate „nefeminine”.

Clica din şcoală adesea ia o formă bazată pe venit, pe grup social sau pe sex. Elevii ale căror venituri şi sex le permit să reflecte valorile despre care societatea capitalistă pretinde că ar fi importante, sunt învăţaţi să se considere pe ei înşişi superiori şi e mult mai probabil că se vor asocia cu cei de teapa lor. Celor care nu sunt consideraţi „populari” (adică nu fac parte din vreo clică) li se spune că trebuie să îi admire pe cei pe care trebuie să-i considere superiori. Scopul acestei situaţii e de a-i pregăti pentru lumea în care se trăieşte muncind, unde li se va spune de către ziarele tabloide, de către reviste şi de către show-urile de televiziune, cum ar fi  „Stilul de viaţă al bogaţilor şi faimoşilor”, „Castelele din America” şi „Imperiul Industriei”, să îi admire pe bogaţi în loc să se întrebe cum aceştia scapă mereu cu faptul că fură bunăstarea de care se bucură de la ceilalţi!

7. A şaptea sarcină a educaţiei publice într-o societate capitalistă este de a ne convinge prin persuasiune să apărăm sistemul care ne exploatează. Educaţia publică modernă a fost introdusă prima dată pentru a-i îndoctrina pe copiii imigranţilor să adere la stilul de viaţă american, la cultura americană şi la sistemul politic american. Scopul ei a fost de a elimina sentimentele şi trăsăturile distincte ale oamenilor care au imigrat în America şi de a-i omogeniza şi uniformiza pentru a-i face să devină cetăţeni loiali şi obedienţi. Elevilor americani li se spune că trăiesc într-o aşa-zisă „cea mai grozavă ţară de pe pământ”, şi că, prin comparaţie, restul lumii e plin de ţărani înapoiaţi sau de „terorişti” diabolici, cu valori şi culturi inferioare. Sunt învăţaţi că sistemul capitalist este singurul sistem care funcţionează, că toată lumea se poate îmbogăţi dacă munceşte destul de mult, şi că sărăcia e vina acelor indivizi care sunt inferiori şi care nu muncesc suficient. Nu li se spune că tocmai capitaliştii sunt cei care distrug condiţiile de trai a mii de oameni pentru a putea face profit. Li se spune că trăiesc într-o „ţară liberă” pentru care merită să mori, şi că aici toată lumea e tratată egal în faţa legii, dar elevii care îndură zilnic umilinţe şi sunt hărţuiţi de poliţie pentru că au o culoare a pielii diferită sau pentru faptul că sub 18 ani puţine drepturi le sunt apărate ştiu mai bine ce minciună e aceasta!

Suntem învăţaţi că sistemul impus asupra noastră este democratic şi că „instituţiile care se echilibrează şi se controlează unele pe altele” se asigură că acesta nu poate fi corupt, când în realitate sistemul este controlat de o clică a afaceriştilor bogaţi care aleg politicieni care să le reprezinte interesele şi care folosesc maşinăriile politice pentru a se menţine la putere. Suntem tot mai îndoctrinaţi să credem în valoarea socială a celor care au autoritate. Asta include totul, de la tabuuri şi atitudini despre sex şi droguri, până la faptul că ţi se spune să îţi torni prietenii şi familia poliţiştilor. O parte uriaşă din ceea ce suntem învăţaţi în liceu este ori pentru control social, ori pentru îndoctrinare politică şi nu ne e de nici un folos pentru a trăi o viaţă liberă de care să ne putem bucura.

Citiți și:

Cum suntem imbecilizați. Școala psihopatică

Școala – fabrică de sclavi (I)

Opinia lui Einstein despre educație. Iată ce l-a învățat el pe fiul său

 

yogaesoteric
11 septembrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More